Distrugerea (art. 217 cod penal). Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- ( 2287/2008 )
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 09 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Encean
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror
Pe rol urmează soluționarea recursurilor declarate de către părțile vătămate și împotriva sentinței penale nr.1710/20 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 657/A/ 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat recurenta-parte vătămată personal, pentru recurentul parte vătămată a răspuns mandatarul acestuia și dl. avocat, pentru intimații-inculpați și, lipsă fiind, a răspuns avocat substituind pe dl. avocat, pentru intimatul inculpat, lipsă fiind, se prezintă avocat .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar au depuse motivele de recurs.
Apărătorul recurentei părți vătămatesolicită proba cu înscrisuri în vederea dovedirii stării reale de fapt. Arată că este vorba de înscrisuri deja existente la dosar, precum și înscrisuri noi. De asemenea, solicită a se observa că nu există nicio adresă din care să rezulte de unde a venit dosarul de urmărire penală. Tribunalul a dat ultima hotărâre fără să aibă dosarul de urmărire penală.
Apărătorul ales al intimaților-inculpați șise opune probei cu acte. Consideră că din moment ce aceste acte sunt deja depuse la dosar nu se mai impune admiterea probei cu acte.
Recurenta parte vătămatăapreciază necesară depunerea setului de acte.
Apărătorul ales al intimaților-inculpați șiarată că nu vede utilitatea depunerii de acte care există deja la dosar. Codul d e procedură penală permite depunerea probelor cu înscrisuri noi în recurs.
Reprezentanta Ministerului Publicsolicită admiterea probei cu înscrisuri.
Deliberând, Curtea admite cererea formulată de către apărătorul recurentelor părți vătămate.
Apărătorul recurentei părți vătămateBărbudepune la dosar acte și arată că nu mai are cereri de formulat.
Apărătorul ales al intimaților-inculpați șiarată că nu mai are cereri de formulat.
Reprezentanta Ministerului Publicarată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursurilor.
Apărătorul recurentei părți vătămate, având cuvântul, arată că din programul Ecris rezultă faptul că dosarul de urmărire penală a fost trimis de către Curtea de Apel Secția Ia P enală la Tribunalul București, dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 nr.12668, fiind vorba de cu totul alt dosar, numărul dosarului de urmărire penală fiind 1166/P/2000 ( 3 volume). În condițiile în care a fost judecat fondul fără dosarul de urmărire penală, nici motivarea din decizia tribunalului nu se referă la probe concrete administrate în faza de urmărire penală.
Primul motiv de recurs se referă la faptul că ambele instanțe nu s-au pronunțat cu privire la toate faptele reclamate de și reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare, astfel că atât sentința penală 1710/2007 cât și decizia penală nr.657/2008 au fost date cu încălcarea dispozițiilor relative la sesizarea instanței, în sensul că nu au fost respectate limitele sesizării și, prin urmare, sunt nule absolut în condițiile art.197 alin.2 Cpp. Pe de altă parte, instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate, de natură să garanteze drepturile petentului și să influențeze soluția procesului.
Apreciază că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.2 și pct.10 din Cpp.
Plângerea petentului se referea la mai multe fapte penale și, prin admiterea acestei plângeri de către Judecătoria Sectorului 1 înseamnă că s-a exercitat câte o acțiune penală pentru fiecare faptă și, ca urmare, instanța trebuia să se pronunțe cu privire la toate faptele. Potrivit Deciziei 15/2006 dată de ICCJ s-a stabilit și rezolvat problema de drept potrivit cu care, în condițiile în care instanța admite plângerea în temeiul art.2781alin.8 lit.c din Cpp operează și o modificare asupra exercitării funcțiilor procesuale de urmărire penală și încheierea de reținere a cauzei spre rejudecare devine act de punere în mișcare a acțiunii penale și de sesizare a instanței. În cauza de față, atât instanța de fond cât și instanța de apel nu s-au pronunțat asupra tuturor infracțiunilor cu care au fost sesizate legal. Deși acest fapt este în esență o eroare de judecată, au fost încălcate și dispozițiile relative la sesizarea instanței pentru faptul că temeiul răspunderii penale este acțiunea penală. Pentru orice acțiune penală pusă în mișcare instanța trebuie să se pronunțe. Recurentele părți vătămate, în plângerile formulate, au sesizat în mare aceleași infracțiuni: 4 infracțiuni, și anume art.220 alin.1 și 2, art.217, art.192 și art.193 Cp; pe lângă aceste fapta a mai sesizat și altele. Prin urmare, fiecare dintre cei doi petenți au reclamat câte una dintre infracțiunile menționate separat, care sunt infracțiuni distincte. Dacă instanțele de judecată apreciau că este vorba de infracțiuni săvârșite în forma continuată atunci trebuia să facă aplicarea art.41 alin.2 Cp. Dar instanța Judecătoriei Sector 1, prin încheierea de ședință, a admis plângerile petenților și. Prin urmare, a admis plângerea așa cum a fost formulată de fiecare dintre petenți. Solicită a se avea în vedere faptul că fiecare dintre ei are proprietăți distincte. Instanța, în condițiile în care a conexat plângerile, avea posibilitatea să schimbe încadrarea juridică dacă consideră că este vorba de o infracțiune săvârșită în formă continuată, altfel trebuia să se pronunțe cu privire la 2 infracțiuni de tulburare de posesie, 2 infracțiuni de distrugere pentru că era vorba de plângeri separate.
În ce privește omisiunea de a se pronunța cu privire la unele probe rezultă și din sentința penală și din decizia dată în rejudecare. S-a făcut referire doar la expertiza efectuată în faza de judecată ca și când cele 968 file de la urmărirea penală și existente în cauză nu ar fi probe din care să rezulte ceva. Instanța avea posibilitatea să rețină motivat o stare de fapt pe baza unor probe, iar pe altele să le respingă. În ceea ce privește infracțiunea de tulburare de posesie, există la dosar două declarații ale vecinilor, și, care au fost audiați și în faza de urmărire penală și în faza de judecată și care spun că din totdeauna a existat un gard despărțitor din lemn până în 1998, iar la acest moment gardul nu mai este acolo. Nu s-a ținut cont de acest aspect. De asemenea, nu s-a ținut cont de faptul că în faza de urmărire penală s-a efectuat o expertiză tehnică și un supliment care spune că imobilul din- este lipit cu stâlpii de rezistență de imobilul lui, că între cele două imobile s-a revărsat beton. Spațiul dintre cele 2 clădiri este plin cu beton revărsat din timpul turnării cofrajelor respective, cu fiare, cu lemne până la nivelul parterului. Acele case nu mai pot fi mutate în momentul de față. Există la dosar depus un interogatoriu formulat într-o cauză civilă de și la care răspunde cu privire la gard: " Da, a existat un gard de lemn. În interiorul curții dumneaei am făcut și un gard din cărămidă".
În raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală rezultă cu claritate care sunt cauzele și ce se poate întâmpla la un eventual cutremur. Expertiza de care s-a ținut seama de către ambele instanțe constată crăpăturile la case și afirmă că ar fi posibil ca acele fisuri să fie urmarea faptului că respectivele cărămizi nu au fost țesute corespunzător, precum și urmare a tasării neuniforme a terenului. Solicită a se observa că în tot cuprinsul concluziilor expertizei efectuate în faza de judecată nu se face nici cea mai mică referire la stâlpii de rezistență ai casei inculpatei care sunt lipiți de casa lui.
Consideră că în mod greșit instanța l-a obligat pe la plata cheltuielilor de judecată către și întrucât față de aceștia nu a făcut niciodată plângere și nu a făcut nici plângere împotriva ordonanței procurorului în ceea ce-i privește.
De asemenea, solicită a se observa că s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art.220 Cp, însă nu s-a început niciodată urmărirea penală pentru această infracțiune.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sector 1 pentru a se pronunța în legătură cu toate faptele care au fost reclamate.
Recurenta parte vătămată, având cuvântul, solicită admiterea recursului, considerând netemeinice hotărârile pronunțate în cauză. I-a fost distrusă casa și a ajuns să muncească din greu să nu cadă imobilul.
Apărătorul ales al intimaților-inculpați și, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinice a hotărârilor pronunțate în fond și apel, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Învederează faptul că între părți au existat 25 de procese civile, toate respinse recurenților, și 5 procese penale care au avut aceeași soartă.
Arată că tasarea terenului este datorată haznalelor care sunt făcute de către recurenți. Consideră că instanța s-a pronunțat pe toate aspectele sesizate, a avut în vedere probele care s-au efectuat în dosar. Faptul că nu ar fi fost atașat dosarul de urmărire penală, acest aspect nu este relevant.
Solicită amânarea cauzei pentru a avea posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Apărătorul intimatului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate de părțile vătămate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Apreciază că în mod corect Tribunalul Bucureștia constatat intervenită prescripția în ceea ce privește fapta reținută în sarcina acestui inculpat atât prin împlinirea termenului general de prescripție cât și prin împlinirea termenului special prevăzut de art.124 Cp.
Mandatarul recurentului parte vătămată, având cuvântul, depune la dosar concluzii scrise. A încercat să explice experților despre ce este vorba însă aceștia nu au ținut cont de nimic.
De asemenea, arată că dosarul de urmărire penală a avut un număr de file, acum nu mai are aceeași numerotare.
Arhitecta care a făcut proiectul a declarat faptul că imobilul edificat de a început în anul 1998, iar la data de 20 februarie 1999 i se aplică acesteia o amendă administrativă de către domnul procuror tocmai pentru faptul că a construit fără autorizație și a desființat garaj fără autorizație, dar nimeni nu ține cont de aceste aspecte.
Apărătorul recurentei părți vătămate, având cuvântul în replică, arată că s-a dorit modificarea în programul Ecris, numai că s-a spus la un moment dat că s-a comunicat părții fișa dosarului din Ecris. Există o adresă pe care este consemnat ce dosare s-au depus în condițiile în care instanța Tribunalului București nu confirmă primirea acelor dosare. S-a încercat, după primirea dosarului de către Curtea de Apel, să se facă o altă adresă prin care s-ar trimite dosarul de urmărire penală 1166 numai că președintele instanței nu a semnat pentru că știa că nu ce să trimită, însă acea adresă a fost semnată de un grefier. A depus la un moment dat la dosar și un proces verbal de prezentare a materialului.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cpp respingerea recursurilor, ca nefondate și menținerea deciziei penale 657/15 octombrie 2008 Tribunalului București Secția a II a Penală și a sentinței penale 1710 din 20 septembrie 2009 Judecătoriei Sector 1
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859pct. 2Cpp, respectiv nelegala sesizare a instanței, consideră neîntemeiate criticile formulate având în vedere că instanța de fond a fost sesizată conform dispozițiilor art.2781alin.9 din Cpp, ulterior fiind admisă plângerea împotriva soluției procurorului și, reținându-se cauza spre rejudecare, în temeiul dispozițiilor art.2781alin.8 lit. Cpp. Susținerile în sensul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la anumite infracțiuni se pot încadra în cazul de casare prevăzut de art.3859pct. 10 din Cpp. Totodată în motivarea acestui caz de casare s-a arătat și faptul că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele din probele administrate. Consideră că și aceste critici sunt neîntemeiate, din motivarea hotărârii instanței de fond rezultând că se face analiza declarațiilor date de părți, de martori, precum și a concluziilor din rapoartele de expertiză. De asemenea, atât din motivarea instanței de fond, cât și a instanței de apel rezultă că s-a făcut referire atât la pretinsa faptă de ocupare a unei părți din imobilul părții vătămate cât și de ocupare a imobilului aparținând părții vătămate. Totodată s-a făcut referire la distrugerile reclamate de ambele părți vătămate.
În ceea ce privește reținerea concluziilor din raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond, consideră că, astfel cum rezultă din motivările celor două hotărâri criticate, s-a avut în vedere doar acest raport de expertiză întrucât reprezenta situația din acel moment.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art.3859pct. 18 Cpp, acesta vizează greșita achitare pentru infracțiunile prevăzute de art.217 și art.220 Cp, consideră că din probele administrate nu rezultă că intimații inculpați se fac vinovați de săvârșirea acestor infracțiuni având în vedere, în principal, concluziile raportului de expertiză.
În ceea ce privește critica cu privire la obligarea în mod greșit la plata cheltuielilor judiciare către doi dintre intimații inculpați nu s-a precizat ce caz de casare se are în vedere și apreciază că nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare prevăzute de art.3859Cpp.
S-a făcut referire și la lipsa dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 B cu ocazia soluționării apelului. Din înscrisurile depuse chiar de recurentul parte vătămată, prin apărător, rezultă că după soluționarea recursului de către Curtea de APEL BUCUREȘTI și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Tribunalul Bucureștis -a trimit și dosarul de urmărire penală.
Solicită obligarea recurenților părți vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.2 Cpp.
CURTEA,
Pentru a se depune concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronuntarea la data de 16 martie 2009.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 martie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 16 martie 2009
Curtea în aceeași componență și având nevoie de timp pentru deliberare
DISPUNE
Amână pronuntarea la data de 23 martie 2009.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 2287/2008 )
DECIZIA PENALĂ NR.456
Ședința publică de la 23 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror
Pe rol urmează soluționarea recursurilor declarate de către părțile vătămate și împotriva sentinței penale nr.1710/20 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 657/A/ 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 09 martie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța a amânat pronunțarea la termenele din 16 și 23 martie pentru depunerea de concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1710 din 20.09.2007 pronunțată de Judecătoria sector 1 B în dosarul penal nr-, în baza art.11 pct.2 lit.b pr. pen. raportat la art.10 alin.1 lit.g pr. pen. și art. 122 alin.1 lit.d, e, art.124 pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata, cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin.1, art. 193, art. 288 alin.1, art. 289, art. 291, art. 292. pen. art. 21 lit.a și b din Legea 50/1991 ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art.11 pct.2 lit.a pr. pen. raportat la art.10 alin.1 lit.d pr. pen. a fost achitată inculpata, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. 1 și art. 220. pen.
În baza art. 11 pct.2 lit.b pr. pen. raportat la art.10 alin.1 lit.g pr. pen. și raportat la art. 122 alin. 1 lit.d, art.124 pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata, cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 249, art. 289, art. 291. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
n baza art. 11 pct.2 lit.b pr. pen. raportat la art.10 alin.1 lit.g pr. pen. și raportat la art. 122 alin.1 lit.d, art.124 pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.249 pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale;
În temeiul art. 346 alin. 2. pr. pen. rap. la art. 998-999. civ. a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și, împotriva inculpatei.
În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a, alin. 4. pr. pen. au fost obligate părțile vătămate la plata a câte 315 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 alin.5 pr. pen. au fost obligate părțile vătămate la plata a câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare către inculpații și, precum și câte 175 lei fiecare cheltuieli judiciare către inculpatul.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea formulată la 10.02.2006, petenții și au solicitat instanței desființarea soluției dispusă prin rezoluția nr. 1166/P/2000 din 12.12.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B menținută prin ordonanța nr.29/II-1/2006 din 19.01.2006 și reținerea cauzei spre judecare, arătând că în mod nelegal s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, respectiv neînceperea urmăririi penale față de intimatele și .
În motivarea plângerii, petenta a arătat că organele de urmărire penală nu au cercetat cu atenție probele administrate în faza de urmărire penală, din care rezultă că a executat inițial lucrări de demolare și construire de la sol fără autorizație, prin intrarea abuzivă cu construcția pe terenul său, cu violență; că intimata a fost amendată contravențional, conform procesului-verbal nr.51/14.05.1998 și s-a dispus sistarea lucrărilor; a efectuat lucrări de construcții, extindere locuință, cameră și scară cu servitute în - nr.23. A mai arătat petenta că, după obținerea certificatului de urbanism, pe verso era trecut acordul notarial de la - nr.23, însă intimata nu i-l ceruse; intimata nu a respectat detaliile din proiect pentru a nu fi afectată rezistența clădirilor învecinate cu ea; nu a ținut cont de ordinul Ministerului Sănătății nr. 536/1997 referitor la distanța între clădiri, pentru a nu se umbri reciproc, astfel că prin înălțimea exagerată a clădirii numitei, petenta nu mai are lumina naturală în imobil, ceea ce a dus la degradarea imobilului său și la surparea terenului cu peste 1/2 A mai susținut petenta că a acționat cu intenție pentru distrugerea imobilului și ocuparea fără drept a unei suprafețe de teren ce nu-i aparține, prin violență. În ceea ce o privește pe intimata, petenta a învederat că aceasta, având o funcție în cadrul Primăriei Sector 1, avea obligația înainte de a elibera autorizația să se deplaseze în teren, să verifice cele solicitate de dacă sunt legale. A mai arătat că numita nu a intrat în curtea imobilului, ci s-a uitat peste gard, ca ulterior să-i elibereze lui cele două acte administrative (certificat de urbanism și autorizație).
Prin rezoluția nr. 1166/P/2000 din 12.12.2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, în temeiul art. 262 pct.2 lit. a pr. pen. rap. la art.10 lit. d pr. pen. a dispus - scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.21 lit. b din Legea 50/1991; în baza art. 262 pct.2 lit. a pr. pen. raportat la art. 10 lit.1pr. pen. scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a învinuitei - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.249 pen.; în baza art.228 alin.6 raportat la art. 10 lit. d pr. pen. neînceperea urmăririi penale față de numita - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.21 lit. a din Legea 50/1991,art.220 pen. art.192 alin.1 pen. art.217 alin. 1. pen. art.289 pen. art. 193. pen.; în baza art.228 alin.6 raportat la art. 10 lit. a pr. pen. neînceperea urmăririi penale față de numita - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 (1) pen. 291. pen. art. 292. pen.; în baza art.228 alin.6 raportat la art.10 lit. d pr. pen. neînceperea urmăririi penale față de numitul ( ) - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.249 pen.; în baza art.228 alin.6 raportat la art.10 lit. a pr. pen. neînceperea urmăririi penale față de numita - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.289 pen. art.291 pen. și art.249 pen. (fila 8, vol. 1 ).
La data de 19.01.2006, prin Ordonanța nr.29/II-l/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bar espins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenții și împotriva rezoluției susmenționate (fila 1, vol. 1 ).
Prin încheierea de ședință din 29.06.2006 instanța de fond a admis plângerea petenților și, în baza art.2781alin.1 lit. c pr. pen. a desființat rezoluția nr.1166/P/2000 din 12.12.2005 și Ordonanța 29/II-l/2006 din 19.01.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 B și a reținut spre judecare cauza privind pe părțile vătămate și și pe inculpații: pentru infracțiunile prev. de art.21 lit. b din Legea 50/1991, art.21 lit. a din Legea 50/1991, art.220 pen. art.192 alin.1 pen. art.217 alin. 1. pen. art.289 pen. art.193 pen. art.288 alin. 1. pen. art.291 pen. art. 292. pen. pentru infracțiunile prev. de art.249, art.289, art. 291. pen. ( ), pentru infracțiunea prev. de art. 249. pen.
Urmare reținerii cauzei spre rejudecare in temeiul art.2781alin.8 lit. c pr. pen. instanța, analizând ansamblul materialului probator administrat in cauză, a reținut următoarele:
La data de 15.05.1998 inculpata a depus o cerere la Primăria Sectorului 1 în urma căreia i s-a eliberat la data de 28.05.1998 certificatul de urbanism nr.46/1998, întocmit de către arhitect din cadrul al Primăriei Sector 1, pentru imobilul situat în B,-. La data de 10.07.1998 Primăria Sectorului 1 eliberat autorizația de construire nr. 28/1998 întocmită tot de către, prin care s-a autorizat consolidarea și supraetajarea cu mansardă a construcțiilor existente la parterul imobilului din-, extindere cu un corp parter plus mansardă și unul parter plus terasă, construire garaj și refacerea gardului dinspre nr.23 pe fundația de beton existentă.
La data de 30.04.1999, după ce inspectorii din cadrul Corpului de Control al Primăriei Sector 1 efectuaseră mai multe controale la imobilul în construcție constatând nereguli în executarea lucrărilor, s-a efectuat un nou control întocmindu-se nota de constatare nr.17 din 30.04.1999 și procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 38/06.05.1999 dispunându-se sistarea lucrărilor pentru nerespectarea prevederilor autorizați ei de construire.
La data de 10.06.1999 s-a efectuat un nou control la imobilul din-, ocazie cu care s-a constatat că nu este respectată dispoziția de oprire a lucrărilor. S-a încheiat o notă de constatare în care se specifica lucrările recent efectuate și cele în curs de efectuare în timpul controlului.
Procesul-verbal de constatare a contravenției nr.38/06.05.1999 a fost contestat de către în justiție. În prima instanță, prin sentința civilă nr. 21884/15.12.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr. 11511/1999, a fost admisă în parte plângerea petentei în sensul că a fost înlăturată din procesul-verbal dispoziția de sistare a lucrărilor. În recurs, prin decizia civilă nr. 777/22.06.2000 a Tribunalului București, procesul-verbal a fost anulat în totalitate, fiind înlăturată și sancțiunea amenzii contravenționale.
Partea vătămată a formulat plângere împotriva inculpatei solicitând efectuarea de cercetări față de aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.217, 220, 288, 289, 291, 292. pen. arătând că inculpata, în urma construcțiilor efectuate, a ocupat abuziv o suprafață din terenul său, prin îngroșarea gardului despărțitor cu tencuială și că lucrările de construcție efectuate de aceasta au produs degradarea casei părții vătămate. Partea vătămată a mai arătat că inculpata a folosit în fața autorităților publice un act de proprietate în fotocopie care are aparența unui act fals, având în vedere că inculpata nu a folosit originalul, și că inculpata ar fi declarat în mod fals în fata funcționarilor de la Direcția de Taxe și Impozite că deține 250 mp și nu 240 mp teren, cu ocazia deschiderii rolului.
Partea vătămată a formulat plângere împotriva inculpatei prin care a solicitat efectuarea de cercetări, întrucât lucrările de construcție efectuate de inculpată nu respectau normele în vigoare în materie de construcții. De asemenea, părțile vătămate au arătat că inculpata i-a amenințat.
Părțile vătămate și au formulat plângere solicitând și efectuarea de cercetări față de inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.249 pen.
Cu privire la infracțiunile prev. de art. 192 alin. 1, art. 193, art. 288 alin.1, art. 289, art. 291, art. 292 din pen. art. 21 lit.a și b din Legea 50/1991 săvârșite de inculpata; infracțiunile prev. de art. art. 249, art. 289, art. 291 din pen. săvârșite de inculpata; infracțiunea prev. de art. 249.pen. săvârșită de inculpatul, prima instanță a pus în discuția pârtilor la termenul din 20.09.2007 incidența dispozițiilor art. 122,124.pen. privind prescrierea răspunderii penale a făptuitorilor.
Prima instanță a reținut că faptele sesizate de părțile vătămate constau în aceea că inculpata a executat lucrări de construcție cu încălcarea prevederilor autorizației de construire, că nu a respectat măsura impusă de Primărie de sistare a lucrărilor, că a declarat în fața funcționarilor de la Direcția Impozite și Taxe că deține altă suprafață de teren decât cea care rezultă din acte, că inculpata în calitate de arhitect și-a încălcat atribuțiunile de serviciu prin întocmirea și eliberarea autorizației de construire nr. 28/10.07.1998, semnată și de către inculpatul în calitate de arhitect șef, prin care au fost încălcate drepturile părții vătămate întrucât nu a fost solicitat acordul notarial al vecinului, că părțile vătămate au reclamat de asemenea faptele de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals care ar fi fost săvârșite cu ocazia solicitării și eliberării certificatului de urbanism și autorizației de construire, partea vătămată a formulat plângere și pentru faptul că inculpata ar fi pătruns fără drept în locuința sa în aprilie 1998 și ar fi proferat amenințări la adresa sa, precum și la adresa părții vătămate în toamna anului 1998.
Analizând cu prioritate aspectul prescripției răspunderii penale, instanța a constatat că faptele sus-menționate sesizate de părțile vătămate au fost săvârșite în perioada 1998-1999 și corespund conținutului constitutiv al infracțiunilor de: violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1. pen. care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani; amenințare prev. de art. 193. pen. care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă; fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 alin.1 pen. care se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani; fals intelectual prev. de art. 289. pen. care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani; uz de fals prev. de art. 29l pen. care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată; fals în declarații prev. de art. 292 din pen. care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; art. 21 alin.1 lit.a și b din Legea 50/1991 (actualmente prev. de art. 24 alin.1 lit.a și b în Legea 50/1991 republicată) care se pedepsesc cu nchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.000.000 lei la 50.000.000 lei; precum și neglijență în serviciu prev. de art. 249.pen. care se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Conform art. 122 alin.1 lit.d și e pen. termenele de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt de 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, respectiv de 3 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
Potrivit art. 122 alin.2 pen. curgerea termenului de prescripție se calculează de la data săvârșirii infracțiunii, iar conform art. 124.pen. prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă
Prima instanță a reținut că, întrucât faptele sus-menționate au fost săvârșite în perioada 1998-1999, termenele de prescripție specială a răspunderii penale pentru faptele sesizate s-au îndeplinit pentru infracțiunea de amenințare în cursul anului 2002, iar pentru celelalte infracțiuni cel mai târziu în august 2007, acțiunea penală nemaiputând fi exercitată.
Cu privire la săvârșireainfracțiunilor de distrugere prev. de art. 217 și tulburare de posesie prev. de art.220 pen.de către inculpata, prima instanța a apreciat că nu se poate pune problema intervenirii prescripției răspunderii penale deoarece, în conformitate cu declarațiile părților vătămate, respectiva suprafața de teren continuă și în prezent să fie ocupată și, întrucât activitatea infracțională ce constituie elementul material al laturii obiective se prelungește în timp, infracțiunea astfel forma continuă de săvârșire.
Or, conform art. 122 alin.2 pen. "termenul de prescripție a răspunderii penale curge, în cazul infracțiunilor continue, de la data încetării acțiunii sau inacțiunii". În cauză, s-a apreciat că întrucât conform declarațiilor părților vătămate ocuparea imobilului nu a încetat nici până în prezent, infracțiunea de tulburare de posesie nu s-a epuizat, neputându-se invoca aspectul prescripției răspunderii penale.
În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, elementul material al infracțiunii poate căpăta formă continuată de săvârșire, situație în care se aplică dispozițiilor art. 122 alin.2 pen. conform cărora termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, în acest caz neintervenind prescripția răspunderii penale.
În pronunțarea soluției de achitare a inculpatei pentru infracțiunile de tulburare de posesie și distrugere, instanța fondului a avut în vedere declarația acesteia care a menționat că nu se face vinovată de săvârșirea faptelor, întrucât a efectuat lucrări de consolidare și supraetajare a imobilului, pentru care a avut autorizație, nefiind necesar acordul vecinilor și a arătat că nu a cauzat distrugeri imobilelor părților vătămate și nu a ocupat fără drept o parte din imobilele acestora.
S-a mai reținut declarația martorei Coler - nora părții vătămate care a precizat că prin construcția unui perete de către inculpată, în perioada aprilie-mai 1998, s-a cauzat deteriorarea magaziei părții vătămate care blochează pătrunderea în imobil. A mai arătat martora că, tot în aceeași perioadă, inculpata a ocupat o suprafață de 30 cm lățime pe 5 lungime din terenul aparținând părții vătămate.
Martorul a declarat că între proprietățile părții vătămate și cel al inculpatei exista un gard despărțitor din lemn încă din anii 1956-1957, care a rămas până în anii 1997/1998, nemaiexistând în prezent. Martora, care în calitate de arhitect a întocmit proiectul de extindere parter și mansardare a imobilului inculpatei, a declarat că la limita de hotar cu partea vătămată exista un garaj de zidărie, deasupra căruia s-a făcut mansardarea, iar către partea vătămată s-au executat lucrări de extindere parter până la limita de hotar, gardul dintre imobile rămânând la fel ca înainte. A mai arătat martora că fundația garajului a fost re făcută pentru a susține mansarda construită deasupra, iar refacerea s-a făcut prin interior, pentru a nu se pătrunde în curtea vecină.
Martorul Coler - fiul părții vătămate, a declarat că în anul 1998 inculpata a construit un zid pe linia de hotar cu o lungime de 5 și ulterior a aflat că s-a dispus sistarea lucrărilor și retragerea construcției cu 1 înspre interior. A mai precizat că zidul nu are fundație, pământul s-a surpat în dreptul său și blochează pătrunderea naturale în imobilul părții vătămate. A mai arătat martorul că în camera în care nu pătrunde lumina s-a format mucegai și din această cauză au fost nevoiți să zugrăvească din nou și să schimbe parchetul.
Prima instanță a reținut că prinraportul de expertiză tehnicăși suplimentul acestui raport, astfel cum a fost completat în faza de urmărire penală, s-a concluzionat că lucrările executate în-, sector 1, în baza autorizației de construire nr.28/C/1998 eliberată de Primăria Sectorului 1 B, ca urmare a cererii adresate de, au fost efectuate cu încălcarea autorizației și a documentației tehnice în baza căreia a fost eliberată autorizația. Astfel, printre altele, pe parcursul lucrărilor de extindere și supraetajare la imobilul din-, trebuia protejată și conservată starea tehnică a imobilelor în care se aflau corpurile de clădire D și E din-, situate în zonele de influență, la limita de hotar cu imobilul din-, în proiectul tehnic al lucrărilor prevăzându-se executarea de subturnări la fundațiile zidurilor de ale acestor corpuri, lucrări care nu au fost efectuate. De asemenea, o parte din fundațiile construcției din-, din imediata apropiere de ele corpurilor de clădire D și E din- s-au executat fără a respecta detaliile de execuție din proiect, prin renunțarea la subturnările la fundațiile zidurilor de de la corpurile D și E și fără a exista o dispoziție de șantier a proiectantului privind renunțarea la subtumările respective. În acest fel s-a spart în jurul fundațiilor de, la distanta de 10 cm de fundațiile elor, la o adâncime mai mare decât acestor fundații, făcând astfel posibilă surparea pământului de lângă și de sub fundațiile elor corpurilor de clădire D și E, putând duce la instabilitatea fundațiilor de sub zidurile elor și afectând corpurile D și La zona rostului dintre clădirea extinsă și supraînălțată din- și corpurile D și E din-, pe înălțimea parterului, rostul a fost umplut cu beton revărsat de la lucrările din-, care s-a întărit și a înglobat în masa lui resturi de armături din beton. de din axul 10 sunt lipiți de corpul În această situație, clădirile celor două imobile se influențează una pe alta neexistând rost seismic, iar clădirea din str. - fiind mai rigidă, pe timpul cutremurelor se pot duce degradări la clădirile din-.
De asemenea, s-a avut în vedere că prin noul raport de expertiză tehnică judiciară - nr.4457/01.06.2007, efectuat în cursul cercetării judecătorești, s-a constatatcăautorizația de construire pentru lucrările din- a fost eliberată în 10.07.1998, iar lucrările au fost începute anterior acesteia, așa cum reiese din procesul-verbal nr.51/14.05.1998 și nota de constatare nr. 3582/11.05.1998,întocmite de Corpul de control al Primăriei Sector 1 B,cădin procesul-verbal de inspecție din 07.12.1998 al reiese că s-a verificat pe teren respectarea autorizației de construire nr. 28/C/12044 din 10.07.1998, emisă de Primăria Sector 1 B, constatându-se (la punctul G) că secțiunile A-A, B-B și C-c, nu corespund cu fațadele și planul învelitorii, dându-se termen de rezolvare la 16.12.1998,cădin procesul-verbal de inspecție din 18.01.1999 al reiese că construcția din- se execută în baza autorizației de construire nr. 28/C/22044/1998 din 10.07.1998 emisă de Primăria Sector 1 B, că din adresa nr. 478 din 22.03.1999 al către d-na, reiese că la controlul din 07.12.1998 al s-a dispus modificări de planșe în proiectul, neconcordanțe care au fost rezolvate și proiectul vizat spre schimbare.
Același raport a stabilit că construcția din-, din spatele curții, este edificată pe hotar, construcția existentă (fostul garaj), iar din sondajul local făcut în interiorul magaziei din- reiese că peretele clădirii din- (al fostului garaj) are fundație de suprafață din cărămidă. Din procesele-verbale din 24.07.1998 și 15.09.1998, precum și din schema tehnologică pentru subtumarea fundațiilor existente, reiese că sunt fundații sub acest perete. Distanța dintre zidurile construcțiilor din- și - nr.21 măsurată, este de 3,20, confirmată și de alte expertize anterioare. Această distanță respectă prevederile Regulamentului general de urbanism (HG 525/1996)prin cele două condiții (distanța este mai mare de 3,0 și 1/3 din înălțimea clădirii celei mai înalte, când există ferestre, ori în cazul analizat nu există ferestre). măsurată a ului clădirii din-, către clădirea din- are 6,28, lungimea în autorizație fiind de 5,80.
Construcția de pe hotar - nr. 21 este compusă din parter și mansardă, iar imobilul din-, din spatele curții, are sâmburi de solidarizare din beton armat, cu excepția celui de pe parter, iar "temelia" este conform proceselor-verbale din beton cu excepția sondajului local unde este din cărămidă.
. imobilului de pe hotar - nr. 21, în spatele curții, are 6,8, iar imobilul de pe hotar - nr. 23, respectiv magazia, are înălțimea de circa 1,70.
S-a mai arătat că construcția supraetajată - nr.21, nu încalcă dreptul proprietății - nr.23. De altfel și în adresa nr. 478/22.03.1999 a s-a arătat că în urma controlului din 11.03.1999 s-a constatat că "corpul de construcție realizat la limita proprietății care se învecinează cu dvs. este conform cu autorizația de construire nr.28/12044/10.07.1998".
Construcția are lumină naturală și prin ferestre în - nr. 23. Distanța dintre clădirile - nr. 21 și - nr. 23 este de 3,20.
Cu referire la condiția de a avea și lumină în imobil, Ordinul nr. 537/97 al Ministerului Sănătății conține "recomandări" și este subordonat Regulamentului general de urbanism HG nr. 525/1996, care impune cele două condiții.
din interiorul magaziei din - nr. 23 este semnalată și în expertiza ing., urmare a faptului că pardoseala din magazie este crăpată, șarpanta magaziei este degradată, favorizând pătrunderea apei în magazie și apoi către fundații. Se recomandă refacerea acoperișului magaziei și învelitori degradate și etanșarea laterală cu șorțuri de tablă pentru a împiedica infiltrațiile. De altfel și în adresa nr. 478/22.03.1999 a se arată că: "magazia dvs ( pe care o considerați afectată de noua construcție) se află într-o stare avansată de degradare datorită proastei întrețineri și lipsei reparațiilor curente necesare".
Din documentația depusă la dosar reiese că la autorizarea clădirii din - nr.21 s-au respectat prevederile Legii calității în construcții Legea nr. 10/1995, existând Certificat de urbanism, proiect de autorizare de construire și proiect de detalii de execuție. Nu s-a respectat însă prevederile din certificatul de urbanism referitor la avize-respectiv acordul notarial al vecinului de la - nr.23. Se menționează că lipsa acordului notarial al vecinului, nu a influențat asupra proprietății sale.
S-a mai precizat prin expertiză că nu afectează nici una din clădiri, se respectă distanțele legale dintre cele două imobile învecinate, iar surparea de teren la care se face referire nu este datorată imobilului din - nr. 21, ci din degradarea prin neîntreținere și posibile acumulări de ape din ploi sau spălarea cu furtunul a pavajului. Imobilul din- nu prejudiciază exploatarea imobilului din-.
Magazia din- este în prezent degradată prin neîntreținerea ei, prin introducerea la construirea ei a unor materiale diverse refolosite, așa cum de altfel constată și expertiza ing..
Experții nu s-au putut pronunța asupra unor degradări anterioare ( la locuința-), pe care nu le-au văzut și care au fost reparate și nu și-au însușit drept cauză a degradărilor lipsa de lumină si, locuința din - nr.23 având lumină și prin ferestre.
S-au constatat degradări la magazia din nr. 23 si surpare de teren, însă nu din cauza construcției din - nr. 21.
Din observațiile efectuate la expertiza tehnică pe teren s-a constatat că la imobilul din-, la capul adiacent celui din-, au apărut degradări în pereți, respectiv: fisuri verticale cu deschideri variabile de la 2 mm la cea 5 mm și fisuri orizontale sau înclinate în zona cabinei WC, fisuri care nu sunt cauzate de nerespectarea autorizați ei de construire a imobilului din-.
verticale ar fi putut să se producă neexistând o bună țesere a cărămizilor la execuția clădirii respective din str. V 14, iar fisurile orizontale, aflate în pereții adiacenți ai unui fost WC, ceea ce au făcut experți să creadă că provin de la o tasare neuniformă a terenului de fundare, datorat unei umezeli necontrolate (pierderi de apă din haznale neetanșe, spargeri de conducte în pământ) și inexistența unor fundații corespunzătoare; deasupra golului de intrare în WC nu există buiandrug. În încăperea dinaintea WC-ului există o hazna, care nu funcționează, umplută cu resturi de materiale, neputându-se constata dacă pereții acesteia sunt protejați la interior prin tencuire cu mortar de ciment.
Instanța a mai reținut că din raportul de expertiză tehnică, întocmit de către expert tehnic, rezultă că imobilul din V nr. 14 (corpurile D și E) a suferit degradări, constând din fisuri la pereți, cauzate printre altele de: existența a trei haznale vechi: două în corpul E (str. V nr. 14) și una situată în curtea din- ( lângă corpul E), toate cu pereți necorespunzători, care permit infiltrarea lichidelor din haznale spre fundațiile celor două corpuri (D și E), cu efecte negative asupra stabilității terenului de fundare.
În completarea măsurilor propuse de expert tehnic AT ing., se recomandă - de experți și injectarea fisurilor.
Având în vedere procesul-verbal pentru lucrări ascunse din 15.09.1998 rezultă că au fost executate subturnări la fundațiile transversale din axul 10 ( linia de hotar dintre- și-), respectiv la fundațiile zidurilor corpurilor D și E din zona de tangență cu imobilul din-.
La data inspectării clădirilor - - și -, s-a constatat că există un rost între cele două clădiri, liber la partea de sus pe o înălțime de circa 2,1, fapt care a făcut experții să considere că influența în cazul unui seism nu afectează stabilitatea si siguranța în exploatare a celor două clădiri, care au înălțimea si perioadele proprii de vibrație apropiate. De altfel, procesul-verbal pentru lucrări ascunse din 03.07.1999, se confirmă că rostul curățat parțial în zonele laterale, în conformitate cu recomandările expertizei tehnice întocmite de ing..
Cu privire la infracțiunea de prev. de art. 217.pen. instanța a reținut că din raportul de expertiză nr.4457/01.06.2007 efectuat în cauză rezultă că lucrările de construcție efectuate de către inculpata la imobilul din- nu reprezintă cauza degradării imobilelor părților vătămate, imobilul din- nu prejudiciază exploatarea imobilului din-.
Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina incu1patei săvârșirea faptei de distrugere, atâta timp cât din ansamblul probatoriu a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă a infracțiunii.
Cu privire la infracțiunea de prev. de art. 220 instanța a reținut că, pentru existența infracțiunii de tulburare de posesie, este necesar să existe elementul material al infracțiunii constând într-o acțiune de ocupare, în totalitate sau în parte, a unui imobil aflat în posesia altuia or, din raportul de expertiză nr.4457/01.06.2007 rezultă că imobilul inculpatei, respectiv construcția supraetajată din - nr.21 nu încalcă dreptul proprietății din nr.23. Corpul de construcție realizat la limita proprietății care se învecinează cu partea vătămată este conformă cu autorizația de construcție nr. 28/12044/10.07.1998.
Pe latură civilă, instanța a reținut că părțile vătămate - petenții și s-au constituit părți civile în cauză cu o sumă reprezentând daune materiale, fără a preciza cuantumul sumei, arătând că acest cuantum urma să fie stabilit de către experții tehnici desemnați în cauză. În raport de dispozițiile art. 998-999.civ. instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Mai mult, s-a reținut că părțile civile nu au făcut în cauză dovada prejudiciului suferit deși această probă le incuba potrivit art. 1169.civ.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel petenții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr.40/A/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală au fost admise părților vătămate și formulate împotriva sentinței penale nr.1710/20.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-.
A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:
În temeiul art.278/1 alin.8 lit.b pr. pen. s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B în vederea începerii urmăririi penale față de cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere prev.de art.217 pen. și a infracțiunii de tulburare de posesie prev.de art.220 pen. la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere prev.de art.217 pen. și a infracțiunii de tulburare de posesie prev.de art.220 pen. la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
A înlăturat dispozițiile prev.de art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.g pr. pen. privind încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de:
-inculpata cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev.de art.192 alin.1, art.193, art.288 alin.1, art.289, art.291, art.292 din pen. și art.21 lit.a din Legea nr.50/1991;
- cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev.de art.289 și art.291 pen.;
- cu privire la săvârșirea infracțiunii prev.de art.249 pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a înlăturat dispoziția privind obligarea părților vătămate la plata a câte 175 la fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către inculpatul.
S-a înlăturat dispoziția privind obligarea părților vătămate la plata a câte 500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către inculpatele și.
În temeiul art.192 alin.3 pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art.192 a1.2 pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații, și, respectiv partea vătămată.
Prin decizia penală nr. 626 din 15. 05. 2008 Curtea de APEL BUCUREȘTI -Sectia I-a Penală, onform art. 38515pct. 2 lit. c pr. pen. a admis recursurile declarat de inculpații, și împotriva deciziei penale nr. 40/A/23.01.208 a Tribunalului București - Secția I-a Penală.
În baza art. 3859pct. 10. pr. pen. a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina acestuia.
Cauza fost înregistrată pe rolul Tribunalului București -sectia a-II- Penală sub nr. 24994/3/ 26. 06. 2008.
Rejudecând după casare, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, prin decizia penală nr. 657/A/15.10.2008 a respins ca nefondate, apelurile declarate de părțile vătămate și împotriva sentinței penale nr. 1710/20. 09. 2007 pronunțată de Judecatoria sectorului 1
A obligat apelanții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat, precum și la câte 150 lei fiecare către părțile vătămate-intimate și.
Examinând hotărârea instanței de fond prin prisma criticilor formulate de părțile vătămate și si, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform disp. art. 371. pr. pen. dispozițiuni care reglementează caracterul devolutiv al acestei căi de atac Tribunalul a constatat următoarele:
Critica formulată de apelantul-parte vătămată referitoare la pretinsa nepronunțare unei soluții de către instanța de fond cu privire la infracțiunile de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 pen. tulburare de posesie prev.de art. 220.pen. violare de domiciliu prev. de art. 192 pen. și amenințare prev. de art. 193 pen. infracțiuni reclamate de această parte vătămată ca fiind săvârșite de inculpata este privită de tribunal ca neîntemeiată.
Astfel, în considerentele hotărârii apelate, instanța reținând caracterul continuat al infracțiunii prevăzută de art. 220.pen. arată că " în conformitate cu declarațiile părților vătămate respectiva suprafață de teren continuă să fie și în prezent ocupată În prezenta cauză, întrucât conform declarațiilor părților vătămate ocuparea imobilului nu a încetatinfracțiunea nu s- epuizat " ( fila 396 verso) analizând astfel faptele de tulburare de posesie pe care ambele părți vătămate le-au reclamat ca fiind săvârșite de inculpata și cu privire la care instanța de fond dispus în mod temeinic și legal achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. pr. pen. rap. la art. 10 lit. pr. pen.
De asemenea, instanța de fond s- pronunțat si cu privire la faptele de distrugere reclamate de părțile vătămate și, în considerentele sentinței reținându-se pe baza concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 4457/1.06.2007 întocmit de experți tehnici specializați în construcție faptul că imobilul din- nu prejudiciază exploatarea imobilului din- (parte vătămată ), magazia din- fiind degradată prin neîntreținerea acesteia iar la imobilul din- (parte vătămată ), au apărut degradări în pereți care însă nu sunt cauzate de nerespectarea autorizației de construire imobilului din-.
Instanța de fond, pronunțându-se asupra infracțiunilor prev. de art. 220 pen. și art. 217 pen. reclamate de ambele părți vătămate a mai retinut, în mod temeinic pe baza aceluiași nou raport de expertiză tehnică faptul că la data inspectării clădirilor - - și - s-a constatat că există un rost între cele două clădiri, liber la partea de sus pe înălțime de cca 2,1, fapt care făcut expertii să considere că influența în cazul unui seism nu afectează stabilitatea si siguranța în exploatare celor două clădiri, care au înălțimea și perioadele proprii de vibrație apropiate.
Cât privește infracțiunile prevăzute de art. 193 pen. și art. 192 pen. instanța de fond în mod legal, având în vedere disp. art. 122, 124 pen. precum și datele la care se reclamă de către cele două părti vătămate că ar fi fost săvârșite faptele, a dispus încetarea procesului penal urmare intervenirii prescripției speciale răspunderii prescripției speciale răspunderii penale.
Astfel, în cuprinsul hotărârii apelate instanța de fond reține: "analizând cu prioritate aspectul prescripției răspunderii penale, instanța constată că faptele. sesizate de părțile vătămate au fost săvârșite în perioada 1998- 1999"(395 verso).
Cât privește latura civilă a cauzei, deși părțile vătămate și s-au constituit părți civile, în mod temeinic instanța de fond a respins acțiunea acestora câtă vreme pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale iar pe de altă parte, părțile vătămate nu au precizat suma cu care înțeleg să se constituie părți civile și nici nu au făcut vreo dovadă a prejudiciului suferit deși această probă le incumba potrivit art. 1169. civ. acțiunea civilă fiind guvernată de principiul disponibilității.
Tribunalul a privit ca nefondat și apelul declarat de partea vătămată; astfel cum temeinic și legal s- reținut de instanța de fond din raportul de expertiză nr. 4457/1.06.2007 rezultă că lucrările de construcție efectuate de inculpata la imobilul din-, nu reprezintă cauza degradării imobilelor părților vătămate și imobilul din- nu prejudiciază exploatarea imobilului din-, precum și faptul că imobilul inculpatei nu încalcă dreptul proprietății din - 23, corpul de construcție realizat la limita proprietății ce se învecinează cu apelanta -parte vătămată fiind conform cu autorizația nr. 28/12044/10. 07. 1998.
În mod legal și temeinic, instanța de fond constatat intervenită prescripția specială răspunderii penale cu privire la faptele descrise de părtile vătămate și care corespund conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 192 alin. 1.pen. art. 193 pen. art. 288 alin. 1.pen. art. 289.pen. art. 291 pen. art. 292 pen. art. 21 lit. a și din Legea nr. 50/ 1991 precum și faptelor pentru care fost cercetată inculpata - art. 249, art. 289 și art. 291 pen. dată fiind perioada în care se reclamă că acestea au fost săvârșite precum și disp. art. 124 pen.
În ceea ce privește critica formulată de apelantul în sensul că instanța de fond nu ținut seama de concluziile expertizei tehnice si suplimentului de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, Tribunalul constatat-o neîntemeiată, în cauză fiind efectuat un nou raport de expertiză tehnică de către doi experți tehnici specializați în construcții, probă dispusă la solicitarea părților vătămate și care conține elemente privitoare la situația de fapt în prezent.
Tribunalul a privit ca neîntemeiată și critica formulată de apelantul referitoare la gresita obligare acestuia la plata cheltuielilor judiciare către și motivat de faptul că în cauză față de cei doi inculpați au fost efectuate cercetări urmare tocmai plângerilor formulate de părtile vătămate și împotriva Rezoluției nr. 1166/P/ 12. 12. 2005 Parchetului de pe lângă Judecatoria sectorului 1 B prin care s- dispus neînceperea urmării penale față de ( ) și și respectiv aplicarea unor sancțiuni administrative învinuitei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249 pen. iar prin încheierea de ședință din 29.06.2006, instanța admis plângerile, a desființat în tot rezoluția și ordonanța nr. 29/II-I/2006 și retinut spre judecare cauza privind și pe inculpații pentru infracțiunile prev. de art. 249, art. 289, art. 291 pen. si pentru infracțiunea prev. de art. 249.pen.
Împotriva hotărârilor au declarat recurs părțile vătămate și.
Partea vătămatăa criticat soluțiile pronunțate în cauză sub aspectul laturii penale - în sensul că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatei pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburare de posesie, respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpatelor și, sub aspectul soluționării laturii civile și al cheltuielilor judiciare la care a fost obligată către intimați.
Recursul nu a fost întemeiat pe nici unul din cazurile de casare prevăzute de lege, motivele fiind depuse la data de 14 noiembrie 2008.
Partea vătămatăa criticat cele două hotărâri pronunțate pe mai multe aspecte.
Astfel a arătat că ambele instanțe nu s-au pronunțat cu privire la toate faptele reclamate de partea vătămată și reținute în sarcina inculpatei și la toate probele administrate, de natură să garanteze drepturile petentului și să influențeze soluția procesului. Cu privire la primul aspect recurentul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat în legătură cu infracțiunile de distrugere și tulburare de posesie reclamate de acesta, dând o soluție doar cu privire la infracțiunile sesizate de partea vătămată . În ceea ce privește al doilea aspect, recurentul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la declarațiile martorilor și G, precum și cu privire la expertiza tehnică și suplimentul la aceasta întocmite de expertul, probe care confirmă situația de fapt expusă prin plângerile părții vătămate.
Totodată, recurentul a mai criticat și soluția de achitare a inculpatei pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburare de posesie, soluție pronunțată, în opinia recurentului, ca urmare a faptului că ambele instanțe au comis o eroare gravă de fapt. Astfel, s-a arătat că infracțiunea prev. de art. 220 alin. 1. pen. este dovedită de declarațiile martorilor și G, iar că infracțiunea prev. de art. 217 alin. 1. pen. de expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, la pronunțarea soluției instanța de fond având în vedere doar pe cea efectuată în cursul cercetării judecătorești.
Recurentul mai critică și obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către intimații și, deși nu a formulat plângere penală și plângere împotriva rezoluției procurorului, iar față de aceștia instanța de fond a dispus încetarea procesului penalin.
Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 10 și 18. pr. pen. motivele de recurs fiind depuse la data de 03.03.2009.
Cu ocazia dezbaterilor recurentul a mai arătat că întrucât există o neconcordanță între data primirii dosarului la Tribunalul București, respectiv 25.06.2008 și nu 20.06.2008, apreciază că soluționarea apelului s-a făcut cu lipsa dosarului de urmărire penală, acesta fiind motivul pentru care instanța de apel nu a analizat probele administrate în cursul urmăririi penale și nici nu s-a pronunțat în legătură cu acestea. Aceste aspecte sunt reluate și prin nota depusă la dosar la data de 12.03.2009.
Această din urmă critică nu a fost încadrată în nici un caz de casare prev. de lege.
Analizând recursurile pronunțate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu conform art. 3859alin. 3. pr. pen. Curtea apreciază că acestea sunt nefondate pentru motivele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 38510alin. 2. pr. pen. motivele de recurs trebuie depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Sancțiunea nerespectării celor menționate anterior constă în faptul că instanța va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859alin. 3. pr. pen. se iau în considerare din oficiu.
Întrucât primul termen de judecată a fost fixat la 17.11.2008, Curtea constată că nici unul dintre recurenți nu a respectat termenul prevăzut de lege și aceștia au depus motivele de recurs la o dată ulterioară.
În aceste condiții, instanța de recurs va analiza motivele părților vătămate doar prin prisma cazurilor de casare ce pot fi invocate din oficiu potrivit legii.
Cu privire la recurenta parte vătămată, Curtea constată că aceasta arată că "nu s-a ținut cont de probele ce se află la dosar", cu referire expresă la raportul de expertiză întocmit de către expertul la data de 04.07.2006 ( 39 dosar apel nr-).
Referitor la cele susținute de către recurenta parte vătămată, Curtea constată că prima critică privește faptul că instanțele nu au avut în vedere probele din dosar, fără a preciza care dintre acestea nu au fost avute în vedere. O astfel de critică formulată generic nu poate face obiectul analizei instanței de recurs.
În ceea ce privește omisiunea instanței de apel dea se pronunța cu privire la expertiza întocmită de către expertul, Curtea constată că este vorba de o probă extrajudiciară, întocmită într-o altă cauză, care nu poate fi avută în vedere în prezentul dosar.
În cauza dedusă judecății, se constată că instanța de fond la termenul din data de 11.01.2007 a încuviințat cererea părților vătămate de efectuare a unui raport de expertiză tehnică, ale căror concluzii au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.
Față de cele arătate, Curtea apreciază că solicitările recurentei, care ar putea fi încadrate în cazul de casare prev. de art. 3859pct. 10. pr. pen. nu sunt întemeiate.
Totodată, recurenta critică modalitatea de interpretare a probelor de către instanțe care au condus la achitarea inculpatei pentru infracțiunile de distrugere și tulburare de posesie, critică ce excede cazurilor de casare prev. de art. 3859alin. 3. pr. pen.
În ceea ce privește nemulțumirile părții vătămate legate de perioada în care s-a soluționat dosarul ceea ce a condus la încetarea procesului penal pentru unele infracțiuni ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, acestea nu pot fi analizate de C în lipsa incidenței unui caz de casare prevăzut de lege.
Cu privire la susținerea referitoare la greșita respingere a pretențiilor civile, Curtea o apreciază neîntemeiată în condițiile în care cu ocazia audierii de către instanța de fond partea vătămată nu a precizat suma cu care se constituie parte civilă, lăsând-o la aprecierea expertului tehnic.
Critica referitoare la greșita obligare a sa la plata cheltuielilor judiciare către intimați nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare prev. de art. 3859alin. 3. pr. pen. în condițiile în care aspectele ce vizau greșita aplicare a legii au fost abrogate prin Legea nr. 356/2006.
În consecință, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată.
Referitor la partea vătămată, Curtea constată că aceasta a criticat soluția sentința penală întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate faptele reținute în sarcina inculpatei și pentru care a formulat plângere penală.
Se arată de către recurent că instanțele au omis să dea o soluție pentru infracțiunile de amenințare, prev. de art. 193. pen. distrugere, prev. de art. 217 alin. 1. pen. și tulburare de posesie, prev. de art. 220. pen.
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 193. pen. Curtea constată că instanța de fond a reținut că ambele părți vătămate au formulat plângere împotriva inculpatei întrucât aceasta din urmă i-a amenințat. Având în vedere că faptele pentru care s-au formulat plângeri au fost săvârșite în luna aprilie a anului 1998, respectiv în toamna aceluiași an, instanța de fond a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale, așa încât nu se poate aprecia că nu s-a pronunțat pe infracțiunea pentru care partea vătămată a formulat plângere.
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 220. pen. instanța de fond a arătat că în conformitate cu declarațiile părților vătămate, respectiva suprafață de teren continuă să fie ocupată, infracțiunea nefiind epuizată. Situația este aceeași și în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 217. pen.
Astfel, instanța de fond, după ce face o analiză a materialului probator, constând în declarațiile părților, declarațiile martorilor, expertizele întocmite în cadrul procesului penal, cât și înscrisurile depuse, își însușește concluziile expertizei efectuate, la cererea părților vătămate, în cursul cercetării judecătorești, în sensul că lucrările de construcție efectuate de inculpata la imobilul din- nu reprezintă cauza degradării imobilelor părților vătămate. S-a apreciat că nu se poate reține în sarcina inculpatei infracțiunea de distrugere atâta timp cât din ansamblul probator a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă.
Față de cele arătate, Curtea constată că solicitarea recurentului de casare a celor două hotărâri întrucât s-a omis pronunțarea asupra infracțiunii de distrugere reclamată de partea vătămată este nefondată.
Referitor la pretinsa omisiune a instanței de fond de pronunțare asupra infracțiunii de tulburare de posesie, Curtea reține următoarele:
Prin plângerea inițială depusă la data de 26 august 1998 la organele de poliție partea vătămată a solicitat cercetarea modului în care s-au realizat lucrările de construcție la imobilul situat în- întrucât apreciază că au fost încălcate dispozițiile legale, fiindu-i avariată grav propria locuință.
În declarația dată ulterior la data de 16 noiembrie 2000, partea vătămată a arătat că își menține plângerea formulată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere întrucât construcția din - s-a executat fără acordul său.
Totodată într-un memoriu adresat Prim Procurorului de pe lângă Tribunalul București partea vătămată a arătat că a formulat plângere împotriva inculpatei sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 21 lit. b din Legea nr. 50/1991, art. 192, art. 217, art. 288 și art. 291. pen.
Cu ocazia audierii din cursul cercetării judecătorești partea vătămată a declarat că nu-și mai amintește dacă a formulat plângere pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.
Față de cele arătate anterior, în condițiile în care recurentul nu a formulat plângere pentru infracțiunea de tulburare de posesie, faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe această infracțiune nu este un motiv pentru casarea hotărârii.
Împrejurarea că tribunalul a reținut în mod greșit că și partea vătămată a formulat plângere pentru infracțiunea de tulburare de posesie, nu obligă, în nici un fel Curtea să se pronunțte pe această infracțiune, în lipsa unei plângeri penale pe acest aspect.
Referitor la criticile recurentului privind omisiunea instanțelor de a se pronunța asupra unor probe administrate, Curtea le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Împrejurările rezultate din declarațiile celor doi martori indicați de către recurent au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, declarația martorului fiind chiar redată în considerentele hotărârii. Totodată, instanța de fond a avut în vedere la analiza materialului probator și expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, respectiv suplimentul la aceasta. Faptul că soluția instanței nu s-a bazat pe aceste probe nu echivalează cu nepronunțarea asupra unor probe administrate, pentru a fi incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 10. pr. pen.
În consecință, față de cele arătate, Curtea constată că primul motiv de recurs este neîntemeiat și nu se impune casarea hotărârilor pe acest aspect.
O altă critică formulată privește greșita achitare a inculpatei ca urmare a faptului că ambele instanțe au comis o eroare gravă de fapt, încadrată de către recurent în cazul de casare prev. de art. 3859pct. 18. pr. pen.
Așa cum s-a arătat anterior, motivele de recurs au fost depuse pentru petentul recurent de către apărătorul ales al acestuia la data de 03.03.2009, în condițiile în care primul termen de judecată a fost acordat la data de 17.11.2008, cu mult peste termenul limită prev. de art. 38510. pr. pen.
Potrivit art. 3859alin. 3. pr. pen. cazul de casare prev. în alin. 1 pct. 18 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, situație care nu este incidentă în cauză.
Față de cele arătate, Curtea constată că nu poate analiza cazul de casare invocat de către recurent.
În ceea ce privește critica recurentului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către și - care nu a fost încadrat de către acesta într-un motiv de casare - Curtea constată, așa cum s-a arătat anterior și în cazul recurentei, că nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare, așa încât nici acest aspect nu poate fi cenzurat din punctul de vedere al legalității măsurii procesuale.
Referitor la aprecierile aceluiași recurent în sensul că instanța de apel nu a fost în posesia dosarului de urmărire penală la momentul pronunțării deciziei, Curtea constată că aceste critici nu au fost încadrate în nici un caz de casare.
De asemenea, susținerile recurentului privind data primirii dosarului la tribunal respectiv 26.06.2008 și nu 20.06.2008 nu au relevanță, în condițiile în care decizia a fost pronunțată la data de 15.10.2008.
Din verificările efectuate în sistemul Ecris rezultă că dosarul cauzei la care se afla atașat dosarul de urmărire penală a fost restituit de către Curtea de Apel Secția I Penală la data de 18.06.2008 la Tribunalul București Secția a II-a Penală (dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la 26.06.2008 - 1 dosar apel) și a fost înaintat ulterior Curții la data de 11.02.2009 de către aceeași secție a tribunalului.
În aceste condiții, susținerile recurentului în sensul că instanța de apel a pronunțat o soluție fără a avea la dispoziție întreg dosarul nu sunt întemeiate.
Chiar dacă tribunalul nu ar fi avut dosarul în integralitate la soluționarea apelului, acest aspect trebuia să fie sesizat la acel moment și nu ulterior în calea de atac.
Față de cele arătate, Curtea va respinge ca nefondat și recursul declarat de partea vătămată.
În aceste condiții, recurenții urmează a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat și a cheltuielilor de judecată efectuate de către intimați, în mod egal.
În consecință, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge recursurile declarate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și art. 193 alin. 6. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile vătămate și împotriva deciziei penale nr. 657/15.10.2008 pronunțate de Tribunalul București Secția a II-a Penală și sentinței penale nr. 1710/20.09.2007 a Judecătoriei Sectorului 1
Obligă fiecare recurent la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat, precum și la câte 372 lei către intimatul, respectiv la câte 375 lei către fiecare dintre intimatele și.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. ES/01.04.2009/2 ex.
Dact. AA
Președinte:Simona EnceanJudecători:Simona Encean, Silvia Cerbu, Lucia Rog
