Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1126/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1126
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol judecarea recursului formulat de condamnatul împotriva încheierii din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul în stare de arest, asistat de avocat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, contestatorul arată că a formulat recurs împotriva încheierii din 16.09.2008 și arată că nu are acte de depus.
Procurorul arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul din oficiu al contestatorului, arată că lasă la aprecierea instanței admisibilitatea recursului, pe fond solicită admiterea lui și casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil.
Contestatorul, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii din 16.09.2008, prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale și solicită repunerea în termen, deoarece nu a putut depune prin poștă acest recurs, solicită admiterea recursului peste termen și sesizarea Curții Constituționale.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, a reținut următoarele:
Prin cererea de recurs înregistrată la Tribunalul Arad, la 2 septembrie 2008 și oral în fața instanței, petentul contestator a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 alin.9 din Legea nr.275/2006 solicitând sesizarea Curții Constituționale conform Legii nr.47/1992.
În motivarea excepției s-a arătat că aceste dispoziții îi încalcă dreptul la un proces echitabil și la două grade de jurisdicție,obstrucționându-i dreptul de a solicita controlul judiciar asupra hotărârilor judecătorești.
În raport de prevederile art.29 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992 republicată, nu pot fi de competența Curții Constituționale decât dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță în vigoare,care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului,oricare ar fi obiectul acestuia și cele constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară. Prima instanță a constatat că dispozițiile art.38 alin.9 din Legea nr.275/2006 sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale. Legiuitorul nu a calificat în nici un mod cum trebuie să fie "legătura",însă nu poate fi primită o interpretare extensivă a acestei prevederi legale,așa cum procedează petentul contestator în cauza de față. Desfășurarea unui proces penal,în orice fază, se face în conformitate cu prevederile Codului d e procedură penală.Legea nr.275/2006 reglementează regimul executării pedepselor și chiar dacă unele texte din cadrul acesteia pot avea legătură cu cauza, art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 republicată stipulează că legătura trebuie să fie cu "soluționarea cauzei".Ori, în speță, dispozițiile art.38 alin.9 din Legea nr.275/2006 nu au legătură cu soluționarea cauzei. Pe de altă parte, petentul a formulat prezentul recurs la 29 august 2008 împotriva unei sentințe pronunțate la 17.04.2008 de către Judecătoria Arad,deci după patru luni, invocând încălcarea unor drepturi constituționale.
Așa fiind, tribunalul, a considerat că excepția invocată este inadmisibilă, în baza art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul .
Împotriva încheierii din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, a declarat recurs condamnatul, solicitând repunerea în termenul de recurs și sesizarea Curții Constituționale, cu privire la dispozițiile art.38 alin.9, din 275/2006.
Recursul este tardiv.
Analizând încheierea din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad se constată că petentul avea posibilitatea de a declara recurs în 48 de ore de la comunicarea încheierii.
Copia încheierii a fost comunicată petentului pe data de 19.09.2008, dovada de primire și procesul - verbal de predare fiind semnate de către acesta la aceeași dată, 19.09.2008.
Împotriva acestei încheieri condamnatul a formulat recurs la data de 19.10.2008, cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Cererea de repunere în termen, nu este întemeiată deoarece condamnatul nu a făcut dovada că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică, așa cum cer dispozițiile art.3853raportat la art. 364.
C.P.P.În consecință, deoarece recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal pentru exercitarea acestei căi de atac, urmează ca în baza art. 38515pct.1, lit.a C.P.P. ca recursul declarat de condamnat să fie respins ca tardiv.
Potrivit art.192 alin.2 C.P.P. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit. p Cod Penal respinge recursul declarat de condamnatul împotriva încheierii din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca tardiv.
Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile MJ către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 08 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED: VI/17.12.2008
Dact: 2 exempl/ 17 2008
Primă instanță:: Judecătoria Arad
Jud:
Apel: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky