Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 25
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Popescu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Constantin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpata, împotriva încheierii penale din 06.01.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpata personal, în stare de arest preventiv, asistată de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, arătând că încheierea atacată este neîntemeiată, deoarece motivarea dată de prima instanță este lipsită de temei, inculpata aflându-se arestată de 9 luni de zile, iar trecerea timpului constituie un temei de schimbare a temeiurilor arestării, scopul măsurii arestării preventive fiind reglementat de art.136 Solicită C.P.P. înlocuirea măsurii arestării preventive cu oricare dintre măsurile neprivative de libertate, respectiv cu aceea de a nu părăsi țara sau localitatea; solicită punerea în libertate a inculpatei, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil, având în vedere ceilalți inculpații din cauză sunt cercetați în stare de libertate.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, temeiurile arestării subzistă și impun menținerea, în continuare, a măsurii arestării preventive, încheierea recurată fiind temeinică și legală.
Inculpata, având cuvântul, susține cele spuse de apărătorul său ales.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 06 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 a C.P.P. fost constatată legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatelor și.
În baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 a C.P.P. fost menținută starea de arest a inculpatelor, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificată din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 06.03.2010.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. a fost respinsă cererea formulată de catre inculpata, prin aparatorul ales, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, având în vedere faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatelor nu s-au schimbat, justificând în continuare privarea de libertate a acestora, în condițiile în care există suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatele sa fie implicate în săvârșirea a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la modalitatea în care s-a desfășurat activitatea presupus infracțională și la natura faptelor săvârșite de către inculpate, se poate aprecia că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în temeiul art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 C.P.P. a fost menținută starea de arest a inculpatelor, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 06.03.2010.
Este evident că atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societătii o reactie de nesiguranta sau de revoltă, privarea de libertate a autorilor, cel putin pentru o perioada de timp, apare ca fiind pe deplin justificată. Or, în prezenta cauză, există suficiente probe în legătură cu posibila implicare a celor două inculpate în savarsirea unor activităti ilicite cu consecinte dintre cele mai grave asupra patrimoniului partilor civile, astfel că lasarea acestora în libertate nu ar contribui la altceva decât la sporirea sentimentului de neîncredere al opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a proteja valorile sociale, situație incompatibilă cu principiile unei societati democratice.
Ordinea publica, care presupune si crearea si mentinerea unui climat de liniste si securitate în care cetățenii sa-și poată desfășura viata cotidiană, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale prin care se exprima personalitatea umană, printre care se regaseste și dreptul oricarei persoane la integritatea patrimoniului, care presupune si buna credintă a tuturor celor care sunt implicati în desfăsurarea unor relatii patrimoniale, ar putea fi si este afectată prin sentimenul de insecuritate ce s-ar crea raportat la faptele grave în care sunt implicate cele două inculpate, astfel că în vederea prezervării ordinii publice cel putin pentru o perioadă determinată de timp, menținerea stării de arest a inculpatelor și apare ca fiind necesară.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. sau c C.P.P. aceasta a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. în condițiile în care s-a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Împotriva încheierii penale din 06.01.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs inculpata recurentă înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 06.01.2010, sub nr-. Recursul nu a fost motivat în scris.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpata a săvârșit fapte grave, respectiv infracțiunile înșelăciune și falsuri, periculoase pentru patrimoniul cetățenilor.
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpata a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpata și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptelor reținute în sarcina acesteia.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatei, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatei, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatei de a fi cercetată în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și patrimoniul cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpata recurentă împotriva încheierii penale din 06.01.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpata recurentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpata recurentă împotriva încheierii penale din 06.01.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpata recurentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
RED: /19.01.2010
Dact: 2 exempl/ 20 Ianuarie 2010
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Florin PopescuJudecători:Florin Popescu, Codrina Iosana Martin, Constantin
