Contestație (plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 c.p.p.). Decizia 77/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 168 C.P.P. -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 77

Ședința publică din 10 februarie 2010

PREȘEDINTE: Ilieș Titiana

JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 3: Cheptene Micu

Grefier

Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații, G, și petenții G și Com. Câmpulung M - prin administrator, împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, în nume propriu și în calitate de administrator al petentei Com Câmpulung M, asistat de avocat, inculpatul, asistat de avocat ales, inculpații și G, asistați de avocat ales, care reprezintă și pe petentul recurent G, lipsă fiind acesta.

Procedura de citare este completă.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și constatând recursurile în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru inculpatul recurent, arată că a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2009 pronunțată de Tribunalului Suceava, criticând-o pentru nelegalitate. Așa cum a rezultat din actele dosarului, la datele de 1 octombrie și 27 noiembrie 2008 au fost formulate două cereri, una de către inculpatul și cealaltă de către Com Câmpulung M privind restituirea unui autovehicul. Când după mai bine de un an aceste cereri au reușit să fie puse în discuție, încheierea prin care instanța s-a pronunțat cu privire la acestea este nelegală. Deși instanța a anunțat în ședință publică că rămâne în pronunțare cu privire la cererile de restituire, aceasta nu s-a produs decât pe data de 23 decembrie 2009, respingându-se aceste cereri și neprocedându-se la amânarea pronunțării așa cum ar fi fost legal. Instanța era obligată totodată să prevadă și care este termenul în care soluția instanței poate fi atacată, lucru care nu s-a consemnat. Pentru aceste motive apreciază soluția Tribunalului Suceava ca nelegală, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii recurate, cu trimitere pentru rejudecare, pentru ca instanța să se pronunțe în mod legal asupra cererilor formulate.

Avocat, pentru inculpații recurenți, G și petentul recurent G arată că au formulat, în baza art. 168 Cod procedură penală, cereri prin care inculpații și G au solicitat restituirea a două autoturisme, iar petentul G restituirea sumei de 10 000 euro, cu motivarea că aceste bunuri și respectiv suma de bani nu au fost dobândite ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni și nici nu ar fi servit la săvârșirea unor infracțiuni. Instanța trebuia să delibereze asupra acestor cereri și potrivit art. 309 alin. 1 Cod procedură penală să consemneze rezultatul acestor deliberări într-o minută. Lipsa acesteia este sancționată cu nulitate absolută, conform art.197 Cod procedură penală. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava. Pe fond, menține concluziile din cele trei plângeri formulate, în sensul că nu există probe administrate în faza de urmărire penală din care să rezulte că autoturismele ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar în ceea ce privește suma de 10 000 euro care a fost solicitată a fi restituită de către petentul G, la dosarul cauzei, odată cu cererea a depus atât extrasul de cont din care rezultă că suma aceasta de bani i-a aparținut celui în cauză, precum și o declarația autentificată la notar din care rezultă cine a adus banii în România. Motivul pentru care s-au adus banii a fost acela de servi la operația tatălui lui G și, care a și decedat ulterior, deci s-a probat că această sumă de bani s-a găsit în partea de locuință care aparținea acestuia. Pe de altă parte, infracțiunea de trafic de migranți nu se săvârșește cu ajutorul autoturismului, altele fiind modalitățile faptice pe care le reține procurorul în rechizitoriu.

Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită în principal casarea încheierii, cu trimitere spre rejudecare pentru motivele prevăzute de art. 197 Cod procedură penală referitoare la nulitate, neexistând la dosar rezultatul deliberării printr-o minută. Mai mult decât atât, trebuie reținut că judecătorul de la instanța de fond nu a consemnat dreptul legal al părții interesate de se adresa cu o cale de atac. S-a făcut de asemenea trimitere la niște texte legale, pentru ca motivarea ulterioară să contrazică total aceste texte.

Referitor la cererea principală, apreciază că aceasta era întemeiată și, după aproximativ doi ani de zile în care au fost reținute mașinile, pentru egalitate de tratament juridic, instanța avea tot cadrul legal pentru a restitui autovehiculele, respectiv sumele de bani. În speță, instanța invocă prevederile art. 169 alin. 2 Cod procedură penală, dar fără a motiva exact pe ce se bazează această susținere. Mai mult decât atât, trebuie reținut că aceste autovehicule sunt lăsate într-o parcare neacoperită, în curtea S, deja sunt deteriorate, iar valoarea a scăzut cu aproximativ 40%. În acest dosar sunt persoane care au primit mașinile la momentul în care dosarul era în faza de urmărire penală, iar unii care nu au primit, respectiv cei din cauza de față. În primul rând lipsește egalitatea de tratament juridic, iar în al doilea rând nu s-ar stingheri cu nimic justa soluționare a cauzei prin restituirea acestor mașini, care dacă rămân unde se găsesc și în prezent, sunt supuse degradării, cu posibilitatea de a nu se mai folosi. Dacă s-ar pune la dispoziția recurenților până la pronunțarea unei soluții definitive, aceștia cu siguranță s-ar îngriji de ele pentru ca valoarea lor să nu scadă în continuare. Dacă se vor găsi vinovați și vor trebui să plătească, una este să valorifici un bun în stare avansată de degradare, și alta un bun care mai este încă în stare de funcționare. Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare, și în subsidiar, admiterea cererilor cu reținerea cauzei spre judecare.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursurilor și casarea, cu trimitere spre rejudecare.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său și precizează că este vorba de 11 200 euro și nu de 10 000 euro.

Inculpatul G, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că își menține cererile formulate.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 decembrie 2009 Tribunalului Suceava, în temeiul disp. art. 169 rap. la art. 109 Cod procedură penală s-au respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de către inculpații, G, și și cererile formulate de petenții G și Com SRL, privind restituirea unor bunuri.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului la data de 22.04.2008 s-au ridicat două autoturisme, anume autoturismul marca Mercedes cu număr de înmatriculare DA 122 DW și respectiv marca Ford cu număr de înmatriculare CG - 568 DN, considerându-se că acestea au fost folosite de către inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Acest inculpat a solicitat prin cererea depusă la data de 15.10.2009 restituirea autoturismelor menționate mai sus pe motiv că potrivit art. 44 alin.1 din Constituția României dreptul de proprietate este garantat de stat, iar potrivit alin. 8 al aceluiași articol averea dobândită licit nu poate fi confiscată, caracterul licit al dobândirii fiind prezumat.

Totodată, la aceeași dată s-a ridicat de la domiciliul inculpatului și suma de 1.200 Euro, sumă cu privire la care petentul G pretinde că-i aparține, fiind dobândită licit, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 44 alin.1 și 9 din Constituția României, care garantează dreptul de proprietate și prevăd că averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Acesta a mai arătat că pentru ca bunurile să fie confiscate se cer întrunite potrivit art. 118 lit.b) Cod penal cumulativ trei condiții, anume: să se săvârșească o infracțiune, lucrurile respective să fi servit la săvârșirea infracțiunii și în fine, lucrurile respective să aparțină infractorului.

În timpul urmăririi penale a fost ridicat de la domiciliul inculpatului G autoturismul marca AUDI 80 având numărul de înmatriculare CD -, fiind de asemenea considerat că a fost folosit de către inculpați la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Inculpatul Gas olicitat prin cererea formulată la data de 15.10.2009 restituirea acestui autoturism pe motiv că potrivit art. 44 alin.1 din Constituția României dreptul de proprietate este garantat de stat, iar potrivit alin. 8 al aceluiași articol averea dobândită licit nu poate fi confiscată, caracterul licit al dobândirii fiind prezumat și că pentru ca bunurile să fie confiscate se cer întrunite potrivit art. 118 lit.b) Cod penal cumulativ trei condiții, anume: să se săvârșească o infracțiune, lucrurile respective să fi servit la săvârșirea infracțiunii și în fine, lucrurile respective să aparțină infractorului.

La data de 24 aprilie 2008 s-a dispus aplicarea sechestrului penal asupra a două autoturisme, anume VW cu nr. de înmatriculare SV - 26 - și ZW-159-BL, aparținând inculpatului, fiind depuse spre conservare la sediul IPJ S, considerându-se că acestea au fost folosite de către inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Inculpatul prin cererea adresată instanței la data de 25.03.2009 a solicitat restituirea acestor autoturisme, motivat de faptul că autoturismul VW Passat a fost distrus în proporție de 30%, anume caroserie zgâriată în profunzime, bare de protecție lipsă, farul dreapta față spart, capace roți lipsă, boxe găurite, tapițerie ruptă, justificându-se că s-au găsit droguri. Acesta a arătat că și autoturismul VW se pare că are aceiași soartă, fiind costate deja anumite distrugeri la caroserie și anvelope.

Totodată, acesta a mai arătat că dorește să-i fie restituite cele două autoturisme pentru a le putea conserva și că trebuie avută în vedere prezumția de nevinovăție de care se bucură până la pronunțarea împotriva sa a unei hotărârii definitive de condamnare.

Inculpatul a formulat plângere împotriva procesului verbal din data de 22.04.2008, încheiat de ag., prin care s-a ridicat de la el autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare -, a procesului - verbal din data de 22.04.2008, încheiat de insp. Pr. Circu și ag., prin care i s-a ridicat autoturismul marca Wolkswagen Passat 1,9, cu nr. de înmatriculare -, Ordonanței din data de 24.04.2008 a, prin care s-au indisponibilizat cele două autoturisme și a solicitat restituirea a celor două autoturisme, motivat de faptul că deși au fost ridicate pe data de 22.04.2008 au fost predate spre sigilare abia după două luni, anume pe data de 2 iunie 2008, fiind parcurși cu ele 102 km în acest timp.

La data de 01.10.2008 inculpatul a formulat o cerere (fila 81 vol I ds. fond) prin care solicită restituirea autovehiculului cu nr. SV.08. - cap tractor și a remorcii cu nr. SV.80. sau predarea acestuia în custodia proprietarului de drept SC Com SRL. În același sens a formulat cerere la data de 27.11.2008 și SC SRL C- M la fila 190 ds. fond - vol. Aceștia au motivat cererea pe faptul că autovehiculul menționat mai sus ar fi proprietatea SC SRL C- M și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi dispusă confiscarea lor, anume cele prevăzute de art. 73 din OUG nr. 105/2001, art. 118 alin.2 Cod penal și valoarea autovehiculului indisponibilizat este disproporționată în raport cu gravitatea infracțiunii. În acest sens inculpatul și Com SRL S au depus următoarele înscrisuri: certificat constatator de la ORC S, sent. civ. nr. 384/23.09.1992 judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, licența seria - nr. - emisă de Autoritatea Rutieră Română la data de 25.01.2008, certificatul de înmatriculare a autovehiculului certificat de înregistrare societate adeverința nr. 1 din 06.05.2008 și (85-105).

Conform art. 109 alin. 5 Cod proc. penală, "Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparțin, chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele, că este obligată să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei."

Așa cum prevede art. 163 alin1. Cod procedură penală "Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzi",iar potrivit art. 165 alin.7 Cod procedură penală"obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului"sau potrivit alin. 9 "vor fi supuse sub sigiliu sau ridicate, putându-se numi un custode".

Potrivit art. 169 alin.1 Cod procedură penală, "acă procurorul sau instanța de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozițiilorart. 168, stabilirea acestui drept și restituireași potrivit alin. 2 al aceluiași articol "Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin acestea nu se stingherește aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la rămânerea definitivă a hotărârii."

Confiscarea specială potrivit art. 118 Cod penal poate fi dispusă în șase cazuri. Dintre acestea lit. b) teza a I-a a acestui articol prevede confiscarea bunurilor care sunt folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscu scopul folosirii lor.

Ori în cauză, având în vedere stadiul procesual al cauzei, respectiv nu a fost pusă în discuție regularitatea actului de sesizare a instanței, nu au fost audiați inculpații și nici nu s-au administrat nici un fel de probe în vederea aflării adevărului, instanța nu a putut stabili dacă bunurile respective au fost folosite sau nu la săvârșirea infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, sunt ale inculpaților ori dacă sunt sau nu proprietatea altor persoane decât inculpații din această cauză și dacă aceste persoane au cunoscut sau nu scopul folosirii lor.

Susținerea inculpatului cum că suma de 1.200 Euro, ar fi fratelui său G, nu a fost dovedită în fața instanței de fond, astfel încât să poată fi considerat că aceasta nu poate face obiectul confiscării speciale prevăzute de art. 118 Cod penal. Totodată, nu a fost dovedit nici faptul că această sumă nu este produsul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Nu a fost, de asemenea dovedită, nici susținerea inculpatului că autoturismul marca WV Passat ce i-a fost confiscat se află în stare de degradare. De altfel, chiar dacă ar fi așa pentru prejudiciile care îi vor fi aduse inculpatul poate solicita tragerea la răspundere civilă a custodelui, dat fiind faptul că acesta poate fi tras la răspundere civilă potrivit codului civil.

În ceea ce privește susținerile inculpaților, G, și că potrivit art. 44 alin.1 din Constituția României dreptul de proprietate este garantat de stat, iar potrivit alin. 8 al aceluiași articol averea dobândită licit nu poate fi confiscată, caracterul licit al dobândirii fiind prezumat și că pentru ca bunurile să fie confiscate se cer întrunite potrivit art. 118 lit.b) Cod penal cumulativ trei condiții, anume: să se săvârșească o infracțiune, lucrurile respective să fi servit la săvârșirea infracțiunii și în fine, lucrurile respective să aparțină infractorului, apreciem că prin măsura luată nu a fost încălcat nici dreptul de proprietate al acestora prevăzut de art. 44 din Constituția României și nici prevederile art.118 Cod penal ori art. 73 din OUG nr. 105/2001.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 44 alin.1 din Constituția României este de observat că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci așa cum prevede alin. 9 al aceluiași articol "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii". Ca urmare nu se poate afirma că raportat la prevederile art. 44 al.1 din Constituția României dacă se va dovedi că bunurile de mai sus au fost destinate, folosite sa rezultate ca urmare a infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, nu pot fi confiscate potrivit art.118 Cod penal sau art. 73 din OUG nr. 105/2001.

Privitor la încălcarea prevederilor art. 118 Cod penal și art. 73 din OUG nr. 105/2001 instanța a constatat că potrivit acestui text legal pot fi confiscate nu doar bunurile folosite cu prilejul săvârșirii infracțiunii ce sunt proprietatea inculpaților, ci și cele ce aparțin altor persoane, dacă aceste persoane au cunoscut scopul folosirii lor. Instanța poate stabili cu certitudine dacă anumite bunuri au fost folosite cu ocazia pentru săvârșirea infracțiunii numai după cercetarea judecătorească, când de fapt poate fi luată și măsura confiscării speciale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 118 Cod penal. De aceea s-a apreciat că până la terminarea cercetării judecătorești nu are relevanță cine este proprietarul bunului, ci este suficient dacă sunt indicii temeinice sau probe că bunurile reținute au fost folosite la săvârșirea infracțiunii pentru care inculpații sunt trimiși în judecată ori că sunt rezultatul acesteia. Ori, în cauză, asemenea indicii sunt, putând fi trasă concluzia rezonabilă că autovehiculele în cauză au fost folosite la săvârșirea infracțiunii de care sunt acuzați inculpații și că suma de 1.200 Euro găsită la domiciliul inculpatului este rezultată ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

Pe de altă parte trebuie avut în vedere că reținerea și sechestrarea unor bunuri, bănuite ca fiind folosite la săvârșirea infracțiunii ori rezultate din infracțiune, nu încalcă dreptul de proprietate, întrucât o asemenea măsură nu constituie o confiscare a bunurilor, ci doar o disponibilizare a lor până la soluționarea cauzei, după care în funcție de soluția care va fi dată în cauză acestea pot fi restituite proprietarilor ori pot fi supuse confiscării speciale.

Așa cum rezultă din prevederile art. 169 Cod procedură penală instanța poate dispune restituirea bunurilor reținute dacă au fost preluate pe nedrept din posesia inculpatului sau altei persoane. Cu toate acestea potrivit alin. 2 o asemenea măsură poate fi dispusă "numai dacă prin acestea nu se stingherește aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la rămânerea definitivă a hotărârii".

S-a apreciat că în situația în care s-ar dispune restituirea bunurilor ar fi afectată justa soluționare a cauzei, întrucât fiind vorba de bunuri mobile ar putea fi vândute și nu ar putea fi realizată ca urmare măsura confiscării speciale prevăzută de art. 118 Cod penal, dacă o asemenea măsura se va impune. Totodată, autovehiculele ar putea fi folosite în așa fel încât valoarea lor de piață să scadă semnificativ ori în urma eventualei confiscări să fie greu de valorificat.

