Art. 210 cod penal. Decizia 786/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 786

Ședința publică din 16.12.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Crîșmaru Gabriel JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina

JUDECĂTOR 3: Vorniceasa judecător

JUDECĂTOR: - -președinte secție

GREFIER-

*******************

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat legal prin procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr.779/R din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul parte civilă, lipsă fiind intimatul inculpat.

Procedura de citare este completă.

S-a expus referatul oral al cauzei, de către, după care:

Instanța pune în discuție inadmisibilitatea recursului declarat de partea civilă.

Recurentul parte civilă și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.

Recurentul parte civilă având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței față de cererea pusă în discuție.

Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca inadmisibil recursului declarat de partea civilă.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față,constată următoarele:

Prin sentința penală nr.924/ 4.12.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr -, s-a dispus, în temeiul art.334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art.210 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 Cod penal raportat la art.210 Cod penal și în consecință:

A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12.07.1968 în municipiul B, județul B, cetățean român, studii liceale, căsătorit, domiciliat în municipiul B,-/C/8, județul B, fără antecedente penale, CNP - -, pentru săvârșirea infracțiunii de furt la plângere prealabilă prevăzută de art.208 alin.1 raportat la art.210 Cod penal, art.74 lit.c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 Cod penal.

În temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art.82 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare 2 ani și 6 luni calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.

În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art.14, 346 Cod procedură penală coroborat cu art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile echivalentul în lei a sumei de 4500 EUR la data efectuării plății sau punerii în executare.

În temeiul art.189 Cod procedură penală, s-a dispus plata din fondurile MJ a sumei de 100 lei către avocat cu titlu de onorariu avocat oficiu.

În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

La data de 26.06.2007 numitul a sesizat prin plângere organele de poliție din cadrul Postului de Poliție, faptul că, la locuința sa din satul, l-a găzduit pe inculpatul în vederea efectuării unor lucrări de modernizare, iar la data de 23.06.2007 acesta a plecat de la imobilul menționat, sustrăgându-i suma de 4500 euro.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, inculpatul fiind găzduit de către partea vătămată la locuința acestuia din comuna, sat, la data de 23.06.2007, în jurul orelor 15,30, după ce în cursul zilei lucrase în imobil împreună, s-a deplasat în bucătărie pentru a-și lua telefonul mobil, unde a observat o sacoșă în care se afla portmoneul părții vătămate. În acel moment inculpatul a luat hotărârea infracțională de a sustrage portmoneul și astfel l-a pus în sacoșa sa după care a plecat împreună cu partea vătămată. Ajuns în municipiul B, inculpatul a desfăcut portmoneul părții vătămate, văzând că în acesta se afla suma de 4500 euro, sumă de bani care s-a hotărât să o cheltuiască în interes personal.

Partea vătămată, în plângerea formulată, a arătat faptul că la data menționată, a sesizat faptul că uitase la locuința ce era în renovare portmoneul în care era suma de bani în euro, însă nefiind acasă a sunat-o pe soacra sa Bisoc pentru a verifica dacă portmoneul mai este la locul său, însă, primind răspunsul că acesta nu a fost găsit, a încercat să-l contacteze telefonic pe inculpat de mai multe ori, însă acesta nu a vrut să-i răspundă. Partea vătămată l-a sunat pe inculpat și în zilele ulterioare rugându-l să se întâlnească pentru a-i înapoia suma de bani, însă acesta a refuzat acest lucru motivând că nu se află în localitate.

Cu ocazia audierii inculpatului, acesta a recunoscut săvârșirea faptei obligându-se să achite valoarea prejudiciului în cuantum de 4500 euro până la data de 20.09.2007 însă nu a achitat nici o sumă de bani din cea sustrasă.

Cu ocazia audierii părții vătămate, acesta a arătat faptul că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 4500 euro, reprezentând suma de bani ce a fost sustrasă de către inculpat.

S-a apreciat că fapta inculpatului de a sustrage părții vătămate suma de 4500 euro în perioada în care a fost găzduit de către acesta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt la plângerea prealabilă, faptă prevăzută și pedepsită de art.210 Cod penal.

La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, urmările produse, aplicând inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată sub minimul special prevăzut de lege.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța, în baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților și a stabilit termen de încercare pentru fiecare inculpat în condițiile art.82 Cod penal.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen recurentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, care a invocat netemeinicia sentinței,întrucât aplicând inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă de 6 luni, prima instanță nu a dat eficiență tuturor criteriilor de individualizare prev. de art.72 Cp și pedeapsa aplicată nu corespunde scopului educativ-preventiv al pedepsei. În speță, față de prejudiciul mare și nerecuperat,de persoana inculpatului, care are antecedente penale și nu s-a prezentat în fața instanței, s-a apreciat că pedeapsa aplicată este prea mică.

Examinând cauza de față sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art.385 ind.6 alin.3 Cpp, Tribunalul a constatat că recursul este fonda și, în consecință, l- admis prin decizia penală nr.779 din 11 noiembrie 2008,cu privire la următoarele aspecte:

- greșita reținere a circumstanțelor atenuante;

- cuantumul pedepsei aplicată inculpatului;

- durata termenului de încercare;

S-a casat sentința recurată,s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond,s-au înlăturat circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.c și 76 lit.d Cod penal,majorându-se cuantumul pedepsei aplicate de la 6 luni la 1 an închisoare pentru art.208 al.1 raportat la art.210 Cod penal.

S-a majorat durata termenului de încercare de la 2 ani și 6 luni la 3 ani.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva deciziei susmenționate, a declarat recurs partea civilă.

Instanța de control judiciar, verificând cererea formulată, constată că recursul declarat este inadmisibil,urmând a fi respins ca atare în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală, din următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.385/1 litera d/1 din Codul d e procedură,sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,sunt supuse numai căii de atac a recursului. In cauză, obiectul dosarului îl constituie infracțiunea prev. de art.210 Cod penal, care se urmărește numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,fiind judecată pe fond la udecătoria Bacău,iar în recurs la ribunalul Bacău,unde s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15 pct.l lit.a Cod pr.pen. respinge ea inadmisibil recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.779/ din 11 noiembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.l-.

În baza art.192 alin.2 Cod pr. penală, obligă recurentul să plătească statului suna de 40 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

-

GREFIER,

Red.

Red. E/

Red. I/18.12.2008

Tehnored. PE/18.12.2008/2 ex

Președinte:Crîșmaru Gabriel
Judecători:Crîșmaru Gabriel, Grosu Valerica Niculina, Vorniceasa

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Art. 210 cod penal. Decizia 786/2008. Curtea de Apel Bacau