Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 362/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 362/
Ședința publică din 19 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu judecător
JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- - procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de condamnatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.81/F din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, răspuns recurentul-contestator, personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiuC.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
S-a acordat posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să ia legătura personal cu recurentul-contestator.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocatul din oficiu, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, reducerea pedepsei aplicate, avându-se în vedere circumstanțele personale ale contestatorului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică sentința atacată.
Recurentul-contestator, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, reducerea pedepsei, precizând că legea a fost modificată în favoarea lui.
CURTEA
Prin sentința penală nr.81/F/21.05.2008 Tribunalul Vâlcea - secția penală a respins contestația la executare formulată de contestatorul, fiul lui G și, născut la data de 7 mai 1976, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, județul A, obligând pe contestator la 150 lei cheltuieli judiciare către stat în care se include și onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu ce va fi avansat anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la 22.04.2008 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea contestația la executare formulată de condamnatul, având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, conform art.15 din Codul penal și pe cale de consecință reducerea pedepsei la care a fost inițial condamnat.
În motivarea contestației s-a arătat că petentul a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art.13 al.1, 2, 3, Legea nr.678/2001 în condițiile art.57 și 71 Cod penal, neținându-se seama de circumstanțele atenuante, datorită stării sale de sănătate, precum și de regretul manifestat pentru cele întâmplate, invocându-se totodată și dispozițiile art.458 Cod procedură penală.
S-a atașat dosarul nr.1279/2003 al Tribunalului Vâlcea, precum și dosarele în care contestatorul a promovat căile extraordinare de atac împotriva hotărârii date de instanța de fond.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului a reținut că prin sentința penală nr.14/28 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.1279/2003 s-a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev.de art.13 alin.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal, în infracțiunea prev.de art.329 Cod penal.
În baza art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal, inculpatul, a fost condamnat la 8 ani închisoare cu aplicarea art.57 și 71 Cod penal.
Această sentință a rămas definitivă prin decizia penală nr.3724 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut în continuare că fapta pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului nu a fost dezincriminată, iar prin Legea nr.678/2001, așa cum a fost modificată, limitele de pedeapsă stabilite pentru art.13 al.1 și 3 nu au fost reduse, astfel încât dispozițiile art.458 Cod procedură penală nu sunt aplicabile în speță.
Pe de altă parte, s-a arătat că inculpatul nu a formulat denunț de natură a identifica alte persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de Legea nr.678/2001, motiv pentru care nu poate beneficia de reducere la limitelor pedepsei pentru care a fost condamnat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, reiterând motivația contestației la executare formulată la prima instanță.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele în temeiul art.385/6 al.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art.15 din Codul penal când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executare completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii, sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.
În raport de condițiile prevăzute de acest text de lege și de infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat, curtea constată că în cazul infracțiunii de trafic de persoane ( art.13 al.1, 3 din Legea nr.678/2001), nu a intervenit nici o modificare a tratamentului sancționator al infracțiunii comise de inculpat, iar motivele arătate de contestator în ceea ce privește aplicarea circumstanțelor atenuante pentru reducerea pedepsei nu puteau fi invocate decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Având în vedere cazurile în care se poate face contestație la executare și prevederile art.20 al.2 din Legea nr.678/2001 modificată în care se arată că persoana care în timpul urmăririi penale denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducere la Jal imitelor pedepsei prevăzută de lege, se constată că, în mod just și printr-o interpretare judicioasă și conformă cu norma juridică, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art.20 al.2 din Legea nr.678/2001, întrucât cele arătate nu constituie caz de contestație la executare, în prezent contestatorul aflându-se în fața unei hotărâri definitive și în executarea pedepsei.
În consecință, recursul declarat de contestator va fi respins în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, cu obligarea recurentului-contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul condamnatului, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.81/F din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe condamnat la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu avocat oficiu care se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2008, la Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehn.
3 ex.
jud.fond.:.
26.06.2008.
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Elena