Denunțarea calomnioasă (art. 259 cod penal). Decizia 280/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 259 Cod penal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 280
Ședința publică din 08 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpata, împotriva deciziei penale nr. 245 din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov.
La apelul nominal se prezintă inculpata asistată de avocat oficiu -, lipsă fiind partea civilă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Inculpata, întrebată fiind dacă dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs, arată că nu dorește să dea nicio declarație.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat -, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei penale pronunțată de Tribunalul Brașov și menținerea sentinței penale pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică. În fapt se impune achitarea inculpatei recurente în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, motivat de faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal, nefiind dovedit caracterul mincinos al învinuirilor aduse de către inculpată. Sub aspectul laturii civile, despăgubirile pretinse de către urmează a fi respinse întrucât nu s-a făcut dovada săvârșirii de către inculpată cu vinovăție a vreunei fapte ilicite.
Procurorul, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpată și menținerea deciziei Tribunalului Brașov ca fiind legală și temeinică.
Inculpata, având ultimul cuvânt, arată că de 10 ani de zile a avut probleme cu familia părții civile, întrucât a refuzat să le cedeze locuința. Arată că și-a retras plângerea întrucât așa este caracterul său, încercând să se înțeleagă cu vorba bună. În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, arată că a doua zi după consumarea faptei a mers în audiență la procurorul de serviciu, care întâmplător este nașul de cununie al acestei familii. La îndrumarea sa a depus o plângere și și-a făcut certificat medico-legal. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, desființarea deciziei pronunțate de Tribunalul Brașov și menținerea sentinței penale pronunțate de prima instanță.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 637/2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr- s-au dispus următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală a fost achitată inculpata, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal, față de partea vătămată.
În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă promovată în cauză de partea civilă.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală s-a respins cererea părții civile privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare.
În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală a respins cererea inculpatei privind obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 19.08.2005 inculpata a înaintat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașovo plângere penală înregistrată sub nr. 99/P/2005 prin care a reclamat că: începând din primăvara anului 2005 a început să-i facă tot felul de invitații și complimente, fixându-i întâlniri cărora nu le-a dat curs. Într-una din zile, sunând la ușa lui pentru a-i vorbi despre o problemă apărută, acesta a prins-o în brațe, a dus-o în locuința lui și a violat- În data de 29.07.2005 a intrat în locuința ei și a violat-o iar în data de 15.08.2005, în timp ce se afla în locuința ei, venit, a prins-o în brațe, a dus-o în camera copiilor lui și a violat- În finalul plângerii inculpata a menționat că îl acuză pe de hărțuire sexuală și viol.
Urmare a acestei plângeri, inculpata a fost audiată în calitate de persoană vătămată la data de 09.09.2005 de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ocazie cu care a precizat că nu a fost constrânsă sau amenințată în scopul obținerii de satisfacții sexuale, în sensul prevederilor art. 2031Cod penal. De asemenea, a declarat că își retrage plângerea formulată împotriva lui pentru infracțiunea de viol.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 980/P/2005 din data de 15.09.2005 s-a dispus în baza art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. d și h Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunile de hărțuire sexuală, prev. de art. 2031Cod penal și viol, prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal, reținându-se că în privința infracțiunii de viol a fost retrasă plângerea, fiind incidente disp. art. 131 alin. 1 și 2 Cod penal, iar în privința infracțiunii de hărțuire sexuală nu sunt întrunite elementele constitutive întrucât nu s-au comis acte de amenințare sau constrângere asupra persoanei vătămate în scopul obținerii unor satisfacții de natură sexuală și, cu atât mai mult, cele două persoane au locuri diferite de muncă, iar nu putea abuza de autoritatea sau influența pe care i-o confereau funcția și gradul său militar.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere, solicitând continuarea cercetărilor și pronunțarea unei soluții în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Examinând această plângere, procurorul ierarhic superior s-a pronunțat prin rezoluția nr. - din 04.01.2006 în sensul că fapta de hărțuire sexuală este lipsită de obiect deoarece atitudinea lui nu se manifestă în cadrul raporturilor de muncă, motiv pentru care a fost modificat temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale din art. 10 lit. d în cel prevăzut de art. 10 lit. a Cod procedură penală. Relativ la infracțiunea de viol s-a reținut că retragerea plângerii prealabile a avut loc încă de la începutul efectuării actelor premergătoare, așa încât, procurorul nu a mai avut posibilitatea legală de a face dovada existenței faptei și a vinovăției autorului acesteia. Pe de altă parte, numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal în situațiile expres prevăzute de art. 13 Cod procedură penală.
În continuare, a înțeles să formuleze la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașovo plângere penală împotriva inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, cercetările finalizându-se cu trimiterea în judecată a inculpatei sub aspectul infracțiunii prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal.
A reținut prima instanță că potrivit art. 259 alin. 1 Cod penal constituie infracțiunea de denunțare calomnioasă "învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană".
