Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1238/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - OUG nr.195/2002 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.1238

Ședința publică de la 10 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - JUDECĂTOR 3: Mircea Mugurel

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, părțile civile, și inculpatul, împotriva deciziei penale nr.160/A din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns prezent recurentul parte civilă, asistat de avocat ales, lipsă fiind recurenții parte civilă, și, toți reprezentați de același avocat ales -.

A răspuns prezent și recurentul inculpat, asistat de avocat ales.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul susține recursul potrivit motivelor scrise, apreciind, în esență, că pedepsele aplicate inculpatului, sunt greșit individualizate în raport de criteriile înscrise în art.72 Cod penal, fiind prea blânde, considerente pentru care, potrivit art.3859pct.14 Cod pr.penală, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, cu consecința majorării pedepselor pentru infracțiunile reținute prin actul de sesizare.

Avocat, susține recursurile părților civile, criticând hotărârile, atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, apreciind, pe de o parte, că pedepsele ce s-au aplicat inculpatului sunt greșit individualizate, fiind prea blânde, impunându-se redozarea acestora, iar, pe de altă parte, că despăgubirile ce s-au acordat părților civile sunt neîndestulătoare, solicitând majorarea acestora, la limita sumelor de 100.000 lei, pentru cele cu caracter nepatrimonial, și de 60.000 lei, pentru cele cu caracter patrimonial.

Același apărător apreciază că pentru motivul de netemeinicie invocat, recursul parchetului este fondat, solicitând să fie admis, ca atare.

Apărătorul inculpatului susține recursul declarat, și făcând trimitere la dispozițiile art.3859pct.14 Cod pr.penală, apreciază că pedepsele aplicate, cât și modalitatea de individualizare aleasă de instanța de apel, sunt greșit individualizate, fiind prea severe, considerente pentru care a solicitat instanței casarea deciziei, cu consecința menținerii soluției instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Referitor la modul de rezolvare a laturii civile, apărătorul inculpatului a apreciat că despăgubirile acordate sunt just indemnizate.

Procurorul apreciază că recursurile declarate de părțile civile sunt fondate, pe când cel declarat de inculpat, a fost privit ca nefondat, solicitând să fie respins ca atare.

Recurentul inculpat având cuvântul își însușește concluziile apărătorului său.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 154/19.03.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr-, în baza art. 334 Cod de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 178 alineat 3 Cod penal și art. 86 alineat 2 și 89 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal în infracțiunile prevăzute de art. 178 alineat 1, 2 și 3 Cod penal și art. 86 alineat 2 și 89 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.

În baza art. 178 alineat 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 Cod penal raportat la art. 76 Cod penal a fost condamnat inculpatul -fiul lui - și, născut la 25.12.1971 în Tg-Cărbunești, județul G, CNP - -, domiciliat în Tg-Cărbunești, sat, județul G la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 86 alineat 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 Cod penal raportat la art. 76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 89 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 Cod penal raportat la art. 76 Cod penal a fost condamnat același inculpat la 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 33-34 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.

În baza art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 (șase) ani conform dispozițiilor art. 862Cod penal.

A fost desemnat cu supravegherea inculpatului Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.

În baza art. 863alineat 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, condamnatul are obligația să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la literele a - d din același text de lege, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alineat 5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 litera a teza a II a și litera b Cod penal pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 88 Cod penal au fost deduse din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv, începând cu data de 01 octombrie 2008 la zi.

În baza art. 350 Cod de procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

A fost obligat inculpatul la daune materiale în cuantum de 4800 lei și daune morale în cuantum de 8.000 lei, reprezentând 80% din despăgubirile civile cuvenite ca urmare a reținerii culpei comune în producerea evenimentului rutier, către părțile civile.

A fost obligat inculpatul la 1.200 lei cheltuieli judiciare către părțile civile.

A fost obligat inculpatul la 230 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești nr. 1583/P/2008 din 20.11.2008 a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 178 alineat 3 Cod penal, art.86 alineat 2 și 89 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.

Inculpatul domiciliază în orașul Tg-Cărbunești, sat, județul G, este proprietarul unui autoturism marca Opel cu număr de înmatriculare -.

