Furtul (art.208 cod penal). Decizia 88/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂ N
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.88
Ședința publică din data de 02 februarie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și al lui, născut la 23 iunie 1983, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani, împotriva deciziei penale nr.215/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr.727/14.10.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău, prin care au fost condamnați inculpații, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, lit. a, i cod penal, în dauna părții vătămate A B la data de 08.04.2008.
In baza art.88 cod penal a fost computată din pedeapsa de executat durata reținerii din data de 08.04.2008 și arestării preventive, începând cu data de 18.04.2008, la zi.
In baza art.71 cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a( teza II) și b cod penal începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei și s-a menținut starea de arest a inculpatului, de asemenea pe inculpatul - la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la data de 08.04.2008, în dauna părții vătămate - AB.
S-a constatat că această infracțiune este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare prin sentința penală nr.680/25.08.2008 a Curții de Apel Ploiești. A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1121/27.11.2007 în pedepsele componente: 2 ani închisoare, 2 ani închisoare,632 zile închisoare ca urmare a revocării liberării condiționate din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1176/15.07.2003 a judecătoriei B.
În baza art.36 cod penal s-au contopit pedepsele menționate mai sus cu pedeapsa aplicată prin sentința apelată, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea și anume de 3 ani închisoare.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 18.04.2008 la zi.
A anulat mandatul de executare a pedepsei nr.1566/2007/27.08.2008 emis în baza sentinței penale nr.1121/27.11.2007 a Judecătoriei B și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform sentinței nr.727/14.10.2008.
În baza art.71 cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64al.1 lit.a (teza II a) și b cod penal începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.998 și art.1003 cod civil obligă, în solidar,inculpații să plătească părților civile Societatea de asigurare A - Sucursala P, suma de 7.741,81 lei și C Grup B suma de 1596,27 lei, ambele cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că partea vătămată CAB nu s-a constituit parte civilă.
Au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 690 lei cheltuieli judiciare către stat din care câte 240 lei onorariu pentru apărător din oficiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - inculpat, personal aflat în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu de către Baroul Prahova, avocat, potrivit delegației nr.2702 - fila 13 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu cu acordul instanței ia legătura cu recurentul - inculpat, depune din partea acestuia un înscris intitulat "memoriu" după care arată că alte cereri nu are de formulat, solicitând cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, învederează că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, iar față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat din oficiu, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, critică atât hotărârea instanței de apel cât și hotărârea instanței de recurs, pe care le consideră nelegale și netemeinice, deoarece inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa și o regretă sincer, prejudiciul cauzat a fost parțial recuperat, pedeapsa aplicată fiind prea mare în raport de pericolul social al faptelor săvârșite.
Pentru cele mai sus expuse, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și pe fond reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, pedeapsa aplicată a fost bine individualizată neimpunându-se reducerea acesteia.
Recurentul - inculpat, personal având ultimul cuvânt, învederează că nu contestă fapta reținută în sarcina sa însă pedeapsa aplicată este mult prea aspră, astfel că solicită reducerea acesteia.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin decizia penală nr. 215 din 27.11.2008 a Tribunalului Buzău s-au respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații și în prezent arestați în cadrul Penitenciarului Focșani, împotriva sentinței penale nr. 727 pronunțată la data de 14.10.2008 în dos.nr- de către Judecătoria Buzău și au fost obligați inculpații la câte 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța decizia respectivă instanța de apel a reținut următoarea situație:
Prin sentința penală nr.727 pronunțată la data de 14.10.2008 de către Judecătoria Buzău, în dos.nr- au fost condamnați inculpații:, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, lit. a, i Cod penal, în dauna părții vătămate A B la data de 08.04.2008.
În baza art.88 cod penal a computat din pedeapsa de executat durata reținerii din data de 08.04.2008 și arestării preventive, începând cu data de 18.04.2008, la zi.
În baza art.71 cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit. a ( teza II) și b cod penal începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei și s-a menținut starea de arest a inculpatului și, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la data de 08.04.2008, în dauna părții vătămate - A
S-a constatat că această infracțiune este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare prin sentința penală nr.680/25.08.2008 a Curții de Apel Ploiești. A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1121/27.11.2007 în pedepsele componente: 2 ani închisoare, 2 ani închisoare,632 zile închisoare ca urmare a revocării liberării condiționate din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1176/15.07.2003 a judecătoriei Buzău.
În baza art.36 cod penal s-au contopit pedepsele menționate mai sus cu pedeapsa aplicată prin sentința apelată, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea și anume de 3 ani închisoare.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 18.04.2008 la zi.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei nr.1566/2007/27.08.2008 emis în baza sentinței penale nr.1121/27.11.2007 a Judecătoriei Buzău și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform sentinței nr.727/14.10.2008.
În baza art.71 cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64al.1 lit. a (teza II a) și b cod penal începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.998 și art.1003 Cod civil obligă, în solidar,inculpații să plătească părților civile Societatea de Asigurare A - Sucursala P, suma de 7.741,81 lei și C GRUP B suma de 1596,27 lei, ambele cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că partea vătămată CAB nu s-a constituit parte civilă
Au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 690 lei cheltuieli judiciare către stat din care câte 240 lei onorariu pentru apărător din oficiu.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În dimineața de zilei de 8.04.2008 în jurul orelor 5-5.30 inculpații și s-au deplasat la sediul părții vătămate SC SA B, după ce au consumat băuturi alcoolice, au sărit gardul în curtea societății, s-au urcat pe un acoperiș de la magazia societății unde au deplasat o placă de azbociment și prin spărtura creată au pătruns în interior de unde au sustras 35 de colaci de conductor electric din cupru.
Cei doi au cărat colacii până la spărtura din acoperișul magaziei și de aici i-a aruncat în curtea societății și apoi peste gard, transportându-i ulterior la domiciliul lui cu atelajul aparținând celuilalt inculpat.
Prejudiciul produs părții vătămate a fost acoperit de Societatea Grup SRL B iar aceasta la rândul său a fost despăgubită în parte de SC Vienna Insurance.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și.
În motivele de apel cei doi inculpați au criticat sentința sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, apreciind că pedepsele de câte 3 ani închisoare fiecare la care au fost condamnați sunt prea mari în raport de pericolul social al faptelor săvârșite.
Apelantul a susținut că a avut o poziție sinceră atât în faza de cercetare penală cât și în faza de cercetare judecătorească recunoscând săvârșirea faptei, iar inculpatul precizează că are o situație familială deosebită, concubina sa fiind însărcinată și neavând alte mijloace de întreținere.
Tribunalul a reținut că apelurile sunt nefondate.
Instanța de fond a reținut în mod corect împrejurările în care a fost comisă fapta precum și vinovăția inculpaților ce a fost stabilită pe baza declarațiilor inculpaților care au recunoscut comiterea faptei, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșa fotografică,declarațiile martorilor și.
Valoarea prejudiciului a fost stabilită pe baza notei de constatare întocmită de către C SA ( fila 69 din dosarul de urmărire penală ) din care rezultă cp prejudiciul adus societății se ridică la suma de 9888.08 lei. Prejudiciul adus părții vătămate a fost acoperit de Societatea Grup SRL B iar acerasta la rândul său a fost despăgubită în parte de SC VIENNA INSURANCE.
Încadrarea juridică dată infracțiunii este legală iar pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, cu respectarea criteriilor prev.de art.72 Cod penal.
Astfel, instanța de fond a ținut cont de persoana fiecărui inculpat respectiv situația că a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 2 ani închisoare prin 1121/27.11.2007 dar a avut o poziție sinceră recunoscând fapta și are o situație deosebita in familie. Iar în cazul inculpatului de asemenea a reținut comportarea sinceră a acestuia în faza de urmărire penală dar și în fața instanței de judecată.
Pedepsele de 3 ani închisoare aplicate celor doi inculpați reprezintă - minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat și executarea acestora in stare de detenție se impune datorită gradului de pericol social concret al faptelor săvârșite constând în aceea că cei doi inculpați au pătruns prin efracție respectiv s-au urcat pe acoperișul de la magazia societății unde au creat o spărtură pentru a intra in interior pe timp de noapte.
Infracțiunea comisă de inculpatul în prezenta cauză este concurentă cu cele pentru care acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 1121/27.11.2007 a Judecătoriei Buzău definitivă prin decizia penală nr.680/25.08.2008 a Curții de Apel Ploiești.
Față de datele ce caracterizează persoana inculpatului, persistența infracțională a acestuia dar și pericolul social ridicat al infracțiunilor comise, tribunalul a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare este corect individualizată și nu se impune a fi redusă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai inculpatul criticând-o pentru considerente de netemeinicie în sensul că pedeapsa ce i-a fost aplicată poate a-i fi redusă, întrucât aceasta își poate atinge scopul preventiv și educativ chiar și într-un cuantum mai mic.
A arătat, de asemenea că în mod cert nu va mai săvârși infracțiuni întrucât are o situație materială bună și o familie în formare.
Curtea, verificând hotărârile atacate, conform art. 38514Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev. de art.3859Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.
În acest sens, situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de prima instanță așa cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului, culminând cu declarațiile de recunoaștere a activității infracționale desfășurate, date de ambii inculpați.
Prima instanță de judecată a individualizat corect pedeapsa pe care i-a aplicat-o inculpatului, făcând o aplicare pertinentă a dispozițiilor art.72 Cod penal, cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptei săvârșite, a împrejurărilor concrete de comitere a acesteia precum și a persoanei inculpatului. Prin urmare și instanța de apel a procedat bine atunci când a menținut soluția dată de prima instanță.
Singurul motiv de recurs invocat de către inculpatul se referă la individualizarea pedepsei cu închisoarea ce i-a fost aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia și anume acela de 3 ani, motiv are se încadrează din punct de vedere formal în acela prevăzut de art. 3859alin.1 pct. 14 Cod procedură penală.
Curtea, în consens cu instanța anterioară apreciază că nu se impune sub nici o formă reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Astfel, se observă că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului se află situată la limita minimă a intervalului preventiv prevăzut de lege și aceasta în condițiile în care această persoană a comis fapta de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie și are și o destul de bogată antecedență penală pentru fapte similare.
Așadar, aflându-ne în prezența cel puțin a unei cauze de agravare a pedepsei nu se impune în nici un caz coborârea și mai jos a sancțiunii cu închisoarea, mai ales că în speță nici nu sunt incidente circumstanțele atenuante. Simpla recunoaștere pasivă a infracțiunii săvârșite sau promisiunile de îndreptare făcute de acest inculpat nu pot constitui asemenea circumstanțe cărora să li se acorde valoare juridică.
Constatând că, în cauză, nu este incident nici vreunul dintre motivele de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859alin.3 Cod procedură penală și că hotărârile atacate sunt legale și temeinice sub toate aspectele, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul art. 38517alin.4 Cod procedură penală rap. la art. 383 alin.2 Cod procedură penală, se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata reținerii din data de 8.04.2008 și a arestării preventive de la data de 18.04.2008 la zi.
Având în vedere și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul fiul lui G și al lui, născut la 23 iunie 1983, Penitenciarul Focșani, împotriva deciziei penale nr.215/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr.727/14.10.2008 a Judecătoriei Buzău.
Deduce perioada reținerii din 8.04.2008 și arestării preventive de la 18.04.2008 la zi.
Obligă recurentul la 280 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 februarie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.DC
4 ex./13.02.2009
f-- Judecătoria Buzău
a-- Tribunalul Buzău
/
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran