Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 500/R/2009

Ședința publică din data de 11 august 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Maria Boer Iuliana Moldovan

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din data de 6 august 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș prin care s-a menținut măsura arestării preventive, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat constituit în vederea comiterii unei infracțiuni, prev. și ped. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003; trafic de migranți, prev.și ped.de art.71 alin.1 din OUG 105/2001 cu aplic.art.41 alin.2 penal și art.37 lit.a penal.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărătr ales,av. Contra, din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av., care solicită acordarea onorariului parțial pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că dorește să dea o declarație, sens în care s-a procedat la ascultarea acestuia, cele declarate fiind menționate conform procesului verbal de la dosar.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părșilor în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii inculpatului în libertate iarîn subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Astfel, referitor la temeiurile arestării, în lipsa inculpatului, cele prev.de art.148 lit.a pr.pen. arată că acesta nu mai subzistă, inculpatul nu a avut intenția de a se sustrage, el s-a predat de bună voie autorităților. Nu poate fi reținut acest temei întrucât nu sunt argumente care să justifice temerea că inculpatul s-ar sustrage cercetărilor. În ceea ce privește temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen. solicită a fi analizat prin prisma ciircumstanțelor personale și reale, inculpatul este singurul arestat în acest dosar. Solicită a se avea în vedere că nu inculpatul a avut cea mai mare contribuție, contribuția lui a fost una minoră, el făcea doar transporturi pe teritoriul României dintr-un punct în altul. Inculpatul este cel care are contribuția cea mai mare, este cel mai important în activitatea infracțională. Consideră că în cauză s-a aplicat un tratament nejustificat și diferențiat față de inculpații cercetați în acest dosar. Referitor la cereera subsidira, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligăriid e a nu părăsi localitatea sau țara, consideră că este suficientă pentru realizarea scopului procesului penal. În cazul în care inculpatul nu va respecta condițiile impuse de instanță, se va putea oricând dispune rearestarea acestuia.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat apreciind ca legală și temeinică încheierea pronunțată de instanța de fond care a dispus menținerea măsurii arestării preventive întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate. Din probele administrate în cauză rezultă că acesta a încercat să se sutragă cercetărilor iar din fișa de cazier judiciar reiese că inculpatul a mai comis infracțiuni intenționate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate.

CURTEA

Prin încheierea penală din 6 august 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în temeiul art. 3002.pr.pen. raportat la art. 160 pr.pen s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului (CNP -, fiul lui și, născut la data de 06.04.1977 în Ocna, județul M, domiciliat în S M,-, jud. M, în prezent aflat în Penitenciarul Gherla ), măsură care a fost menținută pentru următoarele 60 de zile.

S-a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de inculpatul.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 32 D/P/2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluja fost trimis în judecată inculpatul (CNP -, fiul lui și, născut la data de 06.04.1977 în Ocna, județul M, domiciliat în S M,-, jud. M) pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți prev. de art. 71 alin. 1 din nr.OUG 105/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, alături de inculpații, și -.

Prin încheierea penală nr. 737 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului pe timp de 30 de zile cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 36/U din 15 decembrie 2008.

În considerentele încheierii s-a reținut că din cuprinsul actelor de urmărire penală rezultă existența unor indicii care să justifice presupunerea că inculpatul împreună cu alți inculpați, a participat la constituirea, la începutul anului 2008, unui grup infracțional organizat în vederea racolării, îndrumării și călăuzirii mai multor persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.

În concret, în seara de 26/27 noiembrie 2008, inculpatul împreună cu alți inculpați au organizat sub coordonarea inculpatului trecerea frauduloasă a frontierei dintre Ucraina și România a unui număr de 20 migranți de origine indo-pakistaneză. De asemenea, din datele existente în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a participat și la alte activități de trecere frauduloasă a frontierei a unor migranți alături de ceilalți inculpați. Inculpatul împreună cu ceilalți a fost depistat pe raza localității, în timp ce transportau, cu autoturismele personale un număr de 20 cetățeni de origine pakistaneză.

Prin încheierea penală din 14 mai 2009 s-a pus în executare mandatul de arestare preventivă nr. 36/U din 15 decembrie 2008 al Tribunalului Maramureș emis în lipsa inculpatului, în baza încheierii penale nr. 737 din 15.12.2008 a Tribunalului Maramureș în dosarul nr- privind pe inculpatul și potrivit art. 149 Cod procedură penală, durata arestării preventive a inculpatului fiind de 30 de zile începând cu data de 14 mai 2009 și până la data de 12 iunie 2009, inclusiv.

