Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 310/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA operator 2711
SECȚIA PENAL
DECIZIA PENAL Nr. 310/
Ședința public de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se afl judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lâng Tribunalul Timi ș împotriva încheierii penale pronunțat la data de 12.03.2008 în dosarul nr- de Tribunalul Timi
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint:inculpatul, asistat de avocat ales, inculpatul, asistat de avocat ales, în substituirea avocatului ales, inculpatul, asistat de avocat ales M, inculpatul, asistat de avocat din oficiu, toți în stare de arest preventiv.
Procedura legal îndeplinit.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Timi șoara.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care, instanța vzând c nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constat recursul în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost el formulat, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Timi ș, care este netemeinic și nelegal, și în rejudecare menținerea msurii arestrii preventive luat faț de cei 4 inculpați.
Aprtorul ales al inculpatului, solicit respingerea recursului formulat de parchet, menținerea încheierii pronunțat de Tribunalul Timi ș, ca fiind temeinic și legal, deoarece cele susținute prin rechizitoriu s-au dovedit a fi contrare realitți, în faza de cercetare judectoreasc, inculpatul a fost sincer, a avut o contribuție minim la svârșirea faptei reținute în sarcina sa, a avut o conduit impecabil, încadrarea juridic și pedeapsa aferent acestei încadrrii, este prea mare și nu mai subzist motivele care au stat la baza lurii msurii arestrii preventive.
Aprtorul ales al inculpatului, solicit respingerea recursului formulat de parchet, menținerea încheierii pronunțat de Tribunalul Timi ș, ca fiind temeinic și legal, inculpatul este nevinovat, el a fost acela care a fcut denunțul la parchet, nu a semnat acele adeverințe, faptele svârșite de el nu sunt grave, a se reține atitudinea sa sincer și corect a acestuia.
Aprtorul ales al inculpatului, solicit respingerea recursului formulat de parchet și menținerea încheierii pronunțat de prima instanț, care a avut în vedere, la pronunțarea încheierii, circumstanțele reținute în sarcina sa, atitudinea sincer a acestuia.
Aprtorul din oficiu al inculpatului, solicit respingerea recursului formulat de parchet și menținerea încheierii pronunțat de prima instanț, ca fiind temeinic și legal.
Inculpații, având pe rând cuvântul, solicit respingerea recursului formulat de parchet și punerea lor în libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:
Prin încheierea de ședinț din data de 12.03.2008, pronunțat de Tribunalul Timi ș, în temeiul art. 3002Cpp raportat la art. 160 Cpp, s-a constatat legalitatea și temeinicia lurii msurii arestrii preventive faț de inculpații:
- -, fiul lui - și, ns. 28.05.1979 în S, jud. M,. în L,-, posesor al CI seria - nr. -, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventiv nr. 40/17.05.2007 emis de Tribunalul Timi ș;
-, fiul lui fiul lui și, nscut.la 27.06.1970 în L, domiciliat în L-, -.16,județul T, CNP--, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventiv nr. 43/17.05.2007 emis de Tribunalul Timi ș;
- G, fiul lui G și, nscut la 22.03.1965 în L,domiciliat în L-,. A,.25, județul T, CNP--, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventiv nr. 44/23.05.2007 emis de Tribunalul Timi
Și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, și G, urmând ca legalitatea și temeinicia lurii msurii arestrii preventive s fie verificat înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 10.05.2008.
În temeiul art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 1451Cpp, s-au respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a msurii arestrii preventive cu msura preventiv a obligrii de a nu prsi țara, formulate de aprtorul din oficiu al inculpaților, și G.
În temeiul art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 1451Cpp, s-au admis cererile de înlocuire a msurii arestrii preventive cu msura preventiv a obligrii de a nu prsi țara, formulate de aprtorul ales al inculpatului, de aprtorul ales al inculpatului și de aprtorul desemnat din oficiu al inculpatului.
În temeiul art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 1451Cpp, s-a dispus înlocuirea msurii arestrii preventive luat faț de inculpații:
-, fiul lui și, ns. la 28.06.1982 în M, județul M, domiciliat în L-,. B,. 1,. 9,CNP--, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventiv nr. 42/17.05.2007 emis de Tribunalul Timi ș, cu msura preventiv a obligrii de a nu prsi țara.
-, fiul lui și, nscut la data de 12.01.1982 în L, jud. T, domiciliat în L,-, jud. T, CNP - -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventiv nr. 79/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, cu msura preventiv a obligrii de a nu prsi țara.
-, fiul lui și, nscut la data de 26.01.1982 în L, jud. T, domiciliat în L, str. - -, bloc 22,. A,. 8, jud. T, CNP - -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventiv nr. 82/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, cu msura preventiv a obligrii de a nu prsi țara.
