Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 776/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 776
Ședința publică din data de 2.11.2009
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Mihai Viorel
- -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și condamnata, domiciliată în B, sector 5, Prelungirea, nr. 52 - 60, -.1,.32, împotriva sentinței penale nr. 230 din data de 13.08.2009, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, prin care în baza art. 461 alin.1 lit.c pr.penală, s-a admis în parte contestația la executare a sentinței penale nr. 210/2009 a Tribunalului Prahova formulată de condamnată și s-au modificat obligațiile impuse prin sentința penală nr. 210/2009 și în conformitate cu încheierea aceleiași instanțe din data de 29.06.2009, în sensul că: " pe durata întreruperii executării pedepsei condamnata va putea depăși limita teritorială a localității R în vederea deplasării în mun. B, în scopul îngrijirilor medicale cauzate de starea de graviditate, al nașterii și a îngrijirilor medicale ocazionate de naștere."
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale nr. 210/25.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
S-au respins restul capetelor de cerere formulate de condamnată, ca neîntemeiate.
Prin aceeași sentință s-a atras atenția condamnatei că, în caz de încălcare cu rea credință a dispozițiilor stabilite de instanță, mai sus precizate, se va revoca întreruperea executării pedepsei, conform disp. art. 454 alin. 12
C.P.P.La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurenta - condamnată, pentru care a răspuns avocat, în substituire pentru avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru condamnată arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că, sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece în mod greșit s-a dispus modificarea sentinței penale nr. 210/2009 a Tribunalului Prahova în ceea ce privește deplasarea condamnatei în mun. B, în scopul îngrijirilor medicale cauzate de starea de graviditate, a nașterii și a îngrijirilor medicale ocazionate de naștere.
Consideră că solicitarea condamnatei apare cu atât mai nejustificată cu cât prin încheierea din 29.06.2009 instanța a dispus că supravegherea acesteia trebuie efectuată de Postul de Poliție R, județul
În noua situație, organele de poliție nu dețineau însă date despre domiciliul stabil al condamnatei pe raza mun. B astfel încât, nu puteau asigura supravegherea acesteia.
În consecință, dacă admiterea contestației la executare era justificată de starea de graviditate a condamnatei nu se justifică deplasarea acesteia în mun. B pentru îngrijiri medicale cauzate de starea de graviditate și naștere având în vedere că la data nașterii nu avea domiciliul în B, nu se afla în îngrijirea vreunui medic din B iar supravegherea acesteia de către organele de poliție din localitatea R nu putea fi efectuată din motivele care au fost indicate și în scris la dosar.
Solicită instanței admiterea recursului, casarea în parte a sentinței penale nr. 230/13.08.2009 numai în ceea ce privește "deplasarea acesteia în mun. B în scopul îngrijirilor medicale cauzate de starea de graviditate, a nașterii și a îngrijirilor medicale ocazionate de naștere" și reținerea cauzei spre rejudecare.
Avocat, având cuvântul pentru condamnata, solicită instanței respingerea recursului declarat de parchet ca fiind nefondat întrucât instanța de fond în mod corect a admis în parte contestația la executare formulată de aceasta.
Precizează că, se impunea ca recurenta să se deplaseze în mun. B pentru a i se elibera cartea de identitate care îi expirase dar și pentru a efectua demersurile necesare privind domiciliul său întrucât după naștere dorește să locuiască în
În ceea ce privește recursul declarat de condamnată solicită instanței admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de condamnată ca fiind nefondat.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 230 din data de 13.08.2009, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA în baza art.461 alin.1 lit.c s C.P.P.-a admis în parte contestația la executare a sentinței penale nr.210/2009 a Tribunalului Prahova formulată de condamnata, fiica lui și, ns.la data de 5.03.1971 in comuna, jud.A, cu reședința in comuna R,-, jud.D, și in consecință:
S-au modificat obligațiile impuse prin sentința penală nr. 210/2009 Tribunalului Prahova și în conformitate cu încheierea aceleiași instanțe din data de 29.06.2009, în sensul că: " Pe durata întreruperii executării pedepsei condamnata, fiica lui și, ns.la data de 5.03.1971 in comuna jud.A, va putea depăși limita teritorială a localității R, jud.D in vederea deplasării în Municipiul B în scopul îngrijirilor medicale cauzate de starea de graviditate, al nașterii și a îngrijirilor medicale ocazionate de naștere.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale nr.210/25.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
S-au respins restul capetelor de cerere formulate de condamnată, ca neîntemeiate.
S-a atras atenția condamnatei că în caz de încălcare cu rea credință a dispozițiilor stabilite de instanță, mai sus precizate se va revoca întreruperea executării pedepsei, conform disp. art. 454 alin.12
C.P.P.S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri instanței de executare respectiv Tribunalul Argeș, cât și tuturor instituțiilor prev. de disp. art.454 alin.11 in C.P.P. vederea asigurării respectării obligațiilor impuse acestora de lege.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penala nr. 446/11.12.2003 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr.4536/15.09.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție contestatoarea a fost condamnata la pedeapsa de 24 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev.si ped.de art. 174-175 lit.c,d si art.279, cu aplicarea art.33 lit.a si 34 lit.b
Prin sentința penala nr.210/25.06.2009 TRIBUNALUL PRAHOVAa dispus întreruperea executării pedepsei până la încetarea stării de graviditate a condamnatei.
Ulterior, prin sentința penala nr.210/25.06.2009 a Tribunalului Prahova și încheierea de îndreptare a erorii materiale a aceleiași instanțe din data de 29.06.2009, s-a admis cererea condamnatei si s-a întrerupt executarea pedepsei, impunându-i-se să nu depășească limita teritoriala a localității R, jud.D și să se prezinte la instanța de judecata si la politia locala, ori de cate ori este chemata conform programului de supraveghere, impunându-i-se si alte obligații printre care si aceea de a nu lua legătura cu numitul, aceasta fiind persoana complice în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea numitei.
Printre masurile impuse de către instanța în momentul admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei, se afla si aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea R județul
A observat instanța de fond că localitatea R nu dispune de o maternitate, iar petenta se afla la o dată foarte apropiata de momentul nașterii, fiind necesara deplasarea intr-o alta localitate care dispune de o astfel de unitate spitaliceasca.
In acest sens, instanța de fond a apreciat ca întemeiată contestația la executare și din acest punct de vedere, a dispus admiterea cererii formulata și modificarea obligației impuse prin sentința penala nr. 210/2009 Tribunalului Prahova in conformitate cu încheierea aceleiași instanțe din data de 29.06.2009, în sensul ca pe durata întreruperii executării pedepsei condamnata, va putea depăși limita teritorială a localității R, jud.D in vederea deplasării in Municipiul B in scopul îngrijirilor medicale cauzate de starea de graviditate, al nașterii și a îngrijirilor medicale ocazionate de naștere.
Chiar daca petenta a solicitat ca după nașterea copilului sa se stabilească de către instanța, obligația de a nu părăsi municipiul B, s-a constatat că aceasta nu poate oferi date din care sa rezulte că poate fi supravegheata, întrucât nu are nici un domiciliu stabil la acest moment in municipiul
In ceea ce privește anularea dispoziției referitoare la imposibilitatea contactării numitului, tribunalul a apreciat că cererea este neîntemeiata, cu atât mai mult cu cât acesta este complicele la fapta pentru care s-a dispus condamnarea petentei.
In același sens,s-a argumentat că nu poate fi acordata o întrerupere a executării pedepsei pe timp de 1 an, întrucât textele de lege prevăd distinct posibilitățile in care se poate admite o cerere de întrerupere a executării pedepsei.
In raport de aceste considerente,tribunalul a constatat ca după încetarea stării de graviditate exista posibilitatea ca petenta sa formuleze o alta cerere in vederea îngrijirii copilului în vârsta de pana la 1 an.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și condamnata contestatoare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul parchetului se susține că la data de 31.08.2009, deci la 12 zile după naștere, condamnata a încheiat un contract de comodat pe timp de un an, prin care urma să locuiască în B împreună cu nou-născutul, iar în acest interval de timp intenționa să-și definitiveze și situația locativă.
S-a apreciat că în acest context, solicitarea condamnatei apare cu atât mai nejustificat, cu cât prin încheierea din 29.06.2009 instanța a dispus ca supravegherea să fie efectuată de Postul de Poliție răcari, județ
În noua situație, organele de poliție nu dețineau însă date despre domiciliul stabil al condamnatei pe raza municipiului B, astfel că nu puteau asigura supravegherea acesteia.
Ca atare, s-a apreciat că dacă admiterea contestației la executare era justificată de starea de graviditate a condamnatei, totuși, nu se justifică deplasarea acesteia în B pentru îngrijiri medicale cauzate de starea de graviditate și de naștere, având în vedere că la data nașterii nu avea domiciliul în B, nu se afla în îngrijirea vreunui medic din B și din aceste motive supravegherea sa nu ar fi putut fi exercitată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și înlăturarea mențiunilor vizând deplasarea condamnatei în B în scopul îngrijirilor medicale cauzate de starea de graviditate, a nașterii și ale îngrijirilor medicale ocazionate de naștere.
Recurenta-condamnată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârea primei instanțe susținând că se impune să se deplaseze în B în vederea eliberării cărții de identitate care-i expirase, dar și pentru efectuarea demersurilor necesare privind domiciliul său, deoarece dorește să locuiască în
Curtea, examinând sentința recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 pr.penală, constată că recursul parchetului este fondat, iar recursul condamnatei contestatoare este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Condamnata contestatoare a solicitat modificarea obligațiilor impuse pe perioada întreruperii executării pedepsei, dispusă prin sentința penală nr.210/25.06.2009 a Tribunalului Prahova.
Prin această sentință a fost admisă cererea condamnatei de întrerupere a executării pedepsei de 24 de ani închisoare, aplicată acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, și s-a dispus întreruperea executării pedepsei până la încetarea stării de graviditate.
Au fost impuse condamnatei mai multe obligații, printre care aceea de a nu depăși limita teritorială a localității R, județ D, având în vedere că aceasta locuia efectiv în această localitate și că, imobilul pe care îl deținuse anterior în B fusese vândut de mai multă vreme.
Ulterior, prin contestația la executare de față, condamnata a solicitat modificarea obligațiilor impuse în sensul de a i se încuviința să părăsească municipiul B în vederea nașterii copilului, cât și după naștere, susținând că se impune deplasarea sa în B atât pentru îngrijirile medicale cauzate de starea de graviditate și de naștere, dar și pentru efectuarea demersurilor în vederea eliberării cărții de identitate.
A mai solicitat condamnata să i se permită să locuiască în B după întocmirea actelor de identitate și să-i fie anulată obligația referitoare la imposibilitatea contactării numitului întrucât acesta este tatăl copilului.
Curtea constată că prezenta contestație este nefondată întrucât deși aceasta a fost înregistrată la TRIBUNALUL PRAHOVA la 9 iulie 2009, perioadă în care condamnata era încă însărcinată, cu toate acestea ulterior, aceasta a dat naștere unui copil astfel încât modificarea obligațiilor ce i-au fost impuse prin sentința nr-.210/2009 a Tribunalului Prahova, nu-și mai pot produce efectele.
În acest sens, trebuie observat că instanța de fond a modificat obligațiile impuse condamnatei în sensul că pe durata întreruperii executării pedepsei aceasta să poată părăsi limita teritorială a localității R, în vederea deplasării în B în scopul îngrijirilor medicale ocazionate de starea de graviditate și de naștere.
Așa cum se arată însă în motivele de recurs, la 31.08.2009, deci la 12 zile după naștere, condamnata a încheiat un contract de comodat pe timp de un an, în virtutea căruia urma să locuiască în B împreună cu nou-născutul și în acest interval de timp urma să-și definitiveze și situația locativă.
Or, câtă vreme în prezent domiciliul condamnatei este în localitatea R, județ D, iar situația locativă în sensul schimbării domiciliului în B nu a fost clarificată, este evident că organele de poliție de pe raza municipiului B nu ar putea asigura supravegherea corespunzătoare a condamnatei, așa cum s-a dispus de către instanță.
Așadar, cum la momentul de față domiciliul condamnatei este pe raza localității R, supravegherea acesteia nu poate fi efectuată decât de organele de poliție de pe raza acestei localități, iar contractul de comodat încheiat de condamnată nu poate fi avut în vedere atâta vreme cât aceasta nu și-a schimbat domiciliul sau reședința, pentru a fi luată în evidență în vederea supravegherii sale de către alte organe de poliție decât cele din
Pe de altă parte, cum de la data formulării cererii și până în prezent, condamnata a dat naștere unui copil, este evident că dispoziția privind deplasarea acesteia în B în vederea îngrijirilor generate de starea de graviditate și de naștere, este actualmente fără obiect.
De asemenea, solicitarea condamnatei în vederea întreruperii executării pedepsei, în continuare, până la o perioadă de un an după nașterea copilului nu poate fi rezolvată în cadrul contestației la executare de față ci, poate constitui obiectul unei cereri separate.
Față de considerentele expuse, Curtea va admite recursul parchetului și va respinge contestația la executare formulată de către condamnata contestatoare cu privire la sentința penală nr.210/25.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, iar pe cale de consecință urmează a fi respins recurusl declarat de condamnată împotriva aceleiași sentințe ca nefondat.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței penale nr. 230 din data de 13.08.2009, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, pe care o casează și pe fond, respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnata, domiciliată în B, sector 5, Prelungirea, nr.52-60, -.1,.32, privind sentința penală nr. 210/25.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnata, împotriva aceleiași sentințe penale.
Obligă pe condamnata contestatoare la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariu apărător desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.11.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Mihai Viorel
Fiind în concediu medical fiind plecat din instanță
semnează semnează
Președintele instanței Președintele instanței
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./18.11.2009
nr-
TRIBUNALUL PRAHOVA
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Mihai Viorel