Furtul (art.208 cod penal). Decizia 251/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 251/
Ședința publică din 06 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr. 348/A din data de 05.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, privind pe inculpatul
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul-intimat A, lipsă se prezintă avocat din oficiu din cadrul Baroului T, nereprezentată partea civilă-intimată -" " SRL T, lipsă partea civilă intimată.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depus la dosar procesul-verbal din care rezultă cauza neexecutării mandatului de aducere privind pe inculpatul-intimat
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul solicită admiterea recursului, arătând că hotărârea nu se întemeiază pe probele administrate care dovedesc fără dubiu vinovăția inculpatului (procesul-verbal de cercetare la fața locului). Mai precizează că inculpatul s-a informat de situația bunurilor, respectiv dacă sunt sau nu păzite și nu dacă sunt abandonate.
Apărătorul din oficiu al inculpatului-intimat A, avocat, solicită respingerea recursului declarat de parchet pe considerentele arătate în cele două hotărâri, din probatoriul administrat rezultând că inculpatul, văzând metalici abandonați s-a informat nu dacă sunt păziți, ci cui aparțin i-a însușit crezând că au fost abandonați.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 132 din 18.01.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. d achită C.P.P. pe inculpatul A - fiul lui și, născut la 12.06.1975 în T, domiciliat în, nr. 933, jud. T, cetățean român, studii 10 clase, necăsătorit, muncitor, fără antecedente penale, CNP -, pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 lit. a, g Cod Penal, cu aplic. Art. 41 alin. 2.
Cod PenalÎn temeiul art. 14, 346.C.P.P. s-a luat act că partea vătămată " " nu a formulat pretenții civile.
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. și art. 998.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile c,daune materiale în sumă de 600 lei.
În baza art. 192 pct. 1 lit. c C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara întocmit în dosar nr. 2329/P/2005 și înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr. 425/2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.d e art. 208, 209 lit. a, g cu Cod Penal aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, reținându-se în cina inculpatului că, în perioada 13.01.2005 - 27.02.2005 a sustras, în mod repetat, mai mulți metalici depozitați lângă o casă în construcție, materialele aparținând - " " SRL
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În fapt, inculpatul a fost angajat de numitul să păzească o casă în construcție. La o distanță de aproximativ 300 de baraca unde locuia inculpatul se aflau depozitați mai mulți metalici, de mai multe luni de zile.
Din declarația martorilor I și, prima instanță a reținut că înainte de a-i ridica și de a-i depozita în baraca sa, inculpatul a întrebat mai multe persoane dacă au văzut pe cineva interesându-se de ei. În acest context, crezând că sunt abandonați, inculpatul a luat metalici, o parte depozitându-i chiar la vedere, lângă baraca în care locuia.
Prima instanță a reținut că partea vătămată a susținut că acei metalici îi aparțineau, însă i-a depozitat în câmp, neîngrădiți, nepăziți, pe o perioadă lungă de timp, desistându-se voluntar de posesia pe care pretinde că o avea, situație în care bunurile sunt considerate ca fiind abandonate și,prin urmare, prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită cerința obiectului material a infracțiunii de furt, adică bunul nu se afla în stăpânirea de fapt a altei persoane.
Totodată, s-a mai reținut că, după cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, inculpatul a luat metalici abia după ce a avut convingerea că sunt abandonați, neurmărindu-i să-i ia din posesia altei persoane, raportat la depozitarea în câmp, fără pază și împrejmuire, a acestor bunuri și la faptul că nu cunoștea ca cineva să aibă posesia sau detenția popilor metalici.
În aceste împrejurări de fapt, Judecătoria Timișoaraa considerat că nu sunt îndeplinite nici condițiile privind latura subiectivă a infracțiunii de furt calificat, astfel încât a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii acestei infracțiuni.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată alături de acțiunea penală în cadrul procesului penal, prima instanță a apreciat că, din punct de vedere al răspunderii civile delictuale, autorul unei fapte prejudiciabile răspunde pentru cea mai ușoară formă de vinovăție, astfel încât, raportat la faptul că inculpatul a vândut o parte din metalici părții civile c, care au fost restituiți apoi părții vătămate, creându-i astfel un prejudiciu, prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, sumă pe care inculpatul a fost de acord să o achite.
Împotriva sentinței penale nr. 132 din data de 18.01.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 05.03.2007 sub nr. dosar -.
Prin promovarea căii de atac a apelului, Ministerul Publica solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate pe care o consideră netemeinică sub aspectul achitării inculpatului, rejudecarea cauzei și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a și g Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, să se constate că partea vătămată nu se constituie parte civilă și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. În susținerea celor solicitate, se arată că prins sentința penală atacată, prima instanță în mod greșit a dispus achitarea inculpatului, apreciind că nu există probe suficiente pentru condamnarea inculpatului, contrar faptului că nu există suport probator pentru reținerea împrejurării că bunurile sustrase erau abandonate și neținând seama de faptul că inculpatul a acționat cu premeditare, întrucât s-a interesat dacă bunurile respective erau păzite sau nu.
Prin decizia penală nr. 348/A din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b p Cod Penal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 132/18.01.2007 pronunțată în dosar nr-.
Pentru a pronunța această hotărâre, examinând sentința anterior menționată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept prin raportare la dispozițiile art. 371 și 372.C.P.P. Tribunalul Timișa reținut că în mod corect prima instanță a apreciat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal în ce privește fapta săvârșită de inculpat, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective.
Instanța de apel a apreciat faptul că din depozițiile inculpatului, dar și a martorilor și, audiați nemijlocit de prima instanță, a rezultat că acei metalici erau depozitați încă din toamna anului 2004 în acel lor. Martorii personal cunosc că inculpatul s-a interesat asupra existenței unui proprietar, fapt ce, consideră Tribunalul Timiș, probează faptul că, la momentul săvârșirii faptei, acesta nu avea reprezentarea faptului că sustrage bunuri aparținând unei anumite persoane ci că își însușește bunuri abandonate.
Pe de altă parte, se mai reține că o perioadă de timp după luarea acelor, inculpatul i-a depozitat în fața barăcii sale, la vedere, ceea ce denotă că nu avea reprezentarea provenienței ilicite a bunurilor.
De asemenea, Tribunalul Timișa considerat că în mod corect prima instanță a luat act de faptul că bunurile au fost restituite părți vătămate și față de reținerea incidenței dispozițiilor art. 10 lit. d C.P.P. prima instanță a soluționat acțiunea civilă promovată de cumpărătorul bunurilor, prin obligarea inculpatului la plata sumei de 600 lei.
Împotriva deciziei penale nr. 348/05.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 10.01.2008, prin care a solicitat casarea hotărârilor instanțelor de fond și condamnarea inculpatului A pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a,g cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2.
Cod PenalÎn motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa susținut că atât din probele administrate în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului; că din procesul - verbal de cercetare la fața locului rezultă că metalici care au fost sustrași de inculpat se aflau lângă o casă în construcție, într-un cartier amplasat la ieșirea din localitatea spre T; că motivarea instanțelor că inculpatul nu a avut reprezentarea subiectivă că metalici aparțin altcuiva și că sunt abandonați nu și-ar găsi suport probator, rezultând fără putință de tăgadă că bunurile au fost transportate de proprietar acolo pentru a fi folosite la construirea unei case. Totodată, s-a învederat că inculpatul locuia în întrucât fusese angajat de numitul să păzească o casă în construcție; că faptul că bunurile au fost depozitate de proprietar lângă o casă în construcție și că nu au fost păzite nu înseamnă că erau abandonate câtă vreme din toate elementele de fapt existente la dosar rezultă că ele urmau să fie folosite la construirea casei, însă lucrările au fost întrerupte datorită condițiilor meteorologice nefavorabile. S-a mai arătat și că din probele administrate (martorii și ) ar rezulta că inculpatul a premeditat săvârșirea faptei întrucât s-a interesat dacă acei metalici sunt păziți și constatând că nu există nici un paznic în zonă i-a sustras; că în cursul urmăririi penale, inculpatul a dat o declarație olografă în care a recunoscut săvârșirea faptei, iar ulterior s-a sustras de la cercetări, pentru ca în fața instanței să nu-și mai mențină declarația, susținând cp a luat metalici crezând că sunt abandonați; că în cauză a fost cercetat și, care a declarat că în data de 27.02.2005, la propunerea inculpatului, au sustras 20 metalici din același loc, bunuri pe care le-au ascuns în baraca în care locuia inculpatul.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurenți, precum și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că decizia penală recurată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal:
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 2.C.P.P. probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci aprecierea lor se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 63 alin. 2.C.P.P. lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate; iar principiul aflării adevărului, consacrat de art 3.C.P.P. impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. În acest mod, au procedat și instanțele de fond în cauză, hotărârile pronunțate realizând o evaluare și interpretare a probatoriului efectuate în mod complet și judicios. Astfel, în mod corect s-a reținut în cauză lipsa laturii subiective a infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a, g cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal rezultată din demersurile efectuate de inculpatul A înainte de a lua metalici, modul în care i-a depozitat și perioada de timp în care aceștia au stat la locul de unde i-a luat inculpatul fără a fi folosiți, păziți sau revendicați de cineva. În acest sens, se reține că martorii indicați ca probe de vinovăție în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au relatat că inculpatul s-a interesat dacă metalici erau proprietatea vreunei persoane și că după ce și-a însușit inculpatul i-a depozitat la vedere lângă baraca în care locuia. Relevante sunt: declarația martorului (fila 35 dosar), care arată că inculpatul l-a întrebat pe el, dar și pe alți muncitori de la alte firme ce lucrau în zonă cui aparțin acei; iar martorul (fila 36 dosar) a arătat că inculpatul i-a spus că a întrebat mai mulți muncitori din zona dacă metalici aparțin cuiva și văzând că nu aparțin nici unei persoane i-a adus lângă baraca în care locuia; declarați martorului (fila 48 dosar), care a arătat că metalici erau lângă baraca unde locuia inculpatul, la vedere.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că din faptul că inculpatul fusese angajat de o terță persoană să asigure paza unei construcții nu se poate concluziona în sensul vinovăției acestuia. Este adevărat că în declarația dată în cursul urmăririi penale, numitul relatează că a cărat 20 metalici în baraca inculpatului de lângă o casă în construcție, însă nu afirmă nimic în sensul că inculpatul ar fi știut că aceștia nu sunt abandonați, astfel că nu poate conduce la înlăturarea declarațiilor martorilor, și.
În mod corect prima instanță a reținut că sub aspect subiectiv, infracțiunea de furt se săvârșește cu intenție directă, ceea ce presupune ca făptuitorul să aibă reprezentarea că ia bunul din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, pentru a și-l însuși pe nedrept. Latura subiectivă a faptei, mobilul cu care a acționat inculpatul, reprezintă un element care se manifestă la nivel interior, volitiv, dar, de regulă, acțiunile exterioare ale persoanei exprimă gândurile acesteia. De aceea, intenția cu care acționează un inculpat poate fi stabilită atât după comportarea exterioară, după cadrul/contextul săvârșirii faptei, dar trebuie să aibă în vedere și personalitatea inculpatului - aspectele ce țin de cultura acestuia, ocupație; pentru a se vedea în ce mod acesta a perceput faptele și a analizat consecințele acestora. Astfel, din modul în care a acționat inculpatul A, raportat și la gradul său de cultură și ocupație, rezultă că nu a avut reprezentarea că metalici se aflau în posesia vreunei persoane, că a considerat suficiente diligențele depuse pentru a afla dacă aceștia sunt proprietatea cuiva. Mai mult, depozitarea popilor metalici la vedere, după ce i-a adus lângă baraca în care locuia, constituie încă un element în sensul că inculpatul a crezut că bunurile sunt abandonate și că modul cum a acționat nu are caracter ilicit.
Conform dispozițiilor art. 52.C.P.P. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; în același sens fiind și dispozițiile art. 6 paragraful 2 din care prevăd că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. În caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo).
Conform dispozițiilor art. 345 alin. 2.C.P.P. instanța poate pronunța condamnarea inculpatului dacă se constată că fapte există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată și, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluție de condamnare neputându-se contura. Prin urmare, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefundat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr. 348/05.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, împotriva deciziei penale nr.348/05.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red.
Tehnored. -13.03.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Anca Nacu, Ion Dincă
