Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
DECIZIA PENALĂ NR. 548/R/2008
Ședința publică din 23 octombrie 2008
COMPLETUL DIN
PREȘEDINTE: Soane Laura
JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în O,-, --22,.3,.13, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 196/A din 07 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a desființat în parte sentința penală nr. 2287/06.12.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de Legea nr. 87/1994.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentarea inculpatului recurent, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 22.10.2008 emisă de Cabinet individual, reprezentantul intimatei Agenția Națională de administrare fiscală B, PBc onsilier juridic în baza delegației nr. 36/P din 02.10.2008 emisă de ANAF B lipsă fiind partea civilă intimată Ministerul Economiei și Finanțelor B, lichidator și partea responsabilă civilmente SC COM SRL
Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Procurorul, avocatul inculpatului recurent, consilierul juridic, nu mai au alte cereri sau excepții de formulat în cauză.
Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocatul inculpatului recurent solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței penale a Judecătoriei Oradea și a deciziei penale a Tribunalului Bihor, și arată că a în faza de apel la Tribunalul Bihor a invocat 2 excepții pentru retrimiterea cauzei la procuror, de asemenea arată că a motivat recursul în scris. Solicită a se constata că s-a făcut o sesizare din oficiu de către B - departamentul economico-financiar cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea 87/1994. Cauza este în supravegherea parchetului general și de acolo este trimisă la. B în supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. La data de 03.03.2003 s-a început urmărirea penală față de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea 87/1994, de asemenea la aceeași dată prin ordonanță se pune în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru săvârșirea aceleași infracțiuni. Ulterior terminării urmăririi penale la data de 28.03.2003, prin ordonanța din 03.03.2003 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea 87/1994 apare o mențiune scrisă de procuror prin care, în baza art. 238 cod procedură penal se dispune schimbarea încadrării juridice din art. 12 din legea 87/1994 în art. 13 din aceeași lege. În mod nejustificat trimiterea în judecată se face pentru articolul 12 și nu pentru articolul 13, articol pentru care se face doar o mențiune scrisă fără a se da o ordonanță în acest sens. Solicită a se constata că între cele două schimbări de încadrare juridică chiar dacă sunt două fapte distincte sunt diferențe între art. 12 și 13 din lege, nu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru această faptă nici prin ordonanță nici prin rechizitoriu.
Având în vedere această stare de fapt solicită a se constata următorul aspect. Cauza s-a A în supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și nu în supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor dar apare o trimitere în judecată făcută de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care nu a avut cauza în supraveghere. Se pune problema competenței organului de urmărire penală în acest sens având în vedere că nu a existat nici o trecere de la un organ la altul, nu există nici un document din care să rezulte acest lucru, astfel că pentru aceste considerente, invocă nulitatea absolută și consideră că se impune trimiterea dosarului la parchetul competent pentru cercetări și trimiterea inculpatului în judecată în stare de legalitate.
Un alt aspect, s-a început urmărirea penală la data de 03.03.2003, toată cercetarea penală față de acest inculpat s-a făcut înainte de această dată, practic urmărirea penală, a durat nici o lună de zile, timp în care s-a început urmărirea penală, s-a schimbat încadrarea juridică, a fost chemat inculpatul să dea declarații, a fost trimis în judecată în condițiile arătate anterior.
În această situație, dacă se face referire la dispozițiile deciziei 210/2000 a Curții Constituționale și chiar dacă nu ar merge până la această decizie ci doar la dispozițiile procedurale art. 224 cod procedură penală, singurul act luat în considerare ca mijloc de probă este procesul verbal de efectuare a unor acte premergătoare încheiat de organul de urmărire penală, ori nu există un asemenea proces verbal care să consfințească, să dea un caracter de legalitate. Este foarte importantă respectarea cadrului procesual. În atare situație având în vedere dispozițiile procesuale penale precum și motivarea din decizia 210/2002 a Curții Constituționale, în mod cert se impune înlăturarea tuturor mijloacelor de probă.
În această situație nu există urmărire penală și nici un fel de probe pentru care acuzarea să susțină trimiterea în judecată și judecarea pentru această infracțiune.
În concluzie solicită admiterea recursului, trimiterea cauzei la parchet pentru a se reface urmărirea penală și pentru ca inculpatul să fie trimis înb judecată în stare de legalitate. În subsidiar solicită înlăturarea tuturor actelor din data de 3 martie 2003, în baza art. 11 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală. Cu privire la recursul înaintat de ANAF, lasă la aprecierea instanței soluția.
Avocata intimatei susține recursul și arată că atât instanța de fond cât și cea de apel nu s-au pronunțat cu privire la majorările de întârziere aferente obligațiilor, calculate la data stingerii sumei datorate. Solicită respingerea recursului inculpatului.
Procurorul solicită respingerea recursului inculpatului, arată că nici unul din aspectele semnalate de avocatul inculpatului recurent nu duc la concluzia că hotărârea penală ar fi nulă. Arată că legea nu-l obligă pe procuror să facă un act separat, schimbarea încadrării juridice se poate face prin rezoluție care poate fi de câteva rânduri. Consideră că schimbarea de încadrare juridică este valabilă. Toate celelalte critici aduse cu privire la cât a durat urmărirea penală, nu sunt atributul d-lui avocat să le judece. În ceea ce privește susținerile avocatului că sunt în afara legii este neconformă cu realitatea, consideră că hotărârea este legală și temeinică, inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei. După ce s-a încercat restituirea cauzei la procuror și nu s-a reușit s-a susținut o altă variantă respectiv că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea acestei fapte, că nici măcar nu ar administra în concret aceste societăți. Se reține că în perioada iunie 2001- aprilie 2002 prin intermediul SC SRL și SC. Co SRL a vândut către SC SRL și SC SRL cherestea neînregistrând în contabilitate nici un fel de venituri, de asemenea nu a înregistrat profit pentru a nu plăti TVA, aducând astfel prejudicii bugetului de stat. Pe tot parcursul procesului inculpatul a încercat că infirme că este administratorul societății, fapt ce a fost infirmat de martori, care arată că toate actele s-au făcut cu acest inculpat. Vinovăția este dovedită iar inculpatul a primit o pedeapsă modică. Solicită admiterea recursului părții civile.
Avocatul inculpatului recurent în replică arată că, schimbarea încadrării juridice se dă prin ordonanță, iar schimbarea încadrării juridice în prezenta cauză s-a făcut printr-o mențiune scrisă care din punctul său de vedere este o procedură nepermisă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:
Prin sentința penală nr.2287 din 06.12.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 334 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din art. 13 din 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a Cod penal, în art. 13 din 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 41 al. 2 Cod penal, text în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art.86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani 6 luni, iar în baza art. 359 Cod procedură penală, i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art.86/4 Cod penal.
A fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 al.1 lit. b-d Cod penal.
În baza art. 86/3 al. 1 lit. a Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite în sarcina acestuia.
În baza art.71 al.2 Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a-c Cod penal, iar în baza art.71 al.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepse accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 65 al.2 Cod procedură penală, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal, pe o durată de 5 ani.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, cu referire la art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 270.414,66 lei, cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părții civile ANAF
În baza art. 353 Cod procedură penală, a fost menținut sechestrul asigurator instituit prin Ordonanța din 13 martie 2003 (fila 113 dosar ) asupra imobilului situat în O,-, înscris în CF 2346, nr. topo. 2896/1.
S-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul expertului contabil, a sumei de 5.500 lei, reprezentând onorariu expertiză.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 13 din 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia, Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 19.01.1993, inculpatul a înființat societatea comercială SRL, societate la care avea atât calitatea de asociat unic, cât și administrator, obiectul de activitate constituindu-l comercializarea cu material lemnos. La adresa la care s-a stabilit sediul acestei societăți, a fost stabilit și sediul SC Co SRL, înființată la data de 17.02.2000, societate cu capital privat străin, asociat unic fiind. La această din urmă societate, a fost numit administrator cu puteri depline (mai puțin cesionarea părților sociale) inculpatul, obiectul de activitate al societății fiind importul și exportul de material lemnos, precum și intermedieri în comerțul cu material lemnos și de construcții.
Cu ajutorul celor 2 societăți comerciale pe care le administra, inculpatul a vândut, către SC 2000 SRL și SC SRL, 4370,611 mc cherestea, omițând să înregistreze în contabilitate veniturile realizate și TVA-ul colectat, sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului și a impozitului pe profit.
La data de 05.07.2002, comisarii Gărzii Financiare Centrale a efectuat un control la SC SRL, pentru verificarea legalității înregistrării în contabilitate a vânzărilor de cherestea către SC 2000 SRL și SC SRL.
Prin procesul verbal încheiat la data de 05.07.2002, comisarii Gărzii au stabilit că, în perioada ianuarie 2001 - septembrie 2001, inculpatul a depus deconturi de TVA fără desfășurare de activitate, în condițiile în care în această perioadă a desfășurat activități comerciale, livrând către cele 2 societăți mai sus menționate cherestea, în valoare de 6.064,3 lei în luna iunie 2001, 26.195,7 lei -în luna iulie, 27.885,74 lei - în luna august și 40.350,46 lei - în luna septembrie, colectând TVA în sumă totală de 19.094,48 lei, pe care însă nu l-a înregistrat în deconturile de TVA și nici nu l-a achitat bugetului de stat. În luna aprilie 2002, inculpatul nu a depus decont de TVA, deși a desfășurat activități comerciale, vânzând, către SC 2000 SRL, cherestea în valoare de 118.119,55 lei, colectând TVA în valoare de 2.245,7 lei. Controlul a fost efectuat pe baza actelor contabile puse la dispoziție de către inculpat și a facturilor fiscale înregistrate în contabilitate doar de către societățile comerciale cumpărătoare, SC 2000 SRL și SC SRL.
În aceeași zi, a fost efectuat, tot de către comisarii Gărzii Financiare Centrale, un control la SC Co SRL, tot pe baza actelor contabile puse la dispoziție de către inculpat și a facturilor fiscale înregistrate în contabilitate doar de către societățile comerciale cumpărătoare, SC 2000 SRL și SC SRL, în urma căruia s-a stabilit că și această societate a vândut cherestea către SC 2000 SRL și SC SRL, în valoare de 553.436,26 lei, omițând să vireze către bugetul de stat TVA-ul colectat, în sumă de 105.134,95 lei, neînregistrând aceste operațiuni în contabilitate și nemenționând TVA-ul în deconturile de TVA.
Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, susținând că a fost desemnat administrator la SC Co SRL de către cetățeanul, dar că în realitate nu s-a ocupat de administrarea acestei societăți, întreaga activitate fiind desfășurată de către numitul "", care, potrivit hotărârii asociatului unic, trebuia să se ocupe de bunul mers al firmei împreună cu inculpatul, dar care s-a ocupat singur, comunicând inculpatului că firma nu are activitate, pentru ca ulterior, în cursul lunii octombrie 2001, să-i comunice inculpatului că a găsit furnizori și beneficiari și că urmează să fie făcute plăți prin bancă, SC Co SRL având calitatea de beneficiar al plăților. Inculpatul a mai declarat că a primit de la numitul "" exemplarul albastru din facturile în care firma, al cărei administrator era, avea calitatea de cumpărător, împreună cu chitanța, în cazul în care acesta a achitat marfa cu numerar, inculpatul declarând " eu, pe aceeași cantitate de marfă, făcând facturi de vânzare către firmele din B pe care el le găsise", ulterior constatând, pe baza evidenței contabile, că societățile din B, cărora le livrase marfă, nu au achitat facturile de livrare, aflând însă, în urma discuțiilor cu reprezentanții acestora, că în afara plăților prin bancă, de care avea cunoștință inculpatul, au făcut plăți și în numerar, inculpatul susținând că nu a intrat în posesia acestor chitanțe. Datorită neînțelegerilor cu dl. "", inculpatul susține că, în luna aprilie 2002, i-a predat acestuia toate actele SC Co SRL, comunicându-i totodată că nu mai dorește să fie administrator, sens în care a fost încheiat un act adițional la contract, prin care inculpatul renunța la calitatea de administrator în favoarea numitului - șoferul d-lui "", aceleiași persoane, inculpatul cesionându-i și părțile sociale ale SC SRL. În cuprinsul aceleiași declarații, inculpatul a mai arătat că a semnat un contract cu una dintre firmele din B, întâlnindu-se o dată și cu administratorul acestor firme, el fiind cel care a ridicat în numerar banii ce intrau în conturile SC SRL sau Co SRL, bani pe care susține că îi preda numitului "".
În probațiune, în cursul cercetării judecătorești, au fost audiați martorii, și.
Apărările inculpatului au fost contrazise de probele administrate în cauză, atât din declarația martorului, cât și din declarația martorului, rezultă că din activitatea comercială a celor 2 societăți se ocupa inculpatul, acesta fiind cel care s-a întâlnit cu administratorul firmelor din B, pentru a stabili condițiile de livrare și prețul cherestelei, tot el fiind cel care îi comunica martorului când urmează să sosească marfa și cum anume să o plătească, respectiv cât anume să achite prin bancă și cât să îi dea în numerar numitului "", cu privire la care ambii martori au arătat că era un delegat al inculpatului, care nu coordona activitățile firmei, neprezentându-se vreodată sub o altă calitate, inculpatul fiind cel care s-a prezentat ca fiind patronul firmelor. Instanța de fond a apreciat astfel ca fiind dovedit faptul că inculpatul era cel care era atât scriptic, cât și faptic, administratorul firmei, numitul "" fiind doar persoane pe care inculpatul o delega în vederea îndeplinirii unor sarcini precise pe care i le dădea inculpatul. În acest sens, s-a avut în vedere și declarația inculpatului, care a arătat că el era cel care întocmea facturile de livrare de cherestea, sarcina înregistrării acestora aparținându-i, neputând invoca în apărarea sa faptul că nu a avut facturile, din moment ce două din exemplarele oricărei facturi de livrare îi rămâneau lui, cumpărătoarelor SC și SC SRL fiindu-le înmânat doar un exemplar din fiecare factură, neînregistrarea acestor facturi în contabilitate fiind făcută cu intenție de către inculpat.
În ceea ce privește cesionarea părților sociale al SC SRL către numitul, prin actul adițional autentificat sub nr. 727/09.04.2002 de BNP " & ", prima instanță a reținut că cesionarea nu s-a realizat decât scriptic, fiind o modalitate frecvent întâlnită în cazul societăților comerciale cu datorii la buget, practica fiind în sensul cesionării părților sociale către persoane iresponsabile sau fictive, pentru ca administratorul anterior să se poată sustrage răspunderii penale și să îngreuneze efectuarea cercetărilor, acest lucru fiind dovedit în speță, atât prin contradicțiile existente între declarațiile inculpatului, care, cu ocazia audierii din 17.03.2003 (filele 57-60 dosar ), a arătat că nu îl cunoaște pe numitul, neîntâlnindu-se cu acesta nici măcar la notar, pentru ca, în declarația dată anterior (filele 12-14 dosar, volum II), să declare că s-a întâlnit în B, în data de 06.04.2002, cu " și și am mers împreună la notar unde am întocmit actele de cesionare și schimbare a administratorului", cât și prin faptul că în cuprinsul încheierilor de autentificare, din data de 09.04.2002, respectiv 15.05.2002, a actelor adiționale la contractul SC SRL, numitul apare ca fiind legitimat cu cartea de identitate seria - nr.-, emisă la data de 16.04.1008, care fusese anulată, în condițiile în care acestei persoane i se eliberase o nouă carte de identitate la data de 11.09.2000, având seria - nr.-, astfel cum rezultă din adresa Direcției Generale de Evidență a Persoanelor
În cauză, a fost efectuată o expertiză contabilă, care a avut ca obiective stabilirea datoriei către bugetul de stat, defalcat pe tipuri de obligații și ținându-se cont de influențarea veniturilor cu cheltuielile de achiziție aferente, prin care s-au stabilit 3 variante influențate de 3 variante de costuri de achiziție, în condițiile în care cheltuielile de achiziție nu au putut fi justificate de către inculpat, acestea fiind estimate de către expert potrivit prețurilor practicate de Romsilva SA. Întrucât pentru operațiunile comerciale desfășurate, inculpatul nu avea documente cu care să justifice cheltuielile, instanța de fond, având în vedere că achiziționarea cherestelei pe care inculpatul a vândut-o ulterior formelor din B presupunea cheltuieli, a considerat că aceste cheltuieli sunt cele din varianta a doua, adică media prețurilor practicate de Romsilva SA, motiv pentru care a considerat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este cel prezentat în varianta a doua.
Fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută de către prima instanță, de a nu evidenția în documentele contabile veniturile înregistrate (prin neînregistrarea facturilor de vânzare de cherestea), în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, inculpatul nedeclarând în deconturile de TVA, TVA-ul colectat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.13 din 87/1994 cu aplicarea art. 41 al.2 și art.13 Cod Penal, încadrare în care a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost trimis în judecată - art.13 din 87/1994 cu aplic.art.41 al.2 și 13.Cod Penal și art.37 lit. a Cod Penal, ca urmare a înlăturării stării de recidivă postcondamnatorie. întrucât, în urma recursului în anulare promovat, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea care a fost reținută în rechizitoriu ca prim termen al recidivei.
Astfel, în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 13 din 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a Cod penal, în art.13 din 87/1994 cu aplic.art.13 Cod penal, art. 41 al. 2 Cod penal, text în baza căruia a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal. gradul de pericol social al infracțiunii comise, circumstanțele reale ale comiterii faptei, valoarea prejudiciului cauzat, lipsa antecedentelor penale, precum și orientarea legislativă referitoare la infracțiunile de evaziune fiscală.
Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale,prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, motiv pentru care, în baza art.86/1 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani 6 luni, iar în baza art.359 Cod procedură penală, i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art.86/4 Cod penal.
A obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art.86/3 al.1 lit. b-d Cod penal.
În baza art.86/3 al.1 lit. a Cod procedură penală, a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite în sarcina acestuia.
În baza art.71 al. 2 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a-c Cod penal, iar în baza art. 71 al.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepse accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.65 al.2 Cod procedură penală, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a,b,c Cod penal, pe o durată de 5 ani.
Întrucât inculpatul a fost reținut la data de 17.03.2003, în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore, din 17.03.2003.
În ceea ce privește apărarea inculpatului, în sensul lipsei laturii subiective, prima instanță a reținut, pe baza dispozițiilor legale și a practicii în materie, că obligația înregistrării în actele contabile și în alte documente legale a veniturilor realizate aparține administratorului, care în speță este inculpatul, pe baza probelor administrate, stabilindu-se că el este administratorul legal al celor 2 societăți, cât și administratorul faptic al acestora, el fiind cel care a coordonat activitatea, numitul "" fiind doar un delegat al inculpatului, practica fiind constantă în sensul că, chiar dacă administratorul răspunde chiar dacă obligația contractuală de a ține și organiza contabilitatea a fost delegată unei alte persoane, întrucât, în acest caz, inculpatul, în calitate de administrator, având obligația de a exercita controlul asupra acelei persoane. Apărarea inculpatului nu a putut fi reținută, întrucât, cu ocazia audierii,a cesta a recunoscut că el a fost cel care a întocmit facturile către cele 2 societăți din B, prin urmare, neînregistrarea acestor operațiuni în contabilitate s-a făcut cu intenție.
Sub aspectul laturii civile, având în vedere cele anterior menționate, cu privire la expertiza contabilă efectuată în cauză, în baza art.14, 346 Cod procedură penală, cu referire la art.998 Cod civil, a obligat inculpatul la plata sumei de 270.414,66 lei, cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părții civile ANAF B, acesta neputând fi obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente SC SRL și SC Co SRL, întrucât acestea nu mai există ca persoane juridice, urmare a declarării închiderii procedurii falimentului, ele fiind radiate de la ORC, respingând ca neîntemeiate restul pretențiilor civile, întrucât, potrivit legislației în materia falimentului, de la data deschiderii procedurii nu mai pot fi calculate dobânzi sau majorări la sumele care constituie debit, astfel că restul pretențiilor părții civile, raportat la sentințele prin care se atestă că ambele societăți ale inculpatului au fost în procedura falimentului, s-a apreciat că sunt neîntemeiate.
Întrucât pentru acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat a fost instituit un sechestru asigurator asupra unui imobila aparținând inculpatului și fostei soții și văzând că inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile către partea civilă, în baza art. 353 Cod procedură penală, a fost menținut sechestrul asigurator instituit prin Ordonanța din 13 martie 2003 (fila 113 dosar ) asupra imobilului situat în O,-, înscris în CF 2346, nr. topo. 2896/1.
Întrucât inculpatul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de fond de a achita contravaloarea expertize, a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul expertului contabil, a sumei de 5.500 lei, reprezentând onorariu expertiză, inculpatul fiind obligat la această sumă cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art.13 din 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia, Oficiului Național al Registrului Comerțului.
În ceea ce privește cererea de restituire a cauzei la Parchet, invocată de apărătorul inculpatului, pe motiv că nu ar fi fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din (7/1994, acțiunea penală fiind pusă în mișcare pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art-12 din 87/1994, procurorul schimbând încadrarea juridică prin rezoluție, și nu prin ordonanță, iar pe de altă parte, actele premergătoare nu au fost consemnat într-un proces verbal, situație în care tot ceea ce s-a făcut în cauză anterior datei de 03.03.2003 (data începerii urmării penale) nu poate constitui probă, instanța de fond a respins această cerere, constatând că această cerere a fost formulată și la termenul de judecată din 26.04.2004, instanța pronunțându-se prin încheierea din 11.10.2004, în sensul respingerii cererii de restituire a cauzei la procuror. Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a avut în vedere că, chiar dacă a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art.12 din 87/1994, cu privire la care s-a și dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, schimbarea încadrării juridice prin rezoluție, și nu prin ordonanță, nu este sancționată de Codul d e procedură penală cu nulitatea urmăririi penale, instanța fiind sesizată cu o stare de fapt, care poate determina, chiar în cursul cercetării judecătorești, schimbarea încadrării juridice a faptei.
Împotriva acestei sentinței penale, în termen legal, au declarat apel inculpatul și DGFP B, în reprezentarea ANAF, solicitând deopotrivă desființarea hotărârii atacate, ca nelegală și netemeinică.
În motivarea căii de atac, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. a Cod procedură penală.
În motivarea căii de atac, DGFP B, în reprezentarea ANAF, a solicitat acordarea majorărilor de întârziere aferent sumei la care s-a dispus obligarea inculpatului de către instanța de fond.
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiile art. 371 Cod procedură penală, tribunalul a reținut că apelul declarat de DGFP B este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, iar apelul declarat de inculpat este fondat, urmând a-l admite ca atare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală pentru următoarele:
Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, probele administrate în cauză, ce constau preponderent în înscrisuri și depoziții de martori demonstrând cu certitudine că acesta, în calitate de administrator al SC SRL, în perioada ianuarie 2001 -septembrie 2001, nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate, TVA-ul colectat, sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului și a impozitului pe profit.
Față de această stare de fapt, este legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpatului pentru fapta comisă, aceasta reținând în mod corect că apărările formulate de inculpat sunt nefondate și contravin depozițiilor martorilor audiați în cauză, martori care au atestat că administrarea societății în discuție a fost realizată efectiv de către inculpatul. Ca atare, susținerea sa, că a figurat doar scriptic drept administrator, nu este fondată, martorii audiați demonstrând implicarea și rolul activ pe care inculpatul l-a avut, care negocia condițiile contractuale, comunica personalului data când trebuia să preia marfa, plățile ce trebuiau efectuate, activități ce demonstrează fără dubiu această împrejurare.
Hotărârea instanței de fond este corectă, în ce privește starea de fapt reținută, implicit în ce privește cesionarea părților sociale ale SC SRL, cesiune fictivă, menită a exonera de răspundere pe inculpat, ca fost administrator, probațiunea circumscrisă acestei împrejurări de fapt fiind corect analizată de instanța de fond. Aceasta a reținut în mod just contrarietatea existentă între declarațiile inculpatului și a interpretat-o corect ca fiind o poziție nesinceră a acestuia, care corelată cu împrejurarea că persoane ce apare ca preluând părțile sociale s-a legitimat cu o carte de identitate anulată, demonstrează fictivitatea cesiunii sus menționate.
În ce privește pedeapsa închisorii aplicată inculpatului și cuantumul acesteia, s-a apreciat că au fost valorificate corect criteriile prevăzute de art.72 S Cod Penal-au avut în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptelor, valoarea prejudiciului, circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană lipsită de antecedente penale.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța de fond a aplicat în mod corect disp.art.86/1 Cod penal, reținând că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, față de lipsa de antecedență penală a inculpatului.
Referitor la regimul sancționator, instanța de apel reține că instanța de fond, aplicând pedepse accesorii, a interzis nejustificat și dreptul prevăzut de art.64 lit. a teza I Cod penal, întrucât, raportat la natura faptelor comise, apreciem că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, nelegalitate ce va fi remediată în calea de atac, prin modificarea conținutului pedepsei accesorii aplicate inculpatului, în sensul interzicerii doar a drepturilor prevăzute și pedepsite de art.64 al.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În ce privește apelul declarat de DGFP B, s-a apreciat că acesta este nefondat, întrucât prin cererea de constituire de parte civilă (filele 16, 96 dosar, vol. II) nu s-au solicitat și majorări de întârziere până la plata efectivă, ci doar obligarea inculpatului la plata prejudiciului cauzat și a unor penalități în cuantum determinat de partea civilă, de 697.951.332 lei. A solicita aceste penalități până la plata efectivă constituie o pretenție nouă, care nu poate fi valorificată în calea de atac.
Față de aceste considerente, instanța de apel a dispus după cum urmează:
A limitat conținutul pedepsei accesorii și al pedepsei complementare la dispozițiile. art. 71, 64 lit. a teza II și lit. b,c Cod penal, respectiv al art. 64 lit. a teza II, lit. b,c Cod penal și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr. 169/A/2008 a Tribunalului Bihor, în termen legal a declarat recurs inculpatul motivând că soluțiile sunt netemeinice și nelegale și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor publice B solicitând obligarea inculpatului la plata sumei datorate și a majorărilor de întârziere aferente acestor obligații.
Curtea examinând hotărârile, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 9 aliniat 3 cod procedură penală, combinate cu art. 385 indice 6 aliniat 1 și art. 385 indice 7 aliniat 1 Cod procedură penală, constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și a cuantumului acesteia cât și ca modalitate de executare fiind respectare criteriile generale prevăzute de art. 72 cod penal.
Astfel inculpatul, era la data săvârșirii partea încadrat î muncă, cu trecut nepedepsit, iar instanța de fond a evaluat în mod judicios atât aceste aspecte cât și fapta mai ales gradul de pericol ridicat al unei asemenea fapte.
Cât privește criticile formulate de către inculpat privind nereguli procedurale din faza de urmărire penală instanța le va respinge ca nefondate. Urmărirea penală a fost făcută cu respectarea normelor în vigoare și nu au adus nici o încălcare drepturilor inculpatului.
Și sub aspectul soluționării laturii civile, hotărârile sunt legale și temeinice iar criticile părții civile sunt nefondate. DGFP B, prin cererea de constituire de parte civila nu a solicitat și majorări de întârzieri și pe cale de consecință asemenea sume nu pot fi valorificate în cadrul căilor de atac.
Reținând culpa procesuală a inculpatului și părții civile în promovarea prezentului recurs instanța în baza art. 192 Cod procedură penală îi va obliga la câte 100 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct.1 lit. "b"cod procedură penală.
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul și civilă p. Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva deciziei penale nr. 196/A din 07.07.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 23 octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A în concediu de odihnă
semnează președintele completului,
Judecător
Red. dec. pen. jud.
în ciornă la data de 30.10.2008
Red. decizie..
Red. Sent. Fond jud, C
Tehnored. Gref. M/ 07.11.2008/2 ex.
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Munteanu Traian, Pătrăuș Mihaela
