Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 544/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR. 544/R/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

COMPLETUL DIN

PREȘEDINTE: Soane Laura

JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian

JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela

GREFIER: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de partea responsabilă civilmente recurentă . SA, cu sediul în S,-, împotriva deciziei penale nr. 169/A din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a desființat în parte sentința penală nr. 1661/26.11.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul intimat, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 59 din octombrie 2008 emisă de Cabinet de avocat, părțile vătămate intimate, asistate de avocat, pentru partea responsabil civilmente intimată - SRL G, lipsă, se prezintă avocat A în baza împuternicirii avocațiale nr. 48 din 30.09.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual lipsă fiind partea responsabilă civilmente recurentă - SA S, partea vătămată intimată Spitalul Clinic Județean B - O, partea responsabil civilmente intimată - SRL G, intimat partea responsabilă civilmente - SRL.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Avocatul părților vătămate intimate și, depune la dosarul cauzei concluzii scrise, de asemenea chitanța prin care aceste părți au achitat onorariul avocat.

Avocatul părții responsabil civilmente intimată - SRL G depune la dosarul cauzei chitanța privind achitarea onorariul avocațial de partea pe care a reprezintă.

Procurorul, avocații și părțile prezente, nu mai au alte cereri sau excepții de formulat în cauză.

Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.

Avocatul intimaților părți vătămate solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului Bihor aceasta fiind legală și temeinică, în mod corect Tribunalul Bihor stabilind daunele materiale și morale. Acordarea unor daune morale i se pare oricum nesemnificative dar repară într-o oarecare măsură prejudiciul.

Avocata intimatului inculpat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului Bihor, față de faptul că nu este motivat apreciază recursul ca fiind nefundat.

Avocatul intimatei parte responsabilă civilmente - SRL G, arată că, poate că recursul ar fi favorabil dar nu este motivat astfel că solicită respingerea acestuia.

Reprezentantul parchetului, solicită respingerea recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:

Constată că prin sentința penală nr. 1661 din 26.11.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 178 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin 2 cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit "a teza a II-a, b și c" cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 cod penal și art. 71 alin 5 cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 cod penal.

În baza art. 359 cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998, art. 999 cod civil, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea Spitalului Clinic Județean O, a sumei de 1603 lei plus dobânzile legale până la data plătii efective.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998, art. 999 cod civil și art. 1.000 alin 1 și 3 cod civil, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL G și alături de terțul asigurător - SA, la plata de despăgubiri civile după cum urmează: suma de 2091,13 lei daune materiale reprezentând cheltuielile de deces și 1750 euro sau echivalentul în lei la data plătii reprezentând venitul nerealizat ca urmare a încetării contractului de muncă, în favoarea părții civile și ; suma de câte 30.000 lei daune morale în favoarea fiecărei părți civile și și au fost respinse restul pretențiilor civile.

În baza art. 191 alin. 1 și 3 cod procedură penală, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 193 alin. 1 cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1076,70 lei în favoarea părților civile și.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În data de în data de 15.04.2006, inculpatul, în timp ce conducea autoutilitara marca 1304, cu număr de înmatriculare -, pe direcția -, la coborârea unei pante, a dus cheia de contract în poziția "staționare " și maneta schimbătorului de viteză în poziția 0, ceea ce a determinat implicit oprirea motorului, blocarea volanului și a sistemului de frânare, autoturismul continuându-și însă coborârea prin inerție și sporindu-și viteza de deplasare.

La finalul pantei, la circa 200 de metri, sectorul de drum prezenta o curbă ușoară spre stânga, însă înscrierea autovehiculului pe traiectoria care să-i permită continuarea deplasării pe partea carosabilă a fost imposibilă din cauza blocării volanului, astfel că acesta și-a continuat deplasarea spre înainte cu direcția blocată, în pofida încercărilor inculpatului de a imprima traiectoria dorită, sistemul de frânare fiind de asemenea ineficient din cauza opririi motorului.

În aceste condiții, pierzând total controlul autoturismului, inculpatul a lovit in plin minorele și care circulau pe acostamentul șoselei, în aceeași direcție și pe aceeași parte cu autoturismul condus de inculpat, care s-a oprit abia în șanțul de pe marginea carosabilului, răsturnându-se parțial.

În urma accidentului, numita în vârstă de aproape 6 ani a suferit leziuni foarte grave, fiind internată în spital, însă în pofida eforturilor personalului medical, a decedat la data de 17.04.2006. Numita, sora victimei, nu a suferit leziuni corporale.

Din raportul de constare medico-legal nr.1108/III/131 din 18.04.2006, întocmit de SML B rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute de tip central survenite pe fondul unei contuzii meningo-cerebrale grave și a unei contuzii grave de trunchi cerebral, în cadrul unui politraumatism. Leziunile au fost produse prin lovirea de un autovehicul aflat în mișcare, urmată de proiectarea, căderea și lovirea de un plan dur ( 14-15- dos up).

S-a stabilit că accidentul a avut loc pe timp de zi, pe un sector de drum aflat în, cu două benzi de deplasare, acostamentul este larg de circa 1,85 metri, carosabilul era uscat, iar condițiile meteorologice și vizibilitatea erau foarte bune. Totodată, s-a stabilit că autovehiculului implicat în accident a corespuns din punct de vedere tehnic pentru a se deplasa pe drumurile publice, iar inculpatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Potrivit dispozițiilor care reglementează circulația pe drumurile publice, pietonii sunt obligați să circule numai pe partea a drumului, în direcția lor de mers (art. 66 alin 1 din OUG 195/2002), deplasarea celor două minore făcându-se cu încălcarea acestor dispoziții ale legii.

Față de modul în care a acționat inculpatul, care a acceptat pierderea temporară a comenzii volanului și implicit a direcției autoturismului printr-o manevră inexplicabilă de a lua contactul, ceea ce a dus la oprirea motorului și ineficiența sistemului de frânare, instanța apreciază că conduita acestuia a fost determinantă pentru producerea accidentului, cu atât mai mult cu cât acesta cunoștea că la finalul pantei exista o curbă la stânga și trebuia să adapteze viteza pentru efectuarea acestei manevre, viteză care creștea ca urmare a deplasării din inerție.

S-a reținut că inculpatul a încălcat regulile de conduită preventivă și prevederile art. 1 din OUG 195/2002, care obligă participanții la trafic să se deplaseze pe drumul public, în așa fel încât să nu constituie un pericol pentru circulația rutieră.

Totodată, inculpatul a încălcat prevederile articolul 35 din OUG 195/2002, potrivit căruia, participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să asigure fluența si siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.

Incidentul rutier a fost observat de martorul ocular, care a arătat că cele două minore se deplasau pe partea dreaptă a drumului cu direcția spre și au fost lovite de autovehiculul condus de inculpat care ieșise cu roțile din partea dreaptă de pe asfalt. Martorul a confirmat că pe sectorul de drum era o curbă ( 55).

Vinovăția inculpatul a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv proces verbal de cercetare la fața locului cu planșă foto ( 4-10 dos up), schita locului accidentului ( 11 dos up), proces verbal de verificare tehnică ( 31-33 dos up), raport de constatare medico-legală ( 14-15 dos up), buletin de analize toxicologice alcoolemie ( 22 dos up), declarațiile martorilor (fila 16-20 dos up și fila 54, 55 dos inst.) și declarațiile inculpatului (filele 34-40 dos up. și 44 dos. instanță).

Fapta inculpatului așa cum a fost reținută de prima instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal, text de lege în baza căruia instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 cod penal, cuantumul pedepsei prevăzut de lege, împrejurările și modul comiterii faptei persoana inculpatului care nu are antecedente penale, precum și faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând comiterea faptei.

În baza art. 71 alin 2 cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit " teza a II-a, b și c" cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

Având în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea sinceră, vârsta inculpatului, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei aplicate se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție, motiv pentru care în baza art. 81 și 71 alin 5 cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 cod penal.

În baza art. 359 cod procedură penală, i-a atras atenția condamnatului asupra prevederilor art. 83 cod penal.

În cursul cercetării judecătorești, părțile civile și s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 2.5067, 54 Ron daune materiale și 1.020.000 Ron daune morale. Totodată, s-a solicitat obligarea inculpatului la plata unei rente lunare în cuantum de 1930 Ron reprezentând diferența dintre salariul pe care partea civilă la-ar fi obținut pe baza contractului de muncă avut în Spania și suma pe care o primește ca salariu în România, până la data pierderii capacității de muncă.

Din actele dosarului, rezultă că inculpatul era, la data accidentului, angajat la punctul de lucru din O al - SRL G în funcția de șofer, fiindu-i pus la dispoziție pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu autoturismul implicat în accident, autoturism împrumutat cu titlu gratuit de către această societate spre folosință de la - SRL

Conform poliței de asigurare de răspundere civilă auto ( 45 dos up), autoturismul în cauză era asigurat la - SA G, asigurare valabilă până la 31.12.2006, societate care a fost citată în cauză ca terț asigurător.

Din declarația martorului, director al punctului de lucru in O al - SRL, rezultă că autoturismul pus la dispoziția inculpatului pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu rămânea la acesta tot timpul, neexistând o interdicție expresă de a nu-l folosi în afara serviciului și că la momentul accidentului, inculpatul se deplasa la O pentru o întâlnire cu martorul în vederea discutării unor chestiuni de serviciu și a plătii salariului întrucât urma ca inculpatul să aibă o vacanță de 1-2 săptămâni ( 84)

Rezultă așadar că raportul de prepușenie este dovedit și - SRL are calitatea de parte responsabilă civilmente, aceasta fiind de acord ca inculpatul să folosească autoturismul și în afara programului de serviciu, paza materială exercitată de inculpat nefiind intervertită într-o pază juridică. Instanța apreciază că inculpatul a făcut deplasarea în interes de serviciu, astfel că firma răspunde ca și comitent. Chiar dacă s-ar reține contrariul, responsabilitatea firmei ar fi angajată conform art.1000 al 1 cod civil pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate în paza lor juridică.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998, articolul 999 cod civil, a obligat inculpatul la plata în favoarea Spitalului Clinic Județean a sumei de 1603 lei plus dobânzile legale până la data plătii efective.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998, articolul 999 cod civil și art. 1.000 alin 1 și 3 cod civil, a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL și alături de terțul asigurător - SA, la plata de 2091,13 RON - daune materiale reprezentând cheltuielile de deces: 18,90 RON - taxă eliberare certificat de deces; 800 RON- amenajarea mormântului ( 11), 805 RON- sicriu, cruce lumânări, sac polietilenă, batiste ( 14); 47,3 RON- cheltuieli pentru parastas ( 15); 37,35 RON - candele ( 16, 17, 19); 210,88 RON - la înmormântare ( 18); 171,70 RON- contravaloarea biletelor de avion (30).

Din înscrisurile de la fila 20-25 dosar fond, rezultă că partea civilă avea un contract de muncă sezonier în Spania, în domeniul agricol ca și culegătoare, cu o retribuție de 32,45 euro/zi, a cărui durată era din ianuarie până în iunie. La punctul 3 din contract se prevede "durata contractului va fi de minim 3 luni și se va extinde de la începutul campaniei până la finalul acesteia (30 iunie)".

Având în vedere că pentru perioada 01.03.2006 (data angajării)- 15.04.2006 (data încetării), partea civilă și-a primit salariul pentru munca prestată și că contractul de muncă urma să înceteze în 30.06.2006, instanța de fond a obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 1750 euro sau echivalentul în lei la data plătii, reprezentând venitul nerealizat ca urmare a încetării contractului de muncă, suma reprezentând salariul de câte 700 de euro pe lunile mai, iunie și J din salariul pentru luna aprilie.

Având în vedere că partea civilă nu a dovedit că și-a pierdut capacitatea de muncă, dimpotrivă aceasta fiind angajată și în prezent (f 43) și că contractul de muncă în Spania era un contract de sezon sau campanie care ar fi încetat la 30.06.2006, partea civilă având posibilitatea ca și pe viitor să încheie un astfel de contract sezonier, prima instanță a apreciat ca neîntemeiată acordarea rentei lunare solicitate.

Instanța de fond a respins acordarea sumei de 289,71 Ron reprezentând cheltuieli de benzină pentru efectuarea drumurilor ocazionate de decesul minorei, întrucât nu s-a dovedit efectuarea acestor drumuri cu mașina personală sau cu alte autoturisme, iar bonurile depuse sunt cu date mult ulterioare decesului (27-28.04.2006, 01.05.2006, 03.05.2006,09.05.2006- 29).

În ce privește daunele morale solicitate, instanța de fond a obligat inculpatul la plata a câte 30.000 lei daune morale în favoarea fiecărei părți civile și, sume pe care le-a considerat suficiente pentru a acoperi prejudiciul nepatrimonial suferit de aceștia raportat la consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate aceste valori, precum și măsura în care le-a fost afectată situația materială și socială și respinge restul pretențiilor civile ca nejustificate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel părțile civile și, partea responsabilă civilmente - SRL G și inculpatul.

Părțile civile și au solicitat, prin intermediul apărătorului lor, admiterea apelului și desființarea hotărârii atacate, iar sub aspectul laturii penale, avându-se în vedere gravitatea faptei săvârșite de inculpat, să i se aplice acestuia o pedeapsă privativă de libertate, iar sub aspectul laturii civile, să se acorde li se acorde daune morale în cuantumul solicitat în constituirea de parte civilă.

Partea responsabilă civilmente - SRL G, prin intermediul apărătorului său, admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării inculpatului, alături de asigurător, în limita plafonului de asigurare, la plata cheltuielilor de spitalizare, precum și la plata daunelor materiale și morale acordate părților civile de către instanța de fond.

Inculpatul, prin intermediul apărătorului său, solicită admiterea apelului, în sensul obligării sale alături de asigurător, în limita plafonului de asigurare, la plata cheltuielilor de spitalizare, precum și la plata daunelor materiale și morale acordate părților civile de către instanța de fond.

Analizând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât și din oficiu, dar în limitele și conform disp.art.371 cod procedură penală, cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.378 cod procedură penală, tribunalul a reținut că acestea sunt fondate, astfel că le-a admis în consecință.

Starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, just argumentată, conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat fiind legală (aspecte care de altfel nu au fost contestate de nimeni).

In mod corect și judicios, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului, din probele administrate în cauză, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, rezultând fără dubii că acesta, în data de 15.04.2006, în timp ce conducea autoutilitara marca 1304, cu număr de înmatriculare -, pe direcția -, la coborârea unei pante, a luat contactul, astfel că motorul s-a oprit și a dus maneta schimbătorului de viteză în poziția 0, manevre care au determinat pierderea blocarea volanului și a sistemului de frânare, condiții în care, nemaiputând controla autoturismul, a accidentat mortal pe minora, care circula împreună cu sora sa pe acostamentul șoselei.

Totodată, raportat la pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările comiterii infracțiunii, respectiv faptul că inculpatul, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, a ucis din culpă o minoră în vârstă de 6 ani, precum și la persoana inculpatului, fără antecedente penale, la faptul că a dat dovadă de sinceritate, recunoscând și regretând profund săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, tribunalul a apreciat că atât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât și modalitatea de executare a acesteia, sunt în deplină concordanță cu prevederile art.72 Cod Penal, precum și în concordanță cu scopul prevăzut de art.52 Cod Penal(prima instanță procedând la valorificarea judicioasă în sistemul pugnitiv a tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod Penal), neimpunându-se astfel nici majorarea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare a acesteia.

În ceea ce privește însă latura civilă a cauzei, tribunalul a considerat că, deși acordarea daunelor morale nu înlătură suferința psihice, se impune totuși majorarea acestor daune morale acordate părților civile și, dată fiind suferința psihică enormă, respectiv șocul psihic suferit de aceștia, ca urmare a morții copilului lor, minor, vârsta fragedă a victimei, respectiv 6 ani, și mai ales faptul că pierderea unui copil reprezintă o pierdere irecuperabilă și o traumă psihică, care poate afecta părțile civile pentru tot restul vieții.

Pe de altă parte, s-a apreciat ca fiind întemeiate și criticile inculpatului și ale părții responsabile civilmente - SRL G, în ceea ce privește obligarea inculpatului alături de asigurător, în limita plafonului de asigurare, la plata cheltuielilor de spitalizare, dată fiind existența poliției de asigurare de răspundere civilă auto -fila 45 dosar (autoturismul în cauză era asigurat la - Asigurări SA G, asigurare valabilă până la 31 decembrie 2006). Este de observat că, deși partea responsabilă civilmente și inculpatul au solicitat obligarea inculpatului alături de asigurător și la plata despăgubirilor civile acordate părților civile, prima instanță a procedat în acest sens, astfel încât nu se mai impune a fi reformată hotărârea atacată și sub acest aspect.

Ca urmare, tribunalul, în baza art.379 pct.2 litera a Cod procedură penală, a ADMIS apelul penal declarat de părțile civile și, partea responsabilă civilmente - SRL G și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 1661 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o, în sensul că a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL G și alături de asigurătorul - Asigurări SA S, și la plata despăgubirilor civile în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean B O, precum și la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părțile civile, conform art.193 cod procedură penală.

A majorat daunele morale acordate părților civile, la câte 50.000 RON, în favoarea fiecărei părți civile și a menține restul dispozițiunilor sentinței apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 169/A/2008 a Tribunalului Bihor, în termen legal a declarat recurs terțul asigurător - Asigurări SA, cu precizarea că motivele acestuia vor fi dezvoltate în recurs.

Verificând hotărârea atacată atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 ind. 6 și art. 385 ind. 14 din codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare invocate de art. 385/9 din același cod, se constată că hotărârea atacată este legală și fondată iar recursul terțului asigurător va fi respins în consecință.

Motivele de recurs ale părții responsabile civilmente - Asigurări SA S nu se cunosc pentru că nu au fost depuse în instanță. În această situație au fost evaluate din oficiu toate probele de la dosar în baza cărora terțul asigurător - Asigurări SA a fost obligat la plată, reținându-se că despăgubirile civile respectiv 2091 lei, daunele materiale reprezentând cheltuieli de deces 19 lei, taxă eliberare certificat de deces, 800 lei amenajarea mormântului, 805 lei sicriu, 47,3 lei cheltuieli pentru parastas, 37,35 lei candele, 210,88 lei la înmormântare, 171,70 lei contravaloarea biletelor de avion au fost acordate pe baza de acte justificative și probe testimoniale temeinice. Același aspect de temeinicie îl îmbracă și acordarea de daune materiale.

În această situație instanța va respinge recursul terțului asigurător ca nefundat.

Reținând culpa procesuală a recurentei, o va obliga în baza art. 192 cod procedură penală la 100 lei cheltuieli judiciare în folosul statului, 1190 lei în folosul părților civile și, 700 lei în folosul părții civile - SRL G și 500 lei în favoarea intimatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de terțul asigurător - Asigurări SA, cu sediul procesul ales în S- jud. S împotriva deciziei penale nr. 169/A din 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Obligă recurenta să plătească părții civile și suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, iar pentru partea civilă - SRL G suma de 700 lei și 500 lei pentru inculpat intimat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 23 octombrie2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

Red.dec. pen. jud.

Red.dec..

Red. Sent. Fond

Tehnored. Gref. M/30.10.2008/2 ex.

Președinte:Soane Laura
Judecători:Soane Laura, Munteanu Traian, Pătrăuș Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 544/2008. Curtea de Apel Oradea