Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 79/
Ședința publică din 03 Februarie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu dr.- -
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:
Procuror -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de contestatorul G,deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.4 din 8 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată potrivit art.304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul contestator G, asistat din oficiu de avocat, în baza delegației nr.458/2009.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a permis apărătorului să ia legătura cu recurentul contestator.
Avocat și procurorul, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile, curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru contestator, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în nici-unul din cazurile prev. de art. 461 Cod procedură penală, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică, motivele invocate nu se încadrează în nici-unul din cazurile prev. de art, 461 Cod procedură penală.
Recurentul contestator având ultimul cuvânt potrivit art. 38513al. ultim, solicită să-i fie admisă proba cu martori și schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care a fost condamnat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.4 pronunțată la data de 08 ianuarie 2009 de Tribunalul Argesa fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul G împotriva sentinței penale nr.166/22.06.2000 a Tribunalului Argeș, ramasa definitivă prin dp.3661/11.07.2001a Curtii Supreme de Justitie.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu de avocat din oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2008, condamnatul Gaf ormulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr.166/22.06.2000 a Tribunalului Argeș.
În motivarea contestației, condamnatul a arătat că încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat este greșită, că declarația martorului ocular este mincinoasă și că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare.
Examinând actele dosarului, tribunalul a constatat contestația la executare neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.461 din Codul d e procedură penală, contestația contra executării poate fi exercitată numai în cazurile expres prevăzute de acest text de lege.
Litera d) a art.461 proc.pen. a textului de lege amintit se referă la situația, printre altele, când se invocă orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Împrejurarea invocată de petentul-condamnat că este nelămurit cu privire la încadrarea juridică a faptei și asupra condamnării sale sunt chestiuni de fond care nu pot fi examinate pe calea contestației la executare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie întrucât sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art.461 proc.pen. motiv pentru care solicită admiterea cererii și reanalizarea situației sale juridice sub aspectul încadrării juridice a faptei, cu toate consecințele ce decurg de aici.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivului invocat, dar și din oficiu, conform art.3856alin.3 proc.pen. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.461 din Codul d e procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Aspectele invocate de contestator cu privire la încadrarea juridică a faptei care a făcut obiectul condamnării sale si referitor la pedeapsa aplicata au fost avute în vedere cu prilejul judecării cauzei în fond, astfel încât nu pot fi reexaminate pe calea contestației la executare.
Referitor la declarația mincinoasă a unui martor ocular audiat în cauză, aceasta nu constituie un incident intervenit în faza executării, ci este o chestiune, ce putea fi avută în vedere atat la pronunțarea hotărârii de condamnare,cat si in caile legale de atac.
În fine, prin contestația sa, condamnatul vizează probleme privind fondul cauzei, care puteau fi rezolvate prin alte căi, nu pe calea contestației la executare.
În aceste condiții, Curtea, în temeiul art.38515pct.b proc.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul G împotriva sentinței penale nr.4 din 08 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 proc.pen. va obliga pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul penal, declarat de contestatorul G, împotriva sentinței penale nr.4 din 08 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul-contestator G la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Penală și pentru cauze cu Minori și de Familie.
dr.Gh. dr.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./06.02.2009
Jud.fond:
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu, Elena Minodora