Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 496/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.496/R/2009
Ședința publică din data de 11 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Maria Boer Iuliana Moldovan
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr.385 din 4 august 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul fiind cercetat pentru art.254 penal cu referire la art.6 din Legea 78/2000 și trei infracțiuni de favorizarea infractorului, prev.de art.246 penal.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună, admiterea cererii de liberare sub control judiciar cu consecința punerii inculpatului în libertate cu stabilirea obligațiilor conform art.160/8 a alin.3 pr.pen. Astfel, potrivit art.5 pct.3 din CEDO, orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberarea în cursul procedurii, punerea în libertate fiind subordonată unor garanții care să asigure prezența persoanei la proces.Nu există premise realiste care să concluzioneze că în orice formă inculpatul ar îngreuna ancheta sau că există riscul comiterii unor noi infracțiuni. Jurisprudența CEDO a statuat că simpla invocare de către instanță a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente care să justifice respingerea liberării provizorii, făcând referire astfel la cazul /Polonia. Detenția preventivă are caracter excepțional și trebuie apreciată în concret de la caz la caz fără să aducă atingere prezumției de nevinovăție. De reținut este că pretinsele fapte s-a reținut a fi comise în cursul anului 2008 iar arestarea inculpatului s-a luat după un an de zile cu justificarea că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, fără analiza obiectivă a pericolului prezentat de inculpat pe acest interval de timp în care a lucrat în poliție. Cu privire la condiția inexistenței unor date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a comite alte infracțiuni, susține că actele dosarului nu relevă date în acest sens. În privința potențialului de distrugere sau alterare a unor mijloace de probă susține că acestea trebuie să vizeze probele deja administrate și care se află în păstrarea organelor de cercetare penală. În ceea ce privește eventualul impact negativ asupra opiniei publice pe care care l-ar genera liberarea porvizorie arată că cererea inculpatului are o premisă constituțională care presupune atenuarea legitimă a constrângerilor și a restrângerilor drepturilor presupuse de măsurile preventive. Mai mult, inculpatul se află în situația în care infractorul despre care se spune că l-a favorizat este în libertate în timp ce inculpatul are parte de un tratament penal mai dur, posibil în contradicție cu regimul juridic instituit prin art.264 alin.2 penal potrivit căruia pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa aplicată celui favorizat. și obligațiile impuse inculpatului de către instanță ar putea în mod cert asigura buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. În mod justificat prima instanță a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, argumentele instanței fiind acelea că oricât se dorește interpretarea art.148 lit.f pr.pen. aplicarea lor nu se poate face separat iar aplicarea normei procesuale trebuie făcută în conexitate cu natura infracțiunii. Inculpatul, în calitate de agent de poliție, în loc să respecte legea, a încălcat-
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Menționează că este lucrător de poliție de peste 23 de ani, are o familie stabilă, are o situație deosebită în sensul că soția lui are o boală incurabilă la coloană iar tatăl său este paralizat. De asemenea, menționează că a stat tot timpul la dispoziția organelor de anchetă.
CURTEA
Prin încheierea penală nr.385/4 august 2009 a Tribunalului, în baza art. 1608aalin. 6.pr.pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la 02.10.1964 în, jud.P, domiciliat în Vișeu de,-, jud.M, arestat preventiv, aflat în Arestul M, cercetat în dosarul nr. 210/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 20 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că a data de 27 iulie 2009 fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, cercetat în dosarul nr. 210/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În motivarea cererii s-a arătat că scopul măsurii preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului neexistând date din care să rezulte că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau să comită alte infracțiuni. De asemenea, s-a arătat că potrivit jurisprudenței CEDO simpla invocare de către instanță a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente care să justifice respingerea liberării provizorii și întrucât detenția preventivă are un caracter excepțional, independent de faptul computării sau nu din pedeasă, trebuie apreciată de la caz la caz, sub aspectul oportunității, oportunitate legată indisolubil de identificaea exactă a unui interes public real care, fără să aducă atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
In susținerea cererii s-a mai arătat că familia inculpatului se confruntă cu probleme deosebite, fiica acestuia urmând să susțină un examen și având implicit nevoie de ajutor financiar, iar starea de sănătate a celorlalți membrii este precară.
Instanța în raport de dispozițiile art. 1608.pr.penală a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie și a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Examinând cererea formulată prin prisma dispozițiilor art. 1602și următoarele pr.penală instanța a reținut următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 348 din 4 iulie 2009 Tribunalului Maramureș, reținându-se incidența dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 4 iulie 2009 și până la data de 1 august 2009, inclusiv.
S-a reținut prin încheierea menționată că față de inculpat a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea a trei infracțiuni de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 264 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, existând indicii temeinice că acesta, în luna august 2008, deși nu mai avea calitatea de lucrător al poliției judiciare, în calitate de agent de poliție la Poliția Orașului Vișeu de, a efectuat acte de cercetare penală în dosarele nr. 850/P/2008, nr. 888/P/2008 și respectiv nr. 993/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu d S u s, unde a audiat mai multe părți vătămate și a insistat ca acestea să-și retragă plângerile penale formulate împotriva numitului, toate aceste acțiuni vizând ajutarea făptuitorului și zădărnicirea urmăririi penale.
Ulterior, prin încheierea penală nr. 379 din 30 iulie 2009 în raport de disp.art. 159.pr.penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 20 zile.
Potrivit dispozițiilor art.1602pr.pen. în afara condiției privind cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea ce se presupune că inculpatul a săvârșit-o, pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar, trebuie să se constate că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Examinarea acestor condiții trebuie făcută însă în strânsă legătură cu analizarea posibilității ca scopul măsurii preventive, așa cum este definit prin disp.art. 136 al.1 pr.penală să poată fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
In cauza de față instanța a reținut că, temeiul avut în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și ulterior la prelungirea acestei măsuri a vizat existența probelor din care rezultă că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin natura și gravitatea faptelor de care este acuzat, circumstanțiate de calitatea acestuia, respectiv persoană chemată de lege să asigure respectarea și aplicarea normelor legale.
Având în vedere rezonanța socială negativă pe care ar determina-o lăsarea în libertate a inculpatului, în condițiile în care implicarea în activități infracționale menite să împiedice înfăptuirea justiției a unor persoane investite cu funcții de autoritate publică și care au ca principală atribuție de serviciu asigurarea ordinii de drept este de natură să provoace un puternic sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, instanța a apreciat că scopul prevăzut de art. 136 al.1 pr.pen. nu poate fi realizat decât prin privarea de libertate a inculpatului.
De asemenea instanța a apreciat că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului ar fi de natură să impieteze asupra bunei desfășurări a urmăririi penale ținând cont de faptul că probatoriul necesar a fi administrat în vederea aflării adevărului nu a fost epuizat până în prezent, iar lăsarea în libertate chiar și în condițiile impunerii unor restricții ar fi susceptibilă să determine indirect o presiune asupra persoanelor ce ar putea contribui la lămurirea situației de fapt, dublată de convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează în mod corespunzător față de infracțiunile de acest tip.
Susținerile inculpatului privind situația familiei sale nu justifică la acest moment liberarea provizorie a acestuia, aceste aspecte fiind avute în vedere, de altfel, și la momentul luării și respectiv prelungirii măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul solicitând prin apărătorul său admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună, admiterea cererii de liberare sub control judiciar cu consecința punerii inculpatului în libertate cu stabilirea obligațiilor conform art.160/8 a alin.3 pr.pen. Astfel, potrivit art.5 pct.3 din CEDO, orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate fiind subordonată unor garanții care să asigure prezența persoanei la proces.În cauză, nu există premise realiste care să ducă la concluzia că inculpatul ar îngreuna ancheta sub orice formă sau că există riscul comiterii unor noi infracțiuni. Jurisprudența CEDO a statuat că simpla invocare de către instanță a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente care să justifice respingerea liberării provizorii, făcând referire astfel la cazul /Polonia.
Verificând hotărârea atacată în baza actelor și lucrărilor de la dosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 385/14 și 385/6 alin. 3.pr.pen. Curtea constată nefondat recursul inculpatului, pentru următoarele considerente.
Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii sub control judiciar - art. 160/2 alin. 1,2.pr.pen. rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță de a admite cererea.
De asemenea,potrivit art.160/8a al.2 pr.pen. instanța,în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și,cererea este întemeiată,admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului. Prin urmare,din interpretarea acestui text de lege rezultă că nu orice cerere de liberare provizorie care îndeplinește condițiile prevăzute de lege este și admisibilă,ci această cerere trebuie să fie și întemeiată.
Dat fiind faptul că în cauză, temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertatea a acestuia, simpla îndeplinirea formală a condițiilor legale, nu determină admiterea automată a cererii, aprecierea temeiniciei și oportunității unei astfel de cereri fiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
Astfel, în prezenta cauză, rezultă din materialul de urmărire penală că, există în continuare indiciile temeinice, în sensul dispozițiilor art. 68/1 pr.pen. respectiv date din care se desprinde presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind mijloacele de probă reținute cu ocazia arestării inculpatului, precum și cele administrate ulterior acestui moment.
Totodată, se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile prev. de art. 148 lit.f pr.pen. respectiv limitele de pedeapsă pentru infracțiunile cercetate și, pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, pericol ce rezultă din gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise.
Toate aceste elemente sunt de natură a caracteriza evidența pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, în condițiile în care intervalul scurs de la data arestării - 4 iulie 2009 - nu este unul mare, pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile acestui pericol, că el s-ar fi diminuat.
Față de natura activității infracționale a inculpatului,la implicarea în activități infracționale menite să împiedice înfăptuirea justiției a unei persoane investite cu funcții de autoritate publică și care are ca principală atribuție de serviciu asigurarea ordinii de drept, se poate aprecia că sentimentul de insecuritate, de revoltă, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic, ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal și a descuraja comiterea unor astfel de fapte.
Așa fiind, se constată că în mod judicios s-a apreciat neîntemeiată cererea inculpatului, prin prisma gravității faptelor,a pericolului încă actual pentru ordinea publică a cercetării inculpatului în stare de libertate.De menționat în același sens este și jurisprudența CEDO, care a recomandat anumite criterii ce pot fi avute în vedere (în funcție și de legislația națională, bineînțeles) la refuzul unei liberări, printre care și posibilitatea ca acuzatul, lăsat în libertate să încerce să împiedice desfășurarea procesului, împrejurare destul de plauzibilă în cauză, având în vedere presiunea indirectă asupra persoanelor ce ar putea contribui la lămurirea situației de fapt, dublată de convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează în mod corespunzător față de infracțiunile de acest tip.
În consecință, soluția primei instanțe apare ca una legală și temeinică, iar recursul în cauză fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b pr.pen.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, aflat în Arestul IPJ M împotriva încheierii penale nr.385 din 4 august 2009 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.IM
Dact.BM /24.08.2009
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Maria Boer Iuliana Moldovan