-, fiul lui G și, nscut la data de 13.09.1969 în comuna, jud. V, domiciliat în L,-, -. 16, jud. T, CNP - -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventiv nr. 84/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, cu msura preventiv a obligrii de a nu prsi țara.
În temeiul art. 1451alin. 2 Cpp raportat la art. 145 alin. 11și alin. 12lit. c Cpp, au fost obligați inculpații, - și ca pe durata msurii preventive a obligrii de a nu prsi țara s respecte urmtoarele obligații:
- s se prezinte la instanța de judecat ori de câte ori sunt chemați;
- s se prezinte la organul de poliție în a crui raz domiciliaz - desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
- s nu își schimbe locuința fr încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timi ș;
- s nu dețin, s nu foloseasc și s nu poarte nici o categorie de arme;
- s nu se apropie de ceilalți inculpați și învinuiți în cauz, de martori și s nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpaților, - și
asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22Cpp, conform crora în caz de înclcare cu rea-credinț a msurii de a nu prsi țara sau a obligațiilor care le revin, se va lua faț de inculpați msura arestrii preventive.
S-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri ctre poliția în a crei raz teritorial locuiesc inculpații, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente s elibereze pașaportul, organelor de frontier.
S-a dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiv nr. 42/17.05.2007 emis de Tribunalul Timi ș, a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiv nr. 79/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, a inculpatului - de sub puterea mandatului de arestare preventiv nr. 82/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, și a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiv nr. 84/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, la rmânerea definitiv a prezentei încheieri, dac nu sunt reținuți sau arestați în alt cauz.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timi șar eținut urmtoarele:
Cu privire la cei sapte inculpati, judecati pentru svârșirea infracțiunilor prevzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 Cp raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, și art. 291 cod penal a fost dispusa luarea masurii arestarii preventive care a fost mentinuta de instanta in baza art 3001cod pr pen si art 300/ 2 cod pr pen prin incheierile din 08 09 2007, 12 12 2007, 18 01 2008 din prezentul dosar.
Instanta a avut in vedere ca luarea masurii a fost dispusa in conditii de legalitate, au fost indeplinite dispozitiile art. 143 si art 148 lit f cu privire la toti inculpatii, iar raportat la fapte si persoana inculpatilor s-a constatat ca prezinta pericol concret pentru ordinea publica. La aprecierea starii de pericol s-a avut in vederea numarul mare de participanti la activitatea desfasurata, intinderea prejudiciului produs, natura faptelor respectiv infractiuni economice cu consecinte asupra unui numar mare de parti vatamate si cu implicatii asupra sigurantei desfasurarii operatiunilor de creditare.
In prezent, in cauza a inceput cercetarea judecatoreasca cu privire la faptele ce fac obiectul acuzarii. Inculpatii au fost audiati nemijlocit in instantei si au dat detalii cu privire la modul de savarsirea a faptelor.
Avand a se pronuntata asupra mentinerii in continuare a temeiurilor ce au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, tribunalul a constatat c acestea s-au modificat in ce ii priveste pe o parte dintre inculpati.
Din materialul probator administrat in instantei pana in prezent, respectiv declaratiile inculpatiilor si a martorei audiate, care se coroboreaza intre ele, a rezultatat ca inculpatii si au avut o implicare mai redusa la activitatea infractionala ce face obiectul judecatii, implicarea acestora in grupul infractional fiind rezultatul unor imprejurari ce nu pot fi calificate neaparat ca fiind organizate si care urmeaza a fi clarificate pe parcursul judecatii.
Raportat la aceste aspecte, la faptul ca cei doi inculpati nu au antecedente penale, au avut o atitudine corespunzatoare pe parcursul judecatii prima instanț a conchis ca lasarea acestora in libertate nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica si a dispus inlocuirea acestei masuri cu o masura restrictiva de liberate mai, respectiv interdictia de a parasi tara raportat la prevederile art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 1451Cpp.
De asemenea a retinut ca inculpatul a fost atras in activitatea infractionala prin intermediul inculpatilor si, iar actele materiale la care acesta a participat denota de asemenea o contributie accesorie in cadrul grupului. S-a mai retinut ca inculpatul avea loc de munca la momentul savarsirii faptei. A recunoscut savarsirea faptei si imprejurarile care l-au determinat sa participe la aceasta si conduita sa in cursul judecatii a format convingerea instantei ca poate fi judecat in stare de libertate.
In ce priveste inculpatul prima instanț a retinut ca acesta era angajat la magazinul in calitate de sef magazin.
