Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG 195/2002 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 284
Ședința publică din 8 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în sat, comuna, jud. S, împotriva deciziei penale nr. 126 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns inculpatul recurent, asistat de avocat, care substituie pe avocat ales
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că nu dorește să dea o nouă declarație și își însușește recursul declarat de apărătorul său ales.
Nefiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, înlocuirea răspunderii penale în temeiul art. 90 Cod penal, și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, repectiv amenda penală, avându-se în vedere și disp. art. 181Cod penal. În motivare, apărătorul inculpatului recurent solicită a se avea în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, atitudinea procesuală a acestuia, circumstanțele de ordin personal, care au rezultat din probatoriul administrat în cauză, aspecte față de care se poate concluziona că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dat fiind faptul că folosirea numerelor de înmatriculare s-a făcut în niște condiții care nu au adus atingere gravă relațiilor sociale ocrotite de norma incriminatoare.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului declarat de condamnat, însă pentru alte motive decât cele invocate de acesta. Hotărârile atacate sunt nelegale sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, în mod greșit fiind făcută aplicarea disp. art. 75 lit. a,c Cod penal, astfel încât, fiind vorba de recursul inculpatului, și nu al parchetului, solicită a se reține în favoarea acestuia circumstanțe atenuante judiciare, prev. de art. 74 Cod penal, și aplicarea unei pedepse dându-se eficiență disp. art. 76 Cod penal.
Inculpatul recurent G, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, însușindu-și concluziile apărătorului său.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 101 din 24.03.2009 a Judecătoriei Fălticeni inculpatul Gaf ost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 75 lit. a și c rap. la art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare; și de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 75 lit. a și c rap. la art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 2 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile și cu consecințele ce decurg din art. 82, 83 și următoarele Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 16.07.2008 inculpatul a condus autoturismul proprietate personală marca 1300 având montate plăcuțe cu numerele de înmatriculare SV.04. pe raza com.. Inculpatul achiziționase autoturismul în anul 1997de la o persoană din mun. B seria caroseriei fiind L-. Autoturismul nu era înmatriculat, iar pentru a nu atrage atenția asupra acestuia, inculpatul a montat numerele de înmatriculare ale altui autovehicul 1300 defect - serie caroserie -, ce-i aparținea.
Reținând vinovăția inculpatului prima instanță l-a condamnat la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii ei precum și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună comportare și reputație și a avut o poziție procesuală corectă.
S-a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei s-a apreciat că sunt întrunite disp. art. 81 Cod penal referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei dat fiind că pedeapsa aplicată nu depășește 2 ani, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 126 din 11. 05.2009 a Tribunalului Suceava.
S-a reținut în motivarea apelului că instanța de fond a reținut corect atât situația de fapt cât și încadrarea în drept procedând la condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea individualizate în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal. Vinovăția inculpatului fiind dovedită, s-a apreciat că solicitarea privind achitarea în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală nu poate fi primită. De asemenea s-a reținut că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni așa încât nu sunt incidente disp. art. 181Cod penal.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând aplicarea art. 181Cod penal.
Verificând recursul prin prisma motivului invocat și cauza în ansamblu în conformitate cu disp. art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut că pedepsele aplicate inculpatului pot fi orientate spre minim având în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii ei și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și este cunoscut cu o bună reputație iar pe parcursul cercetărilor a avut o poziție procesuală corectă. Cu toate acestea, pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege deși nu s-au reținut circumstanțe atenuante. Disp. art. 75 lit. a și c Cod penal reținute de prima instanță nu au aplicabilitate în cauză.
Față de împrejurările avute în vedere la individualizarea pedepsei se justifică coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, prin reținerea circumstanțelor atenunate prev. de art. 74 lit. a și c Cod penal.
Astfel, este de reținut că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză respectiv declarația martorei, caracterizarea Parohiei și referatul de anchetă socială întocmit de Primăria.
Pe parcursul soluționării cauzei a avut o atitudine procesuală corectă de recunoaștere și regret a faptei, prezentându-se în fața autorităților.
În ce privește susținerea inculpatului că fapta sa nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni este de reținut că infracțiunile de acest fel sunt infracțiuni de pericol, cunoscând o amploare deosebită și având urmări periculoase. Nici împrejurarea că inculpatul se deplasa cu soția sa la dispensar nu poate fi reținută în aprecierea unui pericol social redus în condițiile în care s-a dovedit că a condus mașina respectivă o perioadă mai lungă de timp.
Față de cele arătate, nu se poate reține că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea va admite recursul, va casa în totalitate decizia atacată și sentința penală nr. 101 din 24 martie 2009 a Judecătoriei Fălticeni și îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal rap. la art. 76 lit. d Cod penal și la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 2 din OUG 195/20025, cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal rap. la art. 76 lit. d Cod penal.
Văzând și disp. art. 191, 192 alin. 3 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 126 din 11 mai 2009 a Tribunalului Suceava.
Casează în totalitate decizia sus menționată și sentința penală nr. 101 din 24 martie 2009 a Judecătoriei Fălticeni și în rejudecare:
Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal rap. la art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 3 luni închisoare (în loc de 6 luni închisoare).
Condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal rap. la art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 3 luni închisoare (în loc de 6 luni închisoare).
În baza art. 33 lit. b și 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa de 3 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 alin. 2 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile și cu consecințele ce decurg din art. 82, 83 și următoarele Cod penal.
Face aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare de la judecata în fond.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei onorariu apărător oficiu pentru inculpat se va avansa din fondurile către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. președintele completului aflat în Pt. jud. AD aflat în Co semnează
semnează președintele instanței președintele instanței
Red. FS
Tehnored. BC
2ex/20.07.2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Frunză Sanda, Androhovici Daniela