Corupția sexuală (art. 202 cod penal). Decizia 661/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.661/
Ședința publică din 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 64/A din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc inculpatul recurent, reprezentat de avocat ales, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, partea civilă intimată, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei. Se prezintă în calitate de reprezentant legal al părții civile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că hotărârea penală atacată este netemeinică și nelegală, deoarece în cauză ar fi aplicabilă regula in dubio pro reo, nefiind administrate în cauză probe sigure și certe, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, iar mai mult decât atât, inculpatul a fost lipsit de apărare prin respingerea unor probe cum ar fi audierea părții vătămate și efectuarea unei noi expertize. Se mai critică și modalitatea de executare a pedepsei în detenție, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 Cp, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Apărătorul ales al părții civile intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței judecătoriei ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că prima instanță, pe baza unei analize corecte a probelor administrate, a stabilit în mod judicios pedeapsa aplicată inculpatului cât și modalitatea de executare a acesteia. O relevanță deosebită în stabilirea pedepsei oi are și atitudinea inculpatului pe parcursul cercetărilor penale, respectiv că la momentul formulării plângerii penale, în anul 2006, acesta era în țară, însă ulterior s-a sustras cercetărilor penale, plecând în străinătate, motivat de faptul că trebuia să onoreze un contract de muncă. Dacă minora ar fi fost învățată să declare într-u anumit fel situația, așa cum susține inculpatul, aceasta nu ar fi putut relata aceleași lucruri ori de câte ori a fost audiată.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 264/11.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosarul nr-, în temeiul art. 202 alin.2 penal cu aplicarea art. 41 alin.2 penal a fost condamnat inculpatului la o pedeapsă a închisorii de 1 an.
În temeiul art. 71.penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a, b, e penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 14, art. 346.pr.penală coroborat cu art. 998, 999.civil a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă, în cuantum de 7.000 lei, reprezentând daune morale, fiind respinse în rest pretențiile civile.
În temeiul art. 193 alin.1 pr.penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.
În temeiul art. 191 alin.1 pr.penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 791/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 202 alin.2 penal cu aplicarea art. 41 alin.2 penal.
In motivarea actului de sesizare al instanței se arată că la data de 13.11.2006 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M, plângerea formulată de numita împotriva inculpatului, pentru că în perioada august-septembrie 2006, acesta a săvârșit acte cu caracter obscen asupra fiicei sale, minora în vârstă de 4 ani.
Din cercetările efectuate și probele administrate în cauză a rezultat faptul că părinții minorei au fost plecați în Austria, lăsând pe minorele, în vârstă de 4 ani și pe fiica în vârstă de 1 an și 6 luni, în grija bunicii paterne, In locuința bunicilor minorelor mai locuia cei trei băieți numiții, și inculpatul. In perioada septembrie-august 2006, profitând de absența mamei sale din locuință, inculpatul a ademenit-o pe minora în altă cameră a locuinței, unde a săvârșit acte cu caracter obscen asupra ei.
Numita, bunica maternă a minorei, a observat, în momentul în care îi făcea baie minorei, o roșeață în zona organelor genitale, observând de asemenea că, aceasta era agitată în somn și o striga pe mama ei, aspecte ce au determinat-o pe bunică să-și cheme acasă fiica din Austria. La venirea mamei sale, minora i-a povestit că unchiul său s-a frecat cu "buricul" de zona sa genitală și că inculpatului "i-a curs lapte din ". Acest aspect a fost povestit de minoră mai multor persoane. In urma celor relatate de minoră, părinții său au efectuat investigații medicale, fiind stabilit diagnosticul de vulvovaginită nespecifică și lambliază, iar în certificatul medical din 06.12.2006 s-a menționat că minora a fost molestată sexual. Minora a fost expertizată medico-legal și s-a constatat că este virgină, neprezentând semne de violență.
In cauză a fost efectuat un control de specialitate de către psihologi din cadrul Direcția generale de asistență socială și protecția copilului, care au stabilit că minora, referitor la cele întâmplate, nu are un comportament simulat și că cele relatate sunt reale, fapt confirmat și prin raportul de expertiză psihiatrico-legală nr. 950/P/2007.
Inculpatul, în faza actelor premergătoare urmăririi penale, a negat comiterea faptei, declarând că plângerea a fost formulată de cumnata sa cu care se află în relații de dușmănie. Inculpatul a mai declarat în apărarea sa că are o relație de cu o fată pe nume din M, iar în urma cercetărilor efectuate a rezultat că în loc. M există doar două persoane cu acest nume, ambele plecate în străinătate în perioada menționată de inculpat.
În cauză au fost audiate mai multe persoane cărora minora le-a relatat cele întâmplate, respectiv, și. Martora aad eclarat că nu corespund realității cele afirmate de minoră, fiind învățată de mama ei să susțină aceste lucruri, și că minora vorbește urât folosiind expresii vulgare, fapt ce ar putea fi confirmat și de. Aceasta din urmă fiind audiată a infirmat cele susținute de mama inculpatului.
Reprezentanții legali ai minorei s-au constituit parte civilă în cauză pentru suma de 20.000 lei reprezentând daune morale aduse fiicei lor.
Inculpatul a fost audiat în faza cercetărilor premergătoare, fiind expertizat psihiatrico-legal și s-a constatat că a avut discernământ raportat la fapta imputată. In timpul efectuării cercetărilor, inculpatul a plecat din țară.
În susținerea actului de inculpare s-au depus la dosar: plângerea părții vătămate, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, expertize psihiatrico-judiciare, certificat medico-legal, ancheta socială, declarația olografă a inculpatului.
In cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii, a, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Inculpatul s-a prezent la termenul de judecată din 21.10.2008, dată la care i s-a adus la cunoștință învinuirea și s-a procedat la audierea acestuia, declarația fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
In probațiune, inculpatul a solicitat audierea părții vătămate, minora, precum și efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se stabilească dacă minora a avut un comportament simulat. Pentru a se putea pronunța asupra administrării acestor probe, judecătoria a dispus audierea d-nei psiholog B, psiholog care a avut-o pe minoră sub supraveghere. Față de declarația dată de d-na psiholog, s-a apreciat că administrarea acestor probe ar avea consecințe negative asupra psihicului minorei, motiv pentru care, pentru a nu periclita procesul de recuperare a minorei, instanța a respins acestei cereri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că la data de 13.11.2006, mama părții vătămate, numita a formulat plângere penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, faptă prevăzută de art. 202 alin.2 penal cu aplicarea art. 41 alin.2 penal.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că în perioada august-septembrie 2006, minora se afla în grija bunicilor paterni, părinții minorei fiind plecați în Austria. Se mai reține că împreună cu bunicii paterni locuiau în același imobil cei trei băieți ai acestora:, și. La un moment dat, bunica maternă a minorei, a observat o roșeață în zona organelor genitale ale minorei, iar aceasta acuza senzații de usturime, fapte ce au determinat-o pe bunica minorei s-o anunțe pe mama acesteia. Mama minorei, susține că partea vătămată i-a povestit că "unchiul ", respectiv inculpatul s-a frecat cu "buricul" de zona sa genitală și că acestuia "i-a curs lapte din ". Această întâmplare a fost relatată de minoră și altor persoane, respectiv martorilor:,.
Inculpatul în declarația pe care a dat-o în fața instanței a negat comiterea infracțiunii, susținând că minora a povestit cele arătate anterior, la îndemnul părinților ei, cu care inculpatul se afla în relații de dușmănie. Tot inculpatul a declarat că înainte de plecarea părinților minorei în Austria, a fost în vizită de câteva ori la domiciliul acestora, servind masa împreună, jucând cărți și petrecând mai mult timp cu aceștia.
Această susținere a inculpatului este infirmată atât de propriile afirmații în ceea ce privește relațiile de dușmănie cu fratele său, tatăl minorei și cu soția acestuia, iar cu privire la comportamentul simulat al minorei, concludente sunt raportul de expertiză medico-legală și declarația d-nei psiholog. Aceasta din urmă a afirmat în fața instanței că după părerea dumneaei, minora nu putea fi manipulată sau nu ar fi putut simula și un argument în susținerea acesteia afirmații este faptul că a relatat în același mod cele petrecute atât în cursul lunii septembrie-octombrie, cât și ulterior în luna ianuarie-februarie 2007 și ulterior după aproximativ 6 luni în fața procurorului, atunci când a fost audiată. Or, având în vedere aceste aspecte, coroborat cu vârsta fragedă a minorei, este exclusă posibilitatea ca această să mintă la îndemnul vreunei persoane. De asemenea, din raportul de expertiză psihiatrico-legală rezultă că în timpul evaluării nu au fost prezente elemente de comportament simulant, fapt reținut și în evaluarea psihologică efectuată asupra minorei.
Chiar dacă principiul înscris în art. 5 ind.2 pr.penală care consacră prezumția de nevinovăție în favoarea oricărui inculpat, și pentru a putea fi condamnat este necesar ca vinovăția acestuia să fie stabilită mai presus de orice îndoială, judecătoria a apreciat că în sarcina inculpatului se poate reține săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală. Astfel, probele științifice efectuate în cauză, respectiv raportul de expertiză medico-legală și evaluarea psihologică, înlătură posibilitatea ca minora să fi avut un comportament simulat și aceasta să fi fost învățată de părinții ei să mintă și să-l acuze pe inculpat de asemenea fapte, doar pentru că în familie există anumite animozități.
S-a constatat că singura probă în susținerea declarației inculpatului este declarația martorei a, mama inculpatului și bunica paternă a minorei, însă în opinia primei instanțe această este lipsită de obiectivitate, cu atât mai mult cu cât la momentul săvârșirii faptelor, minora se afla în grija acestei martore. S-a mai reținut că în cursul audierii, martora a încercat să inducă instanței ideea, că minora, în vârstă de 4 ani la acel moment, avea un comportament necorespunzător vârstei și că obișnuia să vorbească urât, folosind cuvinte vulgare. Aceste afirmații ale martorei nu au fost confirmate de nici unul din martorii audiați, martori care nu fac parte din familiile părților implicate și care nu au dat motive instanței pentru a se îndoi de obiectivitatea lor în relatarea aspectelor pe care le cunoșteau.
Având în vedere aceste considerente, s-a considerat de către prima instanță că fapta inculpatului de a-și freca organul genital de organul genital al minorei, ejaculând întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, așa cum este ea definită de prevederile art. 202 alin.1 penal. Având în vedere faptul că aceste acte au fost săvârșite în cadrul familiei, a fost reținută incidența dispozițiilor alin.2 al aceluiași articol. De asemenea, având în vedere că au fost efectuate mai multe acte materiale, în baza aceleiași rezoluții, s-a constatat incidența dispozițiilor art. 41 alin.2 penal.
În consecință, prima instanță l-a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, iar la stabilirea în concret a pedepsei, a avut în vedere limitele prevăzute de lege pentru această infracțiune, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, împrejurarea că prin infracțiunea comisă nu s-au produs consecințe deosebit de grave asupra dezvoltării psihice a minorei, motiv pentru care va aplica inculpatului o pedeapsă a închisorii de 1 an.
În ceea ce privește modul de individualizare a executării pedepsei, deși în cauză s-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 81.penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, judecătoria a apreciat că în această modalitate de executare pedeapsa nu-și poate atinge scopul preventiv și educativ.
Pentru a considera astfel, au fost avute în vedere natura infracțiunii comise, modul și împrejurările în care a fost comisă (respectiv împrejurarea că profitat de faptul că rămas singur cu minora pentru a comite fapta, profitând de inocența și naivitatea ei, precum și de sentimentele pe care le avea minora față de unchiul său), persoana părții vătămate (faptul că era în vârstă de doar 4 ani), atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii și anume: faptul că, deși cercetat pentru o infracțiune gravă, a plecat din țară, faptul că a încercat să inducă organele de urmărire penală și instanța în eroare prin încercarea de a convinge că este victima unei răzbunări a fratelui și cumnatei sale (deși nu există nici un indiciu care să sugereze o relație de dușmănie între aceste persoane). Astfel, prima instanță a apreciat că inculpatul prezintă un pericol pentru societate și că reeducarea lui nu se poate realiza prin executarea pedepsei sub suspendare condiționată, motiv pentru care modul de executare al pedepsei a fost stabilit în regim de detenție.
În ceea ce privește despăgubirile civile, prima instanță a observat că reprezentanții legali ai minorei s-au constituit parte civilă pentru suma de 20.000 lei, sumă ce reprezintă daunele morale suferite de minoră ca urmare a săvârșirii infracțiunii. Conform prevederilor art. 998, 999.civil, pentru a exista răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea a patru elemente: existența faptei ilicite, existența prejudiciului, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite. Judecătoria a constatat că în cauza de față sunt întrunite aceste condiții. Este incontestabil că în cauza penală de față, minora a fost supusă unor suferințe psihice deosebite, chiar dacă, dată fiind vârsta ei deosebit de fragedă nu a conștientizat gravitatea faptelor comise. Din probele administrate în cauză a rezultat că a urmat un tratament de recuperare psihologică, că a fost supusă unor evaluări psihologice, unor examene medicale, împrejurări de natură să-i producă prejudicii morale. Nu este de neglijat nici prejudiciul produs pe plan social familiei părții vătămate. Astfel, nu trebuie pierdut din vedere faptul că părțile locuiesc în mediul rural, unde asemenea "evenimente" constituie un subiect amplu discutat de ceilalți membrii ai comunității și unde astfel de infracțiuni au o rezonanță socială mai puternică.
Față de aceste considerente, au fost admise în parte pretențiile civile solicitate de partea vătămată prin reprezentanții legali și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de daune morale, apreciindu-se că această sumă este de natură a acoperi prejudiciul moral suferit de minoră ca urmare a săvârșirii infracțiunii, respingându-se în rest pretențiile civile.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 11.12.2008 sub același număr unic de dosar.
Inculpatul a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că prima instanță în mod eronat a analizat probele administrate și a stabilit vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea faptei reținute în sarcina acestuia, din moment ce aceste probe nu sunt de natură a demonstra cu certitudine săvârșirea faptei de către inculpat și forma vinovăției comiterii faptei, fiindu-i astfel încălcată prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, prin încălcarea complementului acesteia, respectiv principiul in dubio pro reo. În acest context, apreciază că soluția corectă în cauză este achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a Cpp raportat la art. 11 pct. 2 lit. a Cpp.
A mai arătat că lipsită de temeinicie este și dispoziția primei instanțe de executare a pedepsei aplicate inculpatului în regim de detenție, deși la stabilirea cuantumului pedepsei s-a ținut seama de lipsa antecedentelor penale, de faptul că prin săvârșirea infracțiunii nu s-au produs consecințe deosebit de grave, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, fără a ține seama de personalitatea și conduita inculpatului, prin raportare la care ar fi putut să constate că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție.
Prin decizia penală nr. 64/A din 27 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș, în baza art. 379 pct.1 lit.b Cpp a respins ca nefundat apelul declarat de inculpatul.
Tribunalul a examinat sentința atacată în limita criticilor formulate dar și prin raportare la prevederile art. 371 Cpp dar și art. 372 Cpp.
S-a reținut că judecătoria a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenție, reținând săvârșirea de către acesta a infracțiunii prev. de art. 202 alin 2 cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 cod penal, constând în aceea că inculpatul în calitatea de unchi al minorei în vârsta de 4 ani a săvârșit în mod repetat acte de atingere, frecare de organul genital al minorei. Prima instanță a acceptat încadrarea juridică indicată în rechizitoriu, calificând aceste acte repetate ale inculpatului ca fiind acte cu caracter obscen, în sensul prev. de art. 202 cod penal. Tribunalul a apreciat că sentința este nelegală sub acest aspect, întrucât acțiunea ilicită a inculpatului descrisă mai sus, se încadrează în conținutul noțiunii de act sexual astfel cum a fost definit acesta de textul art. 197 alin 1 cod penal. În explicitarea acestui text, prin decizia III/ 2005, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că "prin act sexual de orice natură, susceptibil de a fi încadrat în infracțiunea de viol prev. de art. 197 din codul penal, se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de același sex sau de sex diferit, prin constrângerea sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința".
Instanța de apel a stabilit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul art 197 alin 1 cod penal, considerent pentru care sentința judecătoriei este nelegală, dar această nelegalitate nu se poate îndrepta în calea de atac promovată de inculpat, acesta fiind apărat de prevederile textului 372 Cpp, care stipulează că "instanța de apel soluționând cauza nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apelul".
În ce privește motivele de apel invocate de inculpatul apelant, tribunalul a reținut că acestea nu sunt întemeiate. administrat, respectiv declarația mamei minorei, a martorelor și, vecină cu părinții minorei, precum și a numitelor și se coroborează cu concluziile desprinse din raportul de expertiză psihiatrică și depozițiile medicului psiholog care relatează că minora a descris în mod constant atât în fața psihologului cât și a procurorului felul cum s-a derulat raportul dintre ea și inculpat și această descriere corespunde cu relatările făcute de minoră în fața martorelor de mai sus. De asemenea, prezența unor afecțiuni ale organelor genitale precum vulvovaginita nespecifică și lambiaza la o vârsta atât de tânără, de asemenea sunt elemente care se coroborează cu celelalte probe privind realitatea susținerilor minorei. S-a mai reținut că, la data de 06.02.2006, când s-a prezentat la medicul pediatru în vederea efectuării unor investigații, aceasta relatează medicului că a fost molestată sexual, iar această susținere a minorei a fost consemnată în certificatul medical eliberat de acest medic. Instanța de apel a stabilit că este dovedită vinovăția inculpatului, iar întreg materialul probator de mai sus înlătura orice posibilitate de a interpreta drept nesincere sau simulate susținerile minorei. Critica inculpatului legată de existenta unei relații de dușmănie între mama minorei și inculpat nu este fondată, fiind de neconceput ca un părinte să-și fi putut manipula în asemenea mod copilul.
În ce privește pedeapsa aplicată, aceasta a fost stabilită în limitele prev. de textul incriminator, iar la individualizarea acesteia s-au respectat exigențele art. 72 cod penal cu privire la individualizarea pedepsei. În mod corect prima instanță a reținut atitudinea nesinceră a inculpatului, împrejurarea că victima era rudă cu minora și modalitatea de săvârșire a faptei care are un efect deosebit asupra dezvoltării ulterioare a minorei.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei instanța de apel a fost de acord că, față de modalitatea de săvârșirea a faptei, de vârsta minorei, de existența unei relații de rudenie între aceasta și inculpat, precum și față de conduita procesuală a inculpatului, modalitatea de executare a pedepsei închisorii, prin executarea efectivă, este în măsură să corespundă scopului pedepsei astfel cum este definit de art. 52 cod penal
De asemenea, în mod corect s-a considerat că se impune obligarea inculpatului la plata unor daune morale în favoarea părții civile. În ce privește cuantumul acestora, instanța de apel d e asemenea a apreciat că nu îl poate cenzura sub aspectul majorării în calea de atac a inculpatului, astfel încât a menținut soluția și sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, care, în motivele scrise a arătat că hotărârea penală atacată este netemeinică și nelegală, deoarece în cauză ar fi aplicabilă regula in dubio pro reo, nefiind administrate în cauză probe sigure și certe, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, iar mai mult decât atât, inculpatul a fost lipsit de apărare prin respingerea unor probe cum ar fi audierea părții vătămate și efectuarea unei noi expertize.
Inculpatul a mai criticat și modalitatea de executare a pedepsei în detenție, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 81 Cp, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în final, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.a Cpp.
Examinând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Astfel, se constată că instanța de fond, Judecătoria Sânnicolau M, a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală prev. de art. 202 al.2 Cp, încadrarea juridică a faptei fiind cea legală, iar dozarea pedepsei s-a făcut conform criteriilor prev. de art. 72 Cp, privind individualizarea judiciară a pedepselor, respectiv gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina sa, vârsta părții vătămate (4 ani), consecințele grave asupra dezvoltării minorei, dar și faptul că inculpatul nu are antecedente penale.
Cu privire la existența infracțiunii, instanța constată că aceasta a fost dovedită fără dubiu, prin coroborarea corectă a întregului material probator existent în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați, a expertizei psihiatrico-judiciare, a probelor cu înscrisuri (certificat medico-legal, anchetă socială) care au conturat starea de fapt reținută de către instanță în mod corect, în speță nefiind aplicabil principiul in dubio pro reo, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție.
În aceste condiții, solicitarea de achitarea a inculpatului în baza disp. art. 10 lit.a Cpp apare total nefondată, acest temei de achitare fiind aplicabil în situația în care fapta nu ar exista, ceea ce nu este valabil în cazul de față, deoarece fapta inculpatului a fost dovedită fără nici un fel de dubiu. Dozarea pedepsei aplicată inculpatului s-a făcut așa cum s-a arătat mai sus, prin luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, iar modalitatea de executare a pedepsei a fost judicios aleasă, în așa fel încât scopul pedepsei să fie atins, considerându-se în mod just că executarea în regim de detenție este cel potrivit.
Nu se poate susține că pe parcursul procesului penal inculpatul ar fi fost lipsit de dreptul la apărare, instanțele de judecată administrând toate probele necesare aflării adevărului, respingând însă probe care duceau doar la o tergiversare a cauzei și nu prezentau o utilitate în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale, inculpatul beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil, beneficiind de serviciile unui apărător din oficiu, respectiv ales.
Nefiind motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul.
Instanța va obliga pe inculpat, în temeiul art. 193 Cpp, la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare față de partea civilă, dovedite cu chitanța depusă la dosarul cauzei, având în vedere că este în culpă procesuală.
Văzând și disp. art. 192 al.2 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp, respinge, ca nefondat, recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr. 64/A/27 februarie 2009 Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 192 al.2 Cpp obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art. 193 Cpp obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.06. 2009.
PREȘEDINTE pt. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - G - - -
aflat în semnează
președintele secției
GREFIER
- -
Red. Gh./25.06.09.
Tehnored. /03.07.09
PI. - - Jud. Sânnicolau
-; - Trib.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu
