Violul (art.197 cod penal). Decizia 662/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.662/
Ședința publică din 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 106/A din 6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat, personal și asistat de avocat ales -, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, partea civilă recurentă, personal și asistată de avocat ales, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii aleși în cauză solicită declararea ședinței secrete, având în vedere obiectul cauzei.
Procurorul apreciază că nu se justifică declararea secretă a ședinței de judecată, având în vedere că dorește să ridice o excepție care nu vizează fondul cauzei.
Deliberând, instanța respinge cererea, apreciind că nu se impune declararea secretă a ședinței de judecată.
Procurorul apreciază că se impune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș întrucât această instanță a încălcat prevederile legale privind compunerea completului de judecată, soluționând cauza în complet de 2 judecători, deci în calea de atac a apelului, deși calea de atac prevăzută de lege în cauza de față era recursul.
Apărătorul părții vătămate recurente este de acord cu excepția invocată de reprezentantul parchetului și cu trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș.
Apărătorul inculpatului intimat lasă la aprecierea instanței aspectul invocat de reprezentantul parchetului.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 460/11.12.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cpp, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. 1 Cp.
În baza art. 14 și 346 Cpp, au fost respinse pretențiile civile formulate de partea vătămată.
În baza art. 192 alin. 1 lit. a Cpp, a fost obligată partea vătămată la 150 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariu avocat oficiu suportându-se din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin încheierea din 07.02.2008, dată în dosar nr-, Judecătoria Făgeta admis plângerea petentei formulată împotriva ordonanței nr. 279/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 197 alin. 1 Cp, a desființat ordonanța atacată și a reținut cauza spre soluționare.
Prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 20.03.2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -, au fost admise, în baza art. 52 alin. 5 Cpp, cererile de abținere formulate de judecătorii și, de la Judecătoria Făget și s-a dispus trimiterea dosarului în vederea soluționării plângerii formulate de petenta la Judecătoria Lugoj, cauza fiind înregistrată pe rolul acesteia instanțe la data de 04.04.2008.
În cursul cercetării judecătorești au fost ascultați inculpatul, partea vătămată, martorii,.
Analizând probele administrate pe parcursul procesului penal, prima instanță a reținut că la data de 13.05.2007 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul, fost coleg de școală cu care nu s-a văzut de mai mulți ani. Au stabilit să se întâlnească ulterior, astfel că în seara aceleiași zile, în jurul orelor 22, părțile au vorbit la telefon, iar partea vătămată l-a invitat pe inculpat la domiciliul său, unde locuiau și părinții acesteia, într-un corp de clădire situat la o distanță de 4 de camera părții vătămate.
După ajungerea inculpatului la domiciliul părții vătămate, o perioadă de timp părțile au depănat amintiri, au dezbătut aspecte referitoare la viața intimă a părții vătămate, iar mai apoi au recurs la gesturi de tandrețe reciprocă și săruturi, astfel cum s-a recunoscut de către partea vătămată cu ocazia confruntării efectuate în cursul urmăririi penale.
Referitor la modalitatea în care inculpatul a procedat în vederea întreținerii actului sexual, partea vătămată a susținut în plângerea formulată că, deși l-a refuzat pe inculpat, acesta a prins-o de păr, i-a pus mâna la gură să nu strige, a aruncat-o în pat, a dezbrăcat-o și a violat-o, nefiind în măsură să se lupte cu acesta.
Fiind audiat, inculpatul a negat aceste împrejurări, susținând că a întreținut actul sexual cu acordul părții vătămate, că aceasta s-a dezbrăcat singură și că, de comun acord au stabilit să întrerupă actul sexual, dacă partea vătămată va acuza vreo durere.
Fiind audiată și partea vătămată, aceasta a arătat că inculpatul a încercat să întrețină un act sexual fără acordul său, însă l-a întrerupt atunci când i-a solicitat acest lucru. De asemenea, aceasta a relatat împrejurările evenimentului în mod confuz și contradictoriu, susținând că nu își mai amintește exact cele petrecute sau că incidentul s-a derulat rapid și neașteptat, neputând să-și amintească toate detaliile. Astfel, deși partea vătămată a arătat că nu știe cum a fost dezbrăcată de către inculpat, întrucât acesta îi ținea o mână la gură să nu țipe, susținând că totul s-a derulat foarte rapid, este surprinzătoare precizia cu care partea vătămată și-a amintit în ce era îmbrăcată.
