Denunțarea calomnioasă (art. 259 cod penal). Decizia 92/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr.-
DECIZIA PENALĂ NR. 92/R/2010
Ședința publică din 16 februarie 2010
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Pușcaș Mircea
JUDECĂTOR 3: Țarcă Gabriela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de revizuientul recurent, domiciliat în O,-/A, - 7,. 1,. 13,Județ B și O,-, - 3,. 35, Județ, împotriva deciziei penale nr.276/A din 09 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie care a menținut sentința penală nr. 1344 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect revizuire, conform art. 394 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit revizuientul recurent și intimații și.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Reprezentantul parchetului arată că greșit au fost citați intimații, doar după admiterea în principiu a cererii de revizuire s-ar impune citarea acestora.
Instanța, revine asupra citării intimaților, consideră îndeplinită procedura de citare.
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate. Arată că aspectele prezentate de revizuient în înscrisurile atașate cererii de revizuire nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe când au soluționat cauza și nu au relevanță la infracțiunea prevăzută de art. 259 Cod penal.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1334 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a respins ca nefondată, în temeiul art. 403 alin. 3 teza II Cod procedură penală, cererea formulată de revizuientul, cu privire la revizuirea sentinței penale nr. 607/2007 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 270/R/2008 a Curții de Apel Oradea.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, revizuentul a fost obligat să plătească statului 40 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.607/2007 a Judecătoriei Oradea, a cărei revizuire se cere, instanța a hotărât condamnarea inculpatului, în urma schimbării încadrării juridice, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă în formă continuată față de partea vătămată. Inculpatul a mai fost condamnat prin aceeași sentință, în urma schimbării încadrării juridice, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă în formă continuată față de partea vătămată. În urma contopirii pedepselor s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 9 luni închisoare și în baza art.81Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. Totodată s-a mai hotărât achitarea inculpatului sub aspectul infracțiunilor de insultă, calomnie și amenințare la adrese părților vătămate și. Sentința de condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr.270/R/8.05.2008 a Curții de Apel Oradea.
În sarcina inculpatului - revizuient s-a reținut, în esență, că în repetate rânduri a formulat plângeri cu caracter șicanator la adresa părților vătămate și iar faptele reclamate s-au dovedit a fi nereale, astfel că Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradeaa dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a susținut că a intrat în posesia unor documente ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei, documente care dovedesc realitatea, temeinicia și caracterul adevărat al plângerilor sale depuse împotriva numiților și. A mai susținut de asemenea că Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradeaa întocmit un rechizitoriu viciat, pe baza căruia, instanțele l-au condamnat pe nedrept.
În drept, revizuientul a invocat prevederile art.393 și 394 lit.a Cod procedură penală, iar la cererea de revizuire a atașat înscrisuri concepute de un avocat, intitulate "Asociația 114 - se află în nelegalitate" și "Aspecte nelegale ale Asociației de proprietari 114 -- O".
Prima instanță a apreciat că cererea de revizuire formulată în baza art.394 al.1 lit.a Cod procedură penală, nu este întemeiată și a fost respinsă ca atare. Astfel, s-a constatat că aspectele prezentate de revizuient în înscrisurile atașate cererii nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Din lecturarea considerentelor sentinței penale nr.607/2007 a Judecătoriei Oradea ca și a deciziilor din căile ordinare de atac s-a constatat că aceste aspecte au mai fost învederate instanțelor cu ocazia judecării în fond. De fapt, în înscrisurile atașate de revizuient sunt cuprinse o serie de considerații de natură teoretică cu privire la înființarea și organizarea asociațiilor de proprietari în general și în special cu referire la Asociația de proprietari 114 -, din Revizuientul concluzionează prin intermediul acestor înscrisuri că această asociație de proprietari este nelegal constituită și în consecință nu are dreptul de a acționa în judecată.
Celelalte aspecte învederate în cererea de revizuire referitoare la conținutul rechizitoriului și modul cum a fost sesizată instanța de fond, sunt apărări ce puteau fi invocate la judecarea fondului cauzei și nu în procedura revizuirii.
În consecință, prima instanță a constatat că prin dovezile aduse de revizuient nu s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța de fond la soluționarea cauzei, situație în care, în baza art. 403 alin. 3 teza II Cod procedură penală, a respins ca nefondată cererea formulată de revizuientul, cu privire la revizuirea sentinței penale nr. 607/2007 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 270/R/2008 a Curții de Apel Oradea.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, instanța a obligat revizuientul să plătească statului 40 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel penal revizuentul, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii apelante, iar în rejudecarea cauzei, admiterea cererii sale de revizuire și pronunțarea unei noi hotărâri în cauză pe baza înscrisurilor depuse, se arată că dovedesc împrejurări ulterioare hotărârii de condamnare.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit disp.art.371 Cod de procedură penală, tribunalul a reținut că apelul este nefondat, sens in care a fost respins ca atare, în baza art. 379 pct.1 lit. b Cod de procedură penală.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuientul, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor, întrucât aceasta este lovită de nulitate absolută, fiind pronunțată de către un judecător incompatibil.
Pentru a pronunța aceasta decizie, Curtea de Apel Oradeaa reținut că recursul declarat de revizuientul, este fondat, motiv pentru care l-a admis și a casat hotărârile recurate și a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Bihor, reținând ca potrivit art.47 Cod de procedură penală judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleași cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
Din actele și lucrările de la dosar a rezultat că judecătorul a pronunțat în apel decizia penală nr. 29/A din 4 februarie 2008, precum și decizia penală nr.32/A din 9 februarie 2009 în calea de atac a revizuirii, fiind astfel în cazul de incompatibilitate sus menționat.
Prin decizia penală nr. 276/A/2009 din 9 decembrie 2009, Tribunalul Bihor în baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul penal declarat de revizuentul, împotriva sentinței penale nr.1344/21.11.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totul, fiind obligat apelantul să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihor examinând sentința apelată în rejudecare în apel, prin prisma motivelor invocate, din oficiu potrivit disp.art.371 Cod de procedură penală cât și raportat la considerentele deciziei de casare a Curții de Apel Oradea, a reținut că apelul este nefondat, sens in care a fost respins ca atare, în baza art. 379 pct.1 lit. b Cod de procedură penală.
Tribunalul Bihora apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, aceasta reținând corect că, deși revizuientul a susținut că a intrat în posesia unor documente ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei, documente care, în opinia sa, dovedesc realitatea, s-a constatat că aspectele prezentate de revizuient în înscrisurile atașate cererii nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei. S-a reținut, in mod corect, de către instanța de fond că din lecturarea considerentelor sentinței penale nr.607/2007 a Judecătoriei Oradea ca și a deciziilor din căile ordinare de atac se constată că aceste aspecte au mai fost învederate instanțelor cu ocazia judecării cauzei în fond, în fapt înscrisurile atașate de revizuient relevând aspecte de natură teoretică cu privire la înființarea și organizarea asociațiilor de proprietari în general și, în special, cu referire la Asociația de proprietari 114 -, din
Ca atare, instanța de fond a reținut in mod corect că susținerea revizuientului cum că prin intermediul acestor înscrisuri această asociație de proprietari este nelegal constituită și în consecință nu are dreptul de a acționa în judecată precum și celelalte aspecte învederate în cererea de revizuire referitoare la conținutul rechizitoriului și modul cum a fost sesizată instanța de fond, sunt apărări ce puteau fi invocate la judecarea fondului cauzei și nu în procedura revizuirii. In mod corect prima instanță a constatat că prin dovezile aduse de revizuient nu s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța de fond la soluționarea cauzei, situație în care, în baza art. 403 alin. 3 teza II Cod de procedură penală s-a respins, în mod just, ca nefondată cererea formulată de revizuientul, având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 607/2007 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 270/R/2008 a Curții de Apel Oradea.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuientul solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârilor recurate, rejudecarea cauzei și în urma rejudecării să se dispună admiterea cererii sale de revizuire.
Revizuientul nu și-a motivat în scris recursul și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a susține oral motivele acestuia.
Examinând decizia atacată prin prisma recursului invocat cât și din oficiu, conform prevederilor art. 3856alin. 2 și art. 38514Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de revizuient apare ca nefondat și, în consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să fie respins.
Instanța de control judiciar apreciază că hotărârile recurate sunt legale și temeinice.
Așa cum s-a reținut prin sentința penală nr. 607/2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni și în baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. S-a mai hotărât achitarea inculpatului sub aspectul infracțiunilor de insultă, calomnie și amenințare la adrese părților vătămate și. Sentința de condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr.270/R/8.05.2008 a Curții de Apel Oradea.
Instanța de recurs constată că motivele invocate de recurent în cererea de revizuire nu se încadrează între cele expres și limitativ prevăzute de art.394 Cod procedură penală, condiții în care, în mod corect, instanțele au respins cererea de revizuire, hotărârea pronunțată pe fondul cauzei neconținând erori judiciare și reflectând întrutotul adevărul.
Față de cele ce preced, în mod corect instanța de fond și instanța de apel au apreciat că prin dovezile aduse de revizuient nu s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuient.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, revizuientul va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515punctul 1 litera "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de către revizuientul, împotriva deciziei penale nr. 276 din 09 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
u
decizie - /02.03.2010,
Judecători apel - -
Judecător fond -
decizie 2 ex./02.03.2010,
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Pușcaș Mircea, Țarcă Gabriela