Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 563/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Menținere arestare preventivă-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 563
Ședința publică de la 28 Mai 2009
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
- - - - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de la 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat în stare de arest preventiv, asistat de avocat a care substituie pe avocat, desemnată din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat a pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea arestării preventive, motivând că nu mai subzistă temeiurile pentru menținerea acestora, întrucât probele dispuse în apărare pentru inculpat - efectuarea unei noi expertize medico-legale - sunt de natură a contura dubiu privitor la vinovăția inculpatului.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză subzistă temeiurile prev.de art.143 și 148 lit. p, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, față de calitatea părților implicate și de pericolul social deosebit al infracțiunilor din speță, menținerea măsurii preventive fiind necesară bunei desfășurării a procesului penal.
Având ultimul cuvânt recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, însușindu-și concluziile formulate de apărătorul său.
Dezbaterile fiind încheiate;
C U TEA
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin încheierea de la 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art.3002p, rap.la art.160 p, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului - fiul lui și, născut la 5 aprilie 1958 în Comuna, Județul D, cu același domiciliu,-, CNP -, în prezent deținut în S
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că a fost investit prin apelul declarat de inculpat, împotriva sentinței penale nr.76 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr-, prin care s-a dispus: inculpatul a fost condamnat la pedepsele de: câte 2 ani închisoare pentru două infracțiuni de lovire și alte violențe prev.de art.180 alin.2 p, cu aplic.art.75 alin.2 p; 5 ani închisoare pentru o infracțiune de vătămare corporală prev.de art.181 alin.1 p cu aplic.art.75 alin.2 p; 5 ani închisoare pentru o infracțiune de vătămare corporală gravă săvârșită asupra unui membru de familie prev.de art.182 alin.1 p, cu aplic.art.75 alin.1 lit.b și alin.2 p, stabilindu-se pedeapsa rezultantă, conform art.33 lit.a, 34 lit.b p, de 5 ani închisoare, cu executare în detenție.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit. p, pe durata prev.de art.71 alin.2 p și s-a dedus din pedeapsa principală durata arestării preventive de la 25 decembrie 2008 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2362,49 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență nr.1
La pronunțarea acestei hotărâri judecătoria a reținut în fapt că inculpatul a exercitat violențe în mod repetat asupra părințiilor săi și după cum urmează: - la 20 iulie 2008 inculpatul aflat în stare de ebrietate a agresat pe mama sa - partea vătămată, aplicându-i lovituri cu bucăți de lemn și cauzându-i leziuni de cca.120 zile îngrijiri medicale, după cum rezultă din raportul de constatare medico - legală nr.4288/1/16 decembrie 2008 emis de C - faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.1 p; - la data de 10 noiembrie 2008 inculpatul, în stare de ebrietate a agresat pe tatăl său, partea vătămată, provocându-i leziuni de cca.9 zile îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medical nr.2911/2/14 noiembrie 2008 emis de C - faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe prev.de art.180 alin.2 p; - în noaptea de 24/25 decembrie 2008 inculpatul a exercitat acte de violență asupra părinților săi, provocându-le leziuni de cca.55 zile îngrijiri medicale părții vătămate și de cca.18 zile îngrijiri medicale părții vătămate după cum rezultă din certificatul medico-legal nr.3222/2/30 decembrie 2008 respectiv din raportul de constatare medido-legală nr.47/A1/7.01.2009 emise de L C - fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală prev.de art.181 alin.1 p, respectiv de lovire și alte violențe prev.de art.180 alin.2 p; pentru fiecare infracțiune prima instanță a reținut aplicarea circumstanței agravante prev.de art.75 alin.2
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsura fiind dispusă prin încheierea din 25 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr- în baza art.143 p, coroborat cu art.148 lit.d și f p, definitivă prin încheierea nr.208 din 29 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Măsura preventivă a fost prelungită prin încheierea de la 15.01.2009 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr- și menținută în cursul judecății prin încheierile din 4 februarie 2009 în baza art.3001p, și sentința penală apelată în cauză, precum și de către instanța de apel prin încheierea din 25 mai 2009 conform art.3002p, coroborat cu art.160
C.P.P.În motivarea soluțiilor de prelungire și menținere măsurii preventive, s-a reținut că temeiurile analizate la arestarea preventivă a inculpatului subzistă și justifică privarea de libertate în continuare a acestuia, în scopul bunei desfășurări a procesului penal, față de pericolul social al infracțiunilor deduse judecății și circumstanțele personale ale inculpatului.
