Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 224/2009

Ședința publică de la 09 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif

JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de

Procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 24/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul recurent asistat de avocat ales.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocatul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecând în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a pr.penală raportat la art. 10 lit. pr.penală a se pronunța o hotărâre de achitare a inculpatului. A precizat că recalcularea alcoolemiei nu a fost luată în considerare pentru că declarațiile inculpatului au fost oscilante, dar inculpatul a dat doar o declarație pe care a menținut-o la instanța de fond și de apel, iar declarația martorei propusă de inculpat nu a fost luată în considerare pentru că era rudă sau cunoștință cu acesta.

Prin expertiză s-a constatat o valoare a alcoolemiei sub limita legală astfel că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că fost corect stabilită vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 în raport de probele administrate în cauză și buletinele toxicologice iar concluziile expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei au fost corect respinse deoarece nu se corobora cu celelalte probe din dosar.

Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat achitarea lui deoarece are 2 copii minori, lucrează la o firmă de transport și este întreținătorul familiei.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 339/20 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș, s-a dispus condamnarea inculpatului, la pedeapsa închisorii de 1 an și 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza finală și lit.b Cod penal în condițiile art.71 Cod penal.

În baza art.81, 82, 71 al.5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, precum și a pedepsei accesorii, stabilind termen de încercare de 3 ani și 3 luni.

În baza art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 pen.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei, în baza art.191 alin.1 pr.pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut:

În data de 25 mai 2008 inculpatul a consumat băuturi alcoolice la locuința numitei -, apoi a condus pe drumurile publice autoturismul cu nr.-, intenționând să se deplaseze pe strada - din Mediaș la domiciliul său.

Când a ajuns pe str.- - din Mediaș a fost oprit de către un echipaj al poliției rutiere și, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație alcoolică de 0.59 mg./l alcool pur în aerul expirat, -i-se probe biologice, s-a stabilit că inculpatul a avut alcoolemie de 1,20%o alcool pur în sânge (prima probă) și 1%o alcool pur în sânge (a doua probă), conform buletinului de analiză toxicologică nr.IX/836 din 26.05.2008 a Serviciului Medico-Legal Județean Sibiu.

La cererea inculpatului s-a efectuat un calcul retroactiv al alcoolemie, pe baza primului consum declarat de băuturi alcoolice (un litru de bere alcoolizată) despre care inculpatul a arătat că consumat-o cu foarte puțin timp înainte de a fi oprit de către poliție, reieșind astfel că inculpatul putea avea o alcoolemie cu o valoare teoretică de 1,25./l alcool pur în sânge.

La cel de-al doilea calcul al alcoolemiei efectuat pe baza celui de al doilea consum declarat de băuturi alcoolice (respectiv 250 ml. ) a reieșit o alcoolemie cu o valoare teoretică de 0.40./ alcool pur în sânge.

Această valoare nu a fost reținut, întrucât este efectuată în baza declarației inculpatului care a avut o atitudine oscilantă în privința băuturilor alcoolice pe care le-a consumat, schimbându-și declarațiile în privința cantităților și felurilor consumate, iar consumul de 250 ml. de este susținut de martora care este prietenă cu inculpatul astfel încât declarația acesteia prezintă suspiciuni. Prin urmare aceste susțineri ale inculpatului și ale martorei nu se coroborează cu celelalte probe din cauză, respectiv rezultatele analizei toxicologice.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art.72 privind Cod Penal criteriile generale de individualizare a pedepsei și a stabilit un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.

Împotriva sentinței pronunțată de fondul cauzei a formulat apel inculpatul, solicitând achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.b1 cu C.P.P. aplicarea art.18/1 Cod Penal, apreciind că fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În motivele de apel inculpatul a învederat că întrucât infracțiunea reținută în sarcina sa este o infracțiune de pericol, instanța de fond avea obligația de a stabili în concret pericolul social al faptei în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei.

În continuare apelantul arată că în mod greșit instanța de fond nu avut în vedere alcoolemia calculată pe baza celei de a doua variantă de consum, precum și conduita sinceră a inculpatului pe întreaga durată a procedurii judiciare.

La individualizarea judiciară a pedepsei inculpatul a solicitat să fie avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului,respectiv faptul că nu s-a mai confruntat cu legea penală, că este căsătorit,are doi copii în întreținere,că este șofer de profesie,fiind singurul care întreține familia.

Prin decizia penală nr. 24/28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr- a fost respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 339/20 noiembrie 2008 Judecătoriei Mediaș.

În considerentele deciziei, Tribunalul Sibiua reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:

Tribunalul a constatat, sub aspectul legalității, că instanța de fond în mod legal a calificat fapta săvârșită de inculpat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 al.1 din nr.OUG195/2002, întrucât raportat la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, aceasta prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

De altfel, scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea infracțiunilor la legea circulației, ca infracțiuni de pericol, este tocmai acela de a avea efect disuasiv și de a împiedica prin sancționarea acestor fapte, producerea unor accidente ce pot periclita siguranța circulației.

În acest context, instanța de fond în mod echitabil, reținând cantitatea de alcool consumată, alcoolemia stabilită în concret, ora săvârșirii faptei, respectiv în timpul nopții când atenția și reflexele umane sunt diminuate, a apreciat că fapta prezintă pericolul social al infracțiunii prev. de art.87 al.1 din nr.OUG195/2002.

De asemenea, instanța de fond în mod temeinic a individualizat pedeapsa aplicată în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului și a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul legal.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal impus de art. 385/3 pr.penală inculpatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie și care, reiterând aceleași aspecte ca și în apel, solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. raportat la art. 10 lit.b/1 pr.penală și art. 18/1 cod penal.

În expunerea scrisă a motivelor de recurs, inculpatul relevă în esență că, elementele ce definesc pozitiv profilul său socio moral (conduita procesuală adecvată, statutul său de infractor primar, o conduită socială ireproșabilă) precum și împrejurarea că această calitate - de șofer - îi asigură mijloacele de subzistență, reprezintă temeiuri suficiente pentru adoptarea unei soluții de achitare în baza art. 10 lit.b/1 pr.penală raportat la art. 18/1 cod penal.

Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385/9 alin.3 pr.penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.

1. Analiza actelor și lucrărilor din dosar relevă fără dubiu că vinovăția inculpatului a fost probată în mod clar și neechivoc de instanța fondului, în limitele infracțiunii expuse (art. 87 alin.1 din OUG 195/2002).

2. Curtea nu va primi apărările inculpatului în sensul reținerii gradului de alcoolemie de aproximativ 0,40 gr stabilit prin raportul de expertiză privind calculul retroactiv al alcoolemiei bazată pe declarațiile de consum ale acestuia (19-21 dosar urmărire penală).

3. Curtea reține că valoarea probantă a acestui raport a cărui concluzii se fundamentează exclusiv pe declarațiile proprii de consum și, care, în mod evident sub subiective atâta timp cât inculpatul nu a manifestat constanță în afirmațiile sale - nu poate fi inferioară unei probe științifice, stabilită în mod obiectiv pe baza unor analize prelevate în timp util (aproximativ 20 minute) de la data depistării în trafic, prin metode reglementate legal și care au stabilit o valoare net superioară a alcoolemiei (1,20 gr respectiv 1).

4. Curtea arată de asemenea, că apărările formulate de inculpat nu corespund temeiurilor legale de casare pe care le invocă.

5. Curtea reține că inculpatul solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.b/1 pr.penală și art. 18/1 cod penal, aspect ce exclude apărările formulate în sensul incidenței cazului de achitare prev. de art. 10 lit.b pr.penală.

Atâta timp cât inculpatul urmărește obținerea unei clemențe prin realizarea unei aprecieri favorabile asupra lipsei gradului de pericol social al faptei, acceptă împrejurarea că fapta săvârșită și pe care nu o, este prevăzută de legea penală.

Or, apărările din prima parte a memoriului scris sunt menite să formeze convingerea asupra împrejurării că fapta nu este prevăzută de legea penală, aspect infirmat, așa cum a reținut Curtea în considerentele de mai sus.

6. Curtea va analiza și critica adusă de inculpat în sensul că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, situație ce ar atrage incidența disp. art.18/1 cod penal.

7. Fără a nega elementele pozitive ce țin de caracterizarea inculpatului (conduita procesuală adecvată, lipsa antecedentelor penale) Curtea apreciază că acestea nu sunt suficiente pentru a aprecia incidența în speță a disp. art. 18/1 cod penal.

8. Curtea reamintește faptul că infracțiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 este infracțiune de pericol, ce aduce o vătămare serioasă relațiilor sociale ce ocrotesc siguranța circulației pe drumurile publice.

9. Curtea arată că în circumstanțele date, modalitatea concretă de săvârșire a faptei de către inculpat (după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice atingând o valoarea a alcoolemiei de aproape 1,20 alcool pur în sânge) și urmările care s-ar fi putut produce, se exclude orice apreciere în sensul lipsei de pericol social concret al faptei reținute în sarcina sa.

10. Curtea sesizează, de asemenea, că autoritățile judiciare sunt chemate să sancționeze prompt conduitele de acest gen, avându-se în vedere numărul extrem de ridicat de încălcări a normelor ce reglementează circulația pe drumurile publice, în special infracțiunile de conducere a unui autovehicul de către o persoană ce prezintă o alcoolemie peste limita prevăzută de lege.

11. Curtea arată că elementele ce țin de persoana inculpatului și pe care nu le contestă, au fost luate în considerare de către instanța de fond la stabilirea unei pedepse apropiate de limita minimă prevăzută de lege (1 an și 3 luni închisoare)

12. Curtea consideră că această sancțiune corespunde pe deplin exigențelor prev. de art. 72 cod penal și poate garanta atingerea scopului preventiv și educativ prev. de art. 52 cod penal.

Față de cele ce preced, Curtea conform art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.penală va respinge recursul inculpatului cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin.2 pr.penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 24/28.01.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în cotă de 25%, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.04.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. VV 2 ex/16.04.2009

MI, E

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Sanda Trif, Maria Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Alba Iulia