Ulterior prin încheierea penală din data de 10 iunie 2009 s-a dispus menținerea pentru o perioadă de 60 de zile a măsurii arestării preventive a inculpatului în condițiile art. 3002Cod procedură penală și 160bCod procedură penală.

În raport de aceste aspecte, instanța a reținut că sunt în continuare incidente dispozițiile art. art. 148 lit. a, d și f Cod procedură penală, respectiv există date că inculpatul încearcă să se sustragă de la judecată și e acuzat de săvârșirea unei noi infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică nu s-a putut avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

În speță, inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni deosebit de grave, gravitate rezultând nu numai din caracterul al sancționării de către legea penală, dar și din aceea că astfel de fapte aduc o gravă atingere unor instituții esențiale ale statului și a bunei funcționări a acestora, astfel că pericolul concret pentru ordinea publică lăsării în libertate a inculpatului este dovedit cu prisosință. În plus, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, conform propriilor sale susțineri acesta ascunzându-se la domiciliu și deși a fost căutat în mod repetat de organele de urmărire penală nu s-a reușit prinderea și aducerea sa în fața autorităților.

Având în vedere și dispozițiile art. 136 Cod procedură penală în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, instanța a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și va dispune menținerea acesteia pentru următoarele 60 de zile, în condițiile art. 160 Cod procedură penală.

În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul, instanța a respins-o ca nefondată, apreciind în raport de dispozițiile art. 139 alin. 1 Cod procedură penală că această măsură a fost dispusă cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente și nu au intervenit modificări ale temeiurilor care au determinat luarea acestor măsuri.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor de recurs inculpatul a solicitat în principal casarea încheierii pronunțate în cauză și revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii sale în libertate iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitate sau țara.

Inculpatul a susținut că temeiurile arestării prevăzute de dispozițiile art.148 lit.a și C.P.P. art.148 lit.f nu C.P.P. mai subzistă întrucât el nu a avut intenția de a se sustrage și s-a predat de bună voie autorităților și nu există argumente care să justifice temerea că inculpatul s-ar sustrage cercetărilor.

Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul actelor de urmărire penală rezultă că în seara de 26/27 noiembrie 2008 inculpatul împreună cu alți inculpați au organizat sub coordonarea inculpatului trecerea frauduloasă a frontierei dintre Ucraina și România a unui număr de 20 migranți de origine indo-pachistaneză. De asemenea din datele existente în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a participat și la alte activități de trecere frauduloasă a frontierei a unor migranți alături de ceilalți inculpați.

În cauză s-a reținut în mod corect că sunt incidente în continuare dispozițiile art.148 lit.a, d, f respectiv C.P.P. inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărire sau judecată întrucât prin încheierea penală nr.737/2008 s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, mandatul de arestare preventivă fiind pus în executare la data de 14 mai 2009.

De asemenea în cauză s-a reținut și incidența dispozițiilor art.148 lit.d având C.P.P. în vedere că prin decizia nr.468/27.07.2004 a Curții de Apel Cluj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat iar în cursul termenului de încercare a comis o nouă infracțiune fiind condamnat prin decizia nr.379/19.06.2007 a Curții de Apel Cluj la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.

În cauză s-a reținut și incidența dispozițiilor art.148 lit.f raportat C.P.P. la împrejurarea că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiunii deosebit de grave, pericolul social rezultând atât din caracterul sancționator al infracțiunii cât și din împrejurarea că astfel de fapte aducă o atingere gravă bunei funcționări a unor instituții ale statului.

Se impune a fi avută în vedre și rezonanța socială a fapte comise în rândul comunității din care face parte inculpatul, sentimentul de insecuritate creat și reacția generată în rândul societății civile în ipoteza cercetării și judecării inculpatului în stare de libertate.

În privința apărării ordinii publice Curtea Europeană a arătat că anumite infracțiuni prin gravitatea deosebită și reacția publicului pot crea o stare de neliniște capabile să justifice temporar detenția preventivă însă acest factor poate fi pertinent și suficient numai dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului tulbură în mod real ordinea publică. În cauză este evident că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea unor infracțiuni grave.

Raportat la toate aceste considerente soluția pronunțată de instanța de fond de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică iar în cauză nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara ori localitatea.

Având în vedere și dispozițiile art.38515pct.1 lit.b în C.P.P. cauză nefiind incident nici unul din motivele de casare prevăzut de dispozițiile art.3859recursul C.P.P. declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

În temeiul art.189 și art.192 alin.2 se C.P.P. va stabili onorariu avocațial parțial pentru apărătorul desemnat din oficiul și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de sat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 6 august 2009 a Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.MB/

4 ex./24.08.2009

Jud.fond.

Președinte:Livia Mango
Judecători:Livia Mango, Maria Boer Iuliana Moldovan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Cluj