Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 686/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 686
Ședința publică din data de 14.10.2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Georgescu Cristina Gabriela
-
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 29 august 1965, domiciliat în B, sector 3, str. - -.1,.3,.14, împotriva sentinței penale nr. 282/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de către condamnat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul condamnat - pentru care a răspuns avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr. 4939/25.09.2009 eliberată de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat din oficiu pentru recurentul condamnat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea,față de susținerile părților, în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu pentru recurentul condamnat, lasă la aprecierea instanței cu privire la decizia ce se va pronunța.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică, întrucât hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa a cărei executare se contestă de condamnat nu este definitivă, ea aflându-se în recurs la ICCJ.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față,constată următoarele:
Prin sentința penală nr.282/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost respinsă contestația la executare formulată de către condamnatul, fiul lui și, născut la 29 august 1965,împotriva sentinței penale nr.263/06 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Pentru a hotărî astfel,tribunalul a reținut că,în esență,condamnatul a invocat cazul de contestație la executare prevăzut de disp. art. 461 alin. 1 lit. d cod pr.penală, care reglementează situația în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau vreo altă cauză de stingere ori micșorare a pedepsei precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Tribunalul a observat mai întâi că petiționarul-condamnat a formulat contestații vizând executarea sentinței penale nr. 263 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr- adresate Judecătoriei Sectorului 1 B, ulterior declinate în favoarea Tribunalului Dâmbovița, care le-a conexat sub nr- și care, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, fiind sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra conflictului negativ de competență ivit între cele două tribunale, tranșat în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Însă,prin prisma disp. art. 461 alin. 1 lit. d cod pr.penală, tribunalul a considerat că nu există nici o cauză de micșorare sau de stingere a pedepsei în executarea căreia contestatorul s-a aflat.
În acest sens,s-a arătat că nu pot fi invocate disp. art. 350 alin. 3 lit. a cod pr.penală, cu referire la măsurile ordonate prin sentința penală nr. 263 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la 06 mai 2008 în dosarul nr-, întrucât această hotărâre pronunțată într-o cerere de revizuire, prin care a fost anulată decizia penală nr. 5741 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 05.10.2006 în dosarul nr- și încheierea de îndreptare eroare materială din 06.05.2006 prin care au fost admise recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și partea civilă SC Târgoviște SA (prin care au fost casate decizia penală nr. 131 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI la 19.04.2006 și sentința penală nr. 38 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la 02.02.2004) iar în urma schimbării încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 cod penal cu art. 41 alin. 2 și 31 alin. 2 cod penal, în infracțiunea prevăzută de disp. art 84 alin. 1, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 și 31 alin. 2 cod penal, i-a fost aplicată contestatorului o pedeapsă de 1 an închisoare, întrucât hotărârea la care s-a făcut trimitere nu este definitivă, decizia prin care a fost desființată în totalitate de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, aflându-se în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte,tribunalul a mai constatat că nu a existat nici un alt motiv care să poată determina punerea contestatorului în libertate, cu toate că adresele emise către Administrația Națională a Penitenciarelor au confirmat că acesta nu se află înmatriculat în nici unul dintre penitenciarele din România.
Totodată, invocarea prescripției răspunderii penale, în condițiile în care în cererea de revizuire nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, iar în baza sentinței penale nr. 38 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la 02.02.2004, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 5741/2006 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost emis mandatul de executare nr. 53/2006 (a cărui anulare dispusă prin sentința penală nr. 263 pronunțată de către aceeași instanță la 06.05.208 își va produce efectele, eventual, doar la data rămânerii definitive a acesteia), a fost făcută în mod eronat, neputându-i-se da eficiență.
La baza argumentărilor de mai sus, tribunalul a mai avut în vedere și hotărârile pronunțate în această cauză privindu-l pe contestator,astfel cum sunt prezentate mai jos:
Prin sentința penală nr. 595 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la 25.11.2008 în dosarul nr-, în baza disp. art. 42 și 461 cod pr.penală a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulată de către condamnatul,la acea dată deținut la Direcția Poliției Transporturi - Secția Regională de Transporturi B - Biroul Cercetări Penale, în favoarea Tribunalului București și constatându-se că s-a ivit un conflict negativ de competență, cauza a fost trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea rezolvării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin adresa înregistrată sub nr-, Tribunalul București - Secția a II Penală, a înaintat contestația la executare formulată de către acest condamnat împotriva sentinței penale nr. 263 pronunțată de Tribunalul București la 06 mai 2008, motivat de faptul că prin sentința penală nr. 1002/02.09.2008 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
În motivarea contestației petiționarul a precizat că prin sentința penală nr. 263 pronunțată la 06.05.2008 de către Tribunalul Dâmbovițaa fost admisă cererea sa privind revizuirea deciziei nr. 5741/2006 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, dispunându-se condamnarea sa la pedeapsa închisorii de 1 an, în baza disp. art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și anularea vechiului mandat de executare nr. 53/2006 emis de către Tribunalul Dâmbovița, situație față de care - raportat la perioada comiterii faptei: februarie - iunie 2002, intervenit prescripția răspunderii penale potrivit disp. art. 122 lit. cod penal.
Mai arată condamnatul că, având în vedere că a fost arestat la 03.09.2007 și că pedeapsa i-a fost redusă la 1 an închisoare, executarea acesteia ar urma să expire la 02.09.2008, împrejurare în care se impune punerea sa în libertate, cu atât mai mult cu cât instanța care a admis cererea sa de revizuire a omis în urma anulării vechiului mandat de executare a pedepsei închisorii să dispună emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 1 an închisoare, în aceste condiții starea sa de detenție apărând nejustificată.
În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a stabilit că prin cererea din 20.08.2008, - a contestat executarea sentinței penale nr. 38 pronunțată de către Tribunalul București la 02.02.2004, modificată prin decizia penală nr. 5741/2006 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 53/2006.
Prin sentința penală nr. 102 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală la 02.09.2008, competența de soluționare a contestației a fost declinată în favoarea Tribunalului Dâmbovița, stabilindu-se că în cazul prevăzut de disp. art. 461 alin. 1 lit. d cod pr.penală este competentă să dispună instanța de executare - Tribunalul Dâmbovița, în condițiile în care contestatorul nu se află într-un loc de deținere, (cu toate că în partea introductivă a hotărârii se menționase că acesta este arestat), cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-.
La 08.09.2008 același condamnat a promovat o contestație la executare pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, susținând că în urma admiterii unei cereri de revizuire, cuantumul pedepsei i-a fost fixat la 1 an închisoare, așa încât față de data încarcerării - 03.09.2007, executarea acesteia a luat sfârșit la 02.09.2008, ceea ce reclamă punerea sa în libertate.
Prin sentința penală nr. 708 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B la 24.09.2008, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr-.
La termenul din data de 25.11.2008, tribunalul a dispus conexarea dosarelor nr- și -, constatând totodată că regulile privind competența soluționării unei contestații la executare, sunt prevăzute de disp.art.461 alin. 2 cod pr.penală, aceasta putând fi introdusă după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al articolului 469 iar în cazul prevăzut de lit. c - la instanța care a pronunțat hotărârea care se execută.
Acest din urmă caz care conferă competență exclusivă de soluționare - instanței care a pronunțat hotărârea, privește situația în care se ivește vreo nelămurire legată de hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, aspecte care nu se regăsesc în contestația dedusă judecății.
Se mai evidențiază în cuprinsul hotărârii că motivele invocate de către contestator privind intervenirea prescripției răspunderii penale și, ca o consecință, punerea sa în libertate, urmare a admiterii cererii de revizuire, a micșorării pedepsei închisorii pe care o are de executat și a anulării mandatului de executare a pedepsei anterioare, în condițiile în care hotărârea pronunțată în revizuire a fost atacată cu apel d e către procuror, nefiind definitivă, nu se regăsesc printre cele prevăzute de litera "c", ele făcând obiectul literei "d" a articolului 461 cod pr.penală, caz în care competența de soluționare a contestațiilor revine Tribunalului București.
Fiind declanșat astfel un conflict negativ de competență, în baza disp. art. 42 cod pr.penală s-a dispus înaintarea dosarului instanței ierarhic superioare comune - Înalta Curte de Casație și Justiție,pentru a fi soluționat.
Prin încheierea nr. 339 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 20.02.2009 în dosarul nr-,competența de soluționare a contestațiilor formulate de către condamnatul - s-a stabilit în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr- la 23.03.2009, apreciată ca fiind instanță de executare,în considerarea ideii că la data formulării cererilor, acesta nu se afla înmatriculat într-un loc de deținere.
La cererea tribunalului au fost anexate xerocopiile sentințelor penale nr. 38 din 02.02.2004, pronunțată în dosarul nr. 5541/2003 definitivă prin decizia nr. 4359 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 21.02.1997 și nr. 263 din 06.05.2008 dată în dosarul nr-, ambele ale Tribunalului Dâmbovița.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,în termenul legal, condamnatul - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,fără a arăta în scris motivele pentru care formulează aceste critici,susținând că le va depune ulterior la dosar,prin memoriu separat, fără însă a depune ulterior, în scris,motivele de recurs și fără a se prezenta la judecata recursului,deși a fost în mod legal citat la domiciliul indicat,fără a exista nici un fel de date privind posibila sa încarcerare în vreun loc de detenție.
Curtea,examinând sentința recurată,în raport de criticile formulate,de actele și lucrările dosarului,de dispozițiile legale în materie,dar și din oficiu,sub toate aspectele de fapt și de drept,conf.art.385/6 alin final C.P.P.constată că recursul este nefondat,după cum se va arăta în continuare:
Tribunalul a apreciat în mod corect că nu este incident nici unul din cazurile de contestație la executare prevăzute de normele procedurale penale,respectiv art.461 cod procedură penală,astfel încât sentința atacată este legală și temeinică.
Recurentul-contestator a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă,respectiv prin decizia penală nr. 5741 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 05.10.2006, la pedeapsa principală de 10 ani închisoare,pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,în formă continuată,prev.de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 cod penal cu art. 41 alin. 2 și 31 alin. 2 cod penal, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 53/2006.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare,recurentul s-a adresat Tribunalului Dâmbovița,instanță competentă conform dispozițiilor legale,care a soluționat în primă instanță cererea sa de revizuire.
Prin sentința penală nr. 263 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la 06 mai 2008 în dosarul nr- a fost admisă cererea de revizuire formulată de către condamnat și a fost anulată decizia penală nr. 5741 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 05.10.2006 în dosarul nr-,iar în urma schimbării încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 cod penal cu art. 41 alin. 2 și 31 alin. 2 cod penal, în infracțiunea prevăzută de disp. art 84 alin. 1, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 și 31 alin. 2 cod penal, i-a fost aplicată contestatorului o pedeapsă de 1 an închisoare,dispunându-se punerea sa în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei.
Însă,așa cum a reținut și prima instanță,sentința prin care a fost soluționată în primă instanță cererea de revizuire nu este definitivă,fiind atacată cu apel, care a fost admis,iar pe fond fiind respinsă cererea de revizuire formulată de către condamnat.
În prezent soluția pronunțată în cererea de revizuire nu este definitivă,deoarece dosarul având ca obiect revizuirea se află pe rolul instanței supreme,în vederea soluționării recursului.
Așa fiind,prima instanță a reținut în mod corect că,atâta vreme cât soluția pronunțată în revizuire nu este definitivă, iar hotărârea pronunțată în primă instanță în ce privește revizuirea a fost modificată în apel,cu consecința respingerii cererii de revizuire,recurentul nu se poate prevala de intervenția prescripției răspunderii sale penale pentru fapta pentru care a fost condamnat.
În egală măsură,nici dispozițiile vizând punerea recurentului în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nu își pot găsi aplicabilitate în cauză,deoarece,sub un prim aspect,o atare măsură a fost dispusă de instanța care soluționat în fond cererea de revizuire,însă s-a dispus în mod expres ca punerea în libertate să se facă la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în revizuire,hotărâre care,așa cum am arătat mai sus,nu este încă definitivă.
În al doilea rând,nici anularea mandatului de executare a pedepsei,dispusă de asemenea de instanța ce a soluționat în fond cererea de revizuire, nu devine executorie decât după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în revizuire,deoarece în această materie devin aplicabile regulile de la judecata în primă instanță,așa cum se statuează în disp.art.405 Cod procedură penală și deci punerea în libertate a recurentului nu poate avea loc de îndată după pronunțarea hotărârii de revizuire,ci numai după rămânerea definitivă a acesteia.
În raport de cele ce preced,Curtea observă că soluția atacată este legală și temeinică,astfel încât recursul urmează a fi respins ca nefundat,conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 29 august 1965, domiciliat in B, sector 3, str. - -.A,.3,.14, împotriva sentinței penale nr. 282/22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Georgescu Cristina Gabriela
- - - - - -
Grefier,
Red. GC/
2ex/.03.11.2009
f-- Tb.
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Georgescu Cristina Gabriela
