Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 665/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.665/

Ședința publică din 22 iunie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursurile declarate de asigurătorul SC SA - Sucursala A și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 126 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, personal, lipsă fiind asigurătorul recurent și părțile civile intimate, și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că s-a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, formulată de partea civilă intimată, după care:

Inculpatul recurent declară că își retrage recursul declarat împotriva hotărârii penale nr. 126/27.04.2009, declarație consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Instanța, față de retragerea recursului de către inculpat, respinge cererea de amânare formulată de partea civilă și depusă la dosarul cauzei prin compartimentul registratură.

Procurorul solicită să se ia act de retragerea recursului declarat de inculpat și pune concluzii de respingere ca tardiv a recursului declarat de SC SA - Sucursala

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea recursului său.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 331 din 9 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Arad, în dosarul nr-, în baza art. 178 alin. 2 Cp a fost condamnat inculpatul, la 3(trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza și pe durata prev. de art. 71 Cp s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b Cp cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 81,82 Cp s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5(cinci) ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cp s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de părțile civile, domiciliată și și a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC - Reasigurare SA -Sucursala A, la plata către aceștia a următoarelor sume de bani: către partea civilă a sumei de 5.000 lei, daune materiale și 15.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, daune morale, asiguratorul urmând să plătească în limita plafonului legal stabilit, către partea civilă a sumei de 3.500 lei, daune materiale și 15.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, daune morale, asiguratorul urmând să plătească în limita plafonului legal stabilit, către partea civilă a sumei de 15.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, daune morale, asiguratorul urmând să plătească în limita plafonului legal stabilit.

S-au respins ca nefondate restul pretențiilor civile ale părților civile.

A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.100 lei cheltuieli judiciare și la plata către partea civilă a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în noaptea de 6/7.09.2006, inculpatul, angajat ca agent șef de poliție în cadrul F A și-a efectuat serviciul în F Nădlac, județul De menționat că acesta nu face parte din structura poliției judiciare. A ieșit din de noapte în jurul orei 08,00 și a rămas în localitatea Nădlac până în jurul orei 10,00 unde a mâncat și a consumat băuturi alcoolice, după care a urcat la volanul autoturismului său marca Solenza cu nr. înmatriculare -, pe care l-a condus apoi pe DN 7 prin orașul Nădlac în sensul de mers înspre municipiul În același timp și tot în aceiași direcție se deplasa pe o bicicletă numitul, rulând pe acostamentul de beton existent în marginea benzii de circulație, având legate pe portbagaj în plan orizontal patru mături care însă nu ii stânjeneau în nici un fel deplasarea sa și nici pe a celorlalți participanți la trafic. Condițiile meteo erau favorabile, afară fiind și timp, carosabilul era uscat, traficul normal și vizibilitatea bună. Datorită faptului că nu dormise noaptea anterioară și posibil că se afla sub influența băuturilor alcoolice consumate, inculpatul conducea autoturismul având ambele roți din dreapta trecute de linia continuă albă ce separă de circulație de acostamentul de beton situat în marginea acesteia și pe care rula pe bicicletă numitul, astfel încât, ajungând la km 593+344,70 a lovit cu partea dreaptă față a autoturismului din spate a bicicletei pe care se deplasa. În urma impactului acesta din urmă a fost preluat pe și parbriz după care a fost proiectat în șanțul din marginea carosabilului. Ca urmare a impactului violent, numitul a decedat, potrivit buletinului de autopsie medico legală suferind o moarte violentă ca urmare a hemoragiei interne și externe consecutivă unui politraumatism cu ruptura aortică fracturi și plăgi, leziuni produse în cadrul accidentului de circulație. Totodată s-a stabilit și lipsa alcoolului în sângele victimei. Modul de producere a accidentului a fost observat de către martorii oculari și, acesta din urmă fugind imediat la victimă pentru a-i acorda primul ajutor. Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie, inculpatul a avut în data de 07.09.2006, la orele 14,30 o alcoolemie de 1,05 gr/l alcool pur în sânge, iar la ora 15,30 o alcoolemie de 0,95 gr/l alcool pur în sânge. Nivelul alcoolemiei a fost contestat de către inculpat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost stabilit la peste două ore după producerea accidentului și a fost solicitată efectuarea unei expertize prin care să se recalculeze nivelul alcoolemiei pentru ora 12,00 când a condus autoturismul. În acest context, prin raportul de expertiză nr. 2789/13.11.2006 întocmit de LTs -a estimat o alcoolemie teoretică a inculpatului la ora 12,00 de aproximativ 0,90. Și această expertiză a fost contestată de inculpat astfel că prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1525/i/07 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală" Minovici" -Comisia pentru interpretarea alcoolemiei întocmit la data de 05.07.2007 și avizat de Comisia superioară de medicină legală din cadrul aceleiași instituții la data de 18.07.2007, s-a concluzionat că la ora 12,00 inculpatul "ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creștere cuprinsă între circa 0,75-0,85 g%, în funcție de ritmul individual de absorbție a alcoolului în organism.

