Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 149/2009

Ședința publică de la 12 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș

JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș

Grefier - -

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/19 ianuarie 2009.pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent asistat de avocat cu delegație din oficiu.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul a învederat instanței că nu dorește să dea declarație și a solicitat aplicarea unei sancțiuni cu amendă deoarece are rate de achitat.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și rejudecând, a se pronunța o hotărâre de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit.b1.pr.penală precizând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În subsidiar a solicitat reținerea.disp. art. 74, 76 cod penal și a se reduce pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, spre minimul general având în vedere că a recunoscut și regretat fapta comisă, are trei copii minori și are de plătit lunar anumite rate.

Reprezentanta parchetului a solicitat admiterea recursului inculpatului dar numai sub aspectul înlăturării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.a teza I cod penal și respingerea motivelor de recurs invocate de inculpat precizând că inculpatul a mai fost condamnat anterior iar pedeapsa a fost just individualizată și modalitatea de executare corect stabilită.

Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat reducerea pedepsei.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din 25.11.2008, Judecătoria Aac ondamnat inculpatul:

- în baza art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 republicată, cu art. 37 lit. b și 39.pen. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere;

- în baza art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 republicată, cu art. 37 lit. b și 39.pen. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge;

- în baza art. 89 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 republicată, cu art. 37 lit. b și 39.pen. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei;

- în baza art. 33 lit. a și 34.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 4 luni închisoare sporită la 2 ani și 6 luni închisoare;

- în baza art. 71 alin. 2.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a-b pen.

S-a reținut prin hotărâre că în după-amiaza zilei de 05.04.2008 inculpatul a consumat băuturi alcoolice mai întâi în satul - Jud. Sibiu, iar apoi a mers în satul unde a consumat două sticle de bere de litri fiecare.

după ora 2100 deși nu poseda permis de conducere s-a urcat la volanul autoturismului marca 1310 cu nr. de înmatriculare - (proprietatea inculpatului ) și s-a deplasat în comuna, mai întâi pe drumul comunal iar apoi pe DJ 141 Sibiu, fiind însoțit de martorul.

La barul C "" L din, inculpatul a mai consumat o bere și 100 ml de whisky.

După câteva ore inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului său, dorind să se întoarcă la domiciliu împreună cu.

După ce a parcurs câteva sute de metri pe drum public, inculpatul a lovit cu mașina pe care o conducea un autoturism marca 1300 cu nr. de înmatriculare - care staționa regulamentar pe partea dreaptă a drumului, provocându-i avarii în partea spate.

După accident inculpatul inițial a oprit mașina, dar apoi a plecat de la locul respectiv spre casă, sperând că nu va fi depistat.

În scurt timp după ce a ajuns acasă (10-15 minute) la locuința sa au venit organele de poliție care au constatat avariile de la mașina sa pe partea dreaptă față, inculpatul recunoscând că el este autorul faptei, că nu posedă permis de conducere, că a fugit de la locul faptei.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie întocmit a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,45/l alcool pur în sânge, la prima probă și 1,30 g/l alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă.

Adresa nr. -/09.04.2008 emisă de V de la Prefectura Județului Sibiu a confirmat faptul că inculpatul nu posedă nici un permis de conducere auto.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând schimbarea modalității de executare a pedepsei prin detenție în suspendarea condiționată, considerându-se prea aspră pedeapsa aplicată.

Prin decizia penală nr. 19/2009n pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- a fost respins ca nefondat apelul inculpatului, iar în temeiul art. 192 alin.2 pr.penală a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Starea de fapt a fost corect reținută de către instanță, iar încadrarea juridică este legală și temeinică.

Critica hotărârii se referă la individualizarea pedepsei principale.

Instanța a constatat că inculpatul este recidivist, a mai fost condamnat anterior pentru o infracțiune cu un pericol social foarte ridicat și deși a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, rămânându-i un rest de 602 zile, inculpatul a săvârșit ulterior trei infracțiuni aflate în concurs ideal.

Văzând dispozițiile art. 81 Cod penal, la litera b se arată că infractorul nu trebuie să mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră sub incidența art. 38 Cod penal. Această condiție nefiind îndeplinită de către inculpat, nu este posibil a fi aplicată o altă modalitate de executare a pedepsei aplicate.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului, inculpatul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, solicitând instanței constatarea incidenței dispozițiilor art. 18/1 cod penal sau reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei aplicate.

Criticile formulate de inculpat se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 385/9 alin.1 pct. 14 și 18.pr.penală.

Din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385/9 alin.1 pct. 18.pr.penală, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt nefondate din următoarele considerente:

Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt, făcând o justă încadrare juridică a faptelor și o judicioasă individualizare a pedepselor principale.

Între starea de fapt ce rezultă din probele aflate la dosarul cauzei și ce spune hotărârea prin conținutul ei nu există o contrarietate evidentă și necontroversată, de natură a justifica o gravă eroare de fapt, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

Faptele inculpatului care, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,45 gr, neposedând permis de conducere auto, a condus pe drumurile publice un autoturism, cauzând un accident de circulație, după care a părăsit locul accidentului, prezintă prin atingerea adusă valorii apărate de lege și prin conținutul ei concret gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Privind individualizarea judiciară a pedepsei accesorii, instanța de recurs apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege al inculpatului prev. de art. 64 alin.1 lit.a Teza I- cod penal.

În cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei principale aplicate.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin.1 pct. 2 lit.d pr.penală instanța va admite recursul inculpatului, va casa hotărârea atacată și hotărârea primei instanțe privind conținutul pedepsei accesorii și rejudecând va înlătura dispozițiile art. 64 alin.1 lit.a teza I-a cod penal.

Conform art. 192 alin.3 pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/19.01.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosarul nr-.

Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 96/25.11.2008 a Judecătoriei A sub aspectul laturii penale a cauzei, numai în ceea ce privește individualizarea pedepselor accesorii, și procedând la rejudecare în aceste limite:

Înlătură dispoziția de interzicere a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza I Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

Menține în rest dispozițiile hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei se înaintează din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.03.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. CL

Tehnored. VV 2 ex/24.03.2009

a M-, MI

Președinte:Maria Covaciu
Judecători:Maria Covaciu, Monica Farcaș, Leontin Coraș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Alba Iulia