Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 290/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 290 PI
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Arad și Judecătoria Arad.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul arată că Judecătoria Arad este competentă să soluționeze prezenta cauză, deoarece la data soluționării plângerii petentul nu mai avea calitatea de avocat.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARAs -a înregistrat sub nr-, conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Arad și Judecătoria Arad.
La dosarul cauzei s-au atașat dosarele nr- a Tribunalului Arad, dosarul nr- a Judecătoriei Arad, dosarul nr- a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul nr- a Curții de APEL TIMIȘOARA, dosar nr- a Judecătoriei Arad, dosarul de urmărire penală nr. 1659/P/2006, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, dosar nr. 743/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr-, petentul a solicitat anularea soluțiilor date în dosarele nr. 1659/P/2006 și 743/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și schimbarea temeiului juridic al achitării din art.10 lit.1C.P.P. în art.10 lit.d C.P.P. deoarece nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost cercetat.
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr-, petentul Baroul d e Avocați A, a solicitat anularea soluțiilor dispuse, în aceleași dosare de urmărire penală, ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, și trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale și administrarea tuturor probelor legale care se impun pentru aflarea adevărului.
Judecătoria Arad, la termenul din 30.10.2007 a dispus conexarea celor două dosare, apreciind că sunt întrunite condițiile art.34 lit.d
C.P.P.Prin SP nr. 2396/30.10.2007 Judecătoria Arada admis plângerile formulate de către petentul și Baroul Arad, împotriva soluțiilor date de parchet, a desființat soluțiile atacate și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, în vederea reluării cercetărilor și a redeschiderii urmăririi penale.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Arada avut în vedere Legea nr. 79/2007, care a modificat Codul d e Procedură Penală, respectiv art.281, pct.1, lit.b C.P.P. care a dat în competența Curților de Apel judecarea în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de avocați.
Împotriva SP nr. 2396/30.10.2007, a Judecătoriei Arad, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Baroul Arad, pentru încălcarea normelor de competență.
Prin DP nr. 22/R/22.01.2008 Tribunalul Arada admis recursurile declarate împotriva SP nr. 2396/30.10.2007, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-, a casat hotărârea și s-a declinat competența de soluționare a plângerilor, în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.
Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin SP nr. 52/PI, pronunțată în dosarul nr- a declinat competența de soluționare a plângerilor formulate de petenții și Baroul Arad, împotriva ordonanței din 15.05.2007, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în dosar nr. 1658/P/2006 în favoarea Judecătoriei Arad, iar în temeiul art. 43 alin.1 și 3.C.P.P. a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 925/16.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, a scos cauza de pe rol și a trimis-o la Judecătoria Arad, apreciind că în cauză nu este un conflict negativ de competență, neexistând o declinare reciprocă de competență între Curtea de APEL TIMIȘOARA și Judecătoria Arad.
Judecătoria Arad, prin SP nr. 2114/10.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, a apreciat că instanța care trebuie să judece cauza în recurs este Tribunalul Arad, deoarece judecătoria s-a pronunțat pe fondul cauzei.
Tribunalul Arad, ca urmare a declinării competenței, dispusă de Judecătoria Arad, și-a declinat la rândul său competența, prin SP nr. 383/R/15.10.2008, în favoarea Judecătoriei Arad și totodată a constatat conflictul negativ de competență, înaintând astfel dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA, pentru soluționarea acestuia.
Curtea de APEL TIMIȘOARA, constată că, în cauză există un conflict negativ de competență, potrivit art.43 alin.1 C.P.P. ivit între Judecătoria Arad și Tribunalul Arad, urmând a soluționa acest conflict negativ de competență, ca instanță ierarhic superioară.
Curtea, văzând materialul probator existent la dosarul cauzei, apreciază că instanța competentă să judece dosarul este Judecătoria Arad. Astfel, așa cum a mai arătat, Curtea prin SP nr. 52/PI/06.03.2008, dispozițiile art.281cpt.1, lit.b C.P.P. sunt aplicabile numai celor care au dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, completată și modificată prin 255/2004. În art.1 alin.2 din legea menționată se prevede că, profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în baroului din care fac parte, barou component al R, iar din alin.3 al aceluiași articol, interzice constituirea și funcționarea de barouri în afara R, sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte.
Pe de altă parte, s-a reținut în sarcina învinuitului, săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prev.de art.25 din 51/1995, raportat la art.281pp. deoarece în perioada 26.11.2004 - 06.11.2006 a exercitat a exercitat fără drept profesia de avocat, reprezentând persoane în fața organelor judiciare, dar în cazul infracțiunilor continuate sau continue competența se stabilește în funcție de momentul epuizării acesteia, care în cauză, este oricum după încetarea " calității de avocat" a învinuitului.
În consecință, în baza art.43 alin.1 și 7.C.P.P. se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 08 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED: VI/18.12.2008
Dact: 2 exempl/ 22 2008
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu