Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 719/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 719/R/2008
Ședința publică din data de 4 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei judecător
JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Monica Șortan Chitidean Valentin
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat inculpatul împotriva încheierii penale din data de 24 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de viol urmat de moartea victimei, prev. și ped. de art. 197 alin. 3.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistată de apărător ales, av., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul inculpatului depune la dosar motivele de recurs, comunicând un exemplar de pe acestea și reprezentantului Parchetului, solicitând admiterea recursului.
Critică decizia în interesul legii nr. 25/2008, în conținutul căreia apare recursul împotriva încheierii de admitere sau respingerii a propunerii de prelungire doar în ceea ce privește urmărirea penală și prelungirea, punându-se astfel problema judecării recursului anterior expirării măsurii dispuse anterior. Arată că este criticabilă această susținere pentru că privește această stare a măsurii arestului preventiv, iar printr-o analogie neforțată, recursul trebuia judecat în termenul de 60 de zile. Învederează faptul că în data de 29 septembrie 2008 s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat, iar în data de 24 noiembrie 2008 s-a dispus din nou menținerea măsurii. În aceste condiții, pentru echitate și egalitate de tratament, consideră că s-ar impune punerea inculpatului în stare de libertate. În situația nemotivării sau nepublicării recursului în interesul legii, existând acel comunicat, care este public, solicită a se avea în vedere că acesta suplinește efectiv publicarea în
Apreciază că și încheierea penală atacată este în sine nelegală, deoarece s-a menținut măsura pentru că s-a considerat că inculpatul a comis fapta și s-a raportat la pericolul concret pentru ordinea publică, având aceeași expresie lacunară fără a se face referire la persoana inculpatului și la probele dosarului, existând o precizare cu referire la climatul de nesiguranță dacă inculpatul ar fi lăsat în stare de libertate.
Solicită a se avea în vedere că pentru revocarea măsurii arestului preventiv luată față de inculpat sau pentru înlocuirea acestei măsuri trebuie să se schimbe temeiurile avute în vedere la luarea măsurii în decembrie 2006. În acest sens, solicită a se reține că inculpatul nu a declarat recurs împotriva menținerii arestului preventiv decât o singură dată pe parcursul celor 2 ani de judecată, deci nu se poate susține că acesta a perturbat cercetarea în cauză. Din data de 29 septembrie 2008 și până în data de 24 noiembrie 2008 apreciază că în cauză a intervenit o cerere de nulitate a unor acte procedurale, ce s-au definitivat în probe la dosar, raportat la încălcarea grosolană a procedurilor de către organele de cercetare, în speță modul de ridicare a probelor ADN și a urmei de picior, care nu mai există în prezent. Astfel, arată că la dosar există o adresă din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, din care rezultă că nu mai există proba cu ADN, deoarece aceasta s-a ridicat într-un singur exemplar, iar în condițiile în care s-au terminat probele a invocat nulitatea acestora, fără ca instanța de fond să se pronunțe pe această cerere conform dispozițiilor Codului d e procedură penală. S-a formulat o plângere penală legată de această încălcare procedurală vis-a-vis de organul de urmărire penală, ce au epuizat toate probele ADN și care au declarat în fals, raportat la cele consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului. Plângerea este legată de discrepanțele existente între temeiurile din faza de urmărire penală și ce s-a dovedit prin probe la fond. În acest sens la dosar s-a comunicat și un răspuns de la IML Minovici B, din care rezultă că probele au fost ridicate greșit și nu se pot termina, recomandându-se o nouă probă sau continuarea celei existente. Apreciază că există temeiuri din care rezultă că situația de fapt se poate schimba, respectiv că probele de acuzare să fie combătute astfel încât să reiasă o altă situație de fapt, învederând că în acest sens au încercat eliminarea probelor în acuzare și au susținut că sunt nelegal obținute sau nereale. În aceste condiții ce rămâne este declarația inculpatului, care nu poate fi coroborată până acum cu nimic și trebuie făcută o nouă cercetare.
Solicită a se avea în vedere decizia penală nr. 164/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce se aplică perfect în cauză întrucât este vorba de infracțiunea de omor deosebit de grav, inculpatul a stat 2 ani și ceva arestat preventiv și s-a reluat și continuat administrarea probelor și unde s-a apreciat că soluția pertinentă și corectă care se poate da este aceea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, rezonanța faptei comise de inculpat diluându-se în timp, existând și indicii că s-ar putea schimba situația de fapt a inculpatului și că se încalcă prevederile art. 5 alin. 3 CEDO. Raportat la această speță și jurisprudența CEDO, precum și la faptul că nu există indici faptici și concreți că în libertate inculpatul ar produce un prejudiciu sau prezintă pericol public, solicită a se proceda în aceeași manieră și față de inculpatul din dosar. Referitor la pericolul pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, solicită a se avea în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, care au arătat că îl cunosc pe inculpat ca fiind o persoană pașnică și săritoare și nu știu cum s-a ajuns la această situație.
Apreciază că afirmațiile instanței de fond cu privire la neîncrederea în fermitatea organelor judiciare sunt nelegale, pentru că scopul măsurii preventive nu înseamnă sporirea încrederii în organele judiciare, ci trebuie atins prin raportare la faptă sau persoană, astfel că nu se poate motiva o menținere pe o astfel de susținere, întrucât nu se poate dispune arestarea unei persoane asupra căreia planează dubii.
Solicită a se observa și jurisprudența CEDO, respectiv cauzele la care face referire instanța de fond, care sunt încheiate. Astfel, cauza Wemhoff împotriva Germaniei ce a fost invocată în scopul neprejudicierii eforturilor magistraților de a lămuri toate aspectele de fond ale unei cauze complexe versus dreptul inculpatului la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, fără însă a se menționa complexitatea acestei cauze, unde doar rechizitoriul avea 845 file și existau 45 de volume de dosare. În cauza Toth împotriva Austriei, care este o cauză complexă, având 12 volume și unde inculpatul a fost arestat preventiv 2 ani, o lună și 2 zile, cu mențiunea că această cauză a fost sancționată de CEDO, care nu a considerat că se justifică o detenție atât de lungă. Cauzele și ambele contra Angliei, la care a mai făcut referire instanța de fond apreciază că nu sunt aplicabile în speță. Solicită însă a se avea în vedere cazul Letellier contra Franței, unde CEDO a concluzionat că scopul păstrării ordinii publice nu a fost unul real, care să justifice prelungirile succesive ale măsurii arestului preventiv, precum și cazul Calmanovici contra României, unde CEDO a observat că în nici un moment instanțele interne nu au indicat maniera concretă în care dispozițiile privitoare la pericolul concret pentru ordinea publică erau aplicabile reclamantului și nu au cercetat motivele invocate de cel în cauză, de la plasarea sa în detenție, raportat la profilul său personal. Totodată, CEDO a amintit că autoritățile au posibilitatea de a lua în considerare și măsurile alternative la detenția provizorie.
Față de inculpatul și ideea de bază care reiese din dosar, apreciază că acuzarea nu mai are probe cu privire la fapta imputată decât declarația inculpatului din faza de urmărire penală, ce nu se poate corobora cu nicio probă, existând în acest sens adrese și exprimări ale unor instituții specializate. Raportat și la motivele de recurs, solicită admiterea acestuia și în principal revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv, apreciind că temeiurile avute în vedere la data de 29 septembrie 2008 și a data de 24 noiembrie 2008 au fost sensibil modificate și pot duce la o altă stare de fapt.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate, raportat la probele administrate în cauză și la gravitatea faptei comise de inculpat. Pe fond, solicită a se avea în vedere că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol urmat de moartea victimei și că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA
Prin încheierea penală din 24 noiembrie 2008 a Tribunalului Bistrița N, conform art. 300/2 Cod procedură penală, rap. la art. 160/b Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23 octombrie 1981, CNP - -, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol urmat de moartea victimei prev. de art. 197 alin.3 Cod penal, ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Na fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de viol urmat de moartea victimei, prev. de art. 197 al. 3 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în seara zilei de 30.11.2006, între orele 21,40-22,30, în timp ce se deplasa la domiciliu pe lângă calea ferată din localitatea, a surprins-o pe numita, în vârstă de 56 de ani, a imobilizat-o și a trântit-o, după care prin constrângere a întreținut cu aceasta acte sexuale. Se mai arată în actul de acuzare, că în timpul actelor sexuale, inculpatul a izbit-o pe victimă cu capul de pământ și a ținut-o la sol cu genunchiul, iar cu o mână a strâns-o de gât, sugrumând-o, astfel că după ce a terminat cel de-al doilea act sexual, aceasta era în agonie, decedând în scurt timp.
Măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat prin Încheierea penală nr. 124/CC/7 decembrie 2006 Tribunalului Bistrița N, definitivă prin respingerea recursului.
În concret, instanța care a luat măsura arestării preventive a avut în vedere că sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe suficiente că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat și că sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. Cod procedură penală. deoarece pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, împrejurare care rezultă din gravitatea deosebită a faptei și modalitatea în care se presupune că a fost săvârșită.
Măsura arestării preventive a fost ulterior prelungită de instanță, ultima dată prin Încheierea penală nr. 11/CC/2007 a Tribunalului Bistrița N.
Întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care era cercetat, fiind incidente și dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, cu luarea în considerare și a naturii și gravității faptei pentru care inculpatul este trimis în judecată (soldată cu moartea violentă a unei persoane), precum și climatul de nesiguranță și neîncredere în fermitatea organelor judiciare ce s-ar instaura în rândul comunității locale, în situația în care inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate, instanța constată că, în conformitate cu disp.art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/b Cod procedură penală, măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul, este legală și temeinică, astfel că va fi menținută.
Aspectele invocate de inculpat, prin apărător, în sensul că a fost contestată expertiza ADN întocmită în faza de urmărire penală, fiind încuviințată de către instanță completarea acesteia (simpla contestare, completare sau administrarea unei noi expertize neînsemnând că noile rezultate vor fi opuse celor existente deja, și astfel nu va mai subzista cerința prevăzută de disp.art.143 Cod procedură penală), că a fost introdusă o plângere penală împotriva organelor de urmărire penală pentru o serie de infracțiuni, legat de instrumentarea cauzei în acea etapă procesuală, nu sunt argumente suficiente pentru punerea în libertate a inculpatului, chiar dacă durata detenției preventive s-a prelungit, datorită complexității cercetării judecătorești.
Dimpotrivă, dat fiind faptul că nu s-au învederat modificări ale temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, sau temeiuri care să indice că se poate lua o măsură preventivă mai puțin restrictivă, cercetarea judecătorească fiind în desfășurare, și nu s-a făcut dovada că, chiar cu trecerea timpului, percepția comunității asupra comiterii unui astfel de gen de fapte, și asupra faptei în speță, de o gravitate deosebită, s-a schimbat, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în această etapă a instrumentării cauzei prezintă pericol concret pentru opinia publică.
De altminteri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a precizat opinia în cauzele Wemhoff împotriva Germaniei, împotriva Austriei, Toth împotriva Austriei (opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
De asemenea, în hotărârile pronunțate împotriva Marii Britanii în cauzele și, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că articolul 5 paragraful 1 (c) nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în disp.art.140 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Împotriva încheierii menționate, inculpatul a declarat recurs în termen.
În susținerea recursului s-a arătat că instanța s-a limitat a arăta că există probe temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, fără a indica care sunt acestea în mod concret, fără să ia în calcul că prin trecerea a 2 ani de zile de la arestarea inculpatului s-a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării sale în libertate.
A menționat că între timp s-au schimbat temeiurile arestării preventive deoarece prin formularea cererii de anulare a probelor efectuate în cauză este posibil să dispară indiciile temeinice ce au indicat comiterea faptei de către inculpat.
A menționat cauza Wemhoff contra Germaniei, Toth contra Austriei, Letellier contra Franței în care CEDO a stabilit că o detenție mai lungă de 2 ani de zile în cauze mult mai complexe este nejustificată din perspectiva art.5 paragraf 3 din Convenție.
Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu - conform art.3856al.3 pr.pen. - sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut că recurentul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de omor urmat de moartea victimei, prev.de art.197 al.3 pen. constând în aceea că în seara zilei de 30.11.2006, între orele 21,40 - 22,30, în timp ce se deplasa la domiciliu pe lângă calea ferată a surprins-o pe de 56 ani, a imobilizat-o, a trântit-o la pământ și a întreținut prin constrângere acte sexuale cu ea iar în final a strâns-o cu mâna de gât sugrumând-
Într-adevăr, măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat la data de 7.12.2006, însă din declarațiile martorilor audiați inclusiv în cursul cercetării judecătorești, rezultă că persoanele din cadrul comunității în care locuiește inculpatul încă sunt neliniștite și se pentru siguranța lor datorită faptei de care este acuzat inculpatul; astfel din declarațiile martorilor (125) și (136), rezultă că fapta a survenit în timp ce victima venea duminica seara de la biserică, în comunitate fiind un lucru obișnuit ca o femeie în vârstă să meargă singură seara, fără nici o teamă, chiar pe drumuri aflate în câmp deschis; este evident că fapta de care este acuzat inculpatul a afectat comportamentul concetățenilor săi și induce în continuare o stare de teamă în rândul acestora.
Susținerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar fi justificată de posibilitatea înlăturării anumitor probe de vinovăție prin anularea unor probe și refacerea expertizei ADN nu poate fi primită deoarece schimbarea temeiurilor arestării preventive trebuie să fie certă, nu doar probabilă.
Referirea la cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în anumite spețe că o măsură a detenției mai mare de 2 ani încalcă durata rezonabilă a arestării preventive nu poate fi primită, deoarece durata arestării trebuie avută în vedere, astfel cum a stabilit CEDO, în funcție de motivele care au dus la tergiversarea cauzei, or, în speță, durata prelungită a cercetării judecătorești a fost determinată de către cererile formulate de inculpat, inclusiv de plângerile penale formulată la adresa tuturor agenților de poliție care au recoltat probe de la fața locului, cât și a experților ce au efectuat expertiza genetică.
De asemenea, afirmația că prin cererea de anulare a probelor de vinovăție riscă să nu mai existe indicii temeinice ce ar indica comiterea faptei de către inculpat, trebuie înlăturată deoarece inculpatul a recunoscut fapta cu detalii amănunțite, atât într-o declarație scrisă personal de el (141 ), cât și într-o altă declarație dată în prezența apărătorului (151 ).
În fine, critica referitoare la soluționarea recursului împotriva încheierii prin care s-a menținut arestarea preventivă înainte de expirarea menținerii anterioare, nu poate fi primită deoarece decizia nr. 25/2008 pronunțată de Secțiile Unite are în vedere doar soluționarea propunerii de arestării preventive în cursul urmării penale, ca atare, nu este incidentă în cauza de față.
Așa fiind, în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23 octombrie 1981, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 24 noiembrie 2008 a Tribunalului
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 4 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.VC/MR
09.12.08/3 EX.
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Monica Șortan Chitidean Valentin
