Furtul (art.208 cod penal). Decizia 243/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 243/
Ședința publică din 09 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- - procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr.21 din 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns recurentul-inculpat, personal și asistat de avocat ales A, lipsind intimatul-parte civilă.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocatul ales, având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei tribunalului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș. Solicită acest lucru, apreciind că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu a existat, infracțiunea nefiind probată în nici un fel. Nu există nici un fel de dovadă a existenței brățării, partea civilă nefăcând nici un fel de dovadă în acest sens.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere în parte recursului în baza disp.art.385/9 pct.17 Cod procedură penală, respectiv faptei i s-a dat o încadrare juridică greșită, încadrarea juridică corectă fiind aceea menționată în actul de sesizare, respectiv infracțiunea de abuz de încredere și nicidecum de furt. În consecință, pune concluzii de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de abuz de încredere cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și aplicarea unui termen de încercare.
Avocatul ales, având cuvântul pe schimbarea încadrării juridice, apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, apreciază fapta ca fiind furt și solicită achitarea inculpatului pentru această faptă, chiar dacă s-ar reține că ea este abuz de încredere.
Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, arată că a dat declarațiile de la poliție și la procuror în care a recunoscut, de frică, a fost amenințat de șeful de post că va fi arestat, realitatea fiind cea prezentată la instanță.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr. 150 din data de 08 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală, rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală, a fost achitat inculpatul G, fiul lui G și, născut la data de 08.07.1976 în comuna, județul A, domiciliat în comuna, județul A, cetățean român, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP--, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e Cod penal.
În baza art.14 și 346 alin. 2 Cod pr.penală, rap. la art.998 și următoarele Cod civil, a fost obligat inculpat la plata către partea civilă, domiciliat în municipiul Curtea de A, strada - -, -.6,.A,.2,.7, județul A, a sumei de 4000 lei daune materiale și 500 lei daune morale.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.c Cod pr.penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, 100 lei onorariu apărător din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.193 alin.6 Cod pr.penală, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în data de 23 august 2007, inculpatul G s-a întâlnit la o masă aflată pe terasa barului ce aparținea SC SRL-, cu partea vătămată. La acea masă se mai afla și martorul.
Conform declarațiilor coroborate ale celor trei persoane, la un moment dat partea vătămată a scos o brățară de aur de la mână și i-a înmânat-o inculpatului pentru ca acesta să se uite și el la acel obiect. Partea vătămată a plecat apoi să cumpere băutură pentru celelalte două persoane rămase la masă, iar, după ce le-a adus băutura, a plecat spre stația de maxi-taxi, fără a-i cere inculpatului să-i restituie brățara, aspect confirmat de cei trei în declarațiile lor.
În continuare, inculpatul G, văzând că partea vătămată a plecat fără a-și lua înapoi brățara, aruncat obiectul respectiv într-un lan de porumb din apropriere, după cum rezultă din declarațiile date de acesta în cursul urmăririi penale, declarații pe care instanța le-a considerat a fi corespunzătoare adevărului, în ciuda celor declarate în faza judecății, pentru care inculpatul nu a adus nicio justificare.
După 10 minute, partea vătămată, conform propriilor declarații, s-a întors la masă și i-a cerut inculpatului brățara la care acesta i-a răspuns că a aruncat-o în lanul de porumb de lângă terasa barului, aspect confirmat și de martorul în declarațiile sale și chiar de inculpat, în cursul urmăririi penale. Aspectele arătate au fost confirmate și de martorii, și care, cu prilejul audierilor din cursul urmării penale, au declarat că, deși nu au fost de față la momentul incidentului, au aflat chiar de la inculpat că acesta din urmă a luat brățara încredințată lui de către partea vătămată și a aruncat-o în lanul de porumb din apropiere și, de asemenea, că au încercat împreună să găsească brățara, fără succes însă.
La fața locului au sosit și organele de poliție, anunțate fiind de partea vătămată care, în ciuda eforturilor întreprinse nu au mai găsit brățara.
În cauză, a fost efectuată și o expertiză de evaluare a bunului în urma căreia s-a stabilit că valoarea unui astfel de bijuterii se ridică la suma de 4.000 lei.
Având în vedere probatoriul administrat, astfel cum a fost analizat, instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.10 lit. d Cod pr.penală, faptei imputate lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat (încadrare juridică stabilită de instanța prin încheierea dată în 10 ianuarie 2008) și anume latura subiectivă.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere faptul că reținerea laturii subiective ce caracterizează infracțiunea de furt, implică întrunirea a două elemente: luarea bunului fără consimțământul părții vătămate, iar această luare să se facă în scopul însușirii pe nedrept, elemente care nu se dovedesc unele prin altele.
Așadar, materialul probator a relevat faptul că inițial, luarea bijuteriei de către inculpat s-a realizat cu acordul părții vătămate, însă această luare s-a făcut cu o condiție, și anume cea a restituirii bunului. Această condiție nu s-a mai realizat pentru că inculpatul a aruncat bunul încredințat și astfel putem spune că luarea bijuteriei s-a făcut, în final, fără consimțământul părții vătămate.
Al doilea element al laturii subiective însă, instanța nu l-a reținut, pentru că lipsa scopului însușirii pe nedrept a rezultat din circumstanțele comiterii faptei. Practic, inculpatul nu a încercat, prin conduita pe care a adoptat-o, să-și însușească bunul, iar sensul pe care instanța l-a dat acestui concept de,însușire" implică ideea că bunul este luat pentru a-l păstra și pentru a se folosi de el sau pentru a-l vinde sau, cu alte cuvinte, implică ideea de câștig. Pentru întărirea acestui punct de vedere, instanța de fond a făcut referire la o speță destul de veche, dar care își găsește pe deplin aplicarea în cauza de față:,În acțiunea unei aproprieri pe nedrept există dol, pentru stabilirea faptului de furt, numai atunci când are de scop câștigul, acest semn caracteristic, iar nu numai intențiunea de a vătăma victimei sale prin daunele ce i-ar face necesarmente degajat de orice idee de câștig. Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra ființei sau neființei acestei intențiuni de câștig, fără distincțiune dacă câștigul produce sieși sau altuia"( Tribunalul Ilfov III, 21 sept. 1892- în tin și M -Codul Penal. Codul Justiției militare. Codul Justiției. Codul silvic adnotate cu jurisprudența motivată a tribunalelor, curților de apel și a casației, Ed., B, 1903, pag. 257).
S-a făcut precizarea, că speța s-a redactat sub imperiul Codului penal de la 1864 unde infracțiunea de furt era incriminată la art.306 și avea următorul conținut:,Acela care va lua printr-ascuns un lucru mișcător al altuia, cu cuget de a și-l însuși pe nedrept, săvârșește un furt".( După câte se vede și în codul penal actual infracțiunea de furt are aproximativ același conținut).
În continuarea acestor considerente, instanța a făcut, de asemenea, referire la un principiu enunțat ca atare de Curtea de Apel București, într-o decizie pe care a atașat-o la dosar și unde se arată:,Acolo unde nu există infracțiunea, ea nu trebuie privită prin prisma penalului sau extrapolată spre această limită și sancționată drastic". ( Curtea de Apel București, Secția II.a penală, decizia penală nr. 149/A din 23.02.2006, în Curtea de Apel București, culegere de practică judiciară în materie penală 2006, Ed., B, pg.66-69).
S-a mai adăugat, în susținerea acestui principiu, următoarele:,În regulă generală și în raport cu toate ramurile de drept, dreptul penal este un proces de excepție. Răspunderea penală nu este destinată să rezolve toate diferendele între persoane. Dreptul penal intervine în mod excepțional în situația prevăzută de lege expressis verbis. O asemenea situație de excepție este și înțelegerea elementului material al faptei prin intermediul acestor două elementele subiective - lipsa consimțământului și scopul însușirii pe nedrept". ( - Drept penal român. Partea specială. Ed. Universul juridic, B, 2005, pag. 321).
