Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 93/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 93/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Manuela Filip JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Aurelia Munteanu
- - - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul împotriva sentinței penale nr. 585/A din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul contestator asistat din oficiu de avocat.
Procedură îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.
Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării admiterea contestației la executare. Apreciază că fapta condamnatului se încadrează în dispozițiile art. 84 alin.1 pct. 2 din legea nr. 59/1934 astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 9/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că solicită aplicarea legii penale mai favorabile, ceea ce se poate realiza pe calea contestației la executare.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În cauză motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor referitoare la contestația la executare, pe această cale neputându-se dispune schimbarea încadrării juridice.
Recurentul contestator, având ultimul cuvânt, precizează că a fost condamnat în anul 1998 pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune până în prezent legislația în acest domeniu fiind modificată. Consideră că infracțiunile referitoare la emiterea de file CEC se pedepsește potrivit legii cecului. Precizează că a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune din care a executat deja 9 ani. De asemenea învederează instanței că în noul cod penal care urmează să intre în vigoare legiuitorul prevăzut pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune pedepse mult mai mici. Chiar dacă decizia nr. 9/2005 nu reprezintă o lege mai favorabilă, aceasta este interpretarea dată în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune motiv pentru care solicită admiterea contestației la executare. Totodată invederează instanței că a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în ceea ce privește neregulile în care s-a desfășurat actul de justiție.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 585/S/2009 Tribunalul Brașov, plecând de la cazurile de contestație la executare, a respins cererea formulată de condamnatul care apreciază că fapta ce i-a atras condamnarea nu se încadrează în dispozițiile art. 215 alin.3, 3 și 5 Cod penal ci în prevederile art. 84 alin.1 pct. 2 din legea nr. 59/1934, astfel cum s-a statuat prin decizia în interesul legii nr. 9/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe considerentul că o astfel de decizie nu constituie o modificare legislativă interpretată în înțelesul de lege mai favorabilă.
Mai exact, petentul a fost condamnat la o pedeapsă definitivă de 14 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune constând în emiterea a două file CEC fără o proviziune prealabilă în cont, vinovăția fiindu-i reținută prin sentința penală nr. 159/S/2001 a Tribunalului Brașov, iar astăzi, în susținerea cererii sale invocă cuprinsul unei decizii dată în interesul legii, ulterior pronunțării soluției de condamnare, care nu a fost practic votată de corpul legiuitor.
Or, contestația la executare este permisivă atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, însă în speță nu a survenit o lege penală, aplicabilă cazului de față, care să îi fie mai favorabilă contestatorului, nu au fost suprimate normele inserate în art. 215 Cod penal ori înlocuite cu alte norme penale noi.
Văzând că nu asistăm la modificarea vechii reglementări, că nu a intervenit puterea executivă pentru a statua într-un alt sens cuprinsul art. 215 Cod penal, Curtea respinge ca nefondat prezentul recurs, făcând aplicațiunea prevederilor art. 385/13 pct. 1 lit.b pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței penale nr. 585/S/2009 a Tribunalului Brașov dată în dosarul penal nr- pe care o menține.
Obligă recurentul contestator la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi 10.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MF/11.02.2010
Dact.BD/15.02.2010
Jud. fond
- 3 exemplare -
Președinte:Manuela FilipJudecători:Manuela Filip, Simona Franguloiu, Aurelia Munteanu