Infracțiuni la legea societăților comerciale (legea nr. 31/1990). Decizia 503/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.503/R/2009
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
INSTANȚA
Este compusă din:
PREȘEDINTE: Popovici Corina Rodica JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
- - -JUDECĂTOR 3: Pușcaș
- -judecător
-grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Ministerul Public este reprezentat prin - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul domiciliat în O,-, Județul S M împotriva Deciziei penale nr.82/ din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, prin care s-a desființat în parte cu privire la latura penală Sentința penală nr.12 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș, având ca obiect infracțiuni la legea societăților comerciale (31/1990).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru inculpatul recurent lipsă, av., potrivit delegației de la dosar, lipsă fiind intimata prin lichidatori Expert S
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului recurent a arătat curții faptul că a depus la dosar adeverința medicală ce i-a fost înmânată de inculpat, act unde s-a detaliat diagnosticul inițial. Motivul nedepunerii a copiei de pe registrul de consultații îl constituie faptul că examinarea inculpatului s-a efectuat de medicul de familie la domiciliul acestuia, inculpatul fiind imobilizat la pat nu s-a putut prezenta la cabinetul acestuia. Nu are alte cereri.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri.
Nefiind excepții sau alte cereri de formulat, curtea consideră cauza lămurită iar în baza art.385 ind.13 Cod procedură penală acordă cuvântul părților asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent a arătat că a formulat cerere de repunere în termen a căii de atac învederând de asemenea faptul că astfel după cum rezultă din actul medical depus la dosar, începând cu 4 mai 2009, deci anterior pronunțării hotărârii inculpatul a fost imobilizat la pat fapt ce l-a pus în imposibilitate de a lua legătura cu avocatul său și a avea cunoștință de soluția pronunțată în cauză. Ca urmare, analizând motivul împiedicării declarării căii de atac, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs.
Pe fond, a solicitat în baza motivelor de recurs pe care le-a depus și la dosar, admiterea recursului, casarea sentinței și a deciziei penale iar pe cale de consecință a dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Negrești Oaș în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.c cu referire la art.385 ind.9 pct.10 Cod procedură penală, întrucât instanțele nu s-au pronunțat asupra unei probe administrate în cauză și anume, expertiza contabilă.
Din lecturarea considerentelor sentinței recurate, solicită a se reține că instanța de fond s-a rezumat doar la a face o analiză sumară a unuia dintre obiectivele stabilite fără să se pronunțe asupra celorlalte obiective și răspunsuri la acestea.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d cu C.P.P. ref.la art.385 ind.9 pct.12, art.385 ind.9 pct.17 Cod pr.penală iar reapreciind probațiunea administrată a dispune achitarea inculpatului pe temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d întrucât C.P.P. faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă.
În esență, a arătat că astfel după cum se poate observa din lecturarea încheierilor de ședință prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei înainte de citirea actului de sesizare al instanței și implicit a începerii cercetării judecătorești în cauză, schimbarea încadrării juridice făcându-se astfel cu încălcarea dispozițiilor art.334 pr.Cod Penal, fiind astfel incident în cauză motivul de casare prev. La art.385 ind.9 pct.12 pr.Cod Penal, instanța pronunțând o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Nu mai expune verbal celelalte motive, arătând că le susține conform motivelor scrise.
Reprezentantul Ministerului Public cu privire la cererea de repunere în termen, dat fiind că s-a depus acea adeverință medicală, solicită a se dispune repunerea în termen a căii de atac.
Examinând recursul declarat îl apreciază nefondat și solicită respingerea acestuia cu menținerea deciziei recurate. A arătat că instanțele au făcut analiza cererilor invocate azi, fapt pentru care consideră netemeinică și cererea de rejudecare. Apreciind soluția de condamnare temeinică și legală, de asemenea latura civilă corect rezolvată, a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA DE APEL deliberând,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.12/16.01.2009 pronunțată de Judecătoria Negrești în baza art. 345 al. 2.pr.pen. raportat la art. 215/1 al. 2. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2, art. 74 lit. a și art. 76 lit. a pen. a fost condamnat inculpatul, cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare la pedeapsa de3 ani închisoareși în baza art.71 pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pen.
În baza art. 81. pen. și art. 71 al. 5. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate inculpatului, iar în baza art.82 pen. s-a stabilit termen de încercare a inculpatului 5 ani.
În baza art. 359.pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art. 84.pen. iar în baza art.65 al. 2.pen. raportat la art. 53 pct. 2 lit. a pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o perioadă de 2 ani a exercițiului următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator.
În baza art.14 și 346. pr. pen. cu aplicarea art. 998.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC reprezentată prin lichidator EXPERT S suma de 339.252,40 lei cu titlu de despăgubiri civile, respingându-se restul pretențiilor formulate de partea civilă.
În baza art.7 al. 1 și 2 raportat la art.21 lit.c din 26/1990 s-a dispus ca hotărârea de condamnare a inculpatului după rămânerea definitivă să fie comunicată cu Oficiul Registrului Comerțului.
În baza art.191 al. 1. pr. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală încheiat la 12.05.2005 de către inspectorii din cadrul direcției Județene a Finanțelor Publice (filele 45-70 din dosarul de urmărire penală) și anexele la acest raport (filele 74 -86 din dosarul de urmărire penală), în intervalul 12.04.2005 - 12.05.2005 CONSTRUCȚII a fost supusă unei inspecții fiscale vizând activitatea desfășurată de societate în perioada 01.01.2004 - 31.12.2004.
În capitolul II al raportului de inspecție fiscală cuprinzând date despre contribuabilul supus inspecției fiscale s-a consemnat că administratorul societății figurează.
Prin actul adițional autentificat la Biroul Notarului Publici - sub nr.4625/21.08.2006 (filele 17-18 din dosarul de urmărire penală) s-a modificat forma și denumirea CONSTRUCȚII, aceasta transformându-se din societate cu răspundere limitată în societate în nume colectiv având denumirea " VP".
Apoi prin alt act adițional (filele 10-13 din dosarul de urmărire penală) " VP" C și-a modificat din nou forma și denumirea devenind Societate în comandită.
Sub această ultimă formă și denumire societatea fostă Construcții figurează înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub Nr. 30/64/03.02.2003, așa cum rezultă din certificatul de înregistrare (fila 14 din dos. de urmărire penală).
La cererea creditorului societății SMî mpotriva societății s-a deschis procedura de ență și s-a desemnat administrator judiciar - EXPERT SMp rin sentința comercială nr.1/CC/F/18.02.2008 a Tribunalului Satu Mare (fila 8 din dosarul instanței).
Prin urmare întrucât în faza urmăririi penale - succesoarea CONSTRUCȚII greșit a figurat în proces în calitate de parte civilmente responsabilă, instanța de fond a procedat la citarea acesteia în proces în calitate de parte vătămată prin administratorul său judiciar.
În capitolul IV al raportului de inspecție fiscală intitulat - Alte constatări - inspectorii fiscali au consemnat că în urma inspecției au constatat că din evidența contabilă organizată și condusă de societate rezultă că la 31.12.2004 în soldul debitor al contului 461 " Debitori diverși " figura înregistrată suma de 885.025,81 lei.
În luna noiembrie 2005 se înregistrează în contabilitatea societății o stingere prin compensare a obligațiilor reciproce de plată între societate și asociatul acesteia, respectiv până la concurența sumei de 4.957.734.094 lei s-a stins obligația societății de plată a dividendelor cuvenite asociatului din profitul înregistrat de societate la încheierea exercițiului financiar anual în 2004 și obligația asociatului de a plăti societății suma evidențiată în contul 461 "Debitori ".Prin urmare soldul debitor al contului 461 "Debitori " s-a diminuat până la suma de 339.252,40 lei.
Prin procesul verbal încheiat la 27.04.2005 (fila 71 din dosarul de urmărire penală) inspectorii fiscali au dispus că administratorul societății, adică inculpatul - să justifice cheltuirea sumei de 339.252,40 lei în interesul societății sau dacă nu să restituie această sumă societății. În acest scop inspectorii fiscali au stabilit ca dată până la care inculpatul să îndeplinească această obligație 05.05.2005.
În nota explicativă ce i s-a luat de inspectorii fiscali la 28.04.2005 (fila 73 din dosarul de urmărire penală) inculpatul a arătat că o parte din suma de bani evidențiată în contul 461 "Debitori diverși" a folosit-o pentru a plăti chiria aferentă unor utilaje închiriate de societate de la diferite persoane fizice.
Întrucât până la data stabilită de inspectorii fiscali inculpatul nu a restituit societății suma de bani a cărei cheltuire în interesul societății nu o putea justifica conform legii S M la data de 01.07.2005 a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu fapta reținută ca fiind săvârșită de inculpat.
Prin rezoluția emisă la 12.10.2005 ( fila 35 din dosarul de urmărire penală ) procurorul a confirmat propunerea organului de cercetare penală de a fi începută urmărirea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de împrumutare a administratorului de la societate prev. și ped. de art.272 al.1 pct.3 din 31/1990.
Ascultat fiind după începerea urmăririi penale împotriva sa, respectiv la data de 25.10.2005 inculpatul a declarat (fila 41 din dosarul de urmărire penală) întâi că a împrumutat el de la societate suma de bani evidențiată în contul 461 - "Debitori diverși" apoi că a folosit acești bani pentru a plăti chiria aferentă unor utilaje închiriate de societate și contravaloarea transportului angajaților societății la punctele de lucru avute de societate.
Prin ordonanța emisă la 27.01.2009 procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art.272 al.1 pct.3 din 31/1990 în infracțiunea prev. de art.272 al.1 pct.2 din 31/1990.
Inculpatul a fost din nou ascultat în faza urmăririi penale la 29.01.2008 când a declarat că își retrage declarația că ar fi împrumutat sume de bani de la societate și că este de acord să plătească societății suma de 339.254,40 lei a cărei cheltuire nu o poate justifica.
În faza cercetării judecătorești inculpatul s-a prezentat la majoritatea termenelor fixate pentru judecarea cauzei însă a refuzat să fie ascultat uzând de dreptul la tăcere.
Tot în faza urmăririi penale a procesului s-a efectuat și un raport de expertiză contabilă (filele 103 - 110 din dosarul de urmărire penală ).
Expertul contabil Grădinar - căreia i s-a încredințat efectuarea raportului, răspunzând întrebării organului judiciar referitoare la care este suma ce figurează în evidențele contabile ale societății ca fiind ridicată de administrator și dacă administratorul deține documentele justificative pentru cheltuirea acestei sume a răspuns că din evidența contabilă a societății rezultă că figurează ca fiind ridicată din societate suma de 8.350.258.165 lei pentru care nu există documente care să justifice modul de cheltuire a acestei sume.
Coroborând declarațiile luate inculpatului în faza urmăririi penale a procesului cu constatările cuprinse în raportul de inspecție fiscală și raportul de expertiză contabilă ce s-a efectuat în faza urmăririi penale a procesului instanța de fond a formulat următoarea concluzie.
Inculpatul în faza urmăririi penale a fost inconsecvent în declarațiile sale chiar dacă acestea sunt numai două. Astfel inculpatul recunoaște că a ridicat el întreaga sumă de bani evidențiată în contul 461 "Debitori diverși " și după ce a susținut că o parte din sumă a împrumutat-o el de la societate iar altă parte a folosit-o pentru a achita chiria și servicii de transport pe care societatea le datora unor persoane fizice, a revenit apoi asupra declarației arătând că o parte din sumă a plătit-o în numele societății ca dividende cuvenite asociatului ( altul decât inculpatul ) din profitul aferent anului 2004 iar cealaltă sumă a cheltuit-o în folosul societății fără a deține documente justificative.
inculpatului în faza urmăririi penale de către organele de cercetare penală este foarte deficitară. Inculpatul nu a fost întrebat - dacă societatea a încheiat în formă scrisă contracte de închiriere de utilaje sau servicii de transport cu persoanele fizice cărora pretind că societatea le-a plătit chirii și contravaloarea serviciilor de transport.
De asemenea inculpatul nu a fost întrebat care sunt persoanele fizice care au furnizat societății utilajele închiriate sau serviciile de transport pentru a se putea verifica veridicitatea susținerilor lui. Având în vedere suma foarte M de bani pe care inculpatul pretinde că ar fi plătit-o acestor persoane fizice 399,254,40 lei doar în decursul a doi ani de zile, în ipoteza în care susținerea inculpatului ar fi veridică ar fi imposibil ca inculpatul să nu cunoască identitatea acestor persoane care ar fi putut confirma sau infirma susținerile lui.
Deficiențele în ascultarea inculpatului în cursul urmăririi penale n-au putut fi suplinite în cursul cercetării judecătorești întrucât inculpatul uzând de dreptul la tăcere n-a putut fi ascultat.
Deși elucidarea cazului ar fi necesitat explicații suplimentare din partea inculpatului pentru a se aprecia forța de convingere a acelor date invocate de el în declarațiile din faza urmăririi penale pentru a se disculpa, inculpatul a preferat să păstreze tăcerea asupra faptei, în cursul cercetării judecătorești.
În aceste condiții instanța de fond nu a putut primi apărările formulate de inculpat în faza urmăririi penale a procesului,care sunt neconvingătoare.
Inculpatul recunoaște în declarațiile date în faza urmăririi penale că el a ridicat în numerar din conturile societății întreaga sumă de bani evidențiată în contul 461, adică 835.025,81 lei.
Tot el justifică parțial cheltuirea acestei sume de bani sub forma dividendelor în sumă de 495.773,40 lei plătite asociatului societății din profitul înregistrat de societate la încheierea exercițiului financiar anual din 2004, fapt ce rezultă din raportul de inspecție fiscală iar justificările aduse de inculpat pentru cheltuirea restului de 339.252,40 lei din suma evidențiată în contul 461 sunt apreciate de instanță ca neconvingătoare pentru considerentele arătate.
În plus este de arătat că potrivit art.11 din 82/1991 - Legea contabilității - efectuarea de operațiuni economico - financiare fără înregistrarea lor în contabilitate este interzisă și că potrivit art.6 din aceiași lege,orice operațiune economico financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document ce stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
După ce acuzarea bazându-se pe constatările inspecției fiscale și pe concluziile consemnate în raportul de expertiză contabilă respectiv recunoașterea inculpatului a dovedit că inculpatul a ridicat de la societate suma de 339.252,40 lei și că acesta nu deține această sumă de bani și nici documente justificative prevăzute de legea contabilității care să ateste cheltuirea sumei în folosul societății, îi revenea inculpatului sarcina să probeze lipsa de temeinicie a acestei probe producând dovezile admise de lege în susținerea afirmațiilor făcute în apărare.
Nu numai că inculpatul nu a probat existența unor documente justificative admise de legea contabilității pentru a dovedi că a cheltuit în folosul societății banii ci dimpotrivă a recunoscut că nu deține astfel de documente, dar acesta nici măcar nu a probat realitatea susținerilor sale că în fapt ar fi cheltuit banii în folosul societății (plătind chirii și contravaloarea unor servicii de transport) omițând să-și procure documente justificative a unor astfel de cheltuieli.
În lipsa unor astfel de dovezi instanța de fond prin deducție logică pornind de la faptele probatorii stabilite ajunge la concluzia că sumele de bani ridicate de inculpat de la societate au fost însușite de către acesta.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului instanța de fond a reținut că în ședința de judecată din data de 26.09.2008, procurorul a cerut să se schimbe încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanței și să se rețină că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art.215 al.2 pen. cu aplicarea art.41 al.2 penal.
Apoi în ședința publică din data de 24.10.2008 procurorul și-a retras cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei însă instanța de fond a pus din oficiu în discuția părților schimbarea încadrării juridice în sensul în care a solicitat anterior procurorul.
Potrivit art.272 al.1 pct.2 din 31/1990 "se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 3 ani fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societății care folosește cu rea credință bunuri sau creditul de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu, pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
Art.281 inclus în Titlul VII al 31/1990 la fel ca și art.272 al.1, prevede "Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă constituie - potrivit Codului penal sau unor legi speciale - infracțiuni mai grave, se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo.
Potrivit art.215/1 al.1 penal " . folosirea sau traficarea de către un funcționar, în înțelesul său ori pentru altul, de bani,valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 15 ani ".
Potrivit al.2 al aceluiași articol în cazul în care delapidarea a avut consecințe deosebit de grave pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Pentru a verifica dacă fapta reținută ca fiind săvârșită de inculpat ar cădea atât sub incidența art.272 al.1 pct.2 din 31/1990 cât și sub incidența art.215/1 al.2 pen. caz în care potrivit art.281 din 31/1990 fapta s-ar pedepsi cu pedeapsa prevăzută de art.215/1 al.2 pen. care este mai gravă, instanța de fond a procedat la un examen comparativ al conținutului constitutiv al celor două infracțiuni, reținând următoarele:
Elementul material specific laturii obiective specifice celor două infracțiuni se distinge prin faptul că infracțiunea prev. de art.215/1 penal se poate săvârșii prin "însușire ","folosire"sau"traficare"în timp ce infracțiunea prev. de art.272 al.1 pct.2 din 31/1990 se poate săvârși numai prin"folosire".
Ar rezulta din această constatare că sub aspectul elementului material specific laturii obiective cele două infracțiuni ar fi identice numai în cazul că acțiunea materială săvârșită de făptuitor ar consta în "folosire".
În cazul ambelor infracțiuni acțiunea materială specifică laturii obiective este îndreptată împotriva unor entități patrimoniale aparținând unor subiecți aflați în cazul celor două infracțiuni într-un raport gen - specie adică persoane juridice în cazul infracțiunii prev. de art.215/1 penal și societăți comerciale în cazul infracțiunii prevăzute de art.272 al.2 pct.2 din 31/1990.
Prin urmare nu există nici o rațiune pentru a se putea considera că înțelesul termenului de "folosire" cu care operează art. 272 al.1 din 31/1990 este altul decât cel de"folosire"cu care operează art.215/1 penal cu excepția situației în care acțiunea făptuitorului ar viza creditul societății în sen sul nepatrimonial al cuvântului (faima, prestanța, trecerea de care se bucură societatea) ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare este de stabilit dacă în speță inculpatul a săvârșit acțiunea materială specifică laturii obiective a ambelor infracțiuni adică"folosirea"sau o acțiune materială specifică doar infracțiunii prevăzute de art.215/1 penal.
"Folosirea"presupune o întrebuințare temporară de către subiectul activ al infracțiunii a unui bun aparținând subiectului pasiv al infracțiunii. Ca și "însușirea" folosirea presupune scoaterea bunului din patrimoniul subiectului pasiv al infracțiunii și trecerea lui în patrimoniul făptuitorului. Actul trecerii în stăpânirea făptuitorului se particularizează însă în cazul "folosirii"prin aceia că făptuitorul nu-și însușește bunul ca atare ci numai folosința acestuia, echivalentul pe care-l reprezintă această folosire.Deasemenea spre deosebire de " însușire" în cazul căreia bunul scos din patrimoniul altuia nu se mai întoarce în acest patrimoniu, în cazul folosirii după o perioadă de întrebuințare bunul este readus în patrimoniul de unde a fost scos.
În speță inculpatul și-a însușit banii societății și nu doar i-a folosit.Dacă ar fi existat intenția inculpatului doar de a folosi banii ridicați de la societate și de a-i restitui acesteia ulterior aceasta s-ar fi putut deduce numai din plata unor dobânzi de către inculpat societății pentru că numai dobânda reprezintă o plată pentru echivalentul"folosinței"banilor ori inculpatul în decursul celor doi ani în care a ridicat banii de la societate nu a plătit acesteia dobânzi care să releve intenția lui de a folosi doar banii societății și de a-i restitui ulterior acesteia. Oricum, legea ( art.272 al.1 pct.3 din 31/1990 ) pedepsește și fapta administratorului de a se împrumuta de la societate iar inculpatul în ultima lui declarație dată în faza urmăririi penale a exclus faptul de a se fi împrumutat de la societate luând banii.
Așadar"însușindu-și"banii societății pe care o administra și nu doar "folosindu-i" inculpatul a comis o acțiune specifică laturii obiective a infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art.215/1 penal.
În afară de faptul că în fapta săvârșită de inculpat se regăsește acțiunea materială specifică laturii obiective a infracțiunii de delapidare se regăsesc totodată și celelalte elemente ce întregesc conținutul constitutiv specific acestei infracțiuni după cum se poate constata din cele ce urmează.
activ al infracțiunii de delapidare este unul circumstanțiat și anume acesta trebuie să fie o persoană fizică având calitatea de funcționar și în același timp administrator sau gestionar al bunurilor pe care și le însușește.
Opinia că administratorul societății are calitatea de funcționar a fost deja consacrată în mai multe soluții jurisprudențiale și exprimată și în doctrină iar instanța de fond ar putea exemplifica făcând trimitere la. nr.6351/29.11.2004 J, secț. pen.( nr.3/2006 și nr.1/2006) sau nota la. nr.64/2006 a Ps ecț. pen. ( Codul Penal adnotat Editura CH, B 2007, pag.800 ).
Din rațiuni similare celor pentru care administratorul societății comerciale a fost considerat ca având calitatea de funcționar au fost considerați funcționari lichidatorul judiciar (dec.1786/21003 J secț. pen.) sau administratorul asociației de proprietari (decizia de recurs în interesul legii nr.3/2002 a J - secțiile unite și deciziile de speță nr.1726/20.11.2001 1417/16.10.2001 și 10612/30.05.2002, toate aparținând instanței supreme).
Inculpatul de asemenea administra banii pe care și i-a însușit având putere de dispoziție în legătură cu bunurile societății putere ce i-a fost conferită odată cu desemnarea sa ca administrator prin actul constitutiv al societății.
Totodată inculpatul și gestiona banii societății având contact material direct cu acestea fapt ce rezultă din însăși declarația lui prin care a arătat că el a ridicat banii în numerar din contul societății.
În concluzie în speță este îndeplinită și cerința subiectului activ specific infracțiunii de delapidare.
În ce privește subiectul pasiv specific infracțiunii de delapidare instanța de fond a reținut că și acesta este circumstanțiat putând fi numai o persoană juridică.Societatea comercială a cărui administrator era inculpatul la data săvârșirii faptei actualmente fiind constituită persoană juridică cu îndeplinirea formalităților prevăzute de lege în acest sens, îndeplinește condiția subiectului pasiv specific infracțiunii de delapidare.
Sub aspectul laturii subiective infracțiunea de delapidare poate fi săvârșită numai cu intenție. .-și banii societății pe care o administra inculpatul și-a dat seama de caracterul ilicit al acțiunii sale și a prevăzut că prin fapta sa cauzează o pagubă patrimoniului societății, urmărind producerea acestei pagube, de unde rezultă că este îndeplinită și cerința laturii subiective specifice infracțiunii de delapidare.
În privința obiectului material al infracțiunii acesta a fost reținut ca constând într-o sumă de bani ori așa cum rezultă din disp. art.215/1 pen. banii pot constitui obiect material al acestei infracțiuni.
În fine, sub aspectul obiectului juridic specific infracțiunii de delapidare care constă în acele relații sociale a căror formare și dezvoltare presupune apărarea patrimoniului persoanei juridice, în speță inculpatul îndreptându-și acțiunea sa împotriva patrimoniului societății comerciale a adus atingere relațiilor ce se voiesc a fi ocrotite prin incriminarea faptei prevăzute la art.215/1 penal.
Pentru considerentele ce preced prin încheierea ședinței de judecată din data de 31.10.2008 instanța de fond a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului prin actul de sesizare al instanței, reținând că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art.215 ind.1 al.2 pen..
Deși din probatoriul administrat reiese că în perioada 01.03.2004 - 30.06.2006 inculpatul a săvârșit mai multe acțiuni de însușire de bani de la societate întrunind fiecare în parte conținutul infracțiunii de delapidare întrucât rezultă din același probatoriu că la baza tuturor acțiunilor săvârșite de inculpat a stat o rezoluție infracțională unică și că acțiunile au fost săvârșite la interval relativ scurt de timp, activitatea inculpatului se prezintă sub forma unității legale de infracțiune ( infracțiunea continuată art.41 al.2 penal). Din acest motiv în ședința de judecată din data de 28.11.2000 instanța de fond a supus dezbaterii părților și reținerea, ca fiind incidente în speță, a dispoz. art.41 al.2 penal și a schimbat încadrarea juridică a faptei în acest sens.
Prin urmare invocând prevederile art.345 al.2 pr. pen. raportat la art.215 ind.1 al.1 penal cu aplicarea art.41 al.2 penal și art.74 lit."a" și art.76 lit."a" pen. instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Alături de pedeapsa principală a închisorii instanța de fond a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit."a" teza II și lit."b" penal pe durata executării pedepsei închisorii.
De asemenea instanța de fond a aplicat inculpatului în temeiul art.65 al.2 pen. raportat la art.53 pct.2 lit."a" penal și pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o perioadă de 2 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice,a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator.
Apoi văzând că inculpatul nu are antecedente penale, că pedeapsa închisorii aplicată acestuia nu este mai M de 3 ani și apreciind că s-ar putea obține reeducarea inculpatului și fără ca acesta să fie privat de libertate instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii aplicată inculpatului.
Stabilind un termen de încercare a inculpatului de 5 ani instanța de fond a atras atenția acestuia că săvârșirea altei infracțiuni în termenul de încercare sau neplata cu rea credință a despăgubirilor civile stabilite pot conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor ce i-au fost aplicate.
Individualizând pedepsele aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere în primul rând pericolul social concret al faptei inculpatului. În acest sens instanța de fond a reținut amploarea prejudiciului material cauzat de inculpat societății administrate de el, faptul că inculpatul însușindu-și banii societății a expus societatea la situația de a nu-și putea onora obligațiile față de bugetul consolidat al statului, fapt ce a determinat Statul să ceară tribunalului deschiderea procedurii enței judiciare a societății, procedură ce nu s-a încheiat până în prezent. Așa cum rezultă din sentința com. nr.1/CC/F pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- cerând deschiderea procedurii enței judiciare a societății administrate de inculpat statul a invocat faptul că datoriile certe, lichide și exigibile pe care societatea le înregistrează față de stat sunt de 914.150 lei. Sentința tribunalului invocată mai sus contrazice susținerea inculpatului din concluziile scrise aflate la dosarul cauzei ( fila 33 ) potrivit cu care societatea administrată de el nu înregistrează datorii la stat.
Apoi instanța de fond a avut în vedere că așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului acesta are trecutul nepedepsit și că s-a prezentat la chemările sale de către organul de urmărire penală și instanță.
Împrejurarea că inculpatul se confruntă pentru prima dată cu rigorile legii penale a fost recunoscută circumstanță atenuantă inculpatului cu consecința aplicării acestuia a unei pedepse situate sub minimul celei prevăzute de lege.
Nu în ultimul rând instanța de fond a avut în vedere vârsta inculpatului și nivelul lui de educație.
Instanța de fond a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului va asigura deopotrivă reeducarea lui și prevenția generală.
Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța de fond a reținut că societatea în comandită - succesoarea în drepturi a Construcții prin administratorul judiciar desemnat EXPERT s-a constituit parte civilă în proces ( fila 21 din dosarul cauzei ) cerând instanței să-l oblige pe inculpat să plătească societății 835.025,82 lei reprezentând despăgubire pentru prejudiciul material cauzat societății.
Din raportul de inspecție fiscală instanța de fond a reținut că înainte de data începerii inspecției fiscale - 12.04.2005 - în contabilitatea societății s-a evidențiat că societatea administrată de inculpat a plătit asociatului unic - - suma de 4.957.734.094 lei dividende cuvenite asociatului din profitul anului 2004 și că această sumă s-a plătit din banii ridicați de inculpat ca administrator al societății, diminuându-se cu această sumă soldul contului 461 până la suma de 339.252,40 lei.
Prin urmare rezultă că prejudiciul cauzat de inculpat societății administrată de el nu este de 835.025,81 lei, așa cum pretinde societatea constituită parte civilă ci doar de 339.252,40 lei.
Reținând că această sumă reflectă întinderea reală a prejudiciului și că între prejudiciul încercat de societate și fapta săvârșită cu vinovăție de către acesta există raport de cauzalitate, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii delictuale a inculpatului.
Prin urmare în temeiul art.998 civ. instanța de fond a admis cererea părții civile și l-a obligat pe inculpat să plătească acesteia 339.252,40 lei despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, apelantul-inculpat, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea în fond a cauzei.
În motivare arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, aceasta în mod greșit a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de delapidare prevăzuta de art.215/1 alin. 2 Cod penal, cu toate că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.272.alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, iar prin ordonanța emisă la 27.01.2009, procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în seama inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.272/al.1 pct.3 din Legea nr.31/1990.
Consideră că nu sunt întrunite condițiile infracțiunii de delapidare, motivarea dată de instanța de fond fiind bazată pe raționamente greșite, astfel încât consideră că soluția acestei instanțe a fost dată cu încălcarea textelor legale.
Nu este de acord nici cu pretențiile civile la care este obligat inculpatul, deoarece instanța nu a reținut corect probele și expertizele contabile existente la dosarul de urmărire penală, astfel încât solicitarea este de respingere a acestora ca nefondate.
Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în fond.
Prin notele de ședință apelantul inculpat a învederat instanței mai multe aspecte cu privire la nelegalitatea hotărârii apelate, cu rugămintea de a fi avute În vedere cu ocazia soluționării prezentului apel.
Prin notarea apelată s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de delapidare întrucât ar fi ridicat sume de bani de la societate, pe care le-a însușit.
Astfel cum a arătat și în motivele de apel, în aprecierea sa sentința penală nr.12/16.01.2009, pronunțată în primă instanță, este netemeinică si nelegală, sens în care i se pot aduce cel puțin următoarele critici:
În hotărârea apelată se face frecvent trimitere la raportul de expertiza contabilă întocmit de expert Grădinar - ca probă incriminatoare, ceea ce nu corespunde realității. Concluziile lucrării de expertiză sunt total altele:
În prezent societatea nu are datorii restante cu stopaj la sursa. Pentru suma ridicată ca avans de administrator, a acceptat să plătească dobânda de 403.437.926 lei ( ROL ). Aceste sume au fost utilizate pentru obținerea unor servicii in folosul desfășurării activității pentru care nu a putut obține documente justificative.
Nu se poate spune ca ridicarea acestor sume de bani se încadrează in prevederile art. 272, al. 3 din legea 31/1990. Acest articol nu prevede ca fapta are consecințe de natura fiscala.
- Prejudiciul creat statului este recuperat integral.
La pag. 4, al. 3 din sentința apelata se retine ca in lipsa de dovezi instanța prin deducție logica ajunge la concluzia ca sumele ridicate de inculpat de la societate au fost însușite de către acesta.
De asemenea este criticabila si schimbarea încadrării juridice a faptei reținute in sarcina mea din infracțiunea prevăzuta de art. 271, al l, pct. 2 din Legea 31/1990 in infracțiunea de delapidare.
În acest sens, apelantul apreciază ca fiind incidența prima încadrare juridica, având în vedere următoarele argumente:
n ceea ce privește subiectul, in speța este vorba de folosirea de către el a unor sume de bani in folosul meu propriu. Apelantul arata ca are calitatea de administrator a societății pe care am înființat-o, societatea este a lui, el este proprietarul acesteia.
În speță fiind incidente eventual prevederile art. 271, al.1, din Legea 31/1990 care prevede: "(1) Se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății si nicidecum cele ale art. 215/1 Cod penal.
În infracțiunea de delapidare subiectul este un funcționar care folosește bunuri pe care gestionează. Potrivit dicționarului explicativ al limbii romane, prin funcționar se înțelege o persoana angajata intr-o funcție administrativa într-o întreprindere sau într-o instituție, un slujbaș. Acesta poate fi un contabil, un gestionar, un merciolog, un casier, etc, care are calitatea de angajat si căruia îi sunt încredințate bunuri sau sume de bani in vederea gestionarii.
Pe de alta parte, când legea generala intră în conflict ce legea speciala, atunci se aplica legea speciala. Codul penal este legea generala, iar Legea 31/1990 este legea speciala. In acest caz se aplica principiul potrivit căruia: " legea specială derogă de la legea generală, lex speciali derogant generalibus, sau altfel spus Specialia generalibus derogant.
