Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 151/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 151/R/2008
Ședința publică din 20 martie 2008
PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela
JUDECĂTOR 2: Pantea Nistor
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare contestație în anulare, potrivit art. 392 Cod procedură penală, formulată de contestatoarea recurentă, domiciliată în com., sat, nr. 184, Județ B, împotriva deciziei penale nr. 547/R din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
La apelul nominal făcut în cauză a lipsit contestatoarea recurentă.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că prin serviciul de registratură, la data de 12.03.2008, contestatoarea a depus o cerere de amânare a cauzei, după care:
Reprezentantul parchetului, arată că se opune la admiterea cererii de amânare a cauzei depusă la dosar de contestatoare, întrucât cauza este la al treilea termen de judecată.
Instanța, respinge cererea de amânare depusă la dosar de contestatoare, ca fiind nefondată.
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a contestației în anulare ca fiind nefondată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 547/R/22 noiembrie 2007 s-a respins ca nefondat recursul declarat de revizuienta recurentă împotriva sentinței penale nr. 247/P/04.09.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 247/P din 04 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihors -a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta,. loc., nr.184, com., jud. B, împotriva sentinței penale nr.6/11.11.2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr.3105/2004.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală a fost obligată revizuienta la cheltuielile judiciare către stat în sumă de 150 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că prin cererea înregistrată la instanță la data de 11.11.2005, revizuienta a solicitat rejudecarea cauzei înregistrată sub dosar nr. 3105/2004 în care s-a pronunțat 6/2004 dată de Tribunalul Bihor, motivând că ulterior pronunțării acestei hotărâri au fost descoperite fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei.
În concret a arătat că, faptele săvârșite la data de 07.07.1994 au fost săvârșite cu intenție de inculpații împotriva cărora s-a dispus încetarea procesului penal, cu intenția de aou cide, respectiv au fost săvârșite în public, de față cu mai multe persoane.
Instanța de fond, analizând actele și luările dosarului, a reținut următoarele:
Prin nr. 6/2004 Tribunalul Bihora respins plângerea formulată de petenta împotriva soluțiilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, date în dosarele nr. 174/P/2002, 351/2002 și 281/2004. Sentința penală sus arătată a rămas definitivă prin 123/2005 a Curții de APEL ORADEA.
Potrivit deciziei nr. 17/19.03.2007 dată de în soluționarea unui recurs în interesul legii, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. b și C.P.P. este inadmisibilă.
Întrucât potrivit art. 414 alin. 3 Cod procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, a reținut că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs revizuienta invocând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/6 alin.2 și art. 385/14 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul apare ca nefondat și, în consecință, va fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit. "b"Cod procedură penală.
Din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar, rezultă că petenta revizuientă a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 6/11.11.2004 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 123/R/2005 a Curții de APEL ORADEA, cu motivarea că ulterior pronunțării hotărârilor susmenționate au fost descoperite fapte și împrejurări noi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii prin care s-a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarele nr. 174/P/2002, 351/VIII.1/2002 și 281/VIII.1/ 2004 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
În mod corect, prima instanță a apreciat ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentă, invocând în susținerea soluției pronunțate decizia nr. 17/19.03.2007 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Potrivit disp. art. 393 Cod procedură penală sunt supuse revizuirii doar hotărârile judecătorești definitive prin care s-a tranșat fondul cauzei, nu și hotărârile judecătorești definitive pronunțate în temeiul prev. art. 278/1 alin. 8 lit. b și c Cod procedură penală.
În consecință, văzând obiectul cauzei deduse judecății - revizuire împotriva unei hotărâri prin care s-a respins plângerea formulată în baza art. 278/1 Cod procedură penală -, instanța de control judiciar, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 393 Cod procedură penală, respectiv prin hotărârea a cărei revizuiri se cere nu s-a rezolvat fondul prin examinarea existenței faptei și vinovăției unei persoane, finalizată printr-o hotărâre de achitare sau încetare a procesului penal, va respinge ca nefondat recursul formulat de petenta, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată cu recurs.
Împotriva acestei decizii petenta revizuientă a formulat prezenta contestație în anulare fără a invoca vreunul din motivele prev. de art. 386 Cod procedură penală.
Examinând din oficiu contestația în anulare formulată de revizuientă se constată că nu sunt întrunite nici unul din cazurile prev. de art. 386 Cod procedură penală cu privire la contestația în anulare și drept urmare, în baza art. 392 Cod procedură penală aceasta va fi respinsă ca nefondată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală revizuienta contestatoare va fi obligată să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 392 Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare declarată de revizuienta împotriva deciziei penale nr. 547/R din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Obligă pe contestatoarea revizuientă să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red. decizie - G-L-
Tehnoredact. 2 ex./03.04.2008,
Președinte:Țarcă GabrielaJudecători:Țarcă Gabriela, Pantea Nistor, Condrovici Adela