Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 95
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror che, din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Prahova.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații, fiul lui -u și, născut la data de 19 aprilie 1980, fiul lui și, născut la data de 11 martie 1975 și, fiul lui și, născut la data de 16 mai 1957, toți aflați în Penitenciarul Mărgineni și, fiica lui și, născută la data de 27 decembrie 1974, în prezent aflată în Penitenciarul, împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza disp. art. 300/2 rap la art. 160/b al.3 s C.P.P.-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați și, ambii în stare de arest preventiv și asistați din oficiu de avocat din oficiu potrivit împuternicirilor avocațiale nr. 351 și 353 din 28.09.2010 eliberate de Baroul Prahova, în stare de arest preventiv și asistat din oficiu de avocat a potrivit împuternicirii avocațiale nr. 355/28.01.2010 eliberată de Baroul Prahova și, în stare de arest preventiv și asistată de avocat din cadrul Baroului B potrivit împuternicirii avocațiale nr. 30670 din 27.01.2010.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a dat posibilitatea apărătorilor să ia legătura cu recurenții inculpați aflați în stare de arest preventiv.
Avocații, a și pentru recurenții inculpați și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat pentru inculpata, critică încheierea dată de Tribunalul Dâmbovița pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, întrucât, din punctul său de vedere, instanța de fond în mod greșit a menținut măsura arestării preventive a clientei sale.
Inculpata este arestată preventiv de aproximativ 7 luni de zile, iar deși judecătorul instanței de fond își motivează soluția dată pe considerentul că măsura arestării preventive a inculpatei a fost una legală, situația nu este tocmai așa cum se arată de acesta, întrucât inculpata a fost arestată în lipsă, fără a fi cel puțin citată.
In opinia sa, soluția instanței de fond nu este motivată corespunzător, iar din acest motiv nu înțelege de ce statul român trebuie să plătească pentru că instanțele nu își motivează hotărârile luate.
În ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatei, solicită instanței de recurs a observa faptul că această inculpată, în declarația dată în fața tribunalului și-a recunoscut partea sa de vină, în sensul că a completat 2 sau trei contracte de muncă la insistența unui alt inculpat, iar ceilalți coinculpați din cauză, cu ocazia audierii lor, au precizat că nici măcar nu o cunoșteau pe numita, ei făcând referire la o altă persoană ce lucra în bancă, o anume
Referitor la telefonul deținut de inculpata, prin care se reține că acesta îl folosea numai pentru a ține legătura cu băncile, solicită a se avea în vedere actele depuse la dosar din care rezultă că acest telefon nu funcționa.
În plus, solicită a se avea în vedere conținutul adresei de la fila 39 dosar urmărire penală, prin care se arată de către partea vătămată CEC Bank că nu înțelege să se constituie parte civilă în cadrul procesului penal și mai mult decât atât, la dosar nu există nicio plângere penală din partea părților vătămate CEC Bank - Sucursala Târgoviște sau Sucursala, de unde se poate trage concluzia că aceste părți vătămate nu se consideră înșelate.
Astfel, din punctul său de vedere, nu mai există nici un fel de motivație pentru ca inculpata să fie menținută în stare de arest preventiv, cu atât mai mult cu cât, dacă pentru 18 inculpați fapta lor nu prezintă pericol social, nu înțelege ce pericol social ar prezenta clienta sa, în situația în care va fi cercetată în libertate.
Inculpata nu are antecedente penale, așa cum au ceilalți inculpați din cauză, și-a recunoscut partea sa de vină, ea recunoscând, așa cum a mai arătat, că a completat două sau trei contracte de muncă, însă fiind șantajată de denunțător, persoană care, are ca apărător chiar procurorul de ședință, acesta fiind un motiv pentru care urmează să formuleze cerere de strămutate, are un copil minor de 14 ani în întreținere și care muncea cinstit în Austria.
Față de toate aceste aspecte invocate, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond judecarea inculpatei în stare de libertate.
Avocat din oficiu pentru recurenții inculpați și, susține că aceștia au înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 25 ianuarie 2010, întrucât in opinia lor, nu mai subzistă motivele inițiale pentru care s-a luat împotriva lor măsura arestării preventive.
Din întreg materialul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpații și ar fi aderat la un grup infracțional, iar până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă, beneficiază de prezumția de nevinovăție, astfel încât nu se mai impune privarea lor de libertate.
Se solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii dată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond judecarea inculpaților în stare de libertate.
Avocat din oficiu a pentru recurentul inculpat, susține la rândul său că, acest inculpat a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii dată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât instanța de fond a menținut în mod greșit împotriva sa măsura arestării preventive, fără a avea în vedere că din declarațiile sale nu rezultă că ar fi aderat la un grup infracțional și fără a avea în vedere circumstanțele sale personale, în sensul că nu are antecedente penale, are 8 copii în întreținere, iar unul dintre ei suferă de leucemie.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii dată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, dându-i astfel posibilitatea acestuia să-și ajute familia și mai ales copilul care suferă de leucemie.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod corect menținut măsura arestării preventive a inculpaților.
Susține că subzistă temeiurile pentru care s-a luat inițial împotriva inculpaților măsura arestării preventive, respectiv cele prev. de art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați sunt pedepsite de lege cu pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, de gravitatea faptelor și de prejudiciul creat, care este unul foarte mare.
Recurenta inculpată, având ultimul cuvânt, susține că și-a recunoscut faptele și că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, întrucât părțile au fost audiate, astfel încât nu mai are pe cine să influențeze.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că nu s-a sustras nici de la urmărirea penală și nici de la cercetarea judecătorească, a recunoscut tot ceea ce a făcut el și are un copil minor în întreținere.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că nu a fost acuzat de nicio persoană că ar fi aderat la vreun grup infracțional, iar situația sa familială este una foarte deosebită, în sensul că are 8 copii, iar 4 dintre ei sunt minori și trăiesc la limita de subzistență. Arată de asemenea că, unul din copii săi suferă de leucemie, având nevoie de un tratament a cărei contravaloare este de 2 milioane lei pe săptămână, iar soția sa nu are de unde să procure această sumă, motiv pentru care solicită să fie judecat în libertate pentru a i se da posibilitatea să-și ajute familia.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 25.01.2010 Tribunalul Dâmbovița în baza disp. art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 alin 3 Cod procedură penală,a menținut arestarea preventivă a inculpaților, fiica lui și, născută la data de 27.12.1974 în B, domiciliată în B,-, CNP -, fiul lui -u și -, născut la data de 19 aprilie 1980 în P, județul P,cu domiciliul în G, strada -, bloc 16, scara A,. 1, județul D, CNP nr. -, fiul lui și, născut la data de 16 mai 1957 în B, cu domiciliul în B,-, - 2, etaj 4,. 109, sector 4 și fără forme legale în comuna, sat, nr.266, județul D, CNP nr. - și, zis "", fiul lui și, născut la data de 11 martie 1975 în G, județul D, cu domiciliul în G, strada - -, bloc 41, scara A,. 15, județul D, CNP nr. -, aflați în stare de arest în Penitenciarul Mărgineni, și respectiv, Penitenciarul, constatând că temeiurile care au determinat arestarea acestora impun în continuare privarea lor de libertate.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr.8 din 12.05.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis propunerea formulată de D și în baza art. 1491rap. la art. 136, 143, 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și pe o perioadă de 29 de zile, de la 12.05.2009 la 9.06.2009, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 - 42 Cod penal, art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 - 42 Cod penal, art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 - 42 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 - 42 Cod penal, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, emițându-se mandate de arestare preventivă nr. 8, 9 și 10/U/12.05.2009, măsură rămasă definitivă prin respingerea recursurilor declarate de inculpați, conform încheierii din 15.05.2009 pronunțată în dosar nr- de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Aceste măsuri au fost prelungite până la 09.07.2009 prin încheierea nr.13 din 4.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Dâmbovița, confirmată prin încheierea din 8.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Curtea de APEL PLOIEȘTI, care a respins ca nefondate recursurile declarate de acești inculpați.
Cu privire la inculpata, prin încheierea nr.12 din 4.06.2009, s-a admis propunerea formulată de către D, și în baza art. 136 rap. la 143 și 148 lit.f Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a acesteia, cercetată pentru aceleași infracțiuni, în forme diferite de participație penală, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului emis, nr. 15/U/4.06.2009, pus în executare prin încheierea din 6.06.2009 pentru o perioadă 30 de zile, începând cu 6.06.2009 și până la 5.07.2009, măsură rămasă definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpată, conform încheierii din 10.06.2009 pronunțată în dosar nr- de către Curtea de APEL PLOIEȘTI.
S-a mai reținut că, ulterior, prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița nr. 82/D/P/2008 din 1.07.2008, inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor în raport de care a fost luată măsura arestării lor preventive, iar ulterior, instanța de judecată investită a menținut în mod succesiv măsura arestării preventive a inculpaților.
Efectuând o nouă verificare a necesității menținerii arestării preventive, tribunalul a constatat prin încheierea de față că temeiurile de fapt și de drept ce au determinat luarea măsurilor preventive nu au încetat, fiind luate cu respectarea prevederilor legale și nici nu au intervenit altele care să nu justifice menținerea măsurii arestării și că normala desfășurare a procesului, s-ar putea continua prin înlocuirea stării de arest preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea/țara (așa cum s-a solicitat de inculpați prin apărători).
În acest sens, s-a observat că probatoriul administrat până în prezent: denunțul inculpatului, procesul verbal de sesizare, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de percheziție domiciliară și înscrisurile doveditoare, declarațiile inculpaților - atât din faza de urmărire penală, cât și din instanță, din 11 și 25 ianuarie 2010, ale martorilor, dosarele de creditare ridicate de la bănci și relațiile comunicate de acestea, procesele verbale de consemnare a unor situații de fapt, de depistare, de consemnare a convorbirilor telefonice și mesajelor scrise, de depistare a numerelor telefonice, de recunoaștere după planșe foto, listinguri convorbiri, ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale, raportul de constatare tehnico-științifică grafică nr. -/03.07.2008 întocmit de D, Serviciul Criminalistic ( vol. II), relevă existența în cauză a indiciilor temeinice, a probelor, așa cum sunt conținute de disp. art. 143 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații, și -, au săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată, fapte prevăzute cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În acest sens, s-a apreciat ca fiind edificatoare datele rezultate din denunțul inculpatului, date menținute și în declarația amplă de la termenul de judecată din 11 ianuarie 2010, care oferă informații clare despre modul de inițiere, organizare, aderare și desfășurare a activității infracționale, rolul și poziția fiecărui inculpat în grupul infracțional, confirmate de depozițiile martorilor, de declarațiile atât de la urmărirea penală, cât și de la instanță, ale inculpaților, -, și, de consemnările convorbirilor telefonice și a mesajelor scrise ale inculpaților, listingul convorbirilor lor, raportul de constatare tehnico-științifică grafică, adresele părților vătămate CEC Bank, Sucursala și respectiv Târgoviște, conform cărora prejudiciul total provizoriu rezultat din activitatea infracțională a celor 22 de inculpați este de - lei.
Tribunalul Dâmbovițaa mai reținut că pericolul social concret rezultă - raportat la situația de fapt mai sus descrisă - în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, cât și din modalitatea de comitere a infracțiunilor și conduitei inculpaților, iar măsura arestării preventive în cazul infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 se impune și din perspectiva că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea impresia inculpaților că pot persista în sfidarea legii.
Menținerea stării de arest preventiv, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestor inculpați la un proces echitabil, având posibilitatea de a cere și administra ( cum s-a și solicitat la termenul de judecată din 25.01.2010), toate probele considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupuse a fi comise de către inculpați, precum și de complexitatea cauzei, de multitudinea părților, s-a apreciat că se impune în continuare judecarea acestor inculpați în stare de arest, nefiind astfel încălcate disp. art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, referitoare la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, întrucât acești inculpați au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a fi bănuiți că au comis infracțiunile respective.
În legătură cu aspectele invocate de către inculpați vizând depășirea termenului rezonabil al detențiilor preventive, tribunalul a observat că acest termen nu a fost depășit deoarece inculpații au fost arestați în lunile mai și respectiv iunie 2009, astfel încât, dată fiind complexitatea cauzei și atitudinea inițială a inculpaților care au îngreunat eforturile organelor judiciare competente de a lămuri cauza sub toate aspectele de fapt, este necesară o detenție provizorie mai îndelungată, ținând seama și de pericolul social al unor astfel de fapte, rezonanța socială a acestora nefiind încă diminuată.
Pentru aceleași considerente, tribunalul a constatat că sunt nefondate și cererile de înlocuire și revocare a măsurii arestării preventive formulate de către inculpați.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că temeiurile ce au stat la baza arestării lor preventive nu mai subzistă, și că buna desfășurare a procesului penal poate avea loc în stare de libertate.
Recurenta - a mai invocat și aspecte ce țin de participația sa penală, considerată a fi una redusă și care în nici un fel nu mai poate justifica soluția de menținere a arestării preventive, cu atât mai mult cu cât, nici luare a unei astfel de măsuri nu s-ar fi impus în cauză, ținând cont de conduita inculpatei care nu s-a sustras în mod formal urmăririi penale,ci doar desfășura activități licite pe teritoriul unui alt stat european, respectiv Austria. A mai arătat recurenta, că mijloacele de probă administrate până în prezent, respectiv declarațiile celorlalți coinculpați, nu confirmă un grad ridicat al vinovăției sale, cu atât mai mult cu cât în aceeași cauză un număr important de inculpați se află în stare de libertate, astfel încât tratament juridic aplicat nu poate fi considerat ca fiind legal. Mai mult decât atât, câtă vreme și părțile civile nu se constituie sau își limitează constituirile de parte civilă, s-ar putea pune în discuție încadrarea juridică sau chiar eventuala existență a vinovăției.
Recurenții-inculpați, și au susținut că în virtutea prezumției de nevinovăție, judecata lor poate avea loc în bune condiții și în stare de libertate cu atât mai mult cu cât, din probatoriile administrate până în prezent nu rezultă cu certitudine existența grupului infracțional organizat la care inculpații să fi aderat prin săvârșirea faptelor. În plus, recurentul a mai invocat și considerente ce țin de situația sa familială, respectiv împrejurarea că are 8 copii în întreținere, dintre care 4 minori, iar unul dintre aceștia suferă de o gravă maladie, respectiv leucemie, necesitând un tratament constant și costisitor, pe care familia, în absența inculpatului, nu îl poate procura datorită absenței mijloacelor financiare.
În final, s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea închierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, constat că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare:
Prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, potrivit cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
În cauză recurenții inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor: prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplic. art. 41, 42 Cod penal, fapta constând în acea că în anul 2007, în mod repetat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale au contribuit la obținerea prin manopere dolosive, a unor credite bancare, utilizându-se în acest scop înscrisuri falsificate în baza cărora s-a aprobat acordarea acestor credite, valoarea totală a acestora depășind suma de 200.000 lei și prev. de art. 290 Cod penal, cu aplic. art. 41-42 Cod penal, fapta constând în aceea că în anul 2007 în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale au falsificat contracte individuale de muncă și adeverințe de venit în scopul obținerii în mod fraudulos de credite bancare.
De asemenea, s-a reținut participația penală a tuturor recurenților, alături de alte persoane, în săvârșirea infracțiunii prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că au constituit și respectiv aderat la un grup infracțional organizat profilat pe săvârșirea acestui gen de fapte, având ca scop obținerea frauduloasă de credite bancare, fiecare dintre recurenți desfășurând acte specifice și necesare care au condus la atingerea scopului pentru care a fost constituit grupul infracțional
Măsura arestării preventive a recurenților a fost dispusă împotriva acestora de către instanța de judecată, respectiv Tribunalul Dâmbovița, reținându-se ca temei al arestării întrunirea condițiilor prevăzute de art.149/1 rap. la art.136 și art.148alin.1 lit.f pr.penală, iar ulterior, această măsură a fost prelungită și respectiv menținută în mod succesiv de către instanța de judecată legal investită.
Atât la momentul dispunerii acestei măsuri preventive, cât și în momentul de față se constată existența acelorași indicii temeinice, verosimile, în înțelesul prevăzut de art.143 rap. la art.68/1 pr.penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt deduși judecății, aceste indicii fiind reprezentate de mijloacele de probă administrate, atât în decursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești desfășurate până în prezent, astfel cum aceste mijloace de probă au fost evidențiate în detaliu în încheierea atacată.
În aceste condiții, date fiind complexitatea cauzei, volumul probatoriilor ce se impune a fi în continuare administrate, dar și forma de participație penală reținută în sarcina inculpaților și în special contribuția acestora la constituirea unui grup infracțional organizat, profilat pe săvârșirea de infracțiuni în scopul obținerii frauduloase a unor credite bancare, precum și aderarea lor la un astfel de grup, este evident că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării lor preventive subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate.
În acest sens, așa cum de altfel a reținut și prima instanță,chiar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că nu se poate vorbi de o încălcare a dispozițiilor convenției în situațiile în care motivele furnizate pentru menținerea detenției preventive sunt suficiente, în sensul că autoritățile judiciare manifestă diligență specială prin organizarea ședințelor de judecată la intervale regulate și scurte, iar cauza evocă o complexitate considerabilă, dat fiind numărul de acuzați, volumul probelor și implementarea măsurilor speciale necesare în cazurile de criminalitate organizată (a se vedea în acest sens cauzele Bak contra Poloniei - hotărârea din 16 ianuarie 2007 și owicz contra Poloniei, hotărâre din aceeași dată).
Așa fiind, susținerile recurenților potrivit cărora temeiurile ce au stat la baza arestării lor preventive s-ar fi schimbat ori nu mai subzistă și ca atare s-ar impune revocarea arestării preventive ori înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură mai ușoară, sunt apreciate ca nefondate, în raport de considerentele ce preced.
Nici criticile formulate în mod particular de către recurenți nu sunt întemeiate. Astfel, susținerile recurentei - în legătură cu absența indiciilor concludente de vinovăție sunt combătute atât de probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și de cele administrate pe parcursul cercetării judecătorești, în special de declarațiile inculpatului, dar și de propria declarație a inculpatei, care a recunoscut în fața primei instanțe că a continuat să completeze în fals contractele de muncă necesare pentru obținerea creditelor prin manopere dolosive, inclusiv după momentul la care susține că a luat cunoștință de destinația acestor contracte falsificate, împrejurare care reflectă gradul de participație penală al recurentei, care se presupune a fi unul superior celui pe care aceasta dorește să-l acrediteze.
În plus, nici apărarea formulată de această inculpată privind faptul că un număr important de alți participanți trimiși în judecată prin același rechizitoriu, respectiv un număr de 18 inculpați, se află în stare de libertate, nu poate fi valorificată ca un argument în aprecierea subzistenței temeiurilor ce au determinat menținerea arestării preventive a recurentei. În acest sens, trebuie să observăm că participația penală a acestora este circumscrisă, în esență, doar la obținerea în calitate de beneficiar a unor astfel de credite bancare, fără a se reține în actul de sesizare și contribuția acestora la activitatea de falsificare a documentației ce a stat la baza acordării creditului.
Așa dar, câtă vreme gradul de participație penală a unor astfel de inculpați este diferit în raport de cel al recurentei, nu se mai poate vorbi despre o încălcare a principiului egalității în fața legii ori a principiului egalității de tratament, cu atât mai mult cu cât, luarea unor măsuri preventive se realizează de către instanța de judecată doar în baza propunerii formulate de către Ministerul Public, însă ținându-se cont în toate cazurile și de pericolul social al infracțiunii, de care în mod evident nu se poate face abstracție în aprecierea întrunirii condițiilor cerute de lege pentru a se dispune luarea și mai apoi, menținerea măsurii preventive.
În legătură cu aspectele invocate de recurentul, potrivit cărora menținerea măsurii arestării preventive produce serioase influențe asupra situației sale socio-familiale, în special asupra unuia dintre cei opt copii ai recurentului, care suferă de o gravă maladie, respectiv leucemie, Curtea constată că la dosar nu există nici un fel de înscrisuri care să facă dovada acestei situații.
Astfel, recurentul a invocat acest aspect pentru prima dată în fața primei instanțe, la termenul de judecată în fond din data de 10 noiembrie 2009, continuând să susțină cele învederate și la ulterioare termene de judecată în fața primei instanțe, dar și în recurs, fără însă a depune la dosar înscrisuri justificative ale situației prezentate.
Nici criticile potrivit cărora existența prezumției de nevinovăție constituie un element de natură să conducă la revocarea ori înlocuirea măsurii arestării preventive, nu pot fi apreciate ca fondate atâta vreme cât luarea și menținerea unei atare măsuri sunt justificate pe existența probelor și indiciilor verosimile ce atestă participația penală la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, iar în cauză aceste aspecte sunt înafara oricărei îndoieli, așa încât, dispozițiile art.143 rap. la art.68/1 pr.penală constituie temeiuri de drept care alături de întrunirea condițiilor cumulative prevăzute de art.148 lit.f pr.penală, justifică concluzia potrivit căreia se impune în continuare privarea recurenților de libertate.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel încât recursurile vor fi respinse ca nefondate,conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui - și, născut la data de 19 aprilie 1980, fiul lui și, născut la data de 11 martie 1975 și, fiul lui și, născut la data de 16 mai 1957, toți aflați în Penitenciarul Mărgineni și, fiica lui și, născut la data de 27 decembrie 1974, în prezent aflată în Penitenciarul, împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurenții la cheltuieli judiciare către stat astfel: inculpata la 50 lei, iar pe fiecare din inculpații, și la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
red. GC//MM
10 ex/01.02.2010
f-- Tb.
jud. fond G
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Cristina Georgescu, Gabriela