Așadar, instanța a considerat, față de cele anterior expuse, că în cauza dedusă judecății, nu se poate angaja răspunderea penală a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pentru că acestei infracțiuni îi lipsește unul din elementele laturii subiective și anume, scopul însușirii pe nedrept. Nici pentru infracțiunea de abuz de încredere nu se poate angaja răspunderea penală pentru că, după cum s-a analizat de către instanță, prin încheierea din 10 ianuarie 2008, acestei fapte îi lipsește situația premisă întrucât bijuteria a fost predată inculpatului fără un titlu civil, ci cu totul ocazional. Cu acest prilej, pentru a evita unele răstălmăciri ale parchetului, instanța de fond a arătat faptul că, atunci când instanța a afirmat că inculpatul și-a însușit bunul fără drept, a avut la bază, în mod exclusiv, dosarul de urmărire penală. Cercetarea judecătorească efectuată și reaprecierea materialului probator administrat în faza de urmărire penală, au condus la concluzia finală că în cauza de față nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat pentru motivele mai sus arătate.
De asemenea, după câte se poate observa din cele de mai sus prezentate, instanța a avut în vedere, la stabilirea soluției achitării inculpatului, situația concretă rezultată din materialul probator și o interpretare a legii, față de această situație, făcută în spiritul ei, ajutați fiind și de cele două hotărâri penale mai sus prezentate, despărțite, ca interval de timp, de mai bine de 100 de ani, dar și de o concluzie pe care am selectat-o dintr-o carte plină de înțelepciune:,A avea talent moral eaa vea intuiția concretului etic,distinct de validitatea generică a legilor, a trăda, eventual, litera legii, pentru a rămâne credincios spiritului ei. la imediat a naturii etice lipsite de talent moral e, întru câtva, sterotipă; la o anumită problemă, ea nu poate avea decât un singur răspuns, indiferent de circumstanțele specifice în care ea se pune. C dotat cu fantezie și cu talent moral va reuși să găsească aceleiași probleme nenumărate tipuri de soluții, în funcție de determinările ei individuale (, moralia, elemente pentru o etică a intervalului, Ed., B, 2006, pg. 77-78).
Așadar, în ceea ce privește latura penală a cauzei, instanța, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală, a dispus achitarea inculpatului G, pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. e Cod penal.
Starea de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă:plângerea și declarația părții vătămate ( 5,6 dos.), procesul verbal privind contravaloarea unei brățări de aur în greutate de 50 gr. ( 8 ), declarațiile martorilor ( 9-14), procesul verbal de constatare a efectuării de acte premergătoare (7 ),caracterizările învinuiților (15-16 ), declarațiile învinuiților și procesele verbale de prezentare a materialelor de urmărire penală ( 17-26 și 28-29 )
În cadrul cercetării judecătorești, au fost audiați: inculpatul G ( 20-21), partea civilă ( 22-23) și martorii (24), (25) și s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară de evaluare (45-52).
În ceea ce privește latura civilă, instanța a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4.000 lei, daune materiale, reprezentând contravaloarea bijuterii pierdute și 15.000 lei daune morale.
Prejudiciul material cauzat părții civile a rezultat în mod indiscutabil, în ciuda celor declarate de inculpat în faza judecății. Astfel, din declarațiile coroborate ale părților vătămate, ale martorului, dar și ale inculpatului din faza de urmărire penală a rezultat că bijuteria părții vătămate a fost luată de inculpat și aruncată într-un lan de porumb din apropiere, iar din expertiza tehnică judiciară a rezultat că valoarea unei astfel de bijuterii se ridică la suma de 4.000 lei ( 45-52).
Deși fapta inculpatului nu a fost reținută de instanță ca îmbrăcând elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat (sau abuz de încredere), s-a considerat totuși că ea are un caracter ilicit prin aceea că, în loc să restituie brățara pusă la dispoziția sa, inculpatul a aruncat-o, iar apoi bijuteria nu a mai fost găsită. Între această faptă ilicită și prejudiciu, s-a apreciat de instanța de fond, că este o legătură directă de cauzalitate, iar în ceea ce privește vinovăția, chiar dacă nu a fost reținută o vinovăție specifică unei infracțiuni, instanța a considerat, că în cauză există o vinovăție civilă care, după cum se știe, are un conținut mai larg decât cea penală.
Așadar, date fiind cele mai sus-prezentate, instanța, în baza art.14 și 346 alin. 2 Cod pr.penală, rap. la art.998 și urm. Cod civil, a obligat pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 4.000 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea bijuteriei pierdute în condițiile arătate mai sus și 500 lei daune morale, în considerarea faptului că, dată fiind valoarea sentimentală a brățării, arătată ca atare de partea civilă și martora în declarațiile lor, fapta comisă de inculpat a fost de natură să producă și un prejudiciu moral.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș și inculpatul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș, a criticat sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul greșitei achitări a inculpatului și sub aspectul greșitei obligări a inculpatului la plata daunelor morale, solicitând înlăturarea acestei dispoziții.
Apelantul inculpat a criticat sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul greșitei condamnări și a greșitei obligări la plata despăgubirilor civile, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe, achitarea inculpatului în baza disp.art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală, cu motivarea că fapta nu există și respingerea acțiunii civile.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.21 din 3 februarie 2009, admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș, a desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat achitarea inculpatului, pe care l-a condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e Cod penal. În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art.82 Cod penal, s-a fixat termen de încercare de 5 ani, și în baza art.359 Cod pr.penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, menținând restul dispozițiilor sentinței. S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a apreciat că, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt, în sensul că în data de 23 august 2007, inculpatul G -, după ce partea vătămată i-a înmânat de bună-voie o brățară de aur în greutate de 50 grame, pentru ca inculpatul să se uite la brățara respectivă, nu i-a mai restituit părții vătămate brățara de aur și a dispus de bun, refuzând să-l restituie părții vătămate, precizând că l-a aruncat într-un lan de porumb, de unde nu a mai putut fi recuperat de partea vătămată.
De asemenea, s-a reținut că, în mod corect instanța de fond prin încheierea din 10.01.2008, în temeiul dispozițiilor art.334 Cod pr.penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.213 Cod penal, în infracțiunea prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e Cod penal, reținând că brățara a fost predată inculpatului fără un titlu civil ci, ocazional, aspect ce denotă lipsa situației premisă a infracțiunii de abuz de încredere, iar inculpatul și-a însușit acest bun fără drept.
S-a stabilit în mod corect, că partea vătămată, constituită parte civilă, a suferit un prejudiciu material a cărui valoare este de 4000 lei, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit la instanța de fond de ing., expert tehnic judiciar specialitatea metale prețioase.
De asemenea, în raport de declarațiile părții vătămate și martorei, instanța de fond a stabilit în mod corect că fapta inculpatului a fost de natură să producă un prejudiciu moral părții vătămate constituită parte civilă, având în vedere valoarea sentimentală a bunului. S-a dispus în mod corect obligarea inculpatului la plata sumei de 4000 lei despăgubiri materiale și 500 lei daune morale. Dar, a apreciat tribunalul, în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală, reținând că infracțiunea de furt calificat nu a fost săvârșită cu intenție, deoarece nu rezultă scopul săvârșirii acesteia.
Astfel, la data de 23.08.2007, în jurul orelor 12, partea vătămată și inculpatul G -, s-au întâlnit pe o terasă într-un loc public, iar partea vătămată i-a înmânat de bună-voie o brățară de aur în greutate de 50 grame, pentru ca inculpatul să se uite la brățara respectivă. După ce a plecat, partea vătămată și-a adus aminte de brățară și s-a întors pe terasă, cerându-i inculpatului să-i restituie bunul, dar acesta a refuzat susținând că l-a aruncat într-un lan de porumb.
Atitudinea inculpatului de a refuza să restituie brățara părții vătămate și susținerea acestuia că a aruncat-o, potrivit actelor și lucrărilor dosarului, este de natură de a determina scopul săvârșirii faptei, respectiv însușirea pe nedrept a brățării aparținând părții vătămate constituită parte civilă. În cauză, a fost dovedită săvârșirea faptei, atât în materialitatea ei cât și sub aspectul intenției inculpatului de a-și însuși bunul pe nedrept, în drept, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e Cod penal.
În concluzie, tribunalul a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș și a desființat în parte sentința, în sensul că înlăturat achitarea inculpatului pe care l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e Cod penal.
La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale prev.de art.72 Cod penal, gravitatea faptei săvârșite, pericolul social concret, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care este cunoscut fără antecedente penale și nu a recunoscut săvârșirea faptei, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare. Tribunalul a dispus astfel, condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare, iar în baza disp.art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G, solicitând achitarea sa și menținerea sentinței primei instanțe, apreciind că infracțiunea nu a fost probată în nici un fel, nu s-a făcut dovada nici a existenței brățării și nici dovada însușirii ei. De asemenea, inculpatul a solicitat achitarea și pentru infracțiunea de abuz de încredere.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, curtea constată recursul ca fiind nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Situația de fapt reținută de către instanța de apel și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite, respectiv din probele administrate rezultă că partea vătămată a lăsat brățara pentru a fi văzută de către inculpat pe masa la care stătea împreună cu acesta și cu martorul, dar văzând că a venit mijlocul de transport cu care urma să se deplaseze, partea vătămată s-a urcat în maxi-taxi din care a coborât la scurt timp amintindu-și despre brățară și s-a întors să i-o ceară inculpatului, care a refuzat restituirea, motivând că a aruncat-o în lanul de porumb de lângă magazin.
Această situație de fapt rezultă atât din declarațiile din 5 septembrie 2007 și 30 noiembrie 2007 ale inculpatului, declarații olografe, cât și din declarația consemnată de lucrătorul de poliție în calitate de învinuit, dar și din cele declarate de către inculpat la momentul prezentării materialului de urmărire penală de către procuror, în toate aceste declarații inculpatul arătând că după ce a măsurat brățara a aruncat-o peste gard într-un lan de porumb, explicându-și această atitudine prin starea de ebrietate în care se afla.
Declarațiile inculpatului se coroborează cu cele ale martorului, cu declarația părții vătămate care a arătat că brățara a rămas la inculpat, cu declarațiile martorilor, și, cărora chiar inculpatul le-a spus că a luat brățara și a aruncat-o în direcția grădinii din partea de nord a barului și au auzit că inculpatul a relatat același lucru și părții vătămate.
De asemenea, atât partea vătămată, cât și martora au arătat că la câteva zile după data săvârșirii faptei s-au întâlnit cu inculpatul care i-a oprit și le-a cerut să negocieze restituirea brățării.
Din aceste probe rezultă indubitabil că brățara a existat și că i-a fost înmânată inculpatului care și-a manifestat interesul de aos tudia tocmai datorită faptului că aceasta era deosebită ca și greutate și lucrătură. Apărarea inculpatului în sensul că brățara nu ar fi existat este în contradicție cu toate susținerile sale de până la judecata în recurs și este nesinceră, inclusiv martorii certificând existența brățării.
În ce privește încadrarea juridică a faptei, curtea constată că partea vătămată nu a transmis posesia brățării către inculpat, astfel încât să se rețină săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere în sarcina inculpatului pentru refuzul restituirii sau pentru dispunerea pe nedrept, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt, fiind indubitabil că inculpatul și-a însușit brățara părții vătămate fără drept.
Schimbarea declarațiilor în fața instanței de judecată și susținerea în sensul că partea vătămată în momentul în care a plecat și-a luat și brățara, este, în mod vădit, nesinceră, iar în declarația dată la judecătorie, inculpatul a spus că nu a fost amenințat sau intimidat de către organele de poliție atunci când a dat declarațiile din cursul urmăririi penale, dintre care două scrise de el personal.
O astfel de atitudine oscilantă a fost în mod corect evaluată de către tribunal, alături de datele existente în dosar, în sensul că inculpatul are viciul beției, atunci când nu a reținut circumstanțe atenuante, ci, ținând seama de celelalte elemente ce caracterizează persoana inculpatului, a aplicat acestuia o pedeapsă egală cu minimul special, a cărei executare a fost suspendată condiționat.
Pentru toate aceste considerente, curtea apreciază că tribunalul a soluționat în mod corect latura penală și a menținut judicios obligarea la despăgubiri dispusă de către instanța de fond, partea vătămată fiind îndreptățită la obținerea unei reparații echitabile atât pentru bunul de care a fost deposedată, cât și pentru atitudinea inculpatului de șicanare a acesteia, prin propuneri de negociere a restituirii brățării, cât și față de valoarea sentimentală pe care o avea bijuteria de familie ce a fost luată de către inculpat.
In consecință, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, fiul lui G și, născut la data de 08.07.1976 în comuna, județul A, domiciliat în comuna, județul A, fără antecedente penale, CNP--, împotriva deciziei penale nr.21 din 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul-inculpat să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul de avocat din oficiu, parțial, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/29 aprilie 2009
Jud.fond
Jud.apel Gh.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Constantin