În consecință, instanța, constatând că nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 169 Cod procedură penală pentru restituirea bunurilor, a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de către inculpații, G, și și cererile formulate de petenții G și Com SRL privind restituirea unor bunuri, având în vedere disp. art. 169 rap. la art. 109 Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, G, și petenții G și Com. Câmpulung M - prin administrator, aceștia expunând oral, prin apărătorii lor, motivele de recurs.

Inculpatul a arătat că la datele de 1 octombrie și 27 noiembrie 2008 au fost formulate două cereri, una de el și cealaltă de către Com Câmpulung M privind restituirea unui autovehicul. Când după mai bine de un an aceste cereri au reușit să fie puse în discuție, încheierea prin care instanța s-a pronunțat cu privire la acestea este nelegală. Deși instanța a anunțat în ședință publică că rămâne în pronunțare cu privire la cererile de restituire, aceasta nu s-a produs decât pe data de 23 decembrie 2009, respingându-se aceste cereri și neprocedându-se la amânarea pronunțării așa cum ar fi fost legal. Instanța era obligată totodată să prevadă și care este termenul în care soluția instanței poate fi atacată, lucru care nu s-a consemnat. Pentru aceste motive apreciază soluția Tribunalului Suceava ca nelegală, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii recurate, cu trimitere pentru rejudecare, pentru ca instanța să se pronunțe în mod legal asupra cererilor formulate.

Avocat, pentru inculpații recurenți, G și petentul recurent G arată că au formulat, în baza art. 168 Cod procedură penală, cereri prin care inculpații și G au solicitat restituirea a două autoturisme, iar petentul G restituirea sumei de 10 000 euro, cu motivarea că aceste bunuri și respectiv suma de bani nu au fost dobândite ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni și nici nu ar fi servit la săvârșirea unor infracțiuni. Instanța trebuia să delibereze asupra acestor cereri și potrivit art. 309 alin. 1 Cod procedură penală să consemneze rezultatul acestor deliberări într-o minută. Lipsa acesteia este sancționată cu nulitate absolută, conform art.197 Cod procedură penală.

Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită în principal casarea încheierii, cu trimitere spre rejudecare pentru motivele prevăzute de art. 197 Cod procedură penală referitoare la nulitate, neexistând la dosar rezultatul deliberării printr-o minută. Mai mult decât atât, trebuie reținut că judecătorul de la instanța de fond nu a consemnat dreptul legal al părții interesate de se adresa cu o cale de atac. S-a făcut de asemenea trimitere la niște texte legale, pentru ca motivarea ulterioară să contrazică total aceste texte.

Analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 168 Cod procedură penală, contra măsurilor asiguratorii inculpatul și oricare altă persoană interesată se pot plânge instanței de judecată.

Conform alin. 2, instanța se poate pronunța prin hotărâre care poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, potrivit art. 343 alin. 3 Cod procedură penală completul de judecată deliberează "asupra măsurilor asigurătorii".

Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care constituie act procedural și trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii (art. 309 Cod procedură penală).

Lipsa minutei face imposibilă verificarea a ceea ce s-a hotărât imediat după deliberare, precum și componența completului de judecată care a dat soluția, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii.

Cum în cauză, rezultatul deliberării cu privire la cererile formulate de inculpați nu a fost consemnat în minută conform dispozițiilor procedurale mai sus arătate, încheierea este lovită de nulitate absolută conform art. 197 alin 2 Cod procedură penală.

Față de aceste motive, Curtea constată că nu se impune analizarea și a celorlalte motive de recurs, iar în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală va admite recursurile, va casa încheierea recurată și va trimite cauza pentru rejudecarea cererilor inculpaților.

În rejudecare, instanța va avea în vedere și celelalte motive de recurs invocate de părți.

În temeiul art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Admite recursurile declarate de către inculpații, G, și petenții G și SC -Com SRL Câmpulung M, prin administrator împotriva încheierii de ședință din 16.12.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Suceava, pe care o casează în parte și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererilor recurenților.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.02.2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pentru jud. plecat la altă instanță

semnează președintele completului

Red.

Tehnored.

2ex/03.03.2010

Jud. fond:

Președinte:Ilieș Titiana
Judecători:Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu, Cheptene Micu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație (plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 c.p.p.). Decizia 77/2010. Curtea de Apel Suceava