Furtul (art.208 cod penal). Decizia 174/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.208 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.174
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.258 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat an, apărător oficiu pentru inculpatul lipsă, lipsind părțile vătămate, G, și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat an pentru inculpat, solicită să se ia act de retragerea recursului declarat de inculpat.
Reprezentantul Parchetului având în vedere manifestarea de voință a recurentului, a solicitat să se ia act că inculpatul și-a retras recursul.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr.212/13.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Motru, în baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, cu aplicarea art. 41- 42 Cod penal, rap. la art. 74 lit. b și c Cod penal și art. 76 lit.c Cod penal, a fost pe inculpatul - fiul lui și, născut la 21.06.1988 în Dr.Tr.S, cu domiciliul în Dr.Tr.S,-, -.3,.3, județul M, la doi ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal și în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executarea pedepsei accesorii pe același termen și în aceleași condiții ale suspendării pedepsei principale.
În baza art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, a căror suspendare are ca urmare revocarea suspendării.
A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 50 lei onorariu avocat oficiu.
În baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41-42 Cod penal, rap la art. 74 lit. b și c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 15.07.1989 în Dr.Tr.S, cu domiciliul în comuna, sat, județul M, la doi ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal și în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe același termen și în aceleași condiții ale suspendării pedepsei principale.
În baza art. 359.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. atr. 83.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 50 lei onorariu avocat oficiu.
S-a constatat recuperat prejudiciul infracțional.
S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 384/P/2008 din 09.03.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr- au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i pen. cu aplic. art. 41-42.pen. inculpații - și.
În noaptea de 8/9.03.2008, cei doi inculpați au pătruns prin efracție într-un număr de 13 autoturisme de unde au sustras mai multe bunuri. Cei doi inculpați s-au deplasat pe raza mun. M cu autoturismul marca, iar bunurile sustrase au fost valorificate pe raza Mun. Dr.Tr.
În noaptea de 14/15.03.2008 inculpatul a revenit pe raza mun. M sustrăgând radiocasetofoane din parcările situate în zona blocurilor A1 și A2, acesta fiind însoțit de numitul și de.
Inculpații foloseau ca mod de operare îndoirea ramei portierei după care deschideau ușile autoturismului de unde sustrăgeau radiocasetofoane și alte bunuri aflate în interiorul autoturismelor.
Cei doi inculpați au fost cooperanți pe durata efectuării cercetărilor.
Prejudiciul produs a fost recuperat parțial în cursul urmăririi penale restul fiind recuperat în cursul cercetării judecătorești.
Din cele de mai sus instanța a reținut ca dovedit faptul că inculpații sunt autorii faptelor pentru care sunt cercetați.
Fapta inculpaților de a pătrunde în interiorul autoturismelor prin "îndoirea portierei", de a sustrage bunuri din interiorul autoturismelor, pe timp de noapte, într-un loc public întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 rap. la art. 209 alin. 1 lit.a, e, g, i Cod penal.
În același timp în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 41-42.Cod Penal, fiind vorba despre o infracțiune continuată, faptele fiind săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și prezentând, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Astfel, instanța a dispus condamnarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i cu Cod Penal aplic. art. 41-42.Cod Penal
La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia instanța de fond, conform art. 72.pen. a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât și de valoarea bunurilor sustrase, precum și datele privind persoanele celor doi inculpați.
În acest sens, instanța a constatat că cei doi inculpați, după săvârșirea faptelor au fost cooperanți, au avut o comportare sinceră în cursul urmăriri penale și al procesului penal și au stăruit pentru a înlătura rezultatul infracțiunii prin repararea integrală a pagubelor pricinuite așa încât se vor reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. b și
În baza acestor criterii și ținând cont de disp. art. 52 Cod penal, respectiv 76 alin.1 lit.c Cod penal, instanța a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, răspunde scopurilor prev. de art. 52 Cod penal.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale celor doi inculpați conduc la concluzia că se impune interzicerea exercitărilor drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a și art. 64 alin. 1 lit. b Cod Penal, în această modalitate inculpații fiind excluși de la exercitarea unor activități care presupun responsabilitate civică și încredere publică, respectiv exercițiul autorității de stat.
Apreciind în contextul celor deja menționate, completate cu concluziile rapoartelor de evaluare, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, fiind suspendată condiționat executarea pedepsei conform art. 81.Cod Penal pe durata unui termen de încercare de 4 ani potrivit art. 82.Cod Penal și atrasă atenția inculpaților asupra dispoz. art. 83.Cod Penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. 5.Cod Penal va fi suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În ceea ce privește prejudiciul creat patrimoniului părților vătămate prin infracțiune instanța a constatat că acest prejudiciu a fost integral acoperit prin restituirea bunurilor sustrase și prin despăgubirea părților vătămate, luând totodată act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.
Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, criticând soluția ca netemeinică, cu motivarea că în mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit. b și c Cod penal, cu argumentul că instanța nu trebuia să facă aplicarea acestor circumstanțe atenuante având în vedere pericolul social concret al faptei, constând în multitudinea de acte materiale, modalitatea de operare, precum și faptul că inculpații au recunoscut doar puși în fața unor probe concludente.
Prin decizia penală nr.258 din 22 octombrie 2009, Tribunalul Gorj, a admis apelul parchetului, a desființat sentința penală în parte.
În baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41-42 Cod penal, a condamnat inculpatul, la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită la data de 8 - 9.03.2008.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 5 ani și s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 și alin. 3 lit.d Cod penal, constând în interdicția de a lua legătura cu inculpatul -.
S-a încredințat supravegherea executării obligațiilor de la art. 863alin. 1 Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar supravegherea executării obligației stabilită conform art. 863alin. 3 lit. d Cod penal, Inspectoratului Județean de Poliție
S-au pus în vedere disp. art. 864Cod penal, referitor la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în localitatea M, județul G, pe o perioadă de 3 ani, conform art. 116 Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41-42 Cod penal, a fost condamnat inculpatul -, la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită la data de 8-9.03.2008.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 5 ani și s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 863 alin. 1 și alin. 3 lit. d Cod penal, constând în interzicerea de a lua legătura cu inculpatul.
S-a încredințat supravegherea executării obligațiilor de la art. art. 863alin. 1 Cod penal, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar supravegherea executării obligației stabilită conform art. 863alin. 1 în alin. 3 lit. d Cod penal, Inspectoratului Județean al Poliției
S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 866Cod penal, referitor la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în localitatea M, județul G, pe o perioadă de 3 ani, conform. art. 116 Cod penal.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale.
Au fost obligați inculpații la plata a câte 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 75 lei reprezentând onorariu avocat oficiu suportați în avans din bugetul
Astfel, în raport de probatoriul administrat în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile inculpaților în sensul că mențin cele declarate în fața organelor de urmărire penală, referatele de evaluare efectuate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți și raportul de constatare tehnico-științifică nr.22019 din 14.07.2008 privind urmele de încălțăminte prelevate de la locul comiterii infracțiunilor de furt și aparținând inculpatului, procesul verbal de reconstituire (fila nr.126 dosar de ), declarația de martor (fila nr.133 dosar ), în mod corect instanța de fond a condamnat pe inculpații și -, fiecare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, cu aplicarea art. 41- 42.pen. constând în aceea că în noaptea de 08 - 09.03.2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, cei doi inculpați, împreună cu numitul, s-au deplasat pe raza municipiului M, județul G și în zona parcărilor aferente blocurilor L, M, A1 și A2 au forțat portierele a 13 autoturisme, au pătruns în interiorul acestora de unde au sustras radiocasetofoane auto, boxe audio și alte bunuri.
Cu toate acestea, instanța de fond a procedat la o greșită individualizare a pedepselor stabilite în sarcina inculpaților, dar și la o greșită individualizare a modalității de executare a acestor pedepse, în raport de criteriile generale de individualizare, adică dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind incidente dispozițiile art.74 lit. b și c pen. în favoarea inculpaților.
Astfel, verificând hotărârea apelată în raport de criteriile generale indicate anterior și cuprinse în dispozițiile art.72 pen. tribunalul a constatat că instanța de fond a ignorat împrejurări obiective ale cauzei, respectiv: faptul că infracțiunile au fost săvârșite în forma continuată prevăzută de art.41 alin.2 pen. care constituie o stare de agravare; de asemenea, așa cum rezultă din anexele nr.- din 26.06.2008 (fila 153 din dosar ) și nr.- din 26.06.2008 (fila 156 din dosar ) ambii inculpați au fost sancționați administrativ prin ordonanța nr.3694/P/2006 din 04.12.2006, respectiv ordonanța nr.3825/P/2006 din 05.09.2007 pentru infracțiuni de furt calificat, împrejurare care, de asemenea, caracterizează negativ inculpații; infracțiunile continuate sunt caracterizate printr-o multitudine de acte materiale, în număr de 13; modalitatea de operare a presupus în toate cazurile și distrugerea portierelor, daune materiale în legătură cu care doar o parte vătămată s-a constituit parte civilă, astfel încât prejudiciul penal calculat în raport de bunurile sustrase nu reflectă integral prejudiciul produs prin infracțiuni și periculozitatea reală a acestor fapte.
În contextul celor expuse, în mod greșit instanța de fond a reținut comportarea sinceră a inculpaților pe parcursul procesului penal drept o circumstanță atenuantă a răspunderii penale, în condițiile în care declarațiile de recunoaștere a comiterii faptelor au survenit la datele de 25.06.2008 și 01.07.2008, ulterior efectuării în cauză a raportului de constatare tehnico-științifică având ca obiect cercetarea urmelor lăsate de inculpați la locul comiterii infracțiunilor și prin care s-a făcut dovada în sensul participării acestora la comiterea furturilor. În aceste împrejurări, puși în fața unui probatoriu concludent, atitudinea de recunoaștere a inculpaților nu poate avea semnificația unei circumstanțe atenuante personale, aplicarea dispozițiilor art.74 și 76 fiind greșită.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a acordat clemența circumstanței prevăzută de art.74 lit.b Cod penal, în scopul de a coborî pedeapsa stabilită sub minimul special, întrucât așa cum rezultă din procesul verbal din 01.07.2008 (fila 134 dosar ), recuperarea prejudiciului s-a datorat în parte efortului organelor de cercetare penală, care au identificat pe făptuitori și au ridicat de la aceștia bunurile sustrase și care încă nu fuseseră înstrăinate de către inculpați, plata de către inculpați a contravalorii unora dintre sumele de bani pretinse de către părțile civile neputând fi interpretată drept stăruință pentru repararea pagubei, în înțelesul art.74 lit.b pen.
Așa fiind, s-a impus stabilirea pedepselor în cauză fără a reține în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante, ci prin reținerea doar ca împrejurări ce caracterizează favorabil inculpații faptul că au despăgubit în parte unele dintre părțile civile, că în fața instanței de apel au făcut declarații complete privind comiterea faptelor, astfel încât instanța de apel consideră oportună și echitabilă stabilirea unor pedepse cu închisoarea la nivelul minimului special, de 3 ani închisoare.
În ce privește individualizarea executării pedepselor, tribunalul a constatat că, în raport de aspectele ce caracterizează persoana inculpaților, respectiv existența unor perspective de reintegrare în societate constatate prin evaluările făcute de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cum inculpatul - este tatăl unui copil minor în vârstă de sub 1 an, de asemenea, cum inculpații au nivel educațional bun și calificare profesională, pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpați și, chiar fără executarea pedepselor, condamnații nu vor mai săvârși infracțiuni.
De asemenea, cum inculpații nu au mai fost condamnați anterior la pedepse cu închisoarea, se constată îndeplinite condițiile de aplicare a suspendării executării pedepselor sub supraveghere, conform art.861pen.
Tribunalul a apreciat că suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, iar nu condiționat, astfel cum hotărâse instanța de fond, este de natură a asigura mult mai bine că scopul pedepsei, conform art.52 pen. va fi atins, pentru că prin stabilirea unor obligații în sarcina condamnaților, privind justificarea domiciliului, a locului de muncă, privind mijloacele de existență, privind deplasările, precum și prin impunerea unor obligații referitoare la limitarea relaționării cu persoane ce au format anturajul infracțional, se creează premise de disciplinare și reeducare a inculpaților, persoane foarte tinere și, în consecință, mai facil de modelat din punct de vedere al personalității în ansamblul ei.
Tribunalul a stabilit un termen de încercare, conform art. 862.pen. compus din durata pedepselor, de câte 3 ani închisoare, la care se adaugă un interval de 2 ani, în total 5 ani.
În raport de dispozițiile art. 863alin.1 pen. pe durata termenului de încercare, condamnații se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere, respectiv să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Mehedinți, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
Tribunalul desemnează instituția Serviciului de probațiune din cadrul Tribunalului Mehedinți ca însărcinată cu supravegherea respectării obligațiilor impuse în temeiul art. 863alin.1 pen.
Mai mult, întrucât din probatoriul cauzei a rezultat că participarea inculpaților la comiterea infracțiunilor a fost favorizată de raporturile stabilite între cei doi anterior comiterii faptelor, de angajarea ambilor în același anturaj infracțional, instanța de apel consideră că, în interesul asigurării ca în viitor inculpații să nu mai comită infracțiuni, se impune în sarcina inculpaților interzicerea intrării în legătură unul cu celălalt.
Tribunalul va desemna instituția Inspectoratului Județean de Poliție M, prin serviciile proprii specializate, ca însărcinată cu supravegherea respectării obligației impuse în temeiul art. 863alin.3 lit.d pen.
Instanța de apel a atras atenția inculpaților asupra art. 864alin.1 pen. referitoare la revocarea suspendării executării în cazul neîndeplinirii măsurilor impuse cu rea-credință ori în cazul comiterii unei noi infracțiuni.
Justificat deconținutul concret al infracțiunilor și împrejurările în care au fost comise, constând în furtul repetat, asupra mai multor autoturisme din municipiul M, județul G, scop în care inculpații s-au deplasat deliberat din localitatea lor de domiciliu în localitatea M, de gravitatea pericolului pe care-l prezintă pentru comunitatea din municipiul M prezența inculpaților în această localitate, în consecință, de starea de pericol pe care o prezintă inculpații pentru valorile patrimoniale vătămate sistematic de către aceștia pe raza localității M, în raport de dispozițiile art.116 alin.1, 3 și 4.pen. se va lua față de inculpați măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în localitatea M, județul G pe o durată de 3 ani, ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desființat în parte sentința penală, sub aspectul laturii penale a cauzei și, făcând o nouă judecată asupra fondului cauzei, au fost condamnați inculpații pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i pen. cu aplicarea art. 41-42.pen. la câte 3 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La 21 ianuarie 2010, recurentul inculpat a depus la dosar o cerere de retragere a recursului, solicitând să se ia act de cererea formulată.
De asemenea, la data de 4 februarie 2010, recurentul inculpat a depus la dosar declarația autentificată din care rezultă că își retrage recursul declarat în dosarul nr-, în care are calitatea de recurent.
Așa fiind și având în vedere manifestarea de voință a recurentului inculpat, Curtea urmează să ia act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.258 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpatului la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2010.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.VT
PS/12.04.2010
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Doru Filimon, Valentina Trifănescu