Întrucât prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1525/i/07 al L " Minovici" B, avizat de Comisia superioară de medicină legală formată din 8(opt) membri s-a apreciat alcoolemia inculpatului la data de 07.09.2006, la ora 12,00, ca putând fi în creștere, cuprinsă între circa 0,75 și 0,85 la mie a fost creat un dubiu cu privire la valoarea acesteia în momentul conducerii și, implicit, al accidentului, motiv pentru care în faza de urmărire penală s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002.

Accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului care nu s-a deplasat pe sa de circulație și nu a păstrat o distanță suficientă față de participantul la trafic din dreapta sa, încălcând astfel disp. art. 129-130, art. 135 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 în vigoare la data faptei, art. 49 din OUG 195/2002 (dispoziții legale care în prezent se regăsesc la art. 100 din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 modificată și republicată și în art. 35 alin. 1 și 51 al aceluiași act normativ). În conformitate cu raportul de expertiză tehnică auto precum și cu concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 84 întocmit de laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Tar ezultat cu certitudine că accidentul rutier a avut loc pe acostamentul din ciment din marginea carosabilului și că putea fi evitat doar de către inculpat dacă acesta se deplasa pe direcția înainte în sensul sau de mers, fiind exclusă astfel orice culpă a victimei în producerea accidentului.

Partea civilă fiica victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 euro daune morale, partea civilă fiul victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 euro daune morale iar partea civilă soția victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 euro daune morale. De asemenea partea civilă a solicitat daune materiale în sumă de 5.000 lei iar partea civilă în sumă de 3.500 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul și asigurătorul SC SA

Apelul declarat de inculpat nu a fost motivat în scris și prin concluziile orale puse de apărătorul său a solicitat admiterea apelului și rejudecând, reaprecierea culpei inculpatului în comiterea faptei și reținând culpa concurentă a victimei, reducerea pedepsei aplicate spre minimul special.

Prin motivele depuse în scris, asigurătorul SC SA Aas olicitat admiterea apelului și reanalizarea întregului probatoriu administrat în cauză sub aspectul daunelor morale acordate de prima instanță și, în consecință, respingerea acestora ca nedovedite sau diminuarea corespunzătoare. S-a arătat că la aprecierea cuantumului acestora trebuie să se aibă în vedere importanța socială a activității decedatului, contribuția acestuia în familie, statutul său social, veniturile pe care le realiza, legăturile afective existente între acesta și părțile civile, precum și veniturile părților vătămate raportat la nivelul venitului mediu în România.

Prin decizia penală nr. 126 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad au fost respinse apelurile declarate de inculpatul și asigurătorul SC SA Sucursala

Examinând apelurile declarate în cadrul dat de dispozițiile art.378 Cpp, prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu conform art.371 alin.2 Cpp, tribunalul a constatat că prima instanță, pe baza probelor de la dosar administrate atât în faza de urmărire penală, cât și cele administrate nemijlocit în fața instanței, în mod corect a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii pentru care l-a condamnat și căreia i-a dat încadrarea juridică legală.

Fapta inculpatului de a conduce, în data de 7.09.2006, autoturismul marca Solenza cu nr. de înmatriculare -, pe DN 7, pe raza localității Nădlac județul A, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și ca urmare a nerespectării regulilor de circulație a lovit bicicleta pe care se deplasa, cauzând decesul acestuia, constituie infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.3 Cod penal.

Tribunalul a constatat că prima instanță în mod corect a reținut culpa exclusivă a inculpatului în comiterea faptei, împrejurare ce rezultă din concluziile raportului de expertiză criminalistică nr.84 din 29 mai 2008 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Corect s-a reținut încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art.129-130, art.135 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și ale art.49 din OUG nr.195/2002( în prezent art.100 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 modificată și republicată și art.35 alin1.și art.51 din același act normativ).

Tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, la stabilirea căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise precum și persoana inculpatului. În acest sens, s-a reținut lipsa antecedentelor penale ale acestuia, nivelul ridicat de instruire școlară, ca absolvent de studii superioare, faptul că este încadrat în muncă și este căsătorit. S-a reținut atitudinea cooperantă a acestuia, fapt ce rezultă din prezentarea sa în fața instanței, atitudine care însă nu presupune și recunoașterea faptei. În faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei susținând că victima a avut culpa exclusivă în producerea accidentului iar în fața instanței s-a prevalat de dreptul la tăcere.

S-a apreciat că în cuantumul și modalitatea stabilită de prima instanță, prin suspendarea condiționată a executării, pedeapsa este aptă în realizarea scopului preventiv - educativ astfel cum este definit de art.52 Cod penal.

În privința apelului declarat de asigurător, tribunalul a reținut că instituția daunelor morale constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, pentru care cel ce a săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii penale, cât și pe plan individual, prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părților civile și în domeniul vieți sufletești. Statul este interesat să ocrotească toate valorile care definesc personalitatea umană împotriva oricăror atingeri ce li s-ar aduce prin fapte ilicite, prejudiciile morale constituind un element al răspunderii civile delictuale.

Tribunalul a apreciat că părțile civile au suferit ca urmare a acțiunii infracționale a inculpatului, daunele morale acordate au fost corect determinate, sumele de câte 15.000 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plății pentru părțile civile, și fiind rezonabile, în măsură să asigure prin compensare bănească alinarea suferințelor pricinuite de urmărire accidentului de care se face vinovat inculpatul.

Critica formulată de apărătorul inculpatului privind stabilirea daunelor morale în moneda euro este neîntemeiată, întrucât prin sentința atacată s-a stabilit suma în euro sau echivalentul în lei la data executării.

Împotriva deciziei penale nr. 126 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad au declarat recurs inculpatul și asigurătorul SC SA - Sucursala

La termenul de astăzi, conform declarației atașată la dosar, inculpatul a declarat că înțelege să-și retragă recursul.

Curtea, văzând că sunt întrunite condițiile prev. de art. 3854alin.2 Cpp rap. la art. 369 Cpp, va lua act de retragerea recursului declarat de către inculpat.

În privința asigurătorului SC SA - Sucursala A, se constată că acesta a depus la dosar, la data de 22.06,2009, "motive de recurs". Neexistând la dosar o altă cerere formulată de asigurător, instanța va aprecia că cererea depusă reprezintă intenția acestuia de a declara recurs. În raport cu data comunicării copiei de pe dispozitivul hotărârii penale nr. 126/27.04.2009, respectiv data de 29.04.2009 și data înaintării cererii de recurs, 22.06.2009, recursul asigurătorului apare ca fiind tardiv.

Potrivit art. 3853Cpp, termenul de declarare a recursului este de 10 zile, termen care pentru asigurător a început să curgă de la data comunicării hotărârii conform art. 363 al.2 Cpp.

Fiind depășit termenul de declarare a recursului, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct.1 lit.a să se respingă ca tardiv recursul declarat de asigurătorul SC SA, prin Sucursala A împotriva deciziei penale nr. 126/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad.

Văzând și dispozițiile art. 192 al.2 Cpp, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp, respinge recursul declarat de SC SA, Sucursala A împotriva deciziei penale nr. 126 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca tardiv.

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii.

În baza art. 192 al.2 Cpp obligă inculpatul și asigurătorul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2009.

PREȘEDINTE pt. JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - G - - -

aflat în semnează

președintele secției

GREFIER

- -

Red. /01.07.09.

Tehnored. /03.07.09

PI. - - Jud.

-; - Trib.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 665/2009. Curtea de Apel Timisoara