Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 76/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 290 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 76
Ședința publică din 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Cheptene Micu
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 189 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat ales pentru inculpatul recurent, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs din partea inculpatului, precum și întâmpinare din partea părții vătămate recurente.
Avocat, pentru inculpatul, arată că inculpatul nu a putut fi prezent în instanță, fiind internat în spital și va face dovada prin înscrisuri, sens în care solicită acordarea unui nou termen de judecată. De asemenea, precizează că la dosarul cauzei s-au primit prin fax motivele de recurs, însă incomplete, motiv pentru care înțelege să le dezvolte oral.
Instanța, față de împrejurarea că apărătorul inculpatul a solicitat cauza la amânări fără discuție și că totuși dorește să pună în discuție cele două excepții invocate prin motivele de recurs, apreciază că se impune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat ales pentru inculpatul recurent, lipsă fiind părțile.
Avocat, pentru inculpatul recurent, arată că înțelege să invoce două excepții privind nulitatea absolută. Prima se referă la împrejurarea că Judecătoria Botoșani s-a pronunțat în dosarul nr- cu nerespectarea prevederilor art. 300 Cod procedură penală, nerespectare care face incidentă aplicarea disp. art. 197 alin. 2 și 3 Cod procedură penală. După o analiză atentă a tuturor încheierilor de ședință, precum și a hotărârilor pronunțate se poate observa că instanța nu a verificat regularitatea actului de sesizare conform prevederilor legale, acest act procedural impunându-se a se efectua încă de la primul termen de judecată, chiar din oficiu, potrivit art. 300 alin. 1 Cod procedură penală.
În al doilea rând, în cazul sesizării prin rechizitoriu, instanța trebuia să verifice dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege, atât sub aspectul conținutului său, prevăzut de art. 263 Cod procedură penală, cât și sub aspectul confirmării acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. 2 Cod procedură penală. În ceea ce privește confirmarea de către procurorul ierarhic superior, aceasta nu există. Astfel, în sistemul Codului d e procedură penală, competența procurorului de a efectua urmărirea penală este generală, așa cum rezultă din prevederile art. 209 alin. 2 Cod procedură penală, iar procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe carele supraveghează, inclusiv întreaga urmărire penală.
În această situație, chiar dacă fapta care a făcut obiectul urmăririi penale nu face parte din cazurile prevăzute de art. 209 alin. 3 Cod procedură penală, care preăd că rechizitoriul procurorului trebuie supus confirmării, potrivit art. 209 alin. 2 Cod procedură penală privind încălcările referitoare la sesizarea instanței, se poate observa că art. 209 aliniat ultim Cod procedură penală nu face deosebirea, în ceea ce privește confirmarea rechizitoriului, între situațiile în care urmărirea penală a fost efectuată de către procuror, în mod obligatoriu și în cele în care a efectuat-o din proprie inițiativă.
În acest sens există decizia nr. 5845 din 9 noiembrie 2004 a, Secția penală, cât și un recurs în interesul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Această instanță, Secțiile reunite, prin decizia nr. 9/2008, publicată în nr. 831/10.12.2008, a pronunțat o soluție de admitere a recursului.
Față de toate precizările sus menționate, solicită, în temeiul art. 3859alin. 1 pct. 2 Cod procedură penală, coroborat cu art. 197 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Întrebat de către instanță, arată că nu mai solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât nu poate face dovada la acest termen că inculpatul, care de altfel avea termen în cunoștință, este internat în spital, sens în care a înțeles să-și susțină motivele de recurs.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, față de excepțiile invocate arată că, potrivit disp. art. 300 Cod procedură penală, este de atributul instanței de fond să verifice regularitatea actului de sesizare. În prezenta cauză, având în vedere că la data de 22 septembrie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la fila 28 dosar, instanța a dat citire actului de sesizare, a adus la cunoștința inculpatului învinuirea ce i se aduce și i-a luat acestuia declarație, a apreciat că s-a considerat legal sesizată. Pe de altă parte, aspectele referitoare la regularitatea actului de sesizare se pun în discuție la instanța de fond, și la primul termen de judecată, și nu în căile de atac.
Referitor la cea de-a doua excepție invocată, după modificările aduse Codului procedură penală prin Legea 356/2006, s-a abrogat art. 209 alin. 5 Cod procedură penală și s-a reținut că rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim procurorul parchetului, sau după caz de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. Când urmărirea penală este făcută de către acesta, verificarea se face de organul ierarhic superior. La dosar există adresa de înaintare la instanță nr. 2045/P/2006 din 11 martie 2008 în care se menționează, cu ocazia trimiterii dosarului, implicit a rechizitoriului, că s-a verificat legalitatea și temeinicia rechizitoriului, în condițiile art. 264 alin. 3 Cod procedură penală, de către prim procuror. Este adevărat că s-a dat decizia în interesul legii nr. 8/18 februarie 2008, publicată în, partea I, nr. 831 din 10 2008 cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 264 alin. 3 Cod procedură penală prin care s-a admis recursul în interesul legii referitor la aceste dispoziții și s-a stabilit ca rechizitoriul să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei". Însă, această decizie a fost publicată la data de 10 2008, iar rechizitoriul a fost întocmit la 11 martie 2008. Apreciază că nu se impune admiterea recursului și casarea deciziei recurate.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1298 din 4 mai 2009 a Judecătoriei Botoșania fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 din Codul penal la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare.
În temeiul art. 81, 82 din Codul penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani și 10 luni, ce constituie termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal conform cărora comiterea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare determină revocarea suspendării și executarea în întregime a pedepsei.
În baza disp. art. 71 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b din Codul penal, iar în temeiul alin. 5 al aceluiași articol s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
S-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă promovată în cauză de.
S-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din 19 2005 încheiat de în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător (aflat la fila 63 dosar urmărire penală).
S-a ridicat măsura sechestrului asigurator luată asupra autoturismului marca "Volkswagen Passat L" 1,9 serie motor -, capacitate cilindrică 1896 cmc, măsură luată prin Ordonanța din 31 iulie 2006 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în dosarul nr. 2045/P/2006.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 175 lei.
În baza art. 193 alin. 1, 3 din Codul d e procedură penală s-a respins cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare în sumă de 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza întregului probatoriu administrat în cauză, următoarea situație de fapt:
Partea vătămată a fost proprietarul unui autoturism marca VW cu nr. de înmatriculare -, autoturism cu care s-a deplasat în primăvara anului 2005 în Italia.
În luna 2005 acesta a încheiat o înțelegere verbală cu prietenul său - aflat și el în Italia - în baza căreia i-a încredințat celui din urmă autoturismul proprietatea sa pentru a-l aduce în România, în localitatea de domiciliu a familiei sale respectiv municipiul B pentru a-l remite părinților său - și.
Martorul i-a propus să efectueze cursa Italia - România cu numitul (fratele viitoarei sale soții ). Partea vătămată a acceptat propunerea și, în consecință, la data stabilită inculpatul și au preluat de la partea vătămată autoturismul și documentele mașinii respectiv cartea de identitate, certificatul de înmatriculare, asigurarea și "cartea ".
După ce persoanele în cauză au ajuns la destinație, partea vătămată a fost contactată telefonic de către martorul care l-a rugat să-i mai lase autoturismul în detenția sa, o perioadă scurtă de timp, pentru a-și rezolva o serie de probleme de ordin personal, după care urma să respecte înțelegerea stabilită inițial și să predea mașina părinților părții vătămate.
Având în vedere relațiile de prietenie dintre cei doi, partea vătămată a fost de acord, însă predarea bunului a fost amânată în mod repetat, sus-numitul invocând diverse motive. Ulterior, partea vătămată a fost informată despre faptul că autoturismul său se află în posesia exclusivă a inculpatului și luând în considerație lipsa oricărei înțelegeri cu acesta, între cei doi neexistând nici un fel de raporturi directe, partea vătămată a bănuit că a fost indusă în eroare, cu prilejul convenției verbale încheiate cu numitul, din moment ce obligația de a remite autoturismul familiei sale nu fusese îndeplinită până la acel moment.
Revenind în țară, în luna iunie 2006, partea vătămată a verificat situația autoturismului său în evidențele instituțiilor publice din domeniul auto, prilej cu care a aflat că la data de 19.02.2005 a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare tip, pentru un vehicul folosit, în lipsa sa, act în cuprinsul căruia partea vătămată figura în calitate de proprietar-vânzător, iar inculpatul, în calitate de cumpărător.
În urma efectuării expertizei criminalistice grafice asupra înscrisului sub semnătură privată menționat s-a concluzionat că semnătura de la rubrica "vânzător", aplicată pe contractul încheiat la data de 19.12.2005, între și a fost executată de inculpatul (raport de expertiză nr. 106/16.07.2007 al Laboratorului de Expertize Criminalistice I).
Astfel, pentru a deveni proprietar al autoturismului în litigiu, inculpatul a contrafăcut semnătura părții vătămate (proprietar al bunului) de pe acest act de vânzare-cumpărare după care l-a înregistrat la Poliția Rutieră
Ulterior, pentru a obține radierea mașinii de pe numele părții vătămate și respectiv înmatricularea acesteia pe numele său inculpatul a contrafăcut din nou semnătura părții vătămate, aplicată pe "fișa de înmatriculare" a autoturismului, de la rubrica "vânzător".
Conform aceluiași raport de expertiză grafică (fila 86 - 89 dosar urmărire penală) semnătura de la rubrica "vânzător" de pe fișa de înmatriculare a autovehiculului în litigiu a fost executată de inculpatul (fila 86 - 88 dosar urmărire penală).
Realizând aparența calității de proprietar al autoturismului în cauză, prin falsificarea înscrisurilor menționate, inculpatul a dispus de bun la data de 30.07.2006 prin vânzarea de către numitul.
La data de 31.06.2006, Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșania dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunului mobil deținut la acea dată de inculpatul, cu lăsarea autoturismului în custodia acestuia, în baza ordonanței nr. 2045/2006, însă măsura nu a putut fi pusă în aplicare, întrucât inculpatul a dispus de autoturismul în cauză, anterior depunerii sechestrului de către procuror.
În urma verificărilor efectuate în vederea identificării actului deținător al autovehiculului părții vătămate a rezultat că la data de 29.01.2007 bunul a fost radiat de pe numele inculpatului și înmatriculat pe raza județului N, la aceeași dată, fiind menționat în calitate de proprietar, numitul, fiul lui și, născut la data de 11.06.1981, în localitatea R, cu domiciliul în municipiul R, str. 22 1989, județul N, iar autoturismul fiind înmatriculat cu numărul - (data modificării stării autovehiculului 06.02.2007).
A mai reținut prima instanță că inculpatul a prezentat o altă situație de fapt, invocând existența unei înțelegeri verbale de vânzare-cumpărare a autoturismului, intervenită între partea vătămată și. Această variantă este contrazisă de declarațiile martorilor - și, iar declarațiile martorilor și și ale inculpatului conțin unele contradicții, însă aceste aspecte nu influențează existența faptei, putând fi avute în vedere la aprecierea gradului de pericol social al faptei.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, a cărei executare a suspendat-o condiționat, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 81, 82 Cod penal.
Cu privire la latura civilă prima instanță a reținut că acțiunea civilă promovată de partea vătămată, prin care a solicitat a fi despăgubit cu 9000 Euro, este inadmisibilă, având în vedere natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.
Având în vedere soluția dată în latura civilă, prima instanță a respins și cererea de acordare a cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel partea vătămată și inculpatul -.
Partea vătămată a criticat sentința sub aspectul laturii civile, fără a indica în scris motivele de apel.
Inculpatul - a criticat sentința sub aspectul laturii penale, solicitând a se reindividualiza pedeapsa aplicată și a se da eficiență dispozițiilor art. 74, 76 lit. e Cod penal, în sensul coborârii pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de lege, având în vedere toate împrejurările concrete ale cauzei care pledează în favoarea sa.
Prin decizia penală nr. 189A din 20.10.2009 a Tribunalului Suceavas -au dispus următoarele:
S-a admis apelul declarat de partea vătămată împotriva sentinței penale nr. 1298 din 4 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Botoșani.
S-a desființat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 1000 lei cheltuieli judiciare din prima instanță.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie, s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prima instanță a făcut o corectă apreciere a acestor criterii, reținând că, prin modalitatea în care a acționat, inculpatul a generat consecințe suficient de grave constând în lipsirea proprietarului de bunul mobil proprietatea sa.
Situația personală a inculpatului, care este infractor primar și a avut o conduită procesuală corectă sunt elemente ce au fost avute în vedere la stabilirea modalității de executare, instanța apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare, făcându-se aplicarea art. 81, 82 Cod penal.
Așa fiind, sentința primei instanțe fiind temeinică sub aspectul individualizării pedepsei, în temeiul art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.
S-a apreciat că apelul declarat de partea vătămată este întemeiat sub aspectul modului de soluționare a cererii de obligare a inculpatului la cheltuieli judiciare.
Astfel, partea vătămată, care a fost prejudiciată prin fapta inculpatului de falsificare și folosire a înscrisului falsificat în vedere producerii unor consecințe juridice, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 9000 euro.
Având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului în prezenta cauză, care este una de pericol și nu de prejudiciu, s-a reținut că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă.
Partea vătămată a solicitat însă și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat, în sumă de 1000 lei, prima instanță respingând cererea având în vedere inadmisibilitatea acțiunii civile formulate în cauză de aceasta.
S-a apreciat că soluția este greșită sub acest aspect.
Astfel, potrivit art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar potrivit art. 193 alin. 1 Cod penal inculpatul este obligat, de asemenea, să plătească părții vătămate, în caz de condamnare, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de aceasta.
În speță, prima instanță a respins în mod greșit cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la cheltuieli judiciare.
Apelantul a avut calitatea de parte vătămată în cauză, fiind persoana prejudiciată prin fapta inculpatului, dovedind efectuarea unor cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat, în sumă de 1000 lei (chitanțe filele 100 - 101 dosar fond).
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul care inițial, prin cererea scrisă de recurs a atacat-o pentru netemeinicie.
S-a arătat că pedeapsa ce i-a fost aplicată în cauză este prea aspră, iar față de circumstanțele personale și atitudinea procesuală se impunea reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante și reducerea pedepselor.
Ulterior, prin completarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de fond, Judecătoria Botoșani, nu a respectat prevederile art. 300 Cod procedură penală, fiind incidente dispozițiile art. 197 alin. 2 și 3 Cod procedură penală.
În acest sens a arătat că Judecătoria Botoșani nu a verificat regularitatea actului de sesizare, acest act procedural impunându-se a fi efectuat încă de la primul termen de judecată din oficiu.
S-a mai arătat că instanța de fond a omis a verifica dacă rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de lege, atât sub aspectul conținutului său, cât și sub aspectul confirmării acestuia în condițiile art. 264 alin. 3 Cod procedură penală.
S-a susținut că în cauză nu există confirmarea procurorului ierarhic superior pentru rechizitoriul întocmit, ceea ce atrage nelegala sesizarea a instanței de judecată.
A invocat în sprijinul acestei solicitări decizia nr. 9/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând recursul declarat de inculpat sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2045/P/2006 din 11.03.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșanis -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 Cod penal constând în falsificarea contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 19.12.2005 prin contrafacerea semnăturii titularului la rubrica "vânzător", obținând pentru sine foloase materiale în mod nelegal.
Din actele și lucrările dosarului se observă că procurorul a supravegheat urmărirea penală în condițiile art. 209 alin. 1 Cod procedură penală și se constată că au fost respectate dispozițiile art. 264 alin. 3 Cod procedură penală, rechizitoriul fiind, potrivit adresei de înaintare a dosarului de urmărire penală, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei.
De asemenea, se constată că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 300 Cod procedură penală la data înregistrării dosarului de urmărire penală și la prima înfățișare.
La data primei înfățișări în fața instanței de fond, decizia nr. 9 din 18.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite pronunțată în recursul în interesul legii nu era publicată, ulterior fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 10.12.2008.
Referitor la fondul cauzei, Curtea constată că instanțele de fond și apel au reținut o situație de fapt și o încadrare juridică corectă faptei săvârșite de către inculpatul.
Astfel, pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, înscrisurile privind datele de identificare a autoturismului marca VW Passat cu număr de înmatriculare BT.31. și cele referitoare la tranzacțiile efectuate asupra autoturismului, cererea de înmatriculare a autoturismului, raportul de constatare tehnico-științifică, raportul de expertiză criminalistică și declarațiile martorilor -, și coroborate cu declarația inculpatului a reieșit cu certitudine că falsificând contractul de vânzare-cumpărare pentru autovehicul folosit încheiat la data de 19.12.2008 prin contrafacerea semnăturii titularului la rubrica "vânzător", respectiv a părții vătămate, inculpatul, figurând în actul respectiv în calitate de cumpărător al autoturismului părții vătămate marca VW Passat cu număr de înmatriculare BT.31. a dispus de autoturism în virtutea acestei calități stabilite prin fals și a obținut pentru sine foloase materiale în mod nelegal.
Din rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. 365 923 din 03.11.2006 și nr. - din 09.05.2007 efectuate de B - Serviciul Criminalistic (filele 70-74 și 76-81 dosar ), raportul de expertiză criminalistic (filele 86-92 dosar ) coroborate cu declarațiile părții vătămate a rezultat cu certitudine că semnăturile de la rubricile "vânzător" din contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit încheiat la data de 19.12.2005 între și și din fișa de înmatriculare a autovehiculului au fost executate de inculpatul.
Stabilind în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, instanța de fond a aplicat o pedeapsă pe care Curtea o apreciază ca fiind prea aspră față de natura infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările de comitere, urmare produsă și persoana inculpatului care este infractor primar și a avut o bună conduită înaintea săvârșirii infracțiunii.
Față de criteriile individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal enumerate anterior, se impune o reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului care va fi orientată spre minimul special al pedepsei prevăzut de textul incriminator.
Văzând cele prezentate, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală să admită recursul declarat de inculpatul, să caseze în parte decizia și sentința penală recurată și prin reindividualizarea pedepsei să aplice inculpatului o pedeapsă mai blândă, orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Se va menține dispoziția de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilindu-i-se un nou termen de încercare ce se va calcula în raport cu pedeapsa ce urmează a fi aplicată prin prezenta decizie.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor ce nu sunt contare prezentei decizii.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de către inculpatul, fiul lui și, născut la data de 8 august 1984 în municipiul B, județul B, domiciliat în municipiul B,-(2), bloc 2,. B,. 17, județul B, CNP: -, împotriva deciziei penale nr. 189A/20.10.2009 a Tribunalului Botoșani și în consecință:
Casează, în parte, decizia penală nr. 189A/20.10.2009 a Tribunalului Botoșani, precum și sentința penală nr. 1298/04.05.209 a Judecătoriei Botoșani și, în rejudecare:
În baza dispozițiilor art. 290 Cod penal, condamnă inculpatul la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare.
În baza dispozițiilor art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat conform art. 82 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii penale.
În baza dispozițiilor art.192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.02.2010
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru jud. plecat la altă instanță
semnează președintele completului
Red.
Tehnored.
2ex/03.03.2010
Jud. fond:
Jud. apel:
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu, Cheptene Micu