Susținerea părții vătămate referitor la faptul că a fost constrânsă de către inculpat să întrețină un raport sexual este lipsită de consistență, având în vedere și faptul că părinții acesteia se aflau la o distanță de 4, putând fi alertați oricând de partea vătămată iar în cameră sau pe îmbrăcămintea părții vătămate nu au fost constatate urme de violență, cu ocazia cercetării efectuate la fața locului de organele de cercetare penală.
Un alt aspect care creează un dubiu cu privire la faptul că partea vătămată a fost constrânsă de către inculpat să întrețină un raport sexual este și faptul că, deși în plângerea formulată partea vătămată a susținut că a fost profund marcată de acest incident, aceasta a continuat să-i vorbească inculpatului la telefon, să-și stabilească în continuare întâlniri cu acesta, depunând plângerea doar în data de 21.05.2007, nemulțumită de atitudinea inculpatului și de faptul că acesta i-a vorbit urât astfel cum a arătat în declarația sa, de la fila 41 dosar.
De asemenea, nici leziunile menționate în nr. 876/C din 15.07.2007, nu susțin o eventuală constrângere a părții vătămate de către inculpat, având în vedere că în cuprinsul acestuia s-a menționat că aceste leziuni pot avea vechimea din data de 13.05.2007 și s-au putut produce prin lovire cu și/sau de corpuri/planuri dure. Mai mult, partea vătămată a arătat, atât în declarația dată cât și cu ocazia confruntării, că echimoza de la nivelul antebrațului a fost produsă a doua zi, respectiv în data de 14.05.2007 când s-a întâlnit cu inculpatul la domiciliul surorii sale din T, iar cu privire la celelalte două echimoze situate interscapulovertebral și respectiv pe gamba dreaptă în apropierea genunchiului, a arătat că i-au fost produse de către inculpat când a ținut-o de picioare, ambele fiind situate în spatele genunchilor.
Or, cu toate aceste aspecte constatate pe parcursul cercetării judecătorești, creează un dubiu cu privire la faptul că inculpatul ar fi folosit constrângere fizică sau psihică pentru a determina partea vătămată la un raport sexual, dubiu ce nu poate profita decât inculpatului.
Față de cele reținute, prima instanță a apreciat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 Cp, urmând a dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cpp.
Având în vedere că inculpatul a fost achitat, au fost respinse și pretențiile civile formulate de partea vătămată.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel partea civilă, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12.01.2009 sub același număr unic de dosar.
Partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, pe care o apreciază ca fiind netemeinică, rejudecarea cauzei și condamnarea inculpatului, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale. În susținerea celor solicitate, a arătat că există dovezi ale săvârșirii faptei de către inculpat, însă acuzarea nu este susținută de către parchet, întrucât sesizarea instanței de judecată nu s-a făcut prin rechizitoriu. A solicitat să se constate existența unei constrângeri atât fizice, cât și morale exercitate de inculpatul asupra părții civile, în condițiile în care inculpatul era singur în casă cu partea civilă, în uniformă, la o oră târzie din noapte, avându-se în vedere totodată și natura discuțiilor purtate de inculpat, precum și împrejurarea că este de neconceput ca o fată în vârstă de 32 de ani, virgină, să fi acceptat o astfel de relație cu primul-venit, fără să fi avut o altfel de relație cu acesta anterior, avându-se în vedere atât religia acesteia și normelor de moralitate foarte stricte.
Prin decizia penală nr. 106/A din 06.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul formulat de apelanta parte civilă.
În calea de atac a apelului s-a luat declarație inculpatului pentru a se da eficienta prevederilor art. 378 alin 2 Cpp, față de faptul ca inculpatul a fost achitat de prima instanță.