Din materialul de urmărire penală existent la dosarul cauzei rezultă că în seara zilei de 16.05.2008 inculpatul s-a întâlnit cu mai mulți prieteni care veniseră din străinătate și a consumat împreună cu aceștia băuturi alcoolice la un bar de pe raza orașului Tg-Cărbunești.

A doua zi de dimineață, respectiv pe data de 17.05.2008, în jurul orelor 10,00la insistențele martorului, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală pe raza orașului Tg-Cărbunești, însă pe strada -, în vecinătatea Spitalului Tg-Cărbunești, a fost oprit de agenții de circulație pentru control.

În urma discuțiilor purtate cu agenții de circulație, aceștia din urmă au constatat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, înregistrându-se o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, inculpatul a fost condus de către organele de poliție la Spitalul Tg-Cărbunești, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie întocmit de SML G la data de 19.05.2008 rezultă că acesta avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1 gr și respectiv 0,80 gr.

Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut, atât în fața agenților de circulație, cât și în declarațiile date la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești că a consumat băuturi alcoolice în noaptea de 16/17.05.2008 și nu a consumat hrană, acesta fiind motivul pentru care s-a înregistrat cu o alcoolemie peste limita legală.

La acest dosar a fost conexată o altă cauză penală privind accidentul comis la data de 30.09.2008 de inculpatul pe raza comunei, județul G, a cărui victimă a fost.

Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că în ziua de 30.09.2008 inculpatul a consumat băuturi alcoolice în timp ce se afla la serviciu, în mai multe etape, respectiv dimineața - Ť. fiartă, în jurul orei 1100- 2 litri de bere împreună cu alte trei persoane, iar seara, la plecarea spre casă, a mai băut două beri "" de 0,5, într-un bar de pe raza satului Colibași.

În seara aceleiași zile, de 30.09.2008, în jurul orelor 19,30-20,00inculpatul a încărcat împreună cu 5 saci de în greutate totală de 200 kg. în autoturismul proprietate personală cu intenția de a-i transporta la o rudă ce locuiește în comuna, sat, jud.

Deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului - și s-a deplasat cu acesta din localitatea pe traseul Colibași (DJ 665) - (DN 67) - (DJ 665), pentru a efectua transportul de.

cu o viteză peste limita maximă legală admisă în localitate, inculpatul a pus în pericol viața mai multor persoane pe care le-a întâlnit pe traseul parcurs până în satul și numai comportamentul prevăzător al celor din urmă a făcut posibilă limitarea urmărilor.

Ajungând pe raza satului, într-o zonă unde drumul public era îngustat ca urmare a unor lucrări de aducțiune a apei, inculpatul nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de trafic și în momentul coborârii unei pante s-a întâlnit cu autoturismul cu nr. de înmatriculare -, condus cu viteză redusă, din sens opus, de către martorul

Fiind întuneric, ambele autoturisme circulau cu luminile aprinse și în mod normal pentru cei doi conducători auto câmpul vizual s-a redus considerabil, situație în care inculpatul trebuia să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol.

Din motive de viteză excesivă (peste 80 km/ în localitate) și reacții necontrolate cauzate de starea alcoolică în care se afla (1,70 gr), inculpatul a intrat cu partea laterală a autoturismului său în partea a autoturismului condus de G, ambele autoturisme suferind mai multe avarii.

În acele împrejurări, victima se deplasa ca pieton în același sens cu autoturismul condus de inculpat, respectiv pe partea dreaptă a drumului, datorită faptului că pe cealaltă parte se efectuau lucrări de aducțiune a apei.

După acroșajul produs între cele două autoturisme, inculpatul a pierdut controlul volanului și a ieșit cu autoturismul în afara părții carosabile, rulând necontrolat pe o distanță apreciabilă și a lovit mai multe obstacole, inclusiv victima, după care s-a oprit într-un gard.

S-a reținut că în momentul producerii evenimentului rutier, victima a fost preluată pe autoturismului iar ulterior, proiectată pe parbriz și aruncată violent pe suprafața carosabilă, încetând din viață instantaneu.

După ce autoturismul s-a oprit în gardul respectiv, inculpatul și martorul, care ocupa locul din dreapta față, au părăsit în fugă locul accidentului.

la fața locului a autoturismului a făcut posibilă aflarea cu ușurință a persoanei care l-a condus, motiv pentru care agenții de circulație au luat legătura cu membrii familiei inculpatului pentru a-l îndruma să se prezinte în fața organelor de cercetare penală.

În jurul orei 23,00inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a afișat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la orele 23,10și 0,10la aproximativ trei ore de la comiterea accidentului de circulație, lui i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la Spitalul Tg-Cărbunești, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică întocmit de SML G la data de 06.10.2008, rezultă că inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,10 gr și respectiv 0,90 gr.

Având în vedere curba alcoolică descendentă, precum și faptul că inculpatului i-au fost recoltate cele două probe de sânge la 3-4 ore după săvârșirea accidentului de circulație, s-a dispus efectuarea unei expertize prin care să se stabilească concentrația de alcool existentă în sângele lui în momentul producerii evenimentului rutier.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 2736/I/2008, privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, rezultă că la data de 30.09.2008, ora 20,05când s-a produs accidentul de circulație, inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie de circa 1,70 gr.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că la data de 30.09.2008 inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ca urmare a comiterii infr. prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002, descrisă la punctul "1" din acest rechizitoriu.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care a concluzionat că inculpatul a încălcat următoarele dispoziții legale:

- art. 87 al.1 din OUG 195/2002 privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr;

- art. 114 al.2 din HG 1391/2006 privind reducerea vitezei la întâlnirea unui alt autovehicul pe timpul nopții;

- art. 49 din OUG 195/2002 privind limita maximă de viteză admisă în localitate (cu ocazia întocmirii expertizei, reținându-se că în momentele premergătoare accidentului, autoturismul condus de inculpat avea o viteză estimativă de 86- 87 km/).

Tot din raportul de expertiză a rezultat că nu se poate imputa producerea accidentului de circulație conducătorului auto G, chiar dacă teoretic acesta i-a anulat de moment inculpatului posibilitatea evitării victimei prin ocolire pe partea. În condiții de circulație normale, pe drumul public existau cele trei posibilități, ocolire prin dreapta sau prin stânga a victimei sau evitare prin frânare, la o viteză de maxim 20 km/, chiar dacă victima circula pe dreapta părții carosabile.

Expertul arată că victima putea să evite accidentul dacă se deplasa pe partea a drumului, conform reglementărilor în vigoare privind circulația pietonilor pe drumurile publice, însă acest lucru nu era posibil datorită lucrărilor de aducțiune a apei, ce se efectuau în acel perimetru.

Raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 1991/10.10.2008 întocmit de SML G, concluzionează că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii și dilacerări meningo-cerebrale, consecința unei fracturi de boltă și bază craniană, produse în urma unui politraumatism prin lovire cu și de corpuri dure, suferit în condițiile unui accident rutier. Leziunile traumatice constatate la necropsie au legătură directă de cauzalitate cu decesul, iar din examenul alcoolemiei nr. 87/02.10.2008 rezultă că victima avea în sânge o concentrație alcoolică de 3,05 gr.

Prin adresa 27967/11.11.2008, IPJ Gac omunicat că inculpatul poseda permis de conducere categoria "B" din anul 1996 iar la data de 17.05.2008 i-a fost reținut pentru încălcarea prev. art. 87 al.1 din OUG 195/2002, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Conform art. 97 al.3 din OUG 195/2002, republicată, "perioada în care titularul unui permis de conducere nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, se consideră suspendare", astfel că se concluzionează că la data de 30.09.2008 inculpatul nu avea dreptul să conducă autoturismul pe drumurile publice.

Starea de fapt așa cum a fost expusă anterior, a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu: declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, planșe fotografice, raport de constatare medico-legală (autopsie), raport de expertiză tehnică auto, buletin de analiză toxicologică (alcoolemie), procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, proces-verbal de cercetare la fața locului și raport de expertiză privind efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei.

Părțile civile, și s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma de 100.000 lei daune morale și 60.000 lei daune materiale.

În ședința publică din data de 5.02.2009 a fost ascultat inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Din oficiu, instanța de fond a dispus audierea martorilor din rechizitoriul parchetului, respectiv: G, și

Instanța de fond a admis cererea apărătorului părților vătămate privind încuviințarea probei testimoniale cu trei martori pe latură civilă, respectiv:, și.

În apărare, inculpatul a solicitat audierea martorilor și, la care în cele din urmă a renunțat.

Analizând probele de la dosar instanța de fond a reținut că în seara zilei de 16.05.2008 inculpatul s-a întâlnit cu mai mulți prieteni care veniseră din străinătate și a consumat împreună cu aceștia băuturi alcoolice la un bar de pe raza orașului Tg-Cărbunești.

A doua zi de dimineață, respectiv pe data de 17.05.2008, în jurul orelor 1000, la insistențele martorului, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală pe raza orașului Tg-Cărbunești, însă pe str. -, în vecinătatea Spitalului Tg-Cărbunești, a fost oprit de agenții de circulație pentru control.

În urma discuțiilor purtate cu agenții de circulație, aceștia din urmă au constatat că învinuitul se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, înregistrându-se o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, inculpatul a fost condus de către organele de poliție la Spitalul Tg-Cărbunești, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie întocmit de SML G la data de 19.05.2008 rezultă că acesta avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1 gr și respectiv 0,80 gr.

S-a mai reținut că în ziua de 30.09.2008 inculpatul a consumat băuturi alcoolice în timp ce se afla la serviciu, în mai multe etape, respectiv dimineața - Ť. fiartă, în jurul orei 1100- 2 litri de bere împreună cu alte trei persoane, iar seara, la plecarea spre casă, a mai băut două beri "" de 0,5, într-un bar de pe raza satului Colibași.

În seara aceleiași zile, de 30.09.2008, în jurul orelor 1930-2000, inculpatul a încărcat, împreună cu, 5 saci de, în greutate totală de 200 kg, în autoturismul proprietate personală, cu intenția de a-i transporta la o rudă ce locuiește în comuna, sat, jud.

Deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului - și s-a deplasat cu acesta din localitatea pe traseul Colibași (DJ 665) - (DN 67) - (DJ 665), pentru a efectua transportul de.

cu o viteză peste limita maximă legală admisă în localitate, inculpatul a pus în pericol viața mai multor persoane pe care le-a întâlnit pe traseul parcurs până în satul.

Ajungând pe raza satului, într-o zonă unde drumul public era îngustat ca urmare a unor lucrări de aducțiune a apei, inculpatul nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de trafic și în momentul coborârii unei pante s-a întâlnit cu autoturismul cu nr. de înmatriculare -, condus cu viteză redusă, din sens opus, de către martorul

Fiind întuneric, ambele autoturisme circulau cu luminile aprinse și în mod normal pentru cei doi conducători auto câmpul vizual s-a redus considerabil, situație în care inculpatul trebuia să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol.

Din motive de viteză excesivă (peste 80 km/ în localitate) și reacții necontrolate cauzate de starea alcoolică în care se afla (1,70 gr), inc. a intrat cu partea laterală a autoturismului său în partea a autoturismului condus de G, ambele autoturisme suferind mai multe avarii.

În acele împrejurări, victima se deplasa ca pieton în același sens cu autoturismul condus de inculpat, respectiv pe partea dreaptă a drumului, datorită faptului că pe cealaltă parte se efectuau lucrări de aducțiune a apei.

După acroșajul produs între cele două autoturisme, inculpatul a pierdut controlul volanului și a ieșit cu autoturismul în afara părții carosabile, rulând necontrolat pe o distanță apreciabilă și a lovit mai multe obstacole, inclusiv victima, după care s-a oprit într-un gard.

S-a reținut că în momentul producerii evenimentului rutier, victima a fost preluată pe autoturismului iar ulterior, proiectată pe parbriz și aruncată violent pe suprafața carosabilă, încetând din viață instantaneu.

După ce autoturismul s-a oprit în gardul respectiv, inculpatul și martorul, care ocupa locul din dreapta față, au părăsit în fugă locul accidentului.

autoturismului la fața locului a făcut posibilă aflarea cu ușurință a persoanei care l-a condus, motiv pentru care agenții de circulație au luat legătura cu membrii familiei inculpatului, pentru a-l îndruma să se prezinte în fața organelor de cercetare penală.

În jurul orei 2300, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a afișat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la orele 2310și 010, la aproximativ trei ore de la comiterea accidentului de circulație, lui i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la Spitalul Tg-Cărbunești, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Starea de fapt expusă anterior rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penale cât și în cea judecătorească.

La termenul de judecată din data de 19 martie 2009 instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 178 alineat 3 Cod penal, art. 86 alineat 2 și 89 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal în infracțiunile prevăzute de art. 178 alineat 1, 2 și 3 Cod penal și art. 86 alineat 2 și 89 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal, fără a exista obiecțiuni.

În acest sens s-a avut în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile normei cadru prevăzută de art. 178 alineat 1 Cod penal cât și cele ale alineat 2 din același text de lege, reținându-se că "uciderea din culpă a avut loc și ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale, ori a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități".

În concret, inculpatul a încălcat următoarele dispoziții legale:

- art. 87 al.1 din OUG 195/2002 privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr;

- art. 114 al.2 din HG 1391/2006 privind reducerea vitezei la întâlnirea unui alt autovehicul pe timpul nopții;

- art. 49 din OUG 195/2002 privind limita maximă de viteză admisă în localitate (cu ocazia întocmirii expertizei, reținându-se că în momentele premergătoare accidentului, autoturismul condus de inculpat avea o viteză estimativă de 86- 87 km/).

Coroborând probele administrate în cauză, Judecătoria Tg-Cărbunești a reținut că în drept faptele inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de prevăzute de art. 178 alienat 1, 2 și 3 Cod penal, art. 86 alineat 2 și art. 89 alineat 1 din OUG nr. 195/2002.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod și în legea specială, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările concrete în care a avut loc accidentul de circulație, conduita sinceră manifestată în cursul procesului penal, că are copii minori în întreținere și că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Față de aceste criterii, instanța a apreciat că rolul educativ și preventiv al pedepselor ce au fost aplicate poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedepse constând în închisoare care vor fi coborâte sub minimul special prevăzut de lege, reținându-se ca circumstanțe atenuante împrejurările concrete în care a avut loc evenimentul rutier, că și victima are culpa sa de circa 20% în acest sens întrucât a avut o alcoolemie de 3,05 gr.%o, că are în întreținere copii minori și a colaborat cu organele judiciare în cursul procesului penal.

Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești și părțile civile, și, criticând soluția ca netemeinică și nelegală.

În apelul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești a invocat nepronunțarea cu privire la infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, faptă comisă în 17.05.2008; greșita neaplicare a pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c pen. și greșita individualizare a pedepsei ca modalitate de executare a acesteia și privind cuantumul pedepsei.

Părțile civile au invocat prin apărătorul ales, necondamnarea inculpatului și pentru infr. comisă la 17.05.2008, solicitând și majorarea pedepselor aplicate de prima instanță, iar ca modalitate executarea pedepsei în detenție.

Pe latură civilă, a solicitat majorarea daunelor morale la cuantumul solicitat de 100.000 lei și a daunelor materiale, la cuantumul solicitat de 60.000 lei.

A invocat lipsa culpei victimei, ce a fost greșit reținută de instanța de fond, arătând că deplasarea victimei pe partea dreaptă s-a datorat unor lucrări efectuată pe partea de deplasare, cu cheltuieli de judecată onorariu avocat și admiterea apelului parchetului.

Prin decizia penală nr.160/A din 22 iunie 2009, Tribunalul Gorj, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești, părțile civile, și, a desființat sentința și rejudecând, a menținut dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice.

A descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le-a menținut, respectiv de: - 3 ani închisoare aplicată în baza art. 178, alin. 1,2 și 3.pen. cu aplicarea art. 74-76.pen.; - 4 luni închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74-76.pen;

- 1 an și 4 luni închisoare aplicată, în baza art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74-76.pen.;

În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74-76.pen. a condamnat pe inculpatul la 8 luni închisoare.

În baza art. 33-34.pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a II-a, b și c Cod Penal în condițiile 71.pen.

În baza art. 88..pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv, începând cu 1 oct. 2008 până la 19.03.2009.

Rezolvând latura civilă, s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la daune materiale în cuantum de 8000 lei și daune morale în sumă de 40.000 lei către părțile civile.

astfel, tribunalul a apreciat că instanța de fond a omis să condamne pe inculpat și pentru infr. prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, faptă comisă la data de 17.05.2008, pronunțând astfel o hotărâre nelegală.

Astfel, prin actul de inculpare s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru infr. prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, reținându-se ca stare de fapt că la data de 17.05.2008 acesta a condus un autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o alcoolemie ce depășește limita legală.

Această infracțiune a fost pe deplin dovedită la instanța de fond cu raportul medico-legal ca probă științifică, precum și cu declarația inculpatului, care a recunoscut cu ocazia audierii sale, inclusiv la instanța de apel, această infracțiune.

În consecință, au fost menținute dispozițiile sentinței privind schimbarea încadrării juridice, a fost descontopită pedeapsa de 3 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le-a menținut, respectiv de: - 3 ani închisoare aplicată în baza art. 178, alin. 1,2 și 3.pen. cu aplicarea art. 74-76.pen.; - 4 luni închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74-76.pen;- 1 an și 4 luni închisoare aplicată, în baza art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74-76.pen. iar în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74-76.pen. va fi condamnat inculpatul la 8 luni închisoare.

În baza art. 33-34.pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

Deși a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, tribunalul a mai stabilit că instanța de fond a omis să aplice această pedeapsă, astfel că va fi aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a II-a, b și c Cod Penal în condițiile 71.pen.

În baza art. 88..pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv, începând cu 1 oct. 2008 până la 19.03.2009.

Întemeiat a fost apreciat și motivul invocat de către parchet privind nejustificata aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului în săvârșirea unor infracțiuni de același gen în sensul că, deși la data de 17.05.2008 a condus autoturismul pe drum public cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, motiv pentru care i- fost suspendat permisul de conducere, acesta a condus în perioada suspendării permisului din nou un autoturism pe drum public sub influența băuturilor alcoolice, accidentând mortal victima și părăsind locul accidentului.

Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut culpa inculpatului în procent de 80%, determinat de starea sub care acesta a condus autoturismul, adică având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, de lipsa măsurilor de conducere preventivă de care a dat dovadă pe fondul consumului de alcool și în condițiile deplasării pe un drum public pe care se efectuaseră lucrări, respectiv un șanț de aducțiune și cu o viteză peste limita legală, adică de peste 80 Km/ în localitate.

De asemenea, instanța de apel, a menținut și procentul de culpă de 20% al victimei, având în vedere că, deși pe partea a carosabilului se efectuau aceste lucrări, acesta s-a deplasat pe partea dreaptă fără a putea lua măsurile de atenție și de prevenire a lovirii sale pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, victima prezentând o alcoolemie de 3,05 gr%

Săvârșirea acestor infracțiuni menționate, care prezintă un pericol social deosebit de ridicat, a format convingerea tribunalului că scopul preventiv general și special al pedepsei aplicată inculpatului poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție.

Verificând modul de rezolvare a laturii civile, instanța de prim control judiciar a apreciat că judecătorul fondului a făcut o apreciere greșită atât a cuantumului despăgubirilor materiale solicitate cât și a daunelor morale, din conținutul declarațiilor martorilor, ( filele 50-57)de la dosarul de fond al primului ciclu procesual, precum și din conținutul actelor justificative depuse la dosarul de fond în al doilea ciclu procesual ( filele 12-22) rezultând că apelanții părți civile au efectuat cheltuieli de înmormântare, de pomenire a victimei la 3 zile, 5 săptămâni și 6 luni, în cuantum de 7200 lei.

La acestea, tribunalul a adăugat cheltuielile privitoare la procurarea sicriului, a veșmintelor pentru înmormântare, a prosoapelor, plata serviciului preoțesc, apreciate la suma de 2800 lei.

Prin urmare, totalul cheltuielilor materiale a fost stabilit la suma de 10.000 lei.

În raport de culpa inculpatului de 80% în producerea accidentului mortal, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul la daune materiale în cuantum de 8000 lei.

În raport de traumele psihice suferite de părțile civile în calitate de mamă și respectiv copii ai victimei, tribunalul a majorat și daunele morale de la suma de 8.000 lei la suma de 40.000 lei către părțile civile.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, părțile civile, și inculpatul.

În recursul scris, parchetul a susținut, în esență, că pedepsele aplicate inculpatului, sunt greșit individualizate în raport de criteriile înscrise în art.72 Cod penal, fiind prea blânde, considerente pentru care, potrivit art.3859pct.14 Cod pr.penală, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, cu consecința majorării pedepselor pentru infracțiunile reținute prin actul de sesizare.

În recursurile lor, părțile civile, au criticat hotărârile, atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, apreciind, pe de o parte, că pedepsele ce s-au aplicat inculpatului sunt greșit individualizate, fiind prea blânde, impunându-se redozarea acestora, iar, pe de altă parte, că despăgubirile ce s-au acordat părților civile sunt neîndestulătoare, solicitând majorarea acestora, la limita sumelor de 100.000 lei, pentru cele cu caracter nepatrimonial, și de 60.000 lei, pentru cele cu caracter patrimonial, ca o consecință a înlăturării culpei victimei în producerea accidentului.

Inculpatul, în recursul declarat, făcând trimitere la dispozițiile art.3859pct.14 Cod pr.penală, a apreciat că pedepsele aplicate, cât și modalitatea de individualizare aleasă de instanța de apel, sunt greșit individualizate, fiind prea severe, considerente pentru care a solicitat instanței casarea deciziei, cu consecința menținerii soluției instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Recursurile declarate de parchet, părțile civile și inculpat vor fi privite ca nefondate, urmând a fi respinse, ca atare.

Verificând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile de casare aduse hotărârilor, Curtea constată că atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar, au reținut în cauză o situație de fapt exactă, sens în care a fost valorificat un probatoriu concludent, bine apreciat, pe baza căruia activitatea infracțională a inculpatului a primit o justă încadrare legală, acesta săvârșind infracțiunile concurente prev.de art.178 alin.1, 2 și 3 Cod penal, art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002, art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Pedepsele ce s-au aplicat inculpatului, prin reținerea justificată de circumstanțe personale atenuante, prev.de art.74 Cod penal, dar și modalitatea de executarea a pedepsei rezultante, aleasă de instanța de apel, aceea prev.de art.71 rap.la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b și c Cod penal, vor fi apreciate ca just individualizate, în raport de criteriile înscrise în art.72 Cod penal și de cerințele instituite de art.52 Cod penal.

Latura civilă a cauzei, a fost, de asemenea, just rezolvată de instanța de apel, aceasta în aplicarea principiului prev.de art.998, 999 Cod civil, privind reparațiunea integrală a prejudiciului, a acordat părților civile despăgubiri, cele patrimoniale stabilite în raport de suportul probatoriu administrat la cererea părților, iar cele nepatrimoniale, indemnizate judicios în considerarea intensității suferințelor încercate de aceleași părți, prin moartea victimei, față de care, corect, instanțele au reținut o culpă concurentă în procent de 20%, la producerea accidentului de trafic.

Întrucât la examinarea de ansamblu a cauzei nu s-au desprins alte motive de casare, urmează ca, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, recursurile declarate să fie respinse, ca nefondate.

Văzând și art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, părțile civile, și inculpatul, împotriva deciziei penale nr.160/A din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare parte civilă, cât și pe inculpat la 20 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2009.

- - G - - -

Grefier,

Red.jud.GV

PS/19.01.2010

Președinte:Constantin Mereanu
Judecători:Constantin Mereanu, Gheorghe Vintilă, Mircea Mugurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1238/2009. Curtea de Apel Craiova