Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 954/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A II A PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

(1454/2009)

DECIZIA PENAL NR. 954/

Ședința public de la data de 24 iunie 2009

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Cristina Rotaru- - -

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - - -

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - reprezentat prin procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședinț din data de 04 iunie 2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a II a Penal în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut in ședința public rspunde: recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/24.06.2006 emis de Baroul Bucure ști - Cabinet individual.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care Curtea constatând c nu sunt cereri prealabile, apreciaz recursul în stare de judecat și acord cuvântul în susținerea motivelor.

Aprtorul recurentul inculpat, solicit admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, revocarea msurii arestrii preventive.

Arat c, la data svârșirii infracțiunii, precum și pe tot parcursul desfșurrii procesului penal, inculpatul pe care îl asist, a dat dovad de sinceritate, a ajutat la aflarea adevrului. Totodat, acesta este student, face parte dintr-o familie organizat, în plus, se afla în tratament neuropsihic, astfel cum rezult din actele aflate la dosarul cauzei.

Concluzionând, apreciaz c liber fiind, inculpatul nu ar prezenta pericol pentru ordinea public, se va prezenta la temenele de judecat și nu ar impieta buna desfșurare a procesului penal.

Reprezentantul Parchetului, solicit respingerea recursului formulat de ctre inculpat, ca fiind nefondat. Apreciaz c în prezent temeiurile care au fost avute în vedere la luarea msurii arestrii preventive nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate, iar lsarea în libertate a inculpatului prezint pericol pentru ordinea public, în raport de numrul actelor materiale svârșite de ctre acesta, de cantitatea mare de droguri puse în vânzare și nu în cele din urm de circumstanțele personale ale acestuia care este recidivist, anterior fiind condamnat sub aspectul svârșirii aceleiași infracțiuni, respectiv trafic de droguri.

În ultimul cuvânt recurentul inculpat, se raliaz la concluziile puse de aprtorul s

CURTEA,

Asupra recursului penal de faț.

Prin încheierea de ședinț din 4.06.2009 a Tribunalului Bucure ști - secția a II-a penal, pronunțat în dosarul nr- s-a constatat legalitatea și temeinicia msurii arestrii preventive a inculpatului și s-a menținut, potrivit art.3001alin.3 Cod procedur penal, msura arestrii preventive a acestuia. De asemenea, instanța a respins cererea de revocare a msurii arestrii preventive, formulat prin avocat.

Pentru a hotrî astfel, instanța de fond a reținut c msura arestrii preventive a inculpatului a fost dispus cu respectarea art.1491Cod procedur penal și cu îndeplinirea cerinței prevzute de art.681Cod procedur penal în referire la art.143 Cod procedur penal, respectiv exist probe sau indicii temeinice din care rezult presupunerea rezonabil c inculpatul a svârșit fapta de care este acuzat.

Tribunalul a reținut, c temeiurile care au determinat arestarea preventiv a inculpatului nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate acestuia.

În aprecierea acestei concluzii, instanța de fond a constatat întrunite cumulativ și condițiile impuse de art.148 lit.f Cod procedur penal, apreciind c acțiunile infracționale pentru care inculpatul, alturi de alte persoane, a fost cercetat și trimis în judecat, aduc atingere statului de drept și credibilitții sistemului judiciar. A apreciat tribunalul c infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații, prin gravitatea deosebit și reacția publicului, creeaz o stare de neliniște capabil s justifice menținerea strii de arest.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, solicitând cercetarea în stare de libertate, invocând atât circumstanțe personale favorabile,.

Analizând actele și lucrrile dosarului, Curtea constat c recursul este nefondat și-l va respinge pentru urmtoarele considerente:

instanței de fond și instanța de control judiciar apreciaz la acest moment îndeplinirea condițiilor cumulative prevzute de art.143 și, respectiv, art.148 lit.f Cod procedur penal.

Astfel, pe de-o parte, exist probe și indicii temeinice c în lunile ianuarie și februarie 2009 inculpatul a comercializat droguri de mare risc, relevante în acest sens fiind procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate autorizat și cele de supraveghere operativ, procese-verbale întocmite de investigatorul și colaboratorul sub acoperire, iar, pe de alt parte, lsarea sa în libertate prezint un pericol concret pentru ordinea public, concretizat în specificul infracțiunii, împrejurrile concrete ale svârșirii faptei și, nu în ultimul rând în recrudescența infracțional legat de traficul și consumul de droguri, c are impune o ripost mai ferm din partea autoritților, care în cazul de faț s-a concretizat într-o msur preventiv.

În sfârșit, Curtea constat c msura preventiv a arestrii se impune a fi menținut și prin raportare la exigențele art.5 paragraful 3 din Convenția European a Drepturilor Omului, cât vreme se argumenteaz prin motive pertinente și suficiente aoj ustifica și nu contravine dispozițiilor legale în materie.

Existența și suficiența acestor motive, Curtea le-a examinat în ansamblul circumstanțelor - particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art.136 Cod procedur penal, știut fiind c o msur preventiv nu mai poate fi considerat legitim atunci când nu se învedereaz fi necesar pentru buna desfșurare a procesului penal sau pentru a preîntâmpina sustragerea inculpatului de la urmrire penal, judecat sau executarea pedepsei.

Având în vedere aceste aspecte în temeiul art.38515pct.1 lit. Cod procedur penal cu referire la art.141 Cod procedur penal, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Vzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedur penal,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii de ședinț din 4 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - secția a II a penal în dosarul nr-.

Oblig recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public azi, 24 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./25.06.2009

Președinte:Cristina Rotaru
Judecători:Cristina Rotaru, Iuliana Ciolcă, Luciana Mera

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 954/2009. Curtea de Apel Bucuresti