Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 89/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂ N
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.89
Ședința publică din data de 02 februarie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de --, fiul lui și al lui, născut la 09 februarie 1990 și, fiul lui și al lui, născut la 30 august 1989, ambii în prezent aflați în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii de ședință din data de 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a constat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților - -, și - și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții - inculpați - -, și -, aflați în stare de arest și asistați de apărător desemnat din oficiu de către Baroul Prahova, avocat, potrivit delegației nr.2704, depusă la dosar fila 16.
Procedura este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței apărătorul din oficiu i-a legătura cu recurenții inculpați și învederează că alte cereri nu mai are de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act de declarațiile părților, în sensul că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, iar față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul - învederează că, măsura arestării preventive este o măsură prea aspră, deoarece acesta a colaborat cu organele de cercetare, a fost sincer și regretă fapta, de asemenea este elev și nu are antecedente penale.
De asemenea și inculpatul -, apreciază că măsura arestării preventive este prea grea iar la acest moment nu se mai impune, temeiurile avute în vedere la momentul luării acestei măsuri nu mai subzistă.
Pentru cele mai sus expuse, apărătorul din oficiu solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și potrivit disp. art. 139 rap. la art. 145 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, urmând a fi judecat în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor, ca nefondate, încheierea Tribunalului Buzău fiind legală și temeinică în cauză fiind îndeplinite cumulativ cerințele art.148 lit. f Cod procedură penală.
Recurentul - inculpat -, personal având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, întrucât a recunoscut fapta și o regretă sincer.
Recurentul - inculpat -, personal având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu a săvârșit fapta pentru care este cercetat și nici un moment nu a recunosc săvârșirea acesteia.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă în cauză, față de inculpații - și - și s-a dispus menținerea acesteia.
Pentru a dispune astfel s-a reținut că cei doi au fost reținuți în data de 1.09.2008 iar la 2.09.2008 s-a dispus arestarea preventivă față de aceștia apreciindu-se la acel moment că sunt suficiente indicii din care să rezulte că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, fapte ce sunt pedepsite cu închisoarea în cuantum mai mare de 4 ani și lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică pericol ce rezultă din gravitatea faptei pentru care au fost trimiși în judecată, dar și rezonanța acesteia avută în rândul colectivității locale.
A mai reținut tribunalul că, prin sentința penală nr. 398/16.12.2008, Judecătoria Râmnicu Sărat, i-a condamnat pe ambii inculpați la câte 7 ani închisoare pentru comiterea câte unei infracțiuni prev. de art. 211 alin.21lit. a Cod penal și a menținut măsura arestării preventive a acestora.
Față de acestea tribunalul, a apreciat că măsura arestării preventive a fost dispusă în mod temeinic și legal iar temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri preventive nu s-au schimbat până în prezent.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs cei doi inculpați criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul a solicitat să fie cercetat în continuare în stare de libertate deoarece a recunoscut comiterea faptei pe care o regretă.
Inculpatul - a precizat că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat în prezenta cauză, iar în consecință se impune cercetarea sa în stare de libertate.
Examinând ambele recursuri în temeiul criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului dar și conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că ambele căi de atac sunt nefondate astfel cum se va arăta în continuare.
Ambii inculpați au fost arestați preventiv prin încheierea nr.13 din 2.09.2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr-, apreciindu-se că sunt probe din care să rezulte că cei doi, prin exercitarea de violențe au deposedat-o pe partea vătămată, pe timp de noapte, de o geantă în care se aflau două telefoane mobile, un card și alte bunuri, precum și că această faptă este pedepsită de lege cu închisoarea într-un cuantum mai mare de 4 ani iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol crescut pentru ordinea publică. Referitor la acest ultim aspect se menționează că rezultă din atingerea gravă adusă relațiilor sociale ce asigură integritatea corporală a persoanei, din reacția publică la comiterea unor astfel de fapte, de posibilitatea comiterii unor acte asemănătoare față de alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, dar și de sentimentul de neîncredere și de insecuritate în momentul în care se creează opinia că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în ceea ce-l privește pe, temeiurile care au stat la baza dispunerii acestei măsuri nu s-au schimbat. Chiar dacă acesta a recunoscut comiterea faptei această poziție procesuală nu îl îndrituiește să fie cercetat în stare de libertate, putând fi eventual un element de care să se țină cont la individualizarea pedepsei.
De asemenea și în ceea ce-l privește pe inculpatul -, temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat referitor la poziția sa procesuală se constată că, deși că ar fi participat alături de coinculpatul la comiterea infracțiunii de tâlhărie față de partea vătămată, există probe din care să rezulte contrariul. Astfel, se constată că partea vătămată a declarat că a fost agresată de două persoane, de sex masculin, în momentul în care a fost deposedată de geantă, inculpatul l-a indicat pe - ca fiind coautor la fapta comisă, din cercetările efectuate s-a stabilit că de pe ambele telefoane aflate în geanta părții vătămate a fost apelat, cu cartele aparținând acestui din urmă inculpat, tatăl vitreg al acestuia, precum și coinculpatul.
Toate aceste considerente conduc Curtea, la concluzia că măsura arestării a fost dispusă în mod temeinic și legal și că în continuare se impune menținerea acesteia deoarece temeiurile nu s-au schimbat, așa cum a arătat și instanța de apel.
Astfel, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații --, fiul lui și al lui, născut la 09 februarie 1990 și, fiul lui și al lui, născut la 30 august 1989
ambii în prezent aflați în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii de ședință din data de 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău.
Obligă fiecare recurent la câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 februarie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.DC
6 ex./3.02.2009
f-- Tribunalul Buzău
/
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran