Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - nr.OUG 195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 17
Ședința publică din 12 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Sandu Geta
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 07 septembrie 1973 în municipiul Câmpulung M, cu același domiciliu,-, județul S, împotriva deciziei penale nr. 335 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, care substituie pe avocatul desemnat din oficiu, pentru inculpatul recurent, lipsă fiind acesta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat iar recursul se află în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, respectiv Tribunalul Suceava și, pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală coroborat cu art. 181Cod penal. Solicită a fi avute în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, și anume durerile insuportabile de stomac, care l-au determinat pe inculpat să ia mașină și să meargă la spital - aspecte susținute atât de adeverințele medicale depuse în faza de urmărire penală, cât și de declarațiile inculpatului și ale martorilor date în faza de urmărire penală și în instanță. De asemenea, solicită a fi reținute circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv conduita bună a acestuia, faptul că este la primul contact cu legea penală și apreciază că prin fapta săvârșită, constând în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, cu circulație redusă la acel moment, s-a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, nefiind dat gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, și menținerea ca temeinice și legale a celor două hotărâri pronunțate de instanțele de fond. Apreciază că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală este o infracțiune de pericol și prin săvârșirea acesteia se creează un pericol social concret pentru valorile sociale ocrotite de legea penală, respectiv siguranța circulației pe drumurile publice, așa încât nu poate fi pusă în discuție reținerea dispozițiilor art. 181Cod penal.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregJ. în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 193 din data de 2 iulie 2008, Judecătoria Câmpulung Moldovenescl -a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, raportat la prevederile art. 74, 76 lit. d Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 Cod penal și i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea prevederilor art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal i-au fost interzise drepturile prevăzute la art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.
În conformitate cu prevederile art. 71 alin. 5 Cod penal i-a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzut de art. 87 alin.1 din Codul rutier.
În sarcina inculpatului s-au reținut următoarele:
Pe data de 23 februarie 2008, în jurul orelor 21,40, a fost depistat conducând pe strada - - din Municipiul Câmpulung M, autoturismul marca Audi A3, cu număr de înmatriculare 5087, sub influența băuturilor alcoolice.
-i-se probele biologice s-a constatat că aceasta avea o alcoolemie de 1,60 și respectiv 1,45 gr%0.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta dar a motivat-o prin aceea că a consumat cantitatea de 100 ml votcă întrucât acuza o durere de stomac și considera că, în acest sens, durerile își vor reduce din intensitate.
În fața instanței, inculpatul nu s-a mai prezentat întrucât este plecat la muncă în străinătate.
În dovedirea susținerilor sale inculpatul și-a propus proba cu martorii și G,( filele 52,54) care, într-adevăr, au confirmat relatările sale.
Mai mult decât atât, martorul a susținut că în seara respectivă s-a întâlnit cu inculpatul și cu alți prieteni în centrul Municipiului Câmpulung M, ocazie cu care inculpatul s-a plâns că ar avea dureri stomacale încă din urmă cu o zi, din cauza consumului unei ciorbe de, iar la sugestia unui prieten a consumat două pahare a câte 50 gr. de votcă, dar din cauză că durerile nu au scăzut în intensitate, inculpatul a hotărât să se deplaseze cu mașina către spital, iar pe traseu a fost depistat de către organele de poliție.
Martorul ( declarație fila 53 dosar) a arătat că, într-adevăr, la data critică, a fost oprit de către organele de poliție, care i-au solicitat să asiste la momentul în care inculpatul a fost testat cu aparatul, în vederea stabilirii faptului dacă acesta a consumat sau nu băuturi alcoolice, ocazie cu care acesta a recunoscut că a consumat asemenea băuturi, motivând acest aspect prin faptul că avea dureri de stomac și se deplasa la spital.
Față de cele mai sus arătate și în baza probelor adminJ. prima instanță a considerat că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită și că acesta, prin fapta sa, a săvârșit infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art. 87 alin.1 din Codul rutier și pentru care urmează a se pronunța condamnarea acestuia.
Susținerea inculpatului în legătură cu modalitatea în care a consumat băuturi alcoolice nu-și găsește nici o justificare, câtă vreme, prin acest fapt, a încălcat o dispoziție legală imperativă.
În raport de modul și împrejurările în care însă fapta a fost săvârșită, de persoana și conduita inculpatului, prima instanță a apreciat că, în speță, sunt date cerințele prevăzute de lege pentru aplicarea de circumstanțe atenuante, urmând a se face în acest sens și aplicațiunea art. 74 din Codul penal, cu consecințele ce decurg din aplicarea prevederilor art. 76 lit. d Cod penal.
Ținând seama că inculpatul este tânăr, nu posedă antecedente penale și a recunoscut fapta, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei ce i se va aplica poate fi atins și fără executarea acesteia, motiv pentru care - în temeiul art. 81 Cod penal - a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata prev. de art. 82Cod penal și i-a atras atenția acestuia asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea prevederilor art. 83 Cod penal.
Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal i s-au restrâns inculpatului drepturile indicate de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece prima instanță, față de probatoriul administrat în cauză din care rezultă că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii care a fost și recunoscută, nu a avut în vedere condițiile deosebite în care această faptă a fost săvârșită. Astfel, din adeverințele medicale depuse la instanța de fond, cât și cea depusă la instanța de apel, rezultă că inculpatul suferă de afecțiuni mari la stomac, prezentându-se în repetate rânduri la spital, iar singura intenție pe care avut-o la data critică a fost aceea de a ajunge la spital, și nicidecum nu a urmărit săvârșirea unei infracțiuni. Totodată, a solicitat a se avea în vedere împrejurările comiterii, modul de săvârșire, scopul urmărit de inculpat, precum și persoana acestuia, considerând că se poate face aplicarea disp. art. 181Cod penal, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de prima instanță și, pe fond, să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală.
Prin decizia penală nr. 335 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a constatat în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Inculpatul apelant a comis fapta dedusă judecății în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în considerentele sentinței penale atacate, vinovăția sa fiind în mod corect stabilită.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, rezultă că la data de 23 februarie 2008, în jurul orelor 21,40, inculpatul apelant a condus pe strada - - din Municipiul Câmpulung M, autoturismul marca Audi A3, cu număr de înmatriculare 5087, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 Cod penal, în mod corect prima instanță dispunând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acesteia.
Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului apelant, Tribunalul a apreciat că acesta a fost just și proporțional individualizat, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal, prima instanță dând eficiență sporită circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal, cu consecințele ce decurg din aplicarea art. 76 Cod penal, pedeapsa aplicată fiind coborâtă cu mult sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
De asemenea, și modalitatea de executare a pedepsei a fost în mod corect individualizată, dispunându-se suspendarea condiționată a executării acesteia, reeducarea inculpatului putând avea loc și fără privarea de libertate, prin stimularea eforturilor sale de autoeducare.
Tribunalul a constatat că motivul invocat de către inculpatul apelant, prin apărător, în sensul că singura intenție pe care acesta a avut-o la data critică a fost aceea de a ajunge la spital și nicidecum de a săvârși vreo infracțiune, este neîntemeiat, având în vedere faptul că, deși cunoștea că anterior consumase băuturi alcoolice, inculpatul a înțeles să conducă autoturismul sub influența acestor băuturi, deși avea posibilitatea de a apela la un serviciu de taximetrie.
De asemenea, Tribunalul a constatat că solicitarea inculpatului apelant de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală, cu motivarea că fapta comisă este lipsită de pericol social, este neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 181Cod penal.
Astfel, nu se poate reține că fapta inculpatului apelant, de a conduce un autoturism pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește cu mult limita legală, este în mod vădit lipsită de importanță, atât timp cât, deși la data comiterii faptei circulația rutieră era redusă, aceasta a fost pusă în pericol.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, recurs care nu a fost motivat.
În fața Curții, inculpatul recurent a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală coroborat cu art. 181Cod penal, avându-se în vedere circumstanțele în care a fost comisă fapta, circulația redusă la acel moment și conduita bună a acestuia.
Motivul invocat de inculpat poate fi încadrat la prevederile art. 3859alin. 1 pct. 18 care poate fi luat în discuție și din oficiu când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 18 alin. 1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsit în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Infracțiunea reglementată de dispozițiile art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, modificată, privind circulația pe drumurile publice, respectiv "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală" este una de pericol.
Urmarea imediată a acestei fapte ilicite constă tocmai în crearea unei stări de pericol pentru securitatea circulației rutiere, indiferent dacă drumul public este sau nu circulat în momentul comiterii faptei sau de distanța parcursă.
Referitor la împrejurările în care a fost comisă fapta, Curtea apreciază că acestea nu justifică comiterea faptei, inculpatul înțelegând să conducă autoturismul sub influența băuturilor alcoolice deși avea posibilitatea de a apela la un serviciu de taximetrie. Este real că inculpatul a avut un comportament bun atât înainte, cât și pe parcursul procesului penal, o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret, dar aceste circumstanțe au fost luate în considerație la stabilirea cuantumului pedepsei care a fost coborât cu mult sub minimul special prevăzut de textul de lege.
Prin urmare, în mod corect au reținut instanțele de fond și de apel că fapta comisă de către inculpat întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, procedând la condamnarea acestuia.
Ca urmare a faptului că decizia atacată este legală și temeinică, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 07 septembrie 1973 în municipiul Câmpulung M, cu același domiciliu,-, județul S, împotriva deciziei penale nr. 335 din 10.11.2008 a Tribunalului Suceava.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (avocat ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Judecători - fond - Gh.
- apel -
-
.
2 ex. / 26.01.2009
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Androhovici Daniela, Sandu Geta