Falsul privind identitatea (art. 293 cod penal). Decizia 231/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 231/2008
Ședința publică din 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 3: Maria Elena Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- Procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 369/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul recurent asistat de apărător ales, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul ales al inculpatului, avocat, depune la dosar motivele de recurs și practică judiciară.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea sentințelor penale atacate și în consecință, reținând cauza spre rejudecare să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. a Cod procedură penală.
Arată că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 ambele instanțe au reținut vinovăția inculpatului dând eficiență declarațiilor date în faza de urmărire penală a celor trei martori audiați în cauză, fără a lua în considerare declarațiile acestora din faza de cercetare judecătorească, chestiune care contravine principiilor prevăzute de art. 289 și 290 Cod procedură penală. Mai arată că în speță nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul a fost cel care a condus autovehiculul, singurul înscris fiind procesul verbal întocmit de organul de poliție, care nu este un mijloc de probă ci doar un mijloc de sesizare și care nu poate fi coroborat cu nicio probă de la dosar.
Cu privire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 293 al. 1 Cod penal, arată că, la stabilirea vinovăției instanța de apel reține ca probă cu înscrisuri, chitanța scoasă din aparatul etilotest și procesul verbal de contravenție. Apreciază că acestea nu pot constitui mijloace de probă deoarece, cu privire la chitanță, atât în rechizitoriu, cât și în prezentarea situației de fapt din hotărârea instanței de fond, menținută prin decizia instanței de apel, rezultă cu certitudine că inculpatul a refuzat să se supună testării iar, cu privire la procesul verbal de contravenție, acesta a fost anulat de organele de poliție și nu a fost semnat de nici un martor, deși la data și ora refuzului existau martori direcți și oculari care să ateste încheierea acestuia.
În concluzie arată că, în pofida faptului că inculpatul refuză testarea cu etilotestul, nu prezintă actele de identitate organelor de poliție, acesta nu este condus la sediul poliției pentru a i se stabili identitatea și pentru a i se lua probe de sânge, dar se întocmește pe numele acestuia dosar penal.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca temeinice și legale. Arată că ambele instanțe au făcut o apreciere justă a probelor administrate, starea de fapt reținută prin actul de sesizare și de către cele două instanțe rezultând și din declarațiile martorilor asistenți la momentul propunerii analizei cu alcooltestul.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său ales.
CURTEA DE APEL
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 411/2007 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar penal nr- a fost condamnat inculpatul la:
- 4 luni închisoare pentru infracțiunea de fals privind identitatea, prev. și ped. de art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal;
- 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, modificată și aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal.
A obligat inculpatul la plata sumei de 370 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în noaptea de 04/05 iunie 2005, în timp ce un echipaj al poliției se afla pe str. - - din D, unde se investiga o tamponare, a fost oprit pentru control, autoturismul cu nr. -. Autoturismul aparținea inculpatei -, dar a fost înmatriculat pe numele mamei acesteia,.
aflat la volanul autoturismului oprit pentru control era inculpatul care, știind că nu deține permis de conducere, și-a asumat în fața polițiștilor o identitate falsă prezentându-se sub numele -. În bazele de date ale serviciilor specializate nu există nici o persoană cu acest nume.
În cauză s-a stabilit cu certitudine că autoturismul a fost condus de inculpatul. Inițial, pentru a se sustrage de la testarea cu aparatul, inculpatul a motivat că nu poate sufla în aparat întrucât a suferit o intervenție chirurgicală la plămâni, în susținerea afirmațiilor și-a ridicat tricoul și a prezentat cicatricele de pe torace.
Momentul în care inculpatul s-a referit la operația la plămâni și și-a ridicat tricoul a fost surprins de martorul ocular - care, în fața instanței, a arătat că nu menține declarația dată în faza de urmărire penală întrucât nu își amintește ce a declarat.
Această motivație nu a fost reținută.
S-au efectuat recunoașteri după planșa foto, martorii oculari, și - l-au recunoscut pe inculpat. De asemenea extrajudiciar, în fața martorei (fostă ), fosta sa prietenă, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, și anume: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, împrejurările concrete în care acestea au fost comise, pericolul concret al faptelor și persoana inculpatului.
S-a constatat că faptele au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art5. 37 lit. b Cod penal, raportat la pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 342/1997 a Tribunalului Hunedoara, din care s-a liberat condiționat la data de 15.11.2000 cu un rest neexecutat de 685 zile închisoare.
Împotriva acestei sentințe, în termen, a formulat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, achitarea sa pentru infracțiunile prevăzute de art. 293 al. 1 Cod penal și art. 86 al. 1 din nr.OUG 195/2002.
Motivele de apel, depuse prin memoriu separat, vizează critici ce țin de greșita sa condamnare în condițiile în care, din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi săvârșit faptele pentru care a fost condamnat.
Prin decizia penală nr. 369/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 411/2007 a Judecătoriei Deva.
În considerentele deciziei Tribunalul a expus următoarele argumente:
Soluția primei instanțe s-a bazat pe o analiză temeinică și coroborată a probelor aflate la dosarul cauzei, apreciate potrivit dispozițiilor art. 63 Cod procedură penală fără a se da o valoare prestabilită anumitor probe.
Astfel, martora (fila 30 dup), implicată în evenimentul rutier care a antrenat prezența organelor de poliție la locul unde a fost depistat inculpatul, a făcut o recunoaștere de pe planșa fotografică a inculpatului, și, deși nu a declarat că este absolut sigură că inculpatul a fost persoana testată cu aparatul etilotest și a condus autoturismul de culoare roșie, l-a indicat pe acesta. Și-a menținut declarația și în fața instanței. A motivat ezitarea pe motiv că fotografiile erau alb-negru, motiv plauzibil cu atât mai mult că cât fotografiile aflate în baza de date a organelor judiciare nu sunt actualizate la zi. În fața instanței l-a identificat cu certitudine pe inculpat ca fiind cel testat (fila 118).
Declarația acesteia, coroborată cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală dar și a celor audiați nemijlocit de către prima instanță, au format convingerea acesteia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Astfel, martorul (fila 32 dup), prietenul martorei și proprietarul autoturismului implicat în incidentul rutier, și care, de asemenea, a fost solicitat ca martor asistent la testarea etilotest a inculpatului, a declarat că l-a văzut pe inculpat, pe care îl cunoștea după porecla de "", conducând autoturismul marca de culoare roșie. L-a identificat pe acesta, cu certitudine, la recunoaștere de pe planșa fotografică, ca fiind conducătorul autoturismului marca de culoare roșie, din noaptea respectivă. A remarcat chiar că în autoturism se aflau alte trei persoane din care două femei.
Acesta și-a menținut declarația și în fața instanței, când a arătat că inculpatul a fost cel care a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, chiar dacă a declarat că nu știe cine era conducătorul auto. A mai declarat că pe inculpat nu l-a identificat sub numele de ci sub un alt nume care începe cu "a" (fila 102).
De asemenea martorul -, șoferul de taxi implicat în incident, l-a identificat fără nici un dubiu pe inculpat ca fiind cel care a condus autoturismul în noaptea respectivă (fila 33 dup), chiar dacă în fața instanței a revenit și nu și-a menținut declarația, declarând că s-ar fi putut consemna ceea ce nu a spus. În apel a depus o declarație autentificată prin care înțelege să-și retragă acea declarație, fapt de natură să arunce un dubiu cu privire la obiectivitatea declarației sale date în instanță, astfel că declarația dată în faza de urmărire penală are relevanță juridică, putând fi coroborată cu celelalte mijloace de probă.
Declarația martorei, contestată de către inculpat ca fiind subiectivă, nici nu este relevantă în cauză sub aspectul probării infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, în condițiile în care această faptă este probată de ceilalți martori audiați în cauză, și nici nu poate fi reținută sub aspect probator în condițiile în care între ea și inculpat există relații de dușmănie.
În ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzut de art. 293 Cod penal, aceasta a fost probată prin înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, potrivit procesului verbal de contravenție seria - nr. -/05.06.2005, inculpatul, motivând că nu are documentele personale la el, și-a declinat identitatea ca fiind -, procesul verbal fiind încheiat pe acest nume.
De asemenea, pe chitanța scoasă din aparatul etilotest inculpatul a semnat cu numele de -.
Față de starea de fapt reținută și corect interpretată de către prima instanță, criticile inculpatului au fost apreciate ca nefondate.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal statuat de art. 385/3 Cod procedură penală inculpatul aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie și care reiterând aceleași aspecte ca și în apel, solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 293 al. 1 Cod penal.
În expunerea scrisă a motivelor de recurs (f 41) inculpatul relevă în esență următoarele:
1. în mod eronat instanța de fond și de apel a dat eficiență declarațiilor date de martorii, și - în faza de cercetare penală, fără a aprecia declarațiile martorilor în faza cercetării judecătorești, unde aceștia nu afirmă, cu certitudine, identitatea persoanei care a condus autovehiculul.
2. declarația autentificată a martorului - nu poate sta la baza aprecierii concludenței declarației date de acesta la instanța de fond, atâta timp cât ea este o probă extrajudiciară.
3. recunoașterea după planșa foto efectuată în faza de urmărire penală nu este un mijloc de probă prevăzută de lege în sensul art. 64 al. 1 Cod procedură penală.
4. în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 293 al. 1 Cod penal, chitanța scoasă din aparatul etilotest nu poate constitui mijloc de probă atâta timp cât din toate datele cauzei inculpatul s-a opus, a refuzat testarea.
5. procesul verbal de contravenție nu poate constitui mijloc de probă atâta timp cât a fost anulat de organele de poliție și nu a fost semnat de nici un martor.
6. inculpatul nu a fost condus la sediul poliției pentru a i se stabili identitatea și pentru a fi supus probelor de sânge.
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385/9 al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
1. Vinovăția inculpatului a fost stabilită de instanța inferioară în mod clar și neechivoc în baza ansamblului probator al cauzei: procesul verbal de constatare al infracțiunii (f 8 dup), procesul verbal de prezentare spre recunoaștere, depozițiile martorilor, - și, coroborate cu protocolul pe numele -.
2. Curtea constată că aspectele critice expuse de inculpat în motivele de recurs sunt vădit nefondate și nu-și găsesc corespondent în probele dosarului.
3. Vizând critica adusă modalității de interpretare de către instanța inferioară a probelor și a acordării unei valori probante depline depozițiilor de martori din faza urmăririi penale, Curtea face precizarea că aceste probe au fost luate în considerare de către instanță întrucât se coroborau cu alte date certe din dosar și au conturat contextul faptic existent la acel moment.
Împrejurarea că martorii, în cursul cercetării judecătorești și-au nuanțat depozițiile nu reprezintă în opinia Curții un temei suficient care să impună înlăturarea depozițiilor din faza urmăririi penale, moment care, de altfel, era mai aproape de momentul consumării incidentului și era în măsură să fie perceput mai obiectiv față de acela al luării depozițiilor ulterioare.
Fără a minimaliza importanța administrării probelor în mod nemijlocit și în contradictoriu de către instanța de judecată, Curtea face precizarea că probele administrate în faza de urmărire penală nu pot fi lipsite de valoare, atâta timp cât ele se coroborează cu celelalte date certe din dosar.
În cauza de față, martora l-a indicat fără dubiu pe inculpat ca fiind persoana testată cu aparatul etilotest (f 118).
De asemenea, martorul l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care a condus autovehiculul și care a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, depoziție menținută în fața instanței de judecată (f 102).
4. Vizând declarația autentificată a martorului - depusă în faza apelului și caracterul extrajudiciar al acesteia, Curtea reține că instanța de apel nu și-a fundamentat exclusiv soluția pe această probă, cu atât mai mult cu cât afirmațiile făcute nu vizau aspecte constatate cu certitudine, mai presus de orice îndoială, care să-l încrimineze pe inculpat.
5. Curtea reține, raportat la critica adusă valorii probante a procesului verbal de recunoaștere, contestat de către inculpat, că acesta poate constitui mijloc de probă întrucât nu este interzis de către lege.
Referirea la dispozițiile art. 64 al. 1 Cod procedură penală care enumeră mijloacele de probă este nefondată întrucât procesul verbal de recunoaștere intră în categoria înscrisurilor, în accepția textului de lege sus arătat.
6. Vizând critica adusă valorii probante a protocolului pe numele lui -, Curtea face precizarea că această recipisă surprinde o situație reală de fapt, apărările inculpatului urmând a fi înlăturate, existând date certe, că în final, după un prealabil refuz, inculpatul a suflat în aparatul etilotest (procesul verbal f 14 dup).
Ca atare, Curtea reține că inculpatul și-a declinat, mai presus de orice dubiu, o identitate falsă, probată cu protocolul sus arătat (f 13 bis) și care constituie mijloc de probă valid.
7. Vizând procesul verbal de contravenție (f 13) anulat ulterior de organul de poliție care l-a întocmit, Curtea amintește că acesta nu a constituit temei al condamnării inculpatului, soluția instanței de fond, cât și cea a instanței de apel nefiind fundamentată pe acest înscris.
8. Referitor la critica adusă conduitei autorităților, în sensul pasivității lor prin neconducerea inculpatului la sediu spre identificare Curtea face precizarea că acest aspect nu este relevant atâta timp cât probele din dosar dovedesc cu prisosință vinovăția recurentului.
9. Față de cele de preced, Curtea, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 369/A/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.
2 ex./06.05.2008
Jud. apel A,
Jud. fond
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Mircea Bădilă, Maria Elena Covaciu