Partea vătămată a solicitat în probațiunea administrarea probei testimoniale vizând luarea unei declarații ului Bisericii Penticostale F, martorei, sora părții vătămate, precum și efectuarea unei adrese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget pentru se comunica dacă inculpatul a mai fost cercetat pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
Instanța de apel a considerat că nu sunt utile aceste probe. În ce privește probele testimoniale, s-a reținut că ambii martori propuși au fost audiați de prima instanță. În ce privește depoziția martorului care are calitatea de, confesor al ambelor părți, acesta a declarat în fața instanței că nu poate să divulge despre acele fapte care i-au fost declarate de inculpat iar acesta beneficiază de prevederile art. 79 Cpp care stipulează că persoana care este obligată să păstreze secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele sau împrejurările de care a luat la cunoștință în exercițiul profesiei. Or, partea vătămată a solicitat ca martorul să relateze nu despre împrejurări constatate personal de acesta, ci doar legate de informațiile obținute în calitatea sa de și confesor al celor doi.
În ce privește adresa către parchet pentru a se stabili dacă inculpatul a mai fost cercetat anterior pentru astfel de fapte, instanța a stabilit că relativ la antecedentele penale ale inculpatului există la dosarul cauzei cazierul inculpatului, iar eventuala plângere formulată pentru fapte similare nu prezintă relevanță în aprecierea împrejurărilor concrete de săvârșire a faptei ce face obiectul prezentei judecăți.
Instanța de apel a remarcat faptul că în prezenta cauză a fost administrat un probatoriu amplu cu privire la existența sau nu a infracțiunii de viol, atât în cursul urmăririi penale cât și a judecății, respectiv plângerea părții vătămate, declarații de inculpat, declarații de martori, confruntarea celor doi, certificat medico-legal, înregistrarea convorbirii telefonice dintre cei doi, examinare psihiatrică a părții vătămate, probe indirecte în general.
Din ansamblul probator administrat judecătoria nu si-a putut forma părerea că raportul sexual care a avut loc între cei doi în data de 13.05.2007 s-a produs prin constrângerea părții vătămate. S-a apreciat că susținerile părții vătămate cu privire la faptul ca a fost obligată de inculpat să întrețină raporturi intime sunt contradictorii și nu sunt confirmate indubitabil de celelalte mijloace de probă.
Și instanța de apel a opinat că materialul probator administrat nu este de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului, astfel cum este indicată de art. 67 Cpp, că există un dubiu cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni, iar acest dubiu trebuie interpretat în favoarea celui acuzat potrivit principiului de drept penal "in dubio pro reo".
Chiar dacă din punct de vedere moral, conduita inculpatului de a întreține relații intime cu partea vătămată în condițiile relatate chiar de el și în condițiile în care cunoștea exigențele cultului religios din care face parte cu privire la acest lucru, poate fi condamnabilă, din punct de vedere penal nu se poate stabili că s-a întâmplat fără consimțământul părții vătămate și că ar fi realizat conținutul constitutiv al unei infracțiunii de asemenea gravitate.
Împotriva deciziei penale nr. 106/A din 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs partea civilă, recurs care a fost motivat dar nu a mai fost susținut deoarece s-a solicitat casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Analizând decizia penală recurată se constată că Tribunalul Timișa judecat apelul formulat de aceeași parte civilă împotriva sentinței penale nr. 460/11.12.2008.
Judecarea cauzei în calea de atac a apelului s-a făcut în mod greșit, încălcându-se dispozițiile referitoare la competența după materie. Astfel, obiectul cauzei îl reprezintă infracțiunea de viol prev. de art. 197 al.2 Cp, iar potrivit art. 197 al.4 Cp, acțiunea penală pentru această faptă se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. De asemenea, potrivit art. 3851lit.d Cpp sunt supuse recursului sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că pentru infracțiunea prev. de art. 197 al.1 Cpp, legea prevede o singură cale de atac, cea a recursului.
În consecință, în cauză fiind incident cazul de recurs prev. de art. 3859pct.1 Cpp, urmează ca în baza art. 38515pct.2 lit.c Cpp, să fie admis recursul declarat de partea civilă, casată decizia pronunțată de Tribunalul Timiș și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a judeca cauza în recurs.
Potrivit art. 192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct.2 lit.a Cpp, admite recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 106/A din 6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, casează decizia și trimite cauza la Tribunalul Timiș pentru judecarea cauzei în recurs.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2009.
PREȘEDINTE pt. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - G - - -
aflat în semnează
președintele secției
GREFIER
- -
Red. /01.07.09.
Tehnored. /03.07.09
PI. - - Jud.
-; - Trib.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu
