Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 108/2008
Ședința publică din 19 februarie 2008
PREȘEDINTE: Tiberiu Peter JUDECĂTOR 2: Mircea Bădilă
- - -JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian
- - - - judecător
- - -grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
-procuror
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Organizare Internă a Instanțelor Judecătorești.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 407/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând achitarea inculpatului, în baza art.11 pct.2 lit. raportat la art. art.10 lit. a Cod procedură penală. În subsidiar solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Învederează în susținere că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia. Solicită a se lua în considerare că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată, întrucât în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt și s- făcut o justă individualizare a pedepsei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr. 13/4.01.2007 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar nr- inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e și al. 2 lit. b Cod penal.
S-a făcut aplic. art. 64 lit. a-c, 71 Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în data de 31.12.2005, în jurul orei 10,15, în timp ce partea vătămată se deplasa pe Bd. 1 - din D, inculpatul i-a sustras o plasă în care partea vătămată avea mai multe bunuri, acte de identitate și suma de 450 lei RON.
Audiat fiind, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor.
Prin decizia penală nr. 407/A/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 13/2007 a Judecătoriei Deva.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, inculpatul.
Se constată că recursul declarat nu a fost motivat în scris, însă prin apărătorul desemnat din oficiu, în principal a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, 10 lit. a Cod pr. pen. achitarea, motivând că nu a comis faptele reținute în sarcina sa. În subsidiar, a solicitat ca în baza art. 81 cod penal să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, se constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
În baza probelor administrate în cauză - procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie, cu planșa foto anexă, declarațiile părții vătămate, declarația martorului G - instanța de fond a stabilit o corectă stare de fapt, dând încadrarea juridică legală faptelor deduse judecății, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită.
Deși inculpatul a negat comiterea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate, acesta a fost recunoscut și identificat de partea vătămată, cât și de către martorul G.
Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare se constată că a fost bine individualizată, în raport de criteriile generale, prev. de art. 72 Cod penal și de scopurile pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.
În consecință și motivele de recurs formulate de inculpat care vizează schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul înlăturării regimului de detenție apar ca nefondate și ca urmare nu vor fi primite, apreciindu-se că prin considerarea criteriilor de individualizare, instanțele au dat relevanța juridică cuvenită acestuia, evaluând corespunzător pericolul social al infracțiunii reținute, împrejurările în care a fost comisă și datele ce caracterizează persoana inculpatului recurent, care, deși nu este recidivist a suferit multiple condamnări în timpul minoratului, tot pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 Cod pr. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 407/A/2007 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- - -concediu
Semnează grefier șef
Red.
Dact. /2 ex./20.03.2008
și
Președinte:Tiberiu PeterJudecători:Tiberiu Peter, Mircea Bădilă, Oana Maria Călian