Pentru existența infracțiunii se cere așadar ca învinuirea să fie mincinoasă, necorespunzătoare realității. Caracterul mincinos al învinuirii nu poate fi considerat ca atare dacă în cazul când fapta care formează obiectul învinuirii a fost cercetată în fond, pentru a se putea aprecia dacă acuzațiile aduse cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană sunt sau nu întemeiate.
Ori, în cazul de față, plângerea prealabilă fiind retrasă încă de la începutul efectuării actelor premergătoare, nu s-au mai efectuat alte cercetări pentru a se stabili dacă infracțiunile de viol reclamate de în sarcina lui au existat sau nu în realitate. Prin urmare, nu s-a stabilit dacă plângerea a avut sau nu caracter mincinos în privința acestor acuzații de viol.
Cercetările efectuate ulterior de organele de urmărire penală relativ la infracțiunile de viol, după introducerea plângerii de către pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, sunt lipsite de temei juridic și nu pot avea nicio relevanță în aprecierea caracterului mincinos al învinuirilor aduse de inculpată lui prin plângerea depusă la data de 19.08.2005, având în vedere că, așa cum în mod just s-a reținut și prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție nr. - din 04.01.2006, numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal în situația retragerii plângerii prealabile, conform art. 13 alin. 1 Cod procedură penală. nu a avut nicuna din aceste calități, astfel că efectuarea cercetărilor după retragerea plângerii prealabile contravine dispozițiilor procedurale.
Pe de altă parte, caracterul mincinos al învinuirii trebuie stabilit în prealbil, înainte de sesizarea instanței prin rechizitoriu cu privire la săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă. Față de disp. art. 317 Cod procedură penală, care prevăd că "judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare al instanței, în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea", cercetarea judecătorească nu poate avea ca obiect infracțiunea ce a făcut obiectul învinuirii, în cazul de față infracțiunea de viol, asupra căreia, din motivele anterior expuse, nu mai poate avea loc o cercetare în fond. În lipsa unei asemenea cercetări și a unei soluții definitive, potrivit art. 52Cod procedură penală orice persoană fiind considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, nu se poate concluziona dacă învinuirea a avut sau nu caracter mincinos.
Prin plângerea depusă la data de 19.08.2005, inculpata a solicitat tragerea la răspundere penală a lui și pentru infracțiunea de hărțuire sexuală, care potrivit art. 2031Cod penal constă în "hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere, în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă". S-a constatat însă că o asemenea faptă nu este descrisă în nici un fel în cuprinsul plângerii, iar existența acestei infracțiuni nu a reieșit nici din declarația dată de la data de 09.09.2005.
Așa cum rezultă din conținutul constitutiv al infracțiunii de denunțare calomnioasă, învinuirea adusă prin plângere sau denunț trebuie să privească săvârșirea unei infracțiuni, înțelegând prin aceasta că plângerea trebuie să conțină prezentarea unei fapte care, dacă ar fi adevărată, cade sub incidența legii penale. Nu este necesar să se precizeze infracțiunea care face obiectul învinuirii sau să se dea încadrarea juridică corectă a faptei, acesta fiind atributul organelor de urmărire penală, impunându-se însă ca fapta să fie descrisă de cel care formulează plângerea.
S-a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cazul plângerii depusă de inculpată împotriva lui, simpla solicitare de a fi efectuate cercetări împotriva sa pentru infracțiunea de hărțuire sexuală, fără să se arate în ce constă fapta, neputând avea natura unei învinuiri cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în sensul prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal.
Chiar dacă inculpata ar fi apreciat că invitațiile primite din partea lui și întâlnirile fixate de acesta ar constitui infracțiunea de hărțuire sexuală, asemenea acțiuni nu fac parte din elementul material al vreunei infracțiuni.
Față de considerentele expuse prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal sub aspectul laturii obiective.
În ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că nu s-a făcut dovada săvârșirii de către inculpat, cu vinovăție, a vreunei fapte ilicite, condiții necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale conform art. 998 și următoarele Cod civil.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașova fost admis prin decizia penală 245 A din 11.11.2008 a Tribunalului Brașov prin care s-a desființat sentința, și în rejudecare s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă.
În baza art. 259 alin. 1 Cod penal inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă.
În baza art. 81, 82 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
I s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 și 84 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul săvâșirii unei infracțiuni și în cazul neexecutării obligațiilor civile.
S-au reținut disp. art. 13 Cod penal cu privire la neapălicarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 Cod procedură penală, 346 Cod procedură penală rap. la art. 998-999 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă împotriva inculpatei și în consecință a fost obligată inculpata să despăgubească partea civilă cu suma de 1000 lei cu titlu de daune morale și s-au respins restul pretențiilor civile.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare la urmărirea penală și instanța de fond.
În motivare s-a reținut că ceea ce Parchetul a înțeles să critice este de fapt lipsa de cercetări sub aspectul acuzațiilor aduse inculpatei, critică pe care tribunalul a considerat-o întemeiată deoarece față de obiectul plângