Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 148/2009
Ședința publică de la 12 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Monica Farcaș
Grefier - -
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Statul Român reprezentat de ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Sibiu împotriva deciziei penale nr. 6/07 ianuarie 2009 în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat cu delegație de apărător ales al inculpatei intimate - și avocat cu delegație din oficiu pentru inculpata -, lipsă fiind reprezentantul părții civile recurente și inculpata intimată -.
S-a făcut referatul cauzei după care avocata inculpatei a depus la dosar concluzii scrise.
Avocatul desemnat din oficiu pentru inculpata intimată a solicitat a se lua act de încetarea mandatului de asistență judiciară având în vedere că s-a prezentat avocatul ales.
Avocat inculpatei a învederat instanței că inculpata este stabilită în Germania și are cunoștință despre proces.
Nefiind alte cereri de formulat instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatei a solicitat respingerea recursului declarat de partea civilă ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că în raport de probele administrate în cauză, în mod corect a fost reținută vinovăția doar pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 333/13 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 63 alin. 3 Cp. a fost condamnată inculpata, zisă "", nume anterior, fiica lui și, născută la data de 04.04.1954 în municipiu Mediaș, jud. Sibiu, cetățean român, văduvă, fără antecedente penale, domiciliată în Mediaș, str. ---, nr. 27,. 4, se. A,. 16,. -, la pedeapsa amenzii de 1000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prin stopaj la sursă cu prejudiciu de 860 lei, nerecuperat.
S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 63 Cp.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cp.p., a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de folosirea bunurilor societății comerciale în scop contrar intereselor acesteia prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
În baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. d Cp.p. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.P.P. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals în contabilitate prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art.289 Cp.
A fost obligată inculpata să plătească părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu, suma totală de 860 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care s-au adăugat dobânzile, penalitățile de întârziere aferente, calculate până la achitarea datoriei.
Au fost respinse celelalte pretenții bănești formulate de partea civilă.
S-a constat că onorariul cuvenit expertului contabil, în sumă de 1500 lei, a fost achitat în întregime și s-a dispus eliberarea sumei acestuia.
A fost obligată inculpata să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în fapt că inculpata - a fost asociat al unei societăți comerciale denumite SC "". Pe baza unei procuri de administrare, din 25 ianuarie 2002, dată de ceilalți doi asociați ai firmei, numiții și, inculpata s-a ocupat efectiv de administrarea și conducerea activității societății comerciale. Aceste împrejurări rezultă din înscrisurile aflate în copie la filele 76 și 170 dosar fond.
de faptul că în perioada iulie - octombrie 2005, întreg patrimoniul firmei a fost vândut la licitație pentru recuperarea creanțelor diverșilor creditori, persoane fizice, iar societatea figura cu datorii restante către bugetul de stat, organele inspecției fiscale au procedat la efectuarea unui control în perioada 07.09.2006-19.10.2006 asupra modului în care a fost administrată firma și conduse evidențele contabile. De pe urma acestui control, s-a făcut o sesizare penală, care a fost și actul pe baza căruia a fost declanșată, începută urmărirea penală și apoi, pusă în mișcare acțiunea penală, inculpata fiind trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunilor menționate.
Instanța a apreciat că probele cauzei atestă în mod indubitabil că în perioada februarie 2004 septembrie 2005, inculpata - în baza mandatului de reprezentare dat de ceilalți doi asociați a contractat o serie de împrumuturi în valută de la diferite persoane fizice pentru care au fost întocmite înscrisuri în formă autentică fie la aceeași dată cu cea a contractării împrumutului fie la o dată ulterioară. Astfel din înscrisurile de la filele 173-182 dosar fond, rezultă că inculpata a luat cu împrumut suma totală de 7700 euro de la martorul, primită în tranșe în data de 10.05.2005; 29.04.2005; 04.04.2005; 03.03.2005; 19.02.2005; 20.04.2004- filele 161,177 dosar fond. De la martorul a primit suma de 8800 euro, prima dată suma de 5300 euro în 07.04.2004 și apoi 3500 euro în data de 24.08.2005 - conform 164,175 dosar fond. De la martorul, a primit suma de 5000 euro în data de 31.08.2005 - filele 165,174 dosar fond; de la martorul suma de 7000 euro primită în data de 12.01.2005, contractul fiind încheiat ulterior în 30.08.2005 conform filei 166-173 dosar fond. De la martorul a primit suma de 4000 euro, potrivit filei 168, 242 dosar fond; de la martorul, suma de 13.100 euro primită în data de 17.09.2005; de la martorul, suma de 6000 euro, fila 180 dosar; de la martorul
, suma de 4.000 euro primită în tranșe în data de 12.02.2004, 03.09.2004, 18.01.2005,04.02.2005 conform filei 182 dosar și de la martorul a primit suma de 6500 euro, în data de 31.08.2005 conform filei 182 dosar. Sumele sunt importante, iar inculpata este acuzată că a folosit acești bani în interesul propriu întrucât sumele de bani nu erau evidențiate în scriptele contabile decât numai după ce martorii enunțați nu și-au recuperat creanțele din prețul obținut de pe urma vânzării la licitație a activelor patrimoniului societății. în această privință este de precizat că nici o probă nu oferă un indiciu precum că acești bani au fost folosiți în interesul propriu al inculpatei, în vreuna din modalitățile concrete care să ateste o astfel de destinație. atunci când afirmă acest fapt, consideră instanța de fond, se bazează practic pe o prezumție dedusă din împrejurarea simplă că împrumuturile nu figurează ca fiind înregistrate în bilanțul din 30.09.2005 și în conturile în care ar fi trebuit să se reflecte aceste operațiuni contabile; nefiind înregistrate se consideră că banii ar fi fost folosiți de către inculpată în scop personal. Această deducție însă nu se certifică a fi conformă cu realitatea, probele cauzei dovedind contrariul unei astfel de situații.
Se mai menționează în hotărârea atacată, că împrejurările de fapt enunțate coroborate cu mențiunea din raportul inspecției fiscale anume că societatea și-a încetat activitatea numai începând cu data de 01.11.2005, deci la o dată ulterioară ultimului împrumut contractat, denunță existența unor indicii asupra faptului că banii împrumutați deși nu au fost evidențiați în bilanțul de la sfârșitul trimestrului III al anului 2005, au fost folosiți în fapt în interesul societății, neexistând nici cea mai mică dovadă că inculpata ar fi folosit bani în interesul său personal. De altfel, jurnalul de casă este tot un document de evidență contabilă, iar faptul că inculpata a depus sume de bani împrumutate, chiar înainte de a fi întocmite actele în formă autentică, susțin buna credință și nicidecum reaua credință la care face referire textul legal care incriminează fapta respectivă ca fiind infracțiune. Mai mult în măsura în care într-adevăr inculpata ar fi folosit cu rea credință acești bani în scop contrar societății pe care o administra, primii prejudiciați ar fi fost ceilalți doi asociați, dar cu toate acestea nici unul dintre ei nu au reclamat o astfel de situație, sesizarea fiind făcută și depusă de către organele fiscale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, solicitând obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente, la întreaga sumă constatată cu titlu de prejudiciu de organul de inspecție și expertiza contabilă efectuată.
Prin decizia penală nr. 6/07 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr- s-a dispus respingerea apelului declarat de partea civilă Statul Român prin ANAF - DGFP Sibiu împotriva sentinței penale nr. 333/2008 a Judecătoriei Mediaș.
În considerentele deciziei, Tribunalul Sibiua reținut următoarele aspecte de fapt și de drept.
În ce privește săvârșirea infracțiunii de folosirea bunurilor societății comerciale în scop contrar intereselor acesteia, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, din actele existente la dosar, și anume bilanțul contabil de la sfârșitul trimestrului III al anului 2005 și jurnalul de casă, rezultă că banii împrumutați au fost folosiți în interesul societății, nefiind dovedită reaua-credință a inculpatei și nici interesul acesteia în a folosi banii în scop personal.
De altfel, în mod corect prima instanță a reținut aspectul că ceilalți asociați nu au reclamat o atare situație, sesizarea fiind făcută și depusă de organele fiscale.
În ce privește săvârșirea infracțiunilor de fals în contabilitate și evaziune fiscală, tribunalul reține că sumele primite în urma încheierii contractelor de împrumut sunt evidențiate în jurnalul de casă, care este tot un act contabil, iar intenția de fraudare a statului nu subzistă, câtă vreme nu există nici un fel de prejudiciu din neînregistrarea lor.
Mai mult, această datorie apare menționată în balanța din 31.12.2005, astfel încât omisiunea înregistrării contractelor nu este consecința intenției.
Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, din raportul inspecției fiscale rezultă că sumele reținute în plus de către organele fiscale ca fiind datorate de societatea administrată de inculpată sunt consecința unor recalculări efectuate de inspectori strict pe baza metodei, cu toate că inculpata a folosit atât metoda, cât și determinarea stocului în funcție de metoda mediei prețurilor.
Astfel, în mod corect prima instanță a considerat că diferența de impozit pe profit aferentă perioadei 01.01.2004 - 31.12.2005 și a celei privind -ul aferentă perioadei 01.01.2001 - 31.07.2006, provine exclusiv din efectuarea unor operații de recalculare a bazei de impozitare, prin reaprecierea unor cheltuieli ca fiind deductibile, în condițiile în care toate veniturile firmei au fost evidențiate contabil, astfel încât aceste diferențe nu sunt consecința vreunei intenții de fraudă a inculpatei, care să se concretizeze în vreuna dintre formele prevăzute de lege.
În legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală prin stopaj la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, Tribunalul reține că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 26.08.2005, anterior actele de evaziune fiscală fiind definite și reglementate de Legea nr. 87/1994, unde nereținerea și nevărsarea taxelor era reținută ca fiind contravenție.
Astfel, în ce privește luna mai 2005, această faptă nu intră sub incidența Legii nr. 241/2005, iar pentru cealaltă perioadă, cu toate că au fost reținute contribuțiile de către angajator, nu s-au făcut vărsămintele legale la bugetul statului, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prin stopaj la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, în sarcina inculpatei.
Pedeapsa a fost corect individualizată și dozată, respectându-se prev. art. 52 și 72.pen.
De asemenea, și latura civilă a fost corect soluționată, în sensul că inculpata datorează părții civile numai prejudiciul aferent lunilor septembrie - octombrie 2005, celelalte sume solicitate neputând fi reținute în sarcina inculpatei, neexistând vinovăția acesteia pentru faptele care au condus la acest prejudiciu.
Astfel, în baza considerentelor enunțate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul formulat, menținându-se hotărârea atacată.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 385/3 pr.penală partea civilă ANAF - DGFP Sibiu aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie și care, reiterând aceleași aspecte ca și în apel solicită obligarea în solidar a inculpatei cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata sumelor din constituirea de parte civilă reprezentând obligațiile de plată la bugetul general consolidat al statului (151.907 lei cu dobânzi și penalități până la data plații) efect al săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală (memoriu depus la 3-5 dosar recurs).
Curtea a constat că inculpata intimată nu a fost audiată în nici o fază a procedurilor, deși s-au depus diligențe ferme în acest sens.
Apărătorul ales al inculpatei a învederat Curții că inculpata este plecată din țară și că nu înțelege să se prezinte.
În cauză inculpata, prin apărătorul său ales, a depus concluzii scrise (11-13 dosar recurs).
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385/9 alin.3 pr.penală Curtea constată că recursul nu este fondat.
1. Curtea reține că instanța a dat o dezlegare concretă laturii penale a cauzei, stabilind în mod clar și neechivoc în considerarea actelor și lucrărilor de la dosar, că inculpata nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, acestei fapte lipsindu- elementul volitiv intențional.
2. Curtea constată, sub acest aspect, că apărările inculpatei sunt suficiente și pertinente, conformate de însăși raportul întocmit cu ocazia inspecției fiscale și raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
3. Curtea sesizează că, în speță, sumele reținute ca fiind datorate de către societate reprezintă consecința unor recalculări efectuate de organele de control utilizând o altă metodă ().
4. Curtea reține, de asemenea, apărarea intimatei în sensul că diferența de impozit pe profit provine exclusiv din efectuarea operațiunilor de recalculare a bazei de impozitare, în condițiile în care toate veniturile firmei au fost evidențiate contabil, realitate ce se poate deduce din actele și înscrisurile de la dosar și care elimină orice intenție de fraudare din partea inculpatei.
5. Întrucât în sarcina inculpatei nu poate fir reținută vreo culpă, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 998.civil prin raportare la art. 14.pr.penală.
Curtea arată, de asemenea, că soluția de respingere a pretențiilor civile este justificată și în raport cu dispozițiile art. 346 alin.2 pr.penală.
Față de cele ce preced, Curtea conform art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.penală va respinge ca nefondat recursul părții civile.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă ANAF prin DGFP Sibiu împotriva deciziei penale nr. 6/07.01.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. VV 2 ex/19.03.2009
,
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Leontin Coraș, Monica Farcaș