Împotriva încheierii din 25 mai 2009 prin care s-a menținut arestarea preventivă, inculpatul a declarat recurs, motivând critici de netemeinicie în sensul că s-au schimbat temeiurile de fapt și de drept, în sensul că instanța de apel a dispus administrarea unei probe în apărare - efectuarea unei expertize medico-legale - de natură a crea dubiu privitor la vinovăția inculpatului, la săvârșirea infracțiunilor de violență pentru care este judecat.
Curtea, analizând recursul inculpatului, constată că acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și condamnat în prima instanță la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, cu executare în detenție pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de violență împotriva părinților săi, părțile vătămate și, respectiv infracțiuni de lovire și alte violențe prev.de art.180 alin.2 p, (la data de 10 noiembrie 2008 și 24/25 decembrie 2008), vătămare corporală prev.de art.181 alin.ș1 (la data de 24/25 decembrie 2008) și vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.1 (la data de 20 iulie 2008).
Din analizarea materialului probator aflat la dosarul cauzei (probe științifice - certificatele și rapoartele medico-legale - și testimoniale - declarațiile martorilor, -, ) se constată că agresiunile asupra părților vătămate s-au exercitat de 3 ori în intervalul a 6 luni, îmbrăcând forme din ce în ce mai grave, raportat la consecințele lor, situație în care în mod justificat, s-a reținut incidența art.148 lit.d și f p, dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului.
Astfel, se constată că părțile vătămate au formulat plângeri înregistrate la data de 25 noiembrie 2008, pentru faptele săvârșite la 20 iulie 2008 și 10 noiembrie 2008, după care inculpatul a săvârșit alte infracțiuni la 24/25 decembrie 2008, iar modalitatea concretă în care a acționat - exercitând fapte de violență repetate, prin folosire de corpuri contondente, asupra unor persoane vătămate vârstnice ( 76 ani ), care sunt părinții inculpatului - certifică periculozitatea deosebită a inculpatului și necesită aplicarea unor măsuri procesuale eficiente în vederea înlăturării riscului perpetuării activității antisociale.
Apărarea recurentului inculpat, în sensul că în apelul său s- încuviințat o probă științifică în apărare, iar prin aceasta s-au schimbat temeiurile de fapt privitoare la vinovăția inculpatului, este nefondată deoarece instanța de apel a solicitat numai avizarea a două acte medico legale aflate la dosarul cauzei, fără a fi administrate probe concludente care să conducă la concluzia altei cauzalități pentru leziunile prezentate de părțile vătămate, sau a comiterii actelor de violență de către o altă persoană.
Față de acestea se reține că în speță subzistă temeiurile incidente la arestarea preventivă a inculpatului, fiind necesară în continuare menținerea măsurii preventive pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru protejarea părților vătămate de riscul comiterii altor agresiuni (probatoriul testimonial administrat în faza de urmărire penală și cu ocazia judecății în primă instanță atestând că inculpatul își agresa părinții în scopul de procurării de bani pentru alcool și țigări, numai intervenția vecinilor împiedicând producerea unui rezultat mai grav asupra sănătății părților vătămate).
În consecință, în speță se reține caracterul nefondat al recursului declarat de inculpat, urmând ca în temeiul art.38515pct.1 lit.b p, să fie respins cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art.192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de la 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata a 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 mai 2009.
- - - - - - -
Grefier
Red.jud/-
A/ -
S/29.05.2009
28 mai 2009
- S va urmări și încasa de la inculpat suma de 120 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Robert Emanoil Condurat, Mirela