Potrivit acestui principiu se impune determinarea legii penale aplicabile având in vedere faptul ca instanța de fond a pus semn de egalitate intre administrator si funcționar si astfel vin in concurs doua legi: una generala - Codul penal si una speciala - Legea 31/1990, ambele in vigoare. In acest caz obligatoriu se aplica regula ca: legea speciala deroga de la legea generală.
În altă ordine de idei, apelantul inculpat arată că deși tot timpul a susținut faptul ca suma de bani pusă în discuție a fost folosita in interesul societății, nici în faza de urmărire penala si nici in faza cercetării judecătorești nu s-a avut in vedere eroarea de fapt - cauza care înlătura caracterul penal al faptei.
Inculpatul a avut tot timpul crezul, reprezentarea unei stări de fapt potrivit căreia a procedat corect vis a vis de societate si ca nu este niciun impediment in a folosi acea suma in vederea unei bune organizări si desfășurarea in bune condiții a activităților economice.
În practica de zi cu zi se ivesc situații din cele mai diverse, în care pentru a nu crea un blocaj în ceea ce privește activitatea cotidiana se impune o intervenție manageriala rapida, care uneori impune implicarea unor persoane fizice si/sau întocmirea unor acte ulterior consumării raportului juridic, cu implicațiile de rigoare.
Apelantul arată faptul că obiectul de activitate al societății este construcții civile si industriale, iar șantierele au fost in toata tara. Având in vedere larga răspândire raportat la aria geografica în care s-a desfășurat activitate, a determinat uneori dificultăți în buna gestionare a actului de administrare, independent de voința sa, ceea ce probabil făcut să nu cunoască unele stări de fapt, situații sau împrejurări.
Pentru aceste motive apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 33, al.1 Cod penal care prevede că: Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoaște existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
PrinDecizia penală nr.82/Ap din 7 mai 2009Tribunalul Satu Mare n baza art. 379 pct. 2 lit.a pr.pen. raportat la art. 382 al.2 pr.pen. a admis apelul penal declarat de inculpatul mpotriva Sentinței Penale numărul 12 din 16 ianuarie 2009 pronunțata de Judecătoria Negrești O a ș, hotărâre ce a fost desființată în parte cu privire la latura penala si rejudecând cauza:
În baza art. 272 al.1 pct.2 din Legea 31/1990, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea cu rea credința a creditelor societății, într-un scop contrar intereselor acesteia ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect, la pedeapsa de: 3 ani închisoare.
În baza art. 71.pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II, lit.b si c pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.81 si 71 al.5 pen. s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei principale si a pedepselor accesorii aplicate, stabilind in baza art. 82.pen. 5 ani termen de incercare.
În baza art.359 pr.pen. i s-a învederat inculpatului consecințele nerespectării disp.art. 83.pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 65 al.2 pen. s- aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b si lit.c pe o durata de 2 ani.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
În baza art. 192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Analizând apelul declarat în cauza prin prisma motivelor invocate de inculpatul apelant,Tribunalula reținut că acesta este parțial fondat impunându-se admiterea lui.
Lecturarea hotărârii primei instanței, cu toate că argumentele aduse în susținerea schimbării încadrării juridice sunt foarte amănunțite si meticulos prezentate, nu poate fi acceptată ideea că în privința subiectului activ al infracțiunii de delapidare, circumstanțiat prin calitatea de funcționar care administrează și gestionează bani, valori sau alte bunuri ale unei societăți, administratorul unei societăți comerciale cu răspundere limitata, cum este cazul de speță poate fi asimilat cu calitatea de funcționar ceruta de textul de incriminare a infracțiunii de delapidare.
Calitatea de funcționar ceruta in textul de incriminare al art. 215 ind.1 pen. si care presupune orice salariat care exercita o însărcinare in serviciul altei persoane juridice decât cele la care se refera art. 145.pen. nu poate fi asimilata cu calitatea de administrator al unei societăți comerciale in care are calitatea si de asociat unic.
Este adevărat că în decizia de speța invocata de către instanța, Înalta Curtea statuat în sensul ca administratorul unei societăți comerciale are calitatea de funcționar cerută de textul de lege, însă ulterior anului 2004 când a pronunțat decizia invocată, printr-o altă decizie de speța, anume Decizia Penală numărul 564/2008, unde în discuție era tocmai săvârșirea unei infracțiuni la legea societăților comerciale, cum este si cazul de față, Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția penala nu mai face nici o referire la calitatea de funcționar a administratorului unei societăți comerciale. Si este oarecum firesc să nu aibă calitatea de funcționar, astfel cum este ea reglementata de prevederile art. 147 al.2 pen. atâta vreme cat nu se pune problema de o persoana salariata care exercita o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. Mai mult, modificările legislative intervenite la legea societăților comerciale si care exclud posibilitatea ca administratorul care este si asociat unic sa beneficieze de plata vreunui salariu, exclud fără nici un dubiu asimilarea calității de administrator cu aceea de funcționar. Astfel in art. 196 ind.1 al.3 din Lg. 31/90, astfel cum a fost modificat prin OUG 82/2007, se arată că asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societății cu răspundere limitata al cărui asociat unic este, insa nu face nici o referire la calitatea de salariat a administratorului, astfel ca din acest punct de vedere nu poate fi acceptata ideea ca administratorul poate fi asimilat cu funcționarul, pentru ca astfel sa-i fie incidenta reglementarea din norma generala care este Codul Penal.
Din acest punct de vedere schimbarea încadrării juridice făcută de prima instanță a fost apreciată de instanța de apel ca fiind greșită, împrejurare care a determinat desființarea hotărârii apelate pe latura penala, în cauză fiind incidente prevederile art. 379 pct.2 lit.a raportat la art. 382 al.2 Cod de procedură penală.
Statuând fără dubiu ca inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință de bunuri sau a creditelor societății intr-un scop contrar intereselor societății, sau în folosul lui propriu, astfel cum este ea reglementată de art. 272 al.1 pct.2 din Legea 31/90, instanța de control judiciar a pronunțat o soluție de condamnare a acestuia, procedând la rejudecarea cauzei urmare a desființării în parte a hotărârii apelate.
Cu ocazia soluționării apelului inculpatul a fost prezent si s-a procedat la audierea lui, renunțând la dreptul la tăcere de care a uzitat cu ocazia soluționării cauzei in prima instanța, iar în declarația dată arată că a ridicat in mai multe rânduri diverse sume de bani din contul societății comerciale, sume care potrivit susținerilor sale au fost cheltuite pentru închirierea de utilaje pentru desfășurarea activității societății.
Această declarație făcută în fața instanței de control judiciar se contrazice cu declarația făcută în cursul urmăririi penale, unde arată că suma de bani ridicată a fost folosită pentru a face plata față de creditori. Sub aspectul contradicțiilor care rezultă din declarațiile date, atitudinea inculpatului apare ca fiind nesinceră.
În altă ordine de idei, apare ca puțin probabil și cu atât mai mult credibil, că suma de peste 8 miliarde lei vechi sa fie cheltuită pentru închirieri de utilaje, cu atât mai mult cu cât nu a produs nici o probă în acest sens.
Împrejurarea că prin activitatea întreprinsă societatea a ajuns în stare de ență, denotă o data în plus că acțiunile inculpatului apelant au produs prejudicii grave societății și bugetului de stat, iar sancțiunea pentru astfel de fapte se impune a fi exemplară.
Pe cale de consecință, reținând vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor sau creditelor societății comerciale, astfel cum este ea reglementata de art. 272 al.1 pct.2 din Lg. 31/90, instanța de apel a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Făcând aplicarea în cauză a prevederilor art. 71 Cod penal consecință firească a condamnării, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II, lit.b si c Cod penal pe durata executării pedepsei.
Apreciind că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins si fără privare de libertate, întrunite fiind și celelalte cerințe ale art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate potrivit art. 71 al.5 Cod penal, stabilind în baza art. 82 Cod penal 5 ani termen de încercare.
În baza art.359 Cod de procedură penală s-a învederat inculpatului consecințele nerespectării dispozițiilor art.83 Cod penal pe durata executării pedepsei.
Cum fapta săvârșită este de natură să producă o dereglare însemnată activității financiare a societății, chiar în condițiile în care inculpatul avea calitatea de asociat unic al acesteia si exista posibilitatea confundării patrimoniului societății cu patrimoniul persoanei fizice, s-a apreciat ca în cauză se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b si lit.c pe o durata de 2 ani.
Sub aspectul celorlalte dispoziții inserate în cuprinsul hotărârii pronunțate de prima instanță, legale și temeinice, acestea au fost menținute în totalitate.
Consecință a admiterii apelului declarat, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea lui au rămas în sarcina statului, potrivit disp.art.192 al.3 Cod de procedură penală.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În principal, recurentul a solicitat casarea ambelor hotărâri pe considerentul că faptei reținute în sarcina sa îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă.
O altă critică formulată este aceea că instanța de fond s-a rezumat la a face o analiză sumară a unuia dintre obiectivele expertizei contabile dispuse în cauză fără a se pronunța cu privire la restul elementelor acesteia.
Inculpatul recurent critică hotărârile atacate și prin prisma faptului că prima instanță, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei înaintea începerii cercetării judecătorești, fiind incident astfel motivul de casare prev.art.385/9 pct.12 Cod pr.penală.
Examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, curtea apreciază că acestea sunt legale și temeinice urmând a fi menținute în totalitate.
O primă chestiune care a fost analizată de către instanța de recurs a fost aceea a îndeplinirii condițiilor privind repunerea în termenul de exercitare a căii de atac.
După cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar inculpatul a fost în imposibilitate de a lua cunoștință de soluția pronunțată în cauză, fiind imobilizat la pat, în acest context, curtea consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege dispunând repunerea în termenul de recurs urmând a analiza calea de atac exercitată pe fondul acesteia.
Soluția pronunțată de către instanța de apel în sensul condamnării inculpatului în baza art.272 alin.1 pct.2 din legea nr.31/1990 la o pedeapsă de 3 ani închisoare în condițiile art.81 Cod penal este legală și temeinică.
Din întreaga probațiune administrată în cauză a rezultat că, în drept fapta inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu sau pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prev.de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.
Tribunalul a făcut o analiză pertinentă a stării de fapt iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod corect dozată atât prin cuantum cât și ca mijloc de individualizare a acesteia, scopul preventiv educativ al sancțiunii penale putând fi atins și fără privarea efectivă de libertate.
Față de cele ce preced, curtea va espinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.82 din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care va menține în întregime.
Va obligă pe recurent să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea inculpatului de repunere în termenul de recurs.
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.82 din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec.judec.
Jud.apel L-
Jud.fond
PM/HM
2 ex. din 7.12.2009
Președinte:Popovici Corina RodicaJudecători:Popovici Corina Rodica, Condrovici Adela, Pușcaș