Activitatea infractionala a grupului s-a desfasurat nu numai prin obtinerea de credite in vederea achizitionarii de produse electronice prin acest magazin ci si credite in bani de la mai multe unitati bancare. Raportat la acest aspect contributia inculpatului in cadrul grupului, ce urmeaza a fi clarificata definitiv in cursul judecatii, poate fi privita in acest moment ca acoperind un segment mai mic. Acest aspect a rezultat din declaratia inculpatului cat si din depozitiile celorlalti inculpati, multi din acestia necunoscandu-l pe inculpatul.
Avand in vederea acest aspect, precum si circumstantele reale si personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, conduita corespunzatoare in instantei precum si afectiunea de care sufera, prima instanț a concluzionat ca si in ce il priveste pe acesta se impune inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura interzicerii de a parasi tara, masura ce va fi dispusa in baza art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 1451Cpp.
Tribunalul a reținut ca lasarea in libertate a celor patru inculpati nu este de natura sa impieteze asupra desfasurarii normale a judecatii si nici sa produca o tulburare ordinii publice.
de faptul ca s-a dispus interdictia celor patru inculpati de a parasit tara prima instanț a dispus, in temeiul art. 1451alin. 2 Cpp raportat la art. 145 alin. 11și alin. 12lit. c Cpp, obligarea tuturor celor patru inculpati inculpații, - și ca pe durata msurii preventive a obligrii de a nu prsi țara s respecte urmtoarele obligații:
- s se prezinte la instanța de judecat ori de câte ori sunt chemați;
- s se prezinte la organul de poliție în a crui raz domiciliaz - desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
- s nu își schimbe locuința fr încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timi ș;
- s nu dețin, s nu foloseasc și s nu poarte nici o categorie de arme;
- s nu se apropie de ceilalți inculpați și învinuiți în cauz, de martori și s nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Pe cale de consecinț, a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22Cpp, conform crora în caz de înclcare cu rea-credinț a msurii de a nu prsi țara sau a obligațiilor care le revin, se va lua faț de inculpați msura arestrii preventive.
Urmare a lurii acestei masuri a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiv nr. 42/17.05.2007 emis de Tribunalul Timi ș, a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiv nr. 79/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, a inculpatului - de sub puterea mandatului de arestare preventiv nr. 82/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, și a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiv nr. 84/18.09.2007 emis de Tribunalul Timi ș, la rmânerea definitiv a prezentei încheieri, dac nu sunt reținuți sau arestați în alt cauz.
De asemeni dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri ctre poliția în a crei raz teritorial locuiesc inculpații, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente s elibereze pașaportul, organelor de frontier.
Împotriva încheierii penale pronunțat în data de 12.03.2008, de ctre Tribunalul Timi ș, a declarat recurs Parchetul de pe lâng Tribunalul Timi ș, solicitându-se casarea hotrârii și în rejudecare s se mențin msura arestrii preventive faț de inculpații, și.
Recursul nu este fondat.
Analizând încheierea penal recurat, prin prisma celor solicitate de parchet și celelalte prți precum și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constat c Tribunalul Timi șad ispus în baza art.139 alin.1 C.P.P. raportat la art.1451C.P.P. înlocuirea msurii arestrii preventive faț de cei patru inculpați, cu cea a obligrii de a nu prsi țara.
Curtea apreciaz c în mod corect s-a considerat c inculpații, și, pot fi judecați în stare de libertate cu interdicția de a nu prsi țara.
Pentru a pronunța aceast hotrâre s-au avut în vedere circumstanțele personale ale fiecrui inculpat, participarea fiecruia la activitatea infracțional, faptul c cercetarea judectoreasc a început fiind audiați în mod nemijlocit de ctre instanț inculpații.
S-a mai avut în vedere conduita personal a acestor inculpați, faptul c impactul asupra opiniei publice și pericolul public s-a diminuat în raport cu trecerea timpului.
Faț de aceast situație, s-a concluzionat în mod corect, c msura arestrii preventive poate fi înlocuit cu cea a obligrii de a nu prsi țara, cu respectarea obligațiilor stabilite de instanț, fr a de periclita desfșurarea procesului penal în continuare.
Așa fiind, urmeaz ca în baza art.38515, pct.1, lit.b C.P.P. recursul declarat de parchet s fie respins ca nefondat.
Potrivit art.192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare vor rmâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de Parchetul de pe lâng Tribunalul Timi ș împotriva încheierii penale pronunțat la data de 12.03.2008 în dosarul nr- de Tribunalul Timi
Dispune plata sumei de 40 lei din fondurile MJ ctre Baroul Timi ș, reprezentând onorariu avocat din oficiu, pentru inculpatul.
Cheltuielile judiciare rmân în sarcina statului.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public azi 17 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
RED:.04.08
Dact: 2 exempl/ 24 Martie 2008
Prim instanț: Tribunalul Timi
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky