Furtul (art.208 cod penal). Decizia 763/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 763/R

Ședința publică din 13 august 2008

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -

Grefier: - -

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 207/A din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile vătămate intimate, G,.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate acestuia.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, având în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului este orientată spre minimul special prevăzut de lege, iar inculpatul este recidivist.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128/09.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr-, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 literele a, e, g, i Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 75 litera c Cod Penal, art. 37 lit. a Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare cu privare de libertate și s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata prevăzută de art. 71.Cod Penal.

În temeiul art. 61 alin. 1.Cod Penal a fost menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul de 606 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 421/11.11.2005 a Judecătoriei Sânnicolau

În temeiul art. 350.C.P.P. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, cu deducerea la zi a reținerii și a arestului preventiv din data de 18.01.2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului, constând în 7 acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni de furt calificat, comise noaptea, prin efracție, din locuri publice și cu ajutorul unui minor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat. La individualizarea pedepsei aplicată, instanța de fond a avut în vedere pericolul social al faptei, valoarea prejudiciului, modul de operare, pe timp de noapte, cu cheile potrivite, în diferite locuri publice, comiterea faptelor împreună cu un minor, persoana făptuitorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelată și aplicarea unei pedepse mai mici, eventual cu suspendarea condiționată a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 207/A din 25.06.2008, Tribunalul Timiș, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul apelant, iar în baza art. 381.C.P.P. și 383.C.P.P. a dedus în continuare arestul preventiv al inculpatului, de la data pronunțării sentinței apelate 09. 05. 2008 - la zi, și a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

Din analiza sentinței penale apelată, atât din prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 371 alin. 2.C.P.P. tribunalul a reținut și constată următoarele:

Analizând probele administrate în cauză, prima instanță a stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpaților, încadrarea în drept a acesteia, respectând dispozițiile legale, iar la individualizarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.72.

Cod Penal

Inculpatul a fost sincer și a recunoscut săvârșirea faptei, dar această circumstanță atenuantă este în concurs cu circumstanțele agravante prevăzute de art. 75 lit. c Cod Penal, respectiv a săvârșirii faptei împreună cu un minor, chiar dacă acesta a împlinit vârsta de 18 ani la scurtă vreme după comiterea faptei, cea prevăzută de art. 37 lit. a Cod Penal, respectiv săvârșirea faptei în stare de recidivă postcondamnatorie și nu în ultimul rând comiterea a 7 acte materiale de furt calificat, infracțiunea fiind continuată și relevând perseverența infracțională a inculpatului, dar și modalitatea folosită, respectiv s-a folosit de chei potrivite, a intrat prin efracție, iar recuperarea în întregime a prejudiciului nu este meritul acestui inculpat, astfel că atât cuantumul pedepsei cât și modalitatea de executare a acesteia sunt de natură să realizeze scopul punitiv, educativ și preventiv ale pedepsei, prevăzut de art. 52.

Cod Penal

Având în vedere cele reținute, tribunalul a apreciat că cererea inculpatului pentru reducerea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare prin suspendarea condiționată a executării acesteia este neîntemeiată, iar admiterea ei ar conduce la aplicarea unei pedepse nelegale.

Apreciind legală și temeinică sentința apelată, Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul apelant,

Împotriva deciziei penale nr. 207/A din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs inculpatul.

Avocatul desemnat din oficiu pentru apărarea inculpatului a solicitat reducerea pedepsei aplicate, iar inculpatul, în ultimul cuvânt, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia penală recurată în raport cu cele solicitate în apărare și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că instanța a reținut o stare de fapt corespunzătoare cu probatoriul administrat și a dat o bună încadrare juridică faptelor reținute.

În privința pedepsei aplicate se constată că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare, în condițiile unei infracțiuni continuate și a prezenței agravantei prevăzute de art. 75 lit.c Cp și a stării de recidivă prevăzute de art. 37 lit.a Cp în sarcina inculpatului.

Pedeapsa aplicată este orientată spre minimul special, în condițiile precizate, astfel că se apreciază că nu este necesară o altă individualizare a pedepsei, cuantumul pedepsei fiind de natură a conduce la realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cp.

Așa fiind, se consideră că în raport cu dispozițiile art. 3859Cpp nu există temeiuri pentru modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp, recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat.

În baza art. 350 Cpp va fi menținută starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 38516al.2 Cpp rap. la art. 381 Cpp și art. 88 Cp se va deduce la zi durata arestului preventiv.

Văzând și dispozițiile art. 192 al.2 Cpp, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct.1 lit.b Cpp, respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 207/A/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.

În temeiul art. 350 Cpp menține starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 38516al.2 Cpp rap. la art. 381 Cpp și art. 88 Cpp deduce în continuare starea de arest a inculpatului din data de 25.06.2008 la zi.

În temeiul art. 192 al.2 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13 august 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - G -

GREFIER

- -

Red. /22.08.08

Tehnored. 2 ex./25.08.08

PI. - B - Jud. Sânnicolau

-; - Trib.

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 763/2008. Curtea de Apel Timisoara