Dare de mită (art. 255 cod penal). Decizia 123/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 123

Ședința publică de la 27 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Vadana

JUDECĂTOR 2: Gabriel Crîșmaru

GREFIER: - -

*********************

Ministerul Public: Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU

- reprezentat legal prin procuror -A

-

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.244 din 11.06.2009, pronunțată de pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat apelantul-inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Apelantul-inculpat declară că își retrage apelul declarat de apărătorul ales al acestuia de la fond, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, curtea, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat cuvântul pentru apelantul - inculpat, solicită a se lua act că acesta și-a retras apelul declarat împotriva sentinței penale nr.244/D din 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită a se lua act de retragerea apelului.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr.244/11.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăus -a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 al.1 Cod penal la pedeapsa închisorii în cuantum de 6 luni.

S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a II și b Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art.71 al.2 Cod penal.

În temeiul art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea din 14.11.2008 și arestul preventiv de la 15.11.2008 la 19.11.2008.

În temeiul art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art.82 Cod penal s-a fixat termen de încercare de 2 ani și 6 luni calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art.359 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.83 Cod penal.

În temeiul art.71 al.5 Cod penal pe durata regimului condiționat a executării pedepsei s-a dispus executarea pedepsei accesorie.

În temeiul art.118 lit.d s C.P.P.-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500 ron care au servit la săvârșirea faptei și care se află la fila 18 dosar urmărire penală.

În temeiul art.191 a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că în data de 12.11.2008, pe raza satului, comuna, jud. B, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare - condus de inculpatul și autoturismul marca Solenza cu nr. de înmatriculare - condus de.

La fața locului s-au deplasat șeful postului de poliție, loan și ajutorul de șef de post. Din cercetările efectuate a rezultat că vinovat de producerea accidentului este care a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu autoturismul aparținând lui care staționa pe DJ 243 S-a constatat de către lucrătorii de poliție că inculpatul nu deținea permis de conducere și se afla într-o stare avansată de ebrietate. I s-a întocmit dosar penal inc. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și tară a avea permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 și art. 87 al. 1 din OUG195/2002 republicată. La prezentul dosar au fost atașate în copie actele premergătoare întocmite de organele de poliție din cadrul postului de poliție, în dosarul nr. -/2008, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului sub nr. 1391/P/2008.

Șeful de post, care are gradul profesional de agent șef adjunct de poliție, a declarat că în timpul efectuării actelor de cercetare la fața locului accidentului, inc. a încercat să-i introducă în buzunarul stâng de la geacă, o sumă de bani, gest pe care 1-a evitat și care ar fi fost observat și de colegul lui,.

Fiind audiat în calitate de martor, agentul de poliție nu a confirmat acest aspect, însă a declarat că la auzit pe inculpat foșnind niște bancnote, iar a doua zi a auzit o convorbire telefonică purtată de inculpat cu șeful de post, în care inculpatul se oferea să-i lase o sumă de bani soției șefului de post, întrucât se grăbea să plece din localitate. în dimineața zilei de 13.11.2008, s-a prezentat la postul de poliție în vederea audierii în dosarul având ca obiect accidentul din data de 12.11.2008. Inculpatul a spus șefului de post că ar vrea să fie scos din încurcătură, fiind pregătit în acest sens. Considerând că i s-au oferit bani pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu, s-a deplasat imediat la Direcția Generală Anticorupție - Biroul Anticorupție pentru Județul B și a denunțat fapta.

Ajutorul șefului de post, a declarat că în ziua de 13.11.2008 în timp ce se afla în Postul de Poliție, inculpatul i-a oferit suma de 100 lei pe care a refuzat- Acest aspect nu este dovedit de nici un alt mijloc de probă.

Prin rezoluția din data de 14.11.2008 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 al. 1.pen.

Împreună cu ofițerii din cadrul - Biroul Anticorupție pentru Județul B s-a organizat o acțiune de constatare a infracțiunii flagrante la postul de poliție în temeiul art. 465 și urm. pr.pen. In acest scop s-a emis de către procuror în temeiul art. 91, 912și art. 914.pr.pen., o ordonanță pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate, de către și inculpatul la posturile telefonice mobile, precum și interceptarea și înregistrarea audio - video în mediul ambiental a discuțiilor dintre aceștia.

In aceste condiții a fost surprins inc. în biroul șefului postului de poliție, în momentul imediat următor remiterii sumei de 500 ron cu titlu de mită. Din înregistrarea audio - video efectuată rezultă fără dubiu scopul în care inculpatul a oferit această sumă de bani, respectiv "să fie cazierul curat" și "să fie bine". Au fost ridicați banii oferiți cu titlu de mită respectiv 500 ron cu următoarele cupiuri:

- două bancnote de 200 ron având seriile: 072B- și 076B-;

- o bancnotă de 100 ron cu seria 072E-.

Fiind audiat inculpatul a recunoscut nuanțat săvârșirea infracțiunii, declarând că polițistul nu i-a cerut în mod expres bani și a apreciat că oferindu-i 500 lei, îl poate ajuta să scape din încurcătură.

Situația de fapt a rezultat din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești după cum urmează: sesizarea Biroul Anticorupție pentru Județul B; denunțul formulat de;

proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarații martori, declarații martori asistenți la flagrant: G,; copii după actele premergătoare efectuate în dosarul 1391/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului față de inculpat; procesele verbale de redare a convorbirilor dintre inculpat și denunțător înregistrate pe suport magnetic; înregistrările audio - video efectuate trimise în data de 17.11.2008 la Tribunalul Bacău în vederea confirmării interceptărilor și înregistrărilor în conformitate cu dispozițiile art. 912al. 3.pr.pen.; declarații inculpat.

În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art.2255 al.1 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal.

Având în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, împrejurările comiterii, urmările produse, persoana și conduita inculpatului, contextul în care a fost comisă fapta, instanța va dispune condamnarea acestuia și va aplica o pedeapsă a închisorii orientată însă spre minimul special prevăzut de lege.

S-a interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a II și b Cod penal în conținutul și pe durata prev. de art.71 al.2 Cod penal.

În temeiul art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere din 14.11.2008 și arestare preventivă de la 15.11.2008 la 11.06.2009.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, tribunalul a apreciat că în raport de gradul de pericol social, urmările produse, persoana și conduita inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins și fără executare așa încât în temeiul art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile și pe durata prev. de art.82 Cod penal.

În temeiul art.359 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art.83 Cod penal.

În temeiul art.71 al.5 Cod penal pe durata regimului condiționat a executării pedepsei s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii.

În temeiul art.118 lit.d Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500 ron care au servit la săvârșirea faptei și care se află la fila 18 dosar urmărire penală.

În cauză a formulat apel apelantul inculpat, prin apărător ales.

În fața instanței de apel, la termenul din data de 27.10.2009, apelantul a declarat că înțelege să-și retragă apelul formulat în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului și apelul declarat, instanța reține următoarele:

Având în vedere voința expres manifestată a apelantului de a-și retrage apelul, instanța, în baza art.369 pr.pen. va lua act de declarația acestuia.

Va dispune din fondurile MJ a onorariului apărătorului din oficiu.

Văzând și dispozițiile art.189 și 192 al.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.369 Cod pr.penală ia act că apelantul inculpat și-a retras apelul declarat împotriva sentinței penale nr.244/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dispune plata din fondurile a sumei de 200 lei cptre Baroul Bacău - apărător oficiu.

În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă apelantul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi,27.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

red.

red.

tehnored. - ex.2

3.11.2009

Președinte:Monica Vadana
Judecători:Monica Vadana, Gabriel Crîșmaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Dare de mită (art. 255 cod penal). Decizia 123/2009. Curtea de Apel Bacau