Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 508/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penal și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENAL NR. 508/R/2008

Ședința public din 02 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Munteanu Traian

Judector: - - - președinte secție penal

Judector: - - - vicepreședintele instanței

Grefier:

Desfșurarea ședinței de judecat a fost înregistrat prin mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 Cod procedur penal.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, nscut la 06.10.1982, fiul lui - și, deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 22 septembrie 2008, pronunțat de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect menținerea msurii arestrii preventive, conform prevederilor art. 160/b Cod de procedur penal.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint inculpatul recurent -, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației nr. 4771/01.10.2008, emis din oficiu de Baroul Bihor.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, dup care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acord prților cuvântul asupra recursului.

Avocatul inculpatului recurent - susține recursul, solicit admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune punerea în libertate a inculpatului. Arat c nu subzist temeiurile avute în vedere la luarea msurii arestrii preventive a inculpatului.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legal și temeinic încheierea recurat.

Inculpatul recurent - solicit a fi pus în libertate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de faț, constat urmtoarele:

Prin încheierea penal din 22 septembrie 2008, pronunțat de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedur penal, s-a menținut msura arestrii preventive a inculpatului, fiul lui - și, nscut la 06.10.1982 în loc., jud. B, în prezent deținut in Penitenciarul Oradea, msur dispus prin încheierea nr. 2/M/10.01.2008 a Judec toriei Oradea, în baza creia s-a emis mandatul de arestare preventiv nr. 3/M/10.01.2008 și a inculpatului, fiul lui și, ns. la 06.05.1987 în O, jud. B, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, msur dispus prin încheierea nr. 2/M/10.01.2008 a Judec toriei Oradea, în baza creia s-a emis mandatul de arestare preventiv nr. 4/M/10.01.2008.

S-a respins cererea privind înlocuirea msurii arestrii formulat de inculpatul.

Pentru a pronunța aceast hotrâre, Tribunalul Bihora constatat c, inculpații și au fost condamnați prin sentința penal nr.763/2008 a Judec toriei Oradea pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat prevzut și pedepsit de art.208 al.1 - 209 al.1, lit. a, e Cod penal cu aplic. art.37 lit. a și b și 41 al.2 și 42 Cod penal în ceea ce îl privește pe inculpatul și a unei infracțiuni prevzut și pedepsit de art. 208 al.1 - 209 al.1, lit. a, e Cod penal cu aplic. art. 41 al.2 și 42 Cod penal la în ceea ce îl privește pe inculpatul, la câte o pedeaps de 5 ani 6 luni închisoare inculpatul, respectiv 6 ani închisoare inculpatul, cauza fiind înregistrat la instanța de apel la 07.07.2998.

Tribunalul Bihor, constatând c, prin sentința de condamnare s-a dispus menținerea msurii arestrii preventive a inculpaților iar pân în prezent nu au intervenit elemente care s determine încetarea sau modificarea temeiurilor care au stat la baza lurii msurii arestrii preventive, instanța de apel a reținut c acestea justific în continuare privarea lor de libertate, motiv pentru care a dispus menținerea strii de arest cu privire la ambii inculpați și a respins cererea privind înlocuirea msurii arestrii formulat de inculpatul.

Împotriva acestei hotrâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul -, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și modificarea ei, în sensul revocrii msurii arestrii preventive și punerii sale în libertate, cu motivarea c nu mai subzist temeiurile avute în vedere la luarea msurii arestrii preventive împotriva sa.

Examinând încheierea recurat prin prisma recursului declarat cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 din Codul d e procedur penal, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevzute de art.385/9 din același cod, curtea constat c aceasta este legal și temeinic iar recursul declarat apare ca nefondat și va fi respins ca atare în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedur penal.

Verificând din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 300 ind.2 și art. 160 indice b din Cod procedur penal, legalitatea și temeinicia arestrii preventive, instanța de apel a dispus menținerea acesteia.

Curtea apreciaz c soluția dispus prin încheierea din 22 septembrie 2008 este legal și temeinic.

Temeiurile care au determinat arestarea preventiv a inculpatului nu au încetat și ele impun în continuare privarea de libertate: pedeapsa prevzut de lege pentru fapta reținut în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și în cauz exist probe certe c lsarea în libertate a acestuia prezint pericol concret pentru ordinea public.

Natura faptei svârșite, respectiv infracțiunea de furt calificat în form continuat, gravitatea acesteia, pericolul social concret al faptei și fptuitorului, faptul c între timp a intervenit o hotrâre judectoreasc chiar nedefinitiv ce constat vinovția inculpatului pentru fapta de care este acuzat având în vedere c speța este complex și c inculpatul a avut pân în prezent o poziție oscilant, justific pe deplin msura menținerii arestului preventiv al inculpatului.

De asemenea, verificarea menținerii msurii arestrii preventive a inculpatului a fost fcut în concordanț și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a și c ale Convenției pentru aprarea drepturilor omului și ale libertților fundamentale, respectiv arestarea a fost menținut pe baza condamnrii pronunțate de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoan poate fi lipsit de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea audierii sale în fața autoritții judiciare competente, existând motive verosimile de a bnui c a svârșit o infracțiune.

Faț de aceste considerente, curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b din Cod procedur penal, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 22 septembrie 2008 pronunțat în dosarul penal nr- al Tribunalului Bihor.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedur penal și art. 189 din același cod, recurentul va fi obligat s plteasc statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei onorariu pentru avocat din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedur penal,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, nscut la 06.octombrie 1982 din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 22 septembrie 2008, pronunțat de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Oblig pe recurent s plteasc statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru aprtor din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVA.

Pronunțat în ședința public azi, 02 octombrie 2008.

Președinte, Judector, Judector, Grefier,

- - - - - -

decizie - /07.10.2008.

Jud. fond.- -

3 ex./08.10.2008,

Președinte:Munteanu Traian
Judecători:Munteanu Traian, Țarcă Gabriela, Crișan Marinela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 508/2008. Curtea de Apel Oradea