Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 cod penal). Decizia 752/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 752

Ședința publică de la 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTORI: Vadana Monica, Adrian Bogdan Anti Silviu

- -

-- grefier

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU

legal reprezentat prin - - procuror

Pe rol fiind judecarea recursurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpata - împotriva deciziei penale nr.66/AP/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta inculpată asistată de avocat ales .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

La solicitarea instanței, recurenta inculpată a răspuns că își însușește recursul declarat și a procedat la semnarea cererii de recurs.

Fiind întrebată dacă dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs, recurenta inculpată a răspuns că înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere.

Procurorul și recurenta inculpată prin apărător au învederat instanței că nu au cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri, instanța a constatat recursurile în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul având cuvântul a susținut recursul așa cum a fost motivat în scris și a arătat că, cele două hotărâri nu sunt legale și nici temeinice deoarece: pedeapsa aplicată este netemeinică, nu corespunde criteriilor generale de individualizare. Inculpata s-a folosit de tehnica de calcul, de semnături și ștampile de la instituțiile publice, aspecte care conferă faptei un grad ridicat de pericol social. A pus concluzii de admitere a recursului și majorarea pedepsei.

Consideră că hotărârea este nelegală întrucât se impunea anularea suspendării condiționate și a suspendării sub supraveghere pentru pedepsele rămase definitive, aceasta a mai fost condamnată pentru același gen de infracțiuni. A pus concluzii de admitere a recursului în sensul celor arătate, casarea hotărârii, reținerea cauzei spre rejudecare, majorarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art.85,86/5 Cod penal.

Avocat ales având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpată a arătat că deși a solicitat o confruntare cu martora aceasta a refuzat să vină în țară. Toate afirmațiile acesteia sunt combătute de inculpată și concluziile raportului de expertiză care reține că probabil semnătura aparține inculpatei. Există dubii cu privire la săvârșirea infracțiunii.

Cu privire la recursul formulat de parchet a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, în mod corect, tribunalul a reținut în cauză că nu se impune anularea hotărârii și contopirea pedepselor la acest moment. După rămânerea definitivă a hotărârii din prezenta cauză, partea va formula cerere în acest sens.

Procurorul având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpată, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat susținând că s-a făcut dovada vinovăției inculpatei, expertiza reține că semnăturile au fost executate de inculpată - aceasta avea și motive să săvârșească infracțiunea.

Recurenta inculpată având ultimul cuvânt și-a însușit concluziile puse de apărătorul său.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.552 din 03.09.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț inculpata a fost condamnată la 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "fals material în înscrisuri oficiale" - în baza art.288 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În baza art.81 - art.82 Cod penal - s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 6 (șase) luni ani închisoare aplicată inculpatei prin prezenta sentință penală pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art.359 Cod procedură penală - s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

În baza art.445 Cod Procedură Penală - s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate:

- înscrisul intitulat "situația școlară" privind pe emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005, înscris redactat în limba română și apostilat (fila 14 dosar urmărire penală).

- înscrisul intitulat "situația școlară" privind pe emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005, înscris redactat în limba română și având aplicată ștampila Inspectoratului Școlar Județean I cum și mențiunea ". general " (fila 15 dosar urmărire penală).

- înscrisul intitulat "La situazione scolastica" privind pe, înscris redactat în limba italiană și având aplicată ștampila Notarului Public din PN( fila 16 dosar urmărire penală).

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală - inculpat a fost obligată la plata sumei de 300 lei,reprezentând cheltuieli judiciare, către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei a reținut, în fapt, următoarele:

- era administrator al SC - SRL P Aceasta, potrivit adresei cu nr.1712/04 mai 2006 Ministerului Justiției (fila 44 dosar urmărire penală), avea calitatea de traducător autorizat pentru limbile italiană, engleză, franceză și spaniolă. În data de 12 iulie 2005, la punctul de lucru al SC - SRL PNs ituat în municipiul P N, strada -, s-a prezentat, aceasta solicitând inculpatei traducerea în limba italiană și apostilarea înscrisului intitulat "situație școlară" emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005. Înscrisul menționat viza pe și îi era necesar acesteia pentru a se putea transfera la o instituție de învățământ similară din Italia, țară în care lucra mama sa și în care aceasta intenționa să se stabilească. Între și SC - SRL P N, reprezentată de, s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr.7/12 iulie 2005, contract având ca obiect traducerea, legalizarea și apostilarea înscrisului intitulat "situație școlară" emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005 (filele 48 - 49 dosar urmărire penală). Pentru serviciul prestat a achitat în data de 12 iulie 2005 lui suma de 680.000 lei ROL, fiind întocmit în acest sens "bonul de comandă nr.2/2005 (fila 18 dosar urmărire penală). Inculpata a spus lui să revină pentru a ridica înscrisul intitulat "situație școlară" emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005 tradus, legalizat și apostilat a doua zi, respectiv în data de 13 iulie 2005. În aceeași zi, respectiv la 12 iulie 2005, conștientă că nu dispune de suficient timp pentru a obține licit până la 13 iulie 2005 legalizarea semnăturii traducătorului "situației școlare" privind pe, inculpat a tradus în limba italiană înscrisul anterior indicat, după care, în baza unei rezoluții infracționale unice, aceasta a efectuat următoarele operațiuni:

- a aplicat pe înscrisul indicat anterior, redactat în limba română, folosind tehnica de calcul, ștampila Ministerului Educației și Cercetării - Inspectoratul Școlar I și ștampila - formular de ieșire a Inspectoratului Școlar I și a executat pe acest înscris, în fals, următoarele mențiuni ". general " și semnătura acestuia (fila 15 dosar urmărire penală). Astfel cum rezultă din înscrisul intitulat "situația școlară privind pe " aflată la filele 40 - 42 dosar urmărire penală, situațiile școlare emise de Universitatea " " I - Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, similare celei emise și pentru, nu au aplicată ștampila Ministerului Educației și Cercetării - Inspectoratul Școlar I, ori ștampila - formular de ieșire a Inspectoratului Școlar I și semnătura vreunui inspector școlar. Astfel cum rezultă din adresa Inspectoratului Școlar al Județului I nr.11277/28 septembrie 2005, aflată la fila 9 dosar urmărire penală, ștampila Ministerului Educației și Cercetării - Inspectoratul Școlar I și ștampila - formular de ieșire a Inspectoratului Școlar I și numărul de înregistrare aflate pe "situația școlară" privind pe nu au fost aplicate de Inspectoratul Școlar al județului Se arată totodată că inspectorul general al Inspectoratului Școlar al județului I nu se numește " " iar semnătura de pe "situația școlară" privind pe nu a fost executată de inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Județului

- a aplicat pe înscrisul indicat anterior, tradus în limba italiană, sub încheirea de legalizare a semnăturii traducătorului, folosind tehnica de calcul, ștampila Biroului Notarului Public din P N și a executat în fals semnătura notarului public menționat. Astfel cum rezultă din adresa cu nr.98 din 16 mai 2006 Biroului Notarului Public din P N, aflată la fila 54 dosar urmărire penală, la biroul notarului public menționat nu a fost înregistrată la data de 13 iulie 2005 vreo cerere pentru legalizarea semnăturii traducătorului și nu a fost aplicată ștampila ori semnătura acestuia pe vreo încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului în limba italiană a înscrisului intitulat "situație școlară" privind pe.

Inculpata a depus în aceeași zi o cerere pentru apostilarea înscrisului intitulat "situație școlară" redactat în limba română privind pe la Instituția prefectului - județul N, cerere ce a fost înregistrată sub nr.2047/12 iulie 2005 (astfel cum rezultă din adresele cu nr.10347 din 14 iulie 2005 și cu nr.8140 din 25 mai 2006 Instituției Prefectului - județul N, cum și din documentele anexate acestei ultime adrese, documente aflate la filele 10, 46 - 50 dosar urmărire penală). Funcționarii instituției menționate au sesizat că pe înscrisul intitulat "situație școlară" redactat în limba română privind pe se află aplicate ștampila Ministerului Educației și Cercetării - Inspectoratul Școlar I, ștampila - formular de ieșire a Inspectoratului Școlar I și semnătura inspectorului general " " mențiuni ce nu ar fi trebuit să se afle, în mod obișnuit pe un astfel de înscris, solicitând precizări în acest sens Inspectoratului Școlar al Județului I, fără a da curs cererii inculpatei de aplicare a apostilei pe înscrisul indicat anterior. Constatând că nu poate obține licit până la 13 iulie 2005 aplicarea apostilei pe înscrisul intitulat "situație școlară" privind pe inculpat a realizat, folosind tehnica de calcul, o copie a înscrisului pus la dispoziție de, după care a aplicat ștampila " - Convention de la du 5 octobre 1961" pe acest înscris, a completat apoi rubricile acestei ștampile și a executat pe acest înscris, în fals, astfel cum rezultă din expertiza criminalistică întocmită de IPJ N - Serviciul Criminalistic sub nr. -/22 iunie 2006 (filele 21 - 34 dosar urmărire penală), semnăturile tuturor persoanelor menționate în dreptul ștampilelor aplicate pe acest înscris, respectiv, "Rector - prof. univ. dr. ", " - prof. univ. dr. ", "Secretar șef universitate - - ", "Secretar șef facultate - " și "Secretarul General al Instituției Prefectului Județului N". La 13 iulie 2005 inculpat a remis lui un exemplar al înscrisului intitulat "situație școlară" emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005 redactat în limba română și apostilat și un exemplar al aceluiași înscris tradus în limba italiană, cu încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului emisă de Biroul Notarului Public din P Funcționarii Instituției Prefectului Județului N au sesizat că pe înscrisul intitulat "situație școlară" redactat în limba română privind pe se află aplicate ștampila Ministerului Educației și Cercetării - Inspectoratul Școlar I, ștampila - formular de ieșire a Inspectoratului Școlar I și semnătura inspectorului general " " mențiuni ce nu ar fi trebuit să se afle, în mod obișnuit pe un astfel de înscris, solicitând precizări în acest sens Inspectoratului Școlar al Județului I, fără a da curs cererii inculpatei de aplicare a apostilei pe înscrisul indicat anterior. Inspectoratul Școlar al Județului I, constatând că pe înscrisurile înaintate de către Instituția Prefectului Județului N, se află aplicate în fals mai multe ștampile ale Inspectoratul Școlar al Județului I și semnătura unei persoane indicată în mod nereal ca fiind "inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Județului I", a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru a se identifica autorul falsului (fila 9 dosar urmărire penală).

Inculpata, audiată fiind în cursul urmăririi penale (fila 74 dosar urmărire penală), a susținut că în iulie 2005 fost contactată de pentru traducerea unei situații școlare și apostilarea acesteia, și că, după achitarea onorariului convenit cu aceasta, a mers cu înscrisul menționat la Prefectura N pentru apostilare. În aceeași zi a mers la Prefectura N pentru a ridica înscrisul apostilat, acolo spunându-i-se că sânt probleme în legătură cu acest înscris, fiind trimis la I pentru lămuririi. Susține inculpata că a contactat pe pentru a-i cere lămuriri în legătură cu înscrisul lăsat pentru apostilare, aceasta sunându-i că nu poate veni pentru a lămuri situația deoarece pleacă în Italia în aceeași seară. Inculpat nu a recunoscut că ar fi falsificat semnătura unor persoane sau ștampilele unor instituții publice aplicate pe aceste înscrisuri.

Instanța a reținut ca nefiind corespunzătoare adevărului susținerile inculpatei pentru următoarele considerente:

- astfel cum rezultă din adresa cu nr.98 din 16 mai 2006 Biroului Notarului Public din P N, aflată la fila 54 dosar urmărire penală, la biroul notarului public menționat nu a fost înregistrată la data de 13 iulie 2005 vreo cerere pentru legalizarea semnăturii traducătorului și nu a fost aplicată ștampila ori semnătura acestuia pe vreo încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului în limba italiană a înscrisului intitulat "situație școlară" privind pe. Înscrisul intitulat "situație școlară" privind pe, tradus în limba italiană, este ștampilat și semnat pe fiecare pagină, în original, de. Aspectele expuse induc concluzia că pe acest înscris a fost aplicată, în fals, semnătura și ștampila Notarului Public din P N de către, persoană ce este autorizată pentru a efectua traduceri în limba italiană și în a cărei detenție s-a aflat în iulie 2005 înscrisului redactat în limba română intitulat "situație școlară" emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005 privind pe. Această concluzie este întărită și de raportul de expertiză criminalistică întocmit de IPJ N - Serviciul Criminalistic sub nr. -/22 iunie 2006 potrivit căruia, după analizarea de specimene de scris aparținând inculpatei, lui și lui (mama inculpatei), s-a concluzionat că "scrisul " " și mențiunile cifrice depuse pe ultima pagină a exemplarului tradus în limba italiană al situației școlare a lui au fost executate de către.

- din faptul că a predat organelor de poliție 2 exemplare ale înscrisului intitulat "situație școlară" emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005, unul purtând aplicată ștampila " - Convention de la du 5 octobre 1961" iar celălalt, tradus în limba italiană, având aplicată pe fiecare pagină, în original, ștampila și semnătura lui, iar la sfârșit și ștampila și semnătura Notarului Public din P N, se poate trage concluzia certă că aceste înscrisuri au fost predate lui de către inculpată, fiind astfel infirmată susținerea acesteia din urmă că nu a întâlnit martora menționată posterior predării documentului indicat anterior la 12 iulie 2005.

- a susținut, contrar susținerilor inculpatei, că nu a efectuat vreun demers privind traducerea și apostilarea înscrisului intitulat "situație școlară" emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005, aceste demersuri fiind efectuate exclusiv de către căreia i s-a adresat în acest sens la 12 iulie 2005, achitând acesteia pentru serviciile prestate, fără a realiza caracterul lor infracțional, suma de 680.000 lei ROL (filele 58 - 59 dosar urmărire penală). Susținerile acesteia sânt confirmate prin faptul că inculpata a depus cererea pentru apostilarea înscrisului menționat la Instituția Prefectului Județului N, anexând acestei cereri și înscrisul ce s-a dovedit ulterior a fi falsificat, cum și prin faptul că inculpata nu a mai așteptat un răspuns în legătură cu cererea pentru aplicarea apostilei formulată de ea la 12 iulie 2005, ci a predat lui, la 13 iulie 2005, două exemplare ale înscrisului indicat, unul purtând aplicată ștampila " - Convention de la du 5 octobre 1961" iar celălalt, tradus în limba italiană, având aplicată pe fiecare pagină, în original, ștampila și semnătura lui, iar la sfârșit și ștampila și semnătura Notarului Public din P

- prin raportul de expertiză criminalistică întocmit de IPJ N - Serviciul Criminalistic sub nr. -/22 iunie 2006, după analizarea de specimene de scris aparținând inculpatei, lui și lui (mama inculpatei), s-a concluzionat că: scrisul ce completează rubricile apostilei precum și semnăturile depuse atât în chenarul apostilei cât și în dreptul rubricii "secretar șef universitate - " din exemplarul apostilat redactat în limba română al situației școlare a lui au fost executate de către; scrisul ". general " și mențiunile cifrice "2034 07 07 2005" depuse pe exemplarul neapostilat redactat în limba română al situației școlare a lui au fost executate de către; semnătura depusă sub scrisul ". general " de pe exemplarul neapostilat redactat în limba română al situației școlare a lui a fost executată, probabil, de către.

- nu în ultimul rând, este de reținut și că a mai fost condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni de "fals material în înscrisuri oficiale" și de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" (concurente cu infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze penale - fila 9 dosar fond), și că aceasta era administrator al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate și efectuarea de traduceri a unor acte, dispunând, spre deosebire de, de mijloacele tehnice necesare contrafacerii unor ștampile prin folosirea tehnicii de calcul (scanări repetate a unor ștampile originale) - inculpata având deci și mijloacele și deprinderea necesară comiterii infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze penale.

În drept - faptele inculpatei de a fi în falsificat în iulie 2005, în cuprinsul a 3 exemplare ale înscrisului intitulat "situație școlară" emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005 privind pe (2 exemplare redactate în limba română iar unul tradus în limba italiană), impresiunile ștampilelor și parafelor, precum și semnăturile reprezentanților mai multor instituții (Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al Județului N, Instituția Prefectului Județul N, Notarului Public din P N) - realizează elementele constitutive ale infracțiunii de "fals material în înscrisuri oficiale" prev. de art.288 alin.1 Cod Penal. Instanța, față de împrejurarea că faptele ce fac obiectul prezentei cauze penale au un mod identic de executare și au fost comise la scurt timp una față de cealaltă, a reținut că acestea au fost comise de către inculpat în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind deci incidente în cauză prev. art.41 alin.2 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei care i-a fost aplicată inculpatei pentru infracțiunea săvârșită în iulie 2005 instanța a avut în vedere prev. art.72 Cod Penal cum și datele ce țin de persoana acestuia.

Reținând, pe de o parte, că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, având în vedere urmările produse prin infracțiune cum și modalitatea concretă de punere în executare a rezoluției infracționale, iar, pe de alta parte, că inculpata prezintă probleme de natură psihică (aceasta a fost diagnosticată ca având tulburări de personalitate de tip border - line, depresie trenantă cu elemente interpretative și crize de afect patologic) - instanța apreciază că doar aplicarea unei pedepse închisorii având însă un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de textul sancționator va conduce la realizarea scopului preventiv și sancționator al pedepsei.

Reținând că inculpata nu a mai fost condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni anterior săvârșirii infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze penale (conform fișei de cazier judiciar a acesteia aflată la fila 9 dosar fond) și că acesta prezintă probleme de natură psihică, instanța a apreciat că scopul educativ al pedepsei aplicată acesteia poate fi realizat și fără executarea sa efectivă.

În consecință, în baza art.81 Cod Penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare determinat conform dispozițiilor art.82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală - instanța a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod Penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.445 Cod Procedură Penală -s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate:

- înscrisul intitulat "situația școlară" privind pe emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005, înscris redactat în limba română și apostilat (fila 14 dosar urmărire penală).

- înscrisul intitulat "situația școlară" privind pe emis de Universitatea Al. - I sub nr.10114 din 06 iulie 2005, înscris redactat în limba română și având aplicată ștampila Inspectoratului Școlșar Județean I cum și mențiunea ". general " (fila 15 dosar urmărire penală).

- înscrisul intitulat "La situazione scolastica" privind pe, înscris redactat în limba italiană și având aplicată ștampila Notarului Public din PN( fila 16 dosar urmărire penală).

În baza art. 191 al.1 Cod procedură penală, având în vedere soluția adoptată în latura penală și civilă a cauzei, instanța obligat pe inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in prezentul proces penal (cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedură și pentru administrarea de probe).

Împotriva acestei sentințe în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț și inculpata.

În apelul parchetului se critică sentința instanței de fond pentru faptul că din certificatul de cazier judiciar al inculpatei rezultă că aceasta a mai fost condamnată definitiv prin sentințele penale nr.376/2006 și 129/2007 ale Judecătoriei Piatra Neamț, pedepsele fiind suspendate condiționat iar fapta pentru care este judecată în prezenta cauză a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a sentințelor arătate. Mai mult, prin sentința penală 673/2007, aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare sub supraveghere, sentință, deasemeni, rămasă definitivă după săvârșirea prezentei fapte. Toate aceste împrejurări, obligau instanța să procedeze la anularea suspendării condiționate și a suspendării sub supraveghere pentru pedepsele anterioare conform art.85 Cod penal și art.865Cod penal.

În apelul inculpatei este criticată sentința instanței de fond sub aspectul situației de fapt reținută, a nevinovăției precum și în privința respingerii cererii sale de efectuare a unei contraexpertize față de obiecțiunile formulate.

Astfel, arată inculpata, în mod greșit s-a reținut vinovăția sa doar pe baza împrejurării că ar mai fi fost condamnată pentru săvârșirea unor astfel de fapte. În realitate trebuie avută în vedere împrejurarea că inculpata, în momentul în care s-a prezentat la Prefectură pentru aplicarea apostilei, acest lucru i-a fost refuzat deoarece actele prezentate de martora nu erau în regulă. Susținerea putea fi verificată prin confruntarea cu această martoră, susținere care probează nevinovăția inculpatei.

Raportul de expertiză efectuat în cauză conține numeroase incertitudini și probabilități cu privire la autorul semnăturii motiv pentru care se impunea o nouă expertiză.

Tribunalul, analizând apelurile în raport de motivele invocate precum și în raport de dispozițiile art.371 Cod procedură penală, a constatat următoarele:

Situația de fapt, prezentată în considerentele sentinței apelate, în detaliu, se bazează pe o analiză atentă, exhaustivă și obiectivă a probelor administrate în cursul cercetării penale și al celei judecătorești.

Faptele probate demonstrează în mod obiectiv existența activității infracționale a inculpatei care, în realizarea unei rezoluții infracționale unice, a săvârșit mai multe acte materiale ce întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Rezultă cu evidență că inculpata, folosind tehnica de calcul, a alterat conținutul actului care atestă situația școlară a martorei prin aplicarea în subsolul verso-ului paginii a două ștampile și a unei semnături. A alterat conținutul traducerii în limba italiană a actului anterior menționat prin aplicarea în același mod a încheierii de autentificare a ștampilei și a semnăturii notarului. De asemeni a alterat o copie a primului înscris - situație școlară - prin aplicarea apostilei.

sunt grosiere și ușor observabile pentru orice persoană avizată și sunt infirmate de instituțiile emitente (notarul public și Prefectura N) care au arătat că nu au emis asemenea acte.

Apărarea inculpatei, neverosimilă, a fost în mod corect înlăturată de instanță din deducția mai mult decât logică a faptului că încheierea de autentificare aplicată în fals pe documentul tradus poartă data de 13 iulie 2005 moment în care actul era în posesia inculpatei, ea fiind cea care a și efectuat traducerea.

, apărarea invocată de inculpată în motivele de apel este nefondată iar proba invocată - confruntarea cu martora - nu este de natură să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute de instanța de fond.

Martora a arătat punctual cu ocazia audierii la parchet că inculpata i-a predat înscrisul tradus și legalizat precum și situația școlară apostilată (ultimul dovedindu-se a fi copie ordinară a înscrisului original, înscris reținut de funcționarii prefecturii pentru verificări) chiar a doua zi, afirmație susținută de faptul că la începerea anchetei actele se aflau în posesia martorei. Această împrejurare dovedește cu evidență falsitatea susținerilor inculpatei.

De asemenea, în privința expertizei tehnice efectuate criticile inculpatei sunt neîntemeiate. Aceasta se rezumă la a obiecta doar 3 subpuncte ale raportului ignorând conținutul și concluziile întregului raport care arată cu certitudine că celelalte mențiuni suspecte au fost executate de inculpată.

Doar în situația în care s-ar fi exclus posibilitatea ca cele trei mențiuni de la punctele 2.2, 2.3, 3.2, și 4.2 să fi fost executate de inculpată în acest caz se justifica o nouă lucrare însă cu condiția de a fi fost indicată oap atra persoană suspectă pentru analizarea comparativă a scrisului.

De altfel este evident că acele mențiuni false nu puteau fi efectuate decât de persoanele care au depus scripte de comparație și au avut contact cu actele. Probele administrate în cauză converg spre faptul că doar inculpata a avut motivul pentru a executa falsul așa încât, probabilitatea concluziilor expertizei dobândește astfel certitudine.

În raport de această situație de fapt, instanța de fond în mod corect a apreciat asupra existenței faptei, a săvârșirii acesteia cu intenție directă de către inculpată și a pericolului social. S-a dat faptei o încadrare juridică legală iar în raport de prevederile art.72 Cod penal și a pericolului social concret, a fost cuantificată în mod just pedeapsa, sub aspectul felului, a cuantumului și a modalității de executare.

Cât privește critica formulată în apelul parchetului, aceasta este nefondată întrucât conform art.449 Cod procedură penală, doar la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, după rămânerea definitivă a tuturor hotărârilor de condamnare se procedează la aplicarea regulilor concursului de infracțiuni în ce privește faptele reținute în sarcina inculpatei. Cu această ocazie, s-a apreciat, după caz, asupra anulării suspendării condiționate sau sub supraveghere.

Instanța de fond, în mod legal, făcând aplicarea dispozițiilor art.445 Cod procedură penală a dispus anularea înscrisurilor dovedite ca fiind falsificate.

Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 67/AP din 05.03.2009 pronunțata de Tribunalul Neamțs -a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PIATRA NEAMȚ și inculpata - -, împotriva sentinței penale nr. 552 din 03.09.2008, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț. S-a menținut sentința atacată. S-a constatat că inculpata a fost asistată de apărător ales. În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata să achite statului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpata.

Procurorul a criticat decizia recurată sub următoarele aspecte:

Pedeapsa aplicată inculpatei de 6 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei este netemeinică și nu corespunde criteriilor generale de individualizare, prev. de art.72 alin.1 Cod penal, fiind o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege. Această pedeapsă nu își atinge scopul prevăzut de lege și nu contribuie la formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și regulile de convețuire socială.

Hotărârea pronunțată este nelegală deoarece în cauză se impunea anularea suspendării condiționate și a suspendării sub supraveghere pentru pedepse rămase definitive, privind pe inculpata, ce a mai fost condamnată pentru fapte de același gen, cât și înșelăciune, falsuri, uz de fals și altele.

Faptele din prezenta cauză sunt săvârșite la 12 iulie 2005, anterior rămânerii definitive a sentințelor penale nr.: 376/28.03.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț definitivă prin decizia penală nr.260/AP/ 22.06.2006 a Tribunalului Neamț ( 1 an închisoare cu art.81 Cp - pentru art.215 alin.1,2,3, art.74,76 Cod penal și art.290 Cp); 129/31.01.2007 definitivă prin 748/18.10.2007 a Curții de APEL BACĂU - 6 luni cu art.81 Cod penal; 673/15.06.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț definitivă prin 147/04.06.2007 a Tribunalului Neamț - 3 ani cu suspendare sub supraveghere - art.86/1 Cod penal.

Deci, pentru aceste pedepse se impunea aplicarea art.85 Cod penal și aplicarea art.86/5 Cod penal și dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni și contopirea cu pedeapsa din prezenta cauză.

Față de cele expuse, în temeiul art.385/9 pct.14, 385/10, 385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, a 552/03.09.2008 și a 66/AP/2009 a Tribunalului Neamț, reținerea cauzei spre rejudecare sub aspectele menționate, majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei în prezenta cauză și contopirea acesteia cu pedepsele pentru care se impune anularea suspendării condiționate ori anularea suspendării sub supraveghere, enumerate mai sus.

Prin concluziile orale puse în fața instanței de recurs de apărător, precum și prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, inculpata invocat netemeinicia hotărârilor anterioare sub aspectul greșitei condamnări a acesteia pentru faptele supuse judecății în considerarea faptului că soluțiile instanțelor s-au sprijinit pe o evaluare greșită a probelor.

Inculpata a mai susținut că soluția de condamnare pronunțată de instanțe s-a întemeiat pe probe incomplete, astfel că în lipsa administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului, există dubii serioase cu privire la existența vinovăției acesteia

În raport de criticile expuse, recurenta inculpată a solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și achitarea acesteia.

Analizând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 Cpp ce se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că doar recursul procurorului este fondat, însă în următoarele limite:

Starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. În mod judicios, Tribunalul Neamț în urma reanalizării ansamblului probator administrat în cauzapendinte, a reținut situație de fapt similară cu cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpaților.

Astfel în mod just instanțele de fond și apel, pe baza probelor administrate în cursul procesului penal, au reținut vinovăția inculpatei pentru faptele ce au format obiectul judecății.

În mod just s-a statuat de către instanțele anterioare, că vinovăția inculpatei rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză fiind relevată cu precădere de elementele de fapt ce rezultă din declarația martorei, concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cursul urmăririi penale și celelalte înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Inculpata a reproșat organului de urmărire penală și instanței de fond că au respins neîntemeiat cererile acesteia de efectuarea unei noi expertize criminalistice grafologice și confruntarea cu martora.

Examinând aceste critici, Curtea constată în mod corect atât prima instanță cât și cea de apel au respins cererile susmenționate, constatând motivat, că nu sunt utile pentru justa soluționare a cauzei.

Curtea, de asemenea nu poate primi aspectele de netemeinicie semnalate de procuror referitoare la cuantumul prea redus al pedepsei aplicate inculpatei.

Se observă că procurorul nu a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatei pentru fapta dedusă judecății, limitându-se a critica doar omisiunea instanței de a face aplicarea dispozițiilor art.85 și 86/5

Cod Penal

Având în vedere că sentința primei instanțe nu a fost apelată de procuror sub aspectul individualizării pedepsei Curtea constată că motivul de recurs al parchetului cu referire la greșita individualizare a pedepsei nu este admisibil, neputând fi invocat prima dată în recurs.

Hotărârea primei instanțe este criticabilă, în ceea ce privește omisiunea aplicării dispozițiilor art 85 și art.86/5

Cod Penal

Astfel, în mod greșit s-a apreciat de către instanța de apel că dispozițiile legale referitoare la anularea suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior, sunt aplicabile exclusiv în faza de executare a hotărârii.

Curtea constată că dispozițiile art. 85 și art.86/5 sunt Cod Penal imperative si obligatorii aplicabile în situația în care o persoană a mai săvârșit anterior o infracțiune concurentă cu cea supusă judecății unei cauze penale, pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei.

Examinând antecedentele penale ale inculpatei, Curtea constată că aceasta a mai fost condamnată anterior la pedepsele de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată prin nr.673 din 15.06.2006 pronunțată de Judecătoris P N, 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată prin 376 din 28.03.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată inculpatei prin nr.129 din 31.01.2007 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.

Având în vedere că pedepsele susmenționate au fost aplicate pentru infracțiuni concurente cu cea supusă judecății, Curtea urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 85 și art. 86/5 p, va anula suspendarea executării acestora și, în consecință în baza art. 33 lit a, 34 lit b, 85, 86/5 p va contopi aceste pedepse cu pedeapsa aplicată în cauză.

Fiind îndeplinite condițiile concursului de infracțiuni și pedeapsa rezultantă nu depășește 3 ani, Curtea în baza art. 86/5 al.2 p cu referire la art.86/1 Cod Penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării a acesteia, apreciind că pronunțarea condamnării constituie un avertisment serios pentru inculpată.

Va fixa un termen de încercare în condițiile art.86/2 Cp și în baza art. 359 Cpp, va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor prev. de art.86/4 a Cod Penal căror nerespectare determină revocarea beneficiului suspendării.

Pe durata termenului de încercare va stabili inculpatei măsurile de supraveghere prev. de 86/3 al.1

Cod Penal

Pentru cele ce preced, Curtea în ba a art. 385/15 pct.2 lit. d Cpp va admite recursul declarat de Parchetul de pe lăngă Tribunalul Neamț și va casa în parte decizia penală recurată și sentința nr. 552 din 3.09.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț.

Rejudecând cauza, se vor modifica cele două hotărâțri supuse controlului judiciar, în sensul celor arătate mai sus.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate, respectiv sentinței nr. 552 din 3.09.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț.

În ceea ce privește recursul inculpatei, constatând că soluția de condamnare a inculpatei este legală și temeinică, Curtea îl va respinge ca nefondat.

Va constata că inculpata a avut apărător ales.

Văzând și dispozițiile art.189, 192 alin.2,3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În ba a art 385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lăngă Tribunalul Neamț împotriva deciziei penale nr. 66/AP din 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dos- numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art 85 și art.86/5 Cod penal.

Casează în parte decizia penală recurată și sentința nr. 552 din 3.09.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț.

Reține cauza spre rejudecare și în fond:

În baza art.86/5 anulează Cod Penal suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin nr.673 din 15.06.2006 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, definitivă prin nr.714 din 4.10.2007 a Curții de APEL BACĂU, pe care o descontopește în pedepsele componente de:

a) 3 ani închisoare pentru săv. infracț. prev. de art. 215 al.1,2

Cod Penal

b) 3 luni închisoare pentru infracț. prev. de art. 288 al.1

Cod Penal

În baza art.85 anulează Cod Penal suspendarea condiționată a executării a pedepselor de:

c) 1 an închisoare aplicată inculpatei prin 376 din 28.03.2006 a Judec.P N, definitivă prin nerecurare la data de 11.07 2006.

d) 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin nr.129 din 31.01.2007 pron. de Judec P N, definitivă prin 748 din 18.10.2007 a Curții de APEL BACĂU.

În baza art. 33 lit a, 34 lit b, 85, 86/5 contopește Cod Penal pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauză, cu pedepsele de la lit. a, b, c, d, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 86/5 al.2 p cu referire la art.86/1 dispune Cod Penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani fixat in conditiile art.86/2 Cp.

În baza art. 359 Cpp, atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor prev. de art.86/4 Cp.

În baza art. 86/3 Cp pe durata termenului de încercare stabilește inculpatei următoarele măsuri de supraveghere:

să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț.

să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.

să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă.

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate, respectiv sentinței nr. 552 din 3.09.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț.

II. În ba a art. 385/15 pct.1 lit. b Cpp respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva aceleiași decizii penale.

Constată că inculpata a avut apărător ales.

În baza art. 192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare din recursul procurorului rămân în sarcina statului.

În baza art. 192 al.2 Cpp, obligă recurenta să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Vadana Monica, Adrian Bogdan Anti Silviu

GREFIER,

red. sent.

red. dec. apel /

red. dec. recurs

tehnored.

4 ex. 22.12.2009

Președinte:Vadana Monica
Judecători:Vadana Monica, Adrian Bogdan Anti Silviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 cod penal). Decizia 752/2009. Curtea de Apel Bacau