Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 87/1994 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 90
Ședința publică din 09 martie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Motan Traian
Grefier - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava,
Reprezentat prin procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpata ). -), domiciliată în mun. V D,-, -.10, Sc. C,.10, jud. S, împotriva deciziei penale nr. 17 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat ales pentru inculpata lipsă, lipsă fiind și reprezentantul părții responsabile civilmente SRL, reprezentantul părții civile ANAF B - prin DGFP
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar au fost depuse motive de recurs.
Avocat arată că soțul inculpatei are pe rolul instanțelor dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și că el a depus la dosarul cauzei în faza de apel, toate hotărârile pronunțate în ceea ce privește plângerea împotriva actelor procurorului. Precizează că plângerea a fost admisă și în prezent dosarul se află la Poliția Mun. V
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza disp. art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală sau rejudecarea pe fond a cauzei, în baza disp. art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, caz în care solicită achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală. Precizează că cele două motive pentru care solicită admiterea recursului sunt cele de la punctele 10 și 18 ale art. 3859Cod procedură penală.
În ce privește motivul de recurs prev. de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, arată că ambele instanțe, de fond și de apel, au apreciat în mod discriminatoriu probele, în sensul că au pus accent în considerente pe probele favorabile acuzării, nu și pe cele care erau în favoarea inculpatei și care confirmau prezumția de nevinovăție, consacrată de art. 52Cod procedură penală. Mai arată că la ultimul termen de judecată din apel - 05 ianuarie 2009 - a depus la dosar declarațiile fostului soț al inculpatei, -, date în dosarul nr. 397/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, în care recunoaște faptul că unele dintre actele contabile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată au fost întocmite și semnate de el. Apreciază că practic s-a confirmat apărarea inculpatei care a contestat aceste acte: procesele-verbale de ridicare de documente anexele 1 și 2 din data de 30 martie 2006, borderouri de achiziție, facturi fiscale și note de intrare/recepție în baza cărora a fost întocmit raportul de control și ulterior rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. Inculpata a arătat constant că acestea nu sunt acte ale societății, că fostul său soț avea ștampila societății, ea era plecată în străinătate (iulie 2005-ianuarie 2006), actele au fost ridicate de Garda Financiară de la fostul soț care a aplicat ștampila care se afla în apartamentul comun și a semnat în numele inculpatei pe aceste documente. Inculpata nu a avut posibilitatea de a administra probe (constatare tehnico-științifică) la urmărirea penală întrucât a fost citată o singură dată. Este adevărat că instanța de apel a admis inițial proba cu expertiză grafoscopică, însă aceasta nu a mai fost efectuată întrucât onorariul care trebuia achitat era prea mare pentru posibilitățile inculpatei.
În ce privește motivul de recurs prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, arată că întreaga situație de fapt reținută de către instanță este eronată întrucât toate actele contabile au fost ridicate de la fostul soț al inculpatei. Consideră că rechizitoriul nu indică exact actele contabile în baza cărora s-ar reține săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și în funcție de motivul de casare reținut, instanța să dispună în consecință.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Nu se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că instanța s-a pronunțat cu privire la toate probele administrate în cauză iar față de probatoriul care a fost avut în vedere atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, rezultă vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Precizează că cele constatate de Garda Financiară nu au fost contestate de către inculpată, chiar dacă în cursul cercetării judecătorești aceasta a afirmat că multe aspecte au fost reținute în mod eronat. De asemenea, face trimitere și la declarația martorei, contabila societății, din care rezultă că la plecarea în străinătate a inculpatei i s-a solicitat să înregistreze în contabilitate inclusiv actele depuse de către soțul inculpatei.
Avocat, având cuvântul în replică, arată că a formulat contestație fiscală, care, în loc să fie suspendată până la soluționarea cauzei penale, a fost soluționată prin respingerea ei.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 216 din 26.06.2007 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr-, în baza art. 9 lit. b și c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a în condițiile art. 76 lit. d Cod penal, a dispus condamnarea inculpatei,la3 luni închisoare,parte civilă fiind Statul Român prin ANAF B, iar parte responsabilă civilmente fiind.SRL.
În baza art. 40 din Legea 82/1991 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 lit. e Cod penal, inculpata a fost condamnată la o lună închisoare.
In baza art. 33 lit. b, 34 lit. b Cod penal, a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.
In baza art. 81 cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durată de 2 ani și 3 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a - și b Teza a Il-a cod penal, raportat la art.71 cod penal, iar potrivit art.71 alin.5 cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 cod procedură penală s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83, 84 cod penal.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 cod civil și următoarele, inculpata a fost obligată să-i plătească părții civile suma de 48.370 lei despăgubiri.
În baza art. 191 cod procedură penală inculpata a fost obligată la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu urmând a fi avansată din contul Ministerului Justiției în contul
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra E. nr.397/P/2006 înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 7.02.2007 sub nr- a fost trimisă în judecată inculpata, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 lit.b și c din Legea nr.241/2005 și art.40 din Legea nr.82/1991 republicată, cu aplicarea disp.art.33 lit.b cod penal.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că inculpata, în calitate de administrator la. "SRL, în perioada 2000 - 2006 nu a înregistrat în evidența contabilă a societății veniturile impozabile și cheltuielile nedeductibile, cât și faptul că nu a declarat și virat TVA-ul la bugetul statului cauzând un prejudiciu de 48370 lei.
În faza cercetării judecătorești a fost audiată inculpata care a arătat că nu e face vinovată pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba cu martori pentru inculpata, dispunându-se citarea și celor din faza de urmărire penală și a fost respinsă proba cu expertiză grafologică și proba cu expertiză contabilă, ca nefiind utilă cauzei având în vedere faptul că inculpata nu contestat procesul verbal de control al Gărzii Financiare.
Din ansamblu probatoriului administrat în cele două faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Inculpata a fost administrator al SC " " SRL în perioada 2000 - 2006.
Ca urmare a reclamațiilor pe care atât reclamanta cât și fostul ei soț și le-au făcut reciproc la data de 12.04.200 reprezentanții Gărzii Financiare S au verificat activitatea desfășurată de societate în perioada 2000 - 2006.
În urma verificărilor s-a stabilit că în perioada menționată inculpata nu înregistrat în evidența contabilă notele de intrare recepție, borderourile de achiziție, facturile de aprovizionare cât și prin deducerea eronată a TVA-ului aferent facturilor fiscale aprovizionate de la societățile tip "fantomă", societatea cauzând bugetului de stat un prejudiciul estimativ de 76139 lei, stabilindu-se ulterior valoarea prejudiciului la 48371 lei.
Procesul verbal încheiat la 23.06.2006 de către reprezentanți ai Gărzii Financiare S nu a fost contestat de către inculpată.
Aceasta invocă însă faptul că în anul 2005 fost plecată 6 luni de zile în SUA, iar în această perioadă numitul, fostul ei soț ar fi înregistrat în evidența contabilă acte cu venituri și cheltuieli și i-ar fi sustras diferite înscrisuri, dar aceste aspecte nu pot fi reținute pentru că fostul soț al inculpatei nu a avut împuternicirea acesteia pentru a administra societatea, iar dacă ar fi considerat rezultatele anchetei făcute de către Garda Financiară eronate, inculpata ar fi putut face contestație.
Oricum neregulile constatate la societate se întind de câțiva ani de zile, iar în timpul amânării pronunțării odată cu concluziile scrise inculpata a depus și o contestație împotriva acelui proces verbal de control, care însă nu apare înregistrată la instituția competentă.
Mai mult decât atât, așa cum rezultă din declarația martorei contabila societății rezultă faptul că atunci când a plecat în străinătate inculpata i-a cerut contabilei să înregistreze în evidențele contabile inclusiv actele aduse de către fostul ei soț, singura care putea să verifice dacă erau înregistrate în contabilitate toate înscrisurile era doar administratora, care nu s-a împotrivit însă verificărilor efectuate.
Faptele săvârșite de inculpată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 9 lit. b și c din Legea nr.241/2005 și art.40 din Legea nr. 82/1991 republicată.
Din punct de vedere subiectiv faptele au fost săvârșite cu intenție directă, întrucât inculpata și-a dat seama de rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepselor instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 cod penal: gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce privește persoana inculpatei, instanța de fond a reținut faptul că aceasta nu are antecedente penale, a avut o atitudine corespunzătoare în societate înaintea de săvârșirea faptelor motiv pentru care a aplicat în cauză circumstanțe atenuante orientând pedepsele spre minimul prevăzut de lege.
Astfel, potrivit art. 9 lit. b și c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a în condițiile art. 76 lit. d Cod penal, prima instanță a condamnat-o pe inculpata, lui la 3 luni închisoare.
De asemenea, conform art. 40 din Legea 82/1991 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 lit. e Cod penal, prima instanță a condamnat-o pe inculpata la o lună închisoare.
Întrucât, prin acțiunea săvârșită de inculpată, datorită împrejurărilor și urmărilor produse sunt întrunite elementele celor două infracțiuni, prima instanță a aplicat în cauză prevederile art.33 lit. b, art.34 lit. b cod penal, privind concursul de infracțiuni, dispunând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.
În cauză fiind îndeplinite prev. art. 81 cod penal și apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins în această modalitate de executare instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 cod penal.
De asemenea, a făcut aplicarea prev. art.64 lit. a teza a II a și lit.b cod penal raportat la art.71 cod penal, iar potrivit art.71 alin.5 cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
La stabilirea pedepselor accesorii instanța de fond a aplicat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speță (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr.2 din 6.10.2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă prev. art.3 al Protocolului nr. l din CEDO.
De asemenea nu a interzis nici dreptul prevăzut de art.64 lit. c cod penal, întrucât inculpata nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunii în speță de o anumită funcție sau profesie.
În conformitate cu prev. art. 359 cod procedură penală a pus în vedere inculpatei prevederile art. 83, 84 cod penal, privind revocarea suspendării.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, în cauză fiind ndeplinite elementele răspunderii civile delictuale potrivit art. 14, 346 Cod rocedură p. penală, raportat la art. 998 Cod civil și următoarele a obligat-o pe inculpată să-i plătească părții civile suma de 48.370 lei despăgubiri.
Potrivit art. 191 Cod procedură penală a obligat- pe inculpată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpata și partea civilă Statul Român reprezentat de ANAF B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său, precum și în concluziile scrise, inculpata, prin apărător, a arătat că instanța de fond în mod eronat a dispus condamnarea sa, fără a retine situația de fapt reală, pe care a încercat să dovedească, mai cu seamă în ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunilor pentru care a fost condamnată. Prima instanță s-a mărginit doar la a arăta că din punct de vedere subiectiv faptele au fost săvârșite cu intenție directă, urmărindu-se producerea rezultatului faptelor. Această motivare lapidară nu este de natură să justifice soluția de condamnare a sa, mai ales că probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală cât și cu ocazia judecății la fond este foarte firav și neconvingător.
Din întregul material probatoriu nu rezultă că ar fi vinovată de săvârșirea infracțiunilor din rechizitoriu, neputând fi făcută o legătură între acestea și ea decât cu mari dubii, lacune și semne de întrebare care lasă loc speculațiilor și care, în mod normal și corelate cu prezumția de nevinovăție, profită ei. Expertiza grafoscopică avea menirea de a stabili dacă facturile fiscale și borderoul de achiziții sunt falsificate, iar semnătura sa este sau nu contrafăcută. Teza probatorie a acestei probe era esențială în stabilirea vinovăției sale și a fost oarecum suplinită de declarațiile lui prin care acesta recunoaște că a semnat și întocmit acte contabile. În ceea ce priveșteexpertiza contabilă, aceasta avea menirea de a stabili valoarea reală a prejudiciului, raportată doar la actele care aparțin în mod indubitabil "" Acest lucru ar fi determinat eventual un cuantum mult mai mic al prejudiciului, cu consecința de rigoare a aplicării cauzei de nepedepsire în cazul achitării acestuia, conform art. 10 din Legea nr. 241/2005, ceea ce ar fi însemnat încetarea procesului penal, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit.1proc.penală. Nici această probă nu a putut fi administrată, instanța revenind asupra administrării acesteia.
de aceste aspecte, consider că instanța de fond a trecut foarte ușor peste excepția invocată referitoare la nelegala sesizare a instanței de judecată, când a solicitat restituirea cauzei la procuror, în baza disp, art, 332 alin, 2.proc.penală. Este adevărat că prin Legea nr. 356/2006 a fost abrogat cazul de restituire care avea în vedere omisiunea procurorului de a prezenta materialul de urmărire penală, dar nu a avut în vedere acel aspect, ci împrejurarea că, prin modul în care a fost întocmit rechizitoriul acest act de sesizare a instanței nu este corespunzător din cauză că nu precizează care sunt actele contabile (numărul și data lor) care generează evaziunea fiscală, așa cum prevăd disp. art. 263.proc.penală. Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu descrie în rechizitoriu în concret faptele ce mi se impută. Acesta este motivul pentru care a solicitat, în principal, în baza disp. art. 380.proc.penală, desființarea sentinței primei instanțe și restituirea cauzei la procuror, pentru a lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale, considerând că în cauză se poate constatata existența unuia dintre cazurile prevăzute în art. 322 alin.2 și anume nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței (rechizitoriu incomplet, cu fapte, probe si acte insuficient determinate).
n virtutea caracterului devolutiv al apelului, consideră că instanța de control judiciar poate verifica și restul aspectelor invocate. Astfel:
n faza de urmărire penală, probațiunea este ca și inexistentă. Mai multe dintre declarațiile pe care este construit rechizitoriul sunt ilegale, fiind date înainte de începerea urmăririi penale, deci în afara procesului penal. Astfel, urmărirea penală pentru evaziune fiscală a început la 31 august 2006, iar pentru nerespectarea legii contabilității la data de 14 septembrie 2006. Ca atare, declarațiile date la poliție de martorii - (18 aprilie 2006), (17 aprilie 2006), (6 septembrie 2006) și de părțile (27 aprilie 2006) și (17 aprilie 2006) sunt ilegale, fiind date înafara procesului penal. Art. 224.proc.penală indică în mod clar, în alin. 3, că în faza actelor premergătoare, singurul mijloc de probă admis este doar procesul-verbal de consemnare prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare si nu actele premergătoare în sine. Pe cale de consecință, toate acele declarații nu au valoare de probe și nu pot sta la baza unui act de trimitere în judecată.
n al doilea rând, toate documentele fiscale contestate, adică facturile fiscale, borderoul de achiziții și notele de intrare-recepție au fost ridicate sau predate de la sau de către, așa cum rezultă din procesele-verbale de ridicare de documente (anexa nr. 1 și 2), din data de 30.03.2006, aflate la filele nr. 3 și 4 din anexele trimise în original de Garda Financiară
Toate aceste documente nu au fost ridicate de la sediul societății sale comerciale și nici de la domiciliul său, deci nu poate fi responsabilă de actele întocmite și provenind de la un terț. Acest aspect este de natură să creeze un dubiu în ceea ce privește vinovăția sa, dubiu care trebuie să-i profite.
A susținut tot timpul că multe aceste facturi fiscale și borderoul de achiziții sunt falsificate, semnătura sa fiind contrafăcută. Această apărare a invocat-o și la poliție, dar nu a avut posibilitatea de a administra probe în acest sens, cum cere art. 202.proc.penală, întrucât nu a mai fost audiată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei si nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală.
Din documentele contabile aflate în original la dosarul cauzei rezultă cu claritate că numele său " " a fost adăugat cu un instrument de scriere de culoare si consistență diferită de cel folosit pentru completarea actelor. presupus a fi ale sale au fost contrafăcute de către numitul, diferențele față de semnătura sa originală fiind vizibile și pentru un nespecialist în domeniu. Împrejurarea că actele au fost ridicate de la fostul soț confirmă susținerile sale și generează îndoială în ceea ce privește corectitudinea acuzațiilor ce i se aduc.
Prin urmare, cum documentele fiscale pe baza cărora s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală nu au fost completate și semnate de către ea, nu au fost ridicate sau predate de (la) ea sau de la sediul societății sale, consideră că nu poate fi trimisă în judecată și condamnată pentru această infracțiune, cu atât mai mult cu cât rechizitoriul nu precizează care sunt actele contabile (numărul si data lor) care generează evaziunea fiscală, așa cum prevăd disp. art. 263.proc.penală. Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu descrie în rechizitoriu în concret faptele ce i se impută.
Cât privește facturile fiscale pentru societățile de tip fantomă, semnătura sa este falsificată pe o parte dintre ele, iar pentru cele semnate de ea lipsește vinovăția, întrucât nu intra în obligațiile sale si nici nu a avut posibilitatea de a verifica legalitatea înființării și funcționării acestor firme.
În al treilea rând, s-a omis să se aibă în vedere faptul cămultedintre documentele contabile pe care se bazează acuzarea poartă o dată situată în intervalul de timp în care a am fost plecată în, aspect care exclude cu totul vinovăția sa.
Pe de altă parte, chiar și datele înscrise pe documentele contabile ridicate de la fostul său soț, sunt relative, atât timp cât acele documente nu au fost niciodată ale societății comerciale. Cum a susținut și demonstrat, respectivele acte erau ale lui, servind la evidența activității sale.
În momentul în care au apărut problemele dintre ei și a introdus acțiunea de divorț fostul soț a aplicat pe aceste documente ștampila societății și a completat și numele ei, contrafăcându-i semnătura, apoi a predat actele organelor fiscale, ca și cum ar fi fost actele
Consideră că este ilegal și abuziv să fie trimisă în judecată și condamnată pentru niște ilegalități și falsuri comise de către o terță persoană.
Nu în ultimul rând, în legătură cu infracțiunea prevăzută de legea contabilității, toate argumentele sus-menționate sunt valabile, atât timp cât nu se poate face o legătură directă între ea și fapta respectivă.
Pe latură civilă, consider că dispoziția de obligare a sa la plata sumei de 48,370 lei cu titlul de despăgubiri este nelegală prin prisma următoarelor aspecte:
Instanța de fond nu dispune nimic în legătură cu partea responsabilă civilmente, n speță C " din. Dacă a dispus obligarea sa la plata despăgubirilor, corect ar fi fost să fie obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente, iar în situația în care aceasta nu a fost obligată la plată, instanța de fond trebuia să motiveze de ce nu a obligat și partea responsabilă civilmente;
rejudiciul la repararea căruia a fost obligată nu este cert, fiind contestat permanent. O expertiză contabilă ar fi lămurit și acest aspect, cu atât mai mult cu cât o serie dintre actele contabile avute în vedere de organele de control fiscal au fost contestate.
Mai precizează că a ultimul termen de judecată din 5 ianuarie 2009 depus la dosarul cauzei mai multe declarații date de fostul ei soț (fost ) -, în dosarul nr. 397/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. Face precizarea că actualmente acesta este cercetat (fiind începută urmărirea penală împotriva sa la data de 01.09.2008) pentru infracțiunile pentru care inițial, conform punctului nr. 2 din rechizitoriul prezentei cauze, se dispusese scoaterea lui de sub urmărire penală. În urma plângerilor formulate în baza disp. art. 2781. proc. penală, soluția a fost desființată, iar cauza a fost trimisă din nou Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
În cadrul acestui dosar, a dat la Poliția V D două declarații, una la 28 iulie 2008 si alta la 5 septembrie 2008, în care recunoaște faptul că unele dintre actele contabile pentru care ea am fost trimisă în judecată au fost întocmite și semnate de ea.
Astfel, în declarația din 28.07.2008, arată în mod expres că: "o parte din facturile fiscale de vânzare a unor produse existente în societate au fost completate și de mine", aspect pe care îl reiterează spre finalul aceleiași declarații, când susține că: "doar anumite completări în anumite facturi au fost făcute de mine".
În declarația din 05.09.2008, precizează: "declar că eu unul am întocmit documente la societate, dar acestea erau de evidență primară și care erau scrise de mine și semnate la cererea acesteia".
Din punctul meu de vedere, aceste recunoașteri ale numitului confirmă apărările și susținerile făcute pe tot cursul procesului penal, referitoare la faptul că înscrisurile pe care Garda Financiară le-a ridicat de la acesta nu sunt documentele contabile ale "", prin urmare nu trebuia să fie avute în vedere la întocmirea actului de control de către organele fiscale. Dacă se exclud acele acte false, pe care le-a semnat în fals cu numele ei și a aplicat ștampila societății, situația de fapt este cu totul alta și infracțiunea de evaziune fiscală nu există.
Potrivit principiului de drept penal,in dubio pro reo", orice mică îndoială profită inculpatului, iar în cazul său există serioase dubii în ceea ce privește actele contabile pe care le-a contestat. Este adevărat că nu s-a mai administrat proba cu expertiză grafoscopică, dar există recunoașterea autorului falsurilor în acest sens. Pe de altă parte, consideră că s-ar încălca prezumția de nevinovăție dacă s-ar aprecia că era obligată să facă dovada că actele respective nu au fost scrise și semnate de ea. Este nelegal, pe de altă parte, să fie nevoită să achite o sumă de aproape 10.000 RON (100.000.000 ROL), onorariu pentru expertiza grafoscopică, pentru a putea să-și dovedească nevinovăția, când în mod corect această probă ar fi trebuit administrată din oficiu, la Parchet, în cadrul urmăririi penale.
Este suficient, în privința dubiului, să amintească câteva elemente care prin ele însele, duc singure la concluzia că nu este conturată infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina sa, prin rechizitoriu:
- unele dintre actele contabile pe care le-a contestat au fost întocmite în perioada în care a fost plecată în (iulie 2005 - ianuarie 2006), prin urmare nu putea să le întocmească;
- toate documentele fiscale contestate, adică facturile fiscale, borderoul de achiziții și notele de intrare-recepție au fost ridicate sau predate de la sau de către, așa cum rezultă din procesele-verbale de ridicare de documente (anexa nr. 1 și 2), din data de 30.03.2006, aflate la filele nr. 3 și 4 din anexele trimise în original de Garda Financiară S;
- a recunoscut, în declarațiile amintite, că a întocmit atât documente de evidență primară (cum ar fi acele borderouri de achiziții pe care eu le-am contestat), cât și facturi fiscale.
Toate aceste elemente prefigurează clar un dubiu care trebuie să-i profite, mai ales că există îndoială în ceea ce privește cuantumul evaziunii fiscale. Acest aspect trebuia să fie foarte clar determinat de organul de urmărire penală, pentru că, în situația în care infracțiunea ar fi fost probată totuși, dacă prejudiciul nu depășea un anumit cuantum, exista posibilitatea, conform disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005, să beneficieze de o cauză de nepedepsire sau de reducere a pedepsei.
Pentru toate aceste considerente, inculpata a considerat că se impune achitarea sa, ca și soluție pe fondul cauzei, în temeiul disp. art, 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit a proc. penală: "fapta nu există".
De asemenea, în principal, se impune restituirea cauzei procurorului, pentru a lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale, în baza disp. art. 380.proc.penală.
În motivarea apelului său, partea civilă Statul Român, reprezentat legal de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a arătat că inculpata este răspunzătoare pentru plata despăgubirilor în solidar cu partea responsabilă civilmente, sens în care se impunea obligarea acestora la plata integrală a obligațiilor fiscale.
De asemenea, în temeiul art. 14 alin. 4 Cod procedură penală, se impunea obligarea inculpatei și la plata accesoriilor aferente debitului - dobânzi și penalități de întârziere până la data realizării efective a plății.
Potrivit art. 998 Cod civil, art. 114, 115, 120 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, privind Codul d e procedură fiscală și în temeiul art. 14 Cod procedură penală, instanța trebuia să oblige inculpata și partea responsabilă civilmente la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv a accesoriilor aferente debitului în sumă de 48.371 lei până la data plății efective.
Prin decizia penală nr. 17 din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -au dispus următoarele:
S-au admis apelurile declarate de inculpata și S, în calitate de reprezentant al,împotriva sentinței penale nr. 216 din 26.06.2007 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei.
S-a desființat în parte sentința penală apelată, în sensul că:
S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de S privind instituirea măsurilor asiguratorii.
A fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 48.370 lei către partea civilă Statul Român - prin,cu titlu de daune materiale, la care s-au adăugat accesoriile fiscale prevăzute de nr.OG 92/2003 (respectiv dobânzi și penalități de întârziere până la data de 31.12.2005 și majorări de întârziere începând cu data de 01.01.2006), până la data plății efective.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca sentința penală apelată să fie comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii definitive a acesteia.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu erau contrare deciziei pronunțate în apel.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs inculpata, care a solicitat în primul rând casarea hotărârilor anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar, casarea hotărârilor prin reținerea cauzei spre rejudecare și achitarea sa pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Un prim motiv de casare invocat a fost acela prevăzut de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, care arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Sub acest aspect s-a arătat că ambele instanțe au apreciat în mod discriminatoriu probele, iar instanța de apel nu a făcut referire la actele depuse la dosarul cauzei și nu a dat eficiență principiului potrivit căruia orice dubiu profită inculpatului.
A arătat că deși în cauză există serioase dubii în ceea ce privește actele contabile pe care le-a contestat, în acest sens dispunându-se a se efectua o expertiză grafoscopică, este nelegal că a fost nevoită să plătească contravaloarea onorariilor pentru expertiză pentru a-și dovedi nevinovăția, când în mod corect această probă trebuia administrată din oficiu la Parchet în cadrul urmăririi penale.
Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală întrucât ambele instanțe au reținut o situație de fapt necorespunzătoare adevărului întrucât toate documentele fiscale contestate, respectiv facturile fiscale, borderoul de achiziții și notele de intrare-recepție au fost ridicate sau predate de la sau de către.
Din actele contabile aflate în original la dosarul cauzei a rezultat cu claritate că numele său, a fost adăugat cu un instrument de scriere de culoare și consistență diferită de cel folosit pentru completarea actelor. au fost contrafăcute de, diferențele față de semnătura sa originală fiind vizibile și pentru nespecialiștii în domeniu.
S-a mai arătat că rechizitoriul nu precizează care sunt actele contabile care au generat evaziunea fiscală și nu descrie în concret faptele.
Cât privește facturile fiscale pentru societățile de tip fantomă a arătat că semnătura sa a fost falsificată pe o parte dintre ele, iar pentru cele semnate lipsește vinovăția sa întrucât nu avea obligația de a verifica legalitatea înființării și funcționării acestor firme.
A susținut că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu a fost audiată și nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.
Examinând recursul declarat de inculpată sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nr. 397/P/2006 din 29.01.2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 și art. 40 din Legea nr. 82/1991 republicată.
S-a reținut în sarcina inculpatei că, în calitate de administrator al, aceasta nu a înregistrat în evidența contabilă notele de intrare - recepție, borderourile de achiziție, facturile emise, facturile de aprovizionare, cât și prin deducerea eronată a TVA-ului aferent facturilor fiscale aprovizionate de la societățile tip "fantomă", cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 48.371 lei.
În concret s-au reținut următoarele:
- În perioada februarie 2004 - aprilie 2005 societatea nu a înregistrat în evidența contabilă un număr de 391 note de recepție, însumând mărfuri în valoare de 69.432 lei;
- În perioada noiembrie 2004 - aprilie 2006 societatea nu a înregistrat în evidența contabilă un număr de 772 Borderouri de însumând venituri de 104.044 lei;
- În perioada noiembrie 2004 - februarie 2006 societatea a emis un număr de 50 facturi fiscale fără a fi evidențiate în contabilitate, iar prin aceasta societatea nu a înregistrat venituri din vânzarea mărfurilor în valoare de 20.648 lei;
- În perioada aprilie 2003 - noiembrie 2005, societatea nu a înregistrat în evidența contabilă un număr de 26 facturi fiscale, fapt pentru care societatea nu a înregistrat în contabilitate venituri din vânzarea mărfurilor în sumă totală de 30.760 lei;
- În perioada martie 2000 - iunie 2003 societatea a înregistrat în evidența contabilă un număr de 16 facturi fiscale, aprovizionate de la societăți de tip "fantomă", iar prin aceasta societatea a dedus ilegal TVA și cheltuieli aferente în valoare totală de 23.964 lei.
Atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, conform declarațiilor de la filele 103-108, 109 dosar urmărire penală, filele 31-32 dosar fond cât și cu ocazia formulării cererii de apel și recurs, inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, arătând că semnătura de pe actele contabile i-a fost contrafăcută, ea nesemnând niciodată borderourile de recepție sau facturile fiscale iar în perioada iulie 2005 - ianuarie 2006 nu a fost în țară.
În dovedirea nevinovăției sale atât în faza urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, inculpata a solicitat efectuarea unor expertize grafologice și contabile.
Din actele și lucrările dosarului instanței de fond se poate observa că după ce în prealabil prorogă pronunțarea asupra cererii de probe, instanța, cu ocazia dezbaterilor a respins cererea de efectuare a expertizelor cu motivarea că acestea exced cadrului procesual de față.
Cu ocazia declarării apelului și ulterior pe parcursul cercetării judecătorești în fața instanței de apel inculpata reiterează cererea de administrare a probei cu expertiza grafologică și contabilă, cerere ce i-a fost admisă prin încheierea de ședință din 05.11.2007.
Ulterior, cu ocazia dezbaterilor din apel, instanța revine de la efectuarea probei cu expertizele grafologică și contabilă admise anterior.
În motivarea acestei dispoziții instanța de apel reține prin decizia recurată că revenirea de la expertiza grafologică s-a făcut datorită nedepunerii de către inculpată a scriptelor de comparație și neachitarea onorariului, iar cu privire la expertiza contabilă aceasta nu s-a mai efectuat datorită imposibilității efectuării expertizei grafologice.
Față de susținerile de nevinovăție ale inculpatei, cât și față de natura infracțiunilor reținute în sarcina acesteia, Curtea apreciază că prin revenirea de la administrarea probei cu expertiză de către instanța de apel cu motivarea mai sus prezentată s-a adus o încălcare flagrantă a dispozițiilor care reglementează procesul penal instituite de art. 2,3,52și art. 6 Cod procedură penală referitoare la principiul aflării adevărului, a rolului activ, a prezumției de nevinovăție și a garantării dreptului la apărare, cât și a dispozițiilor art. 6 din CEDO care consacră dreptul la un proces echitabil pentru o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni.
Față de cele prezentate și văzând caracterul esențial al cererii de administrare a probei cu expertiză, de natură să garanteze dreptul inculpatei la apărare și să influențeze soluția procesului, probă care dacă s-ar efectua direct în fața instanței de recurs ar priva-o pe aceasta de dreptul la un recurs efectiv, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală să admită recursul declarat de aceasta, să caseze în totalitate decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare la instanța de apel.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata ). -), fiica lui G și -, născută la data de 06.08.1969 în loc., jud. S, domiciliată în mun. V D,-, -.10,. C,. 10, jud. S sau în mun. V D,-, Bl. 4,. 4,. 17, jud. S, CNP - -, împotriva deciziei penale nr. 17 din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava și casează în totalitate decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, Tribunalul Suceava - Secția penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 2/27.03.2009
Jud. apel -
-
Jud. fond -
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu, Motan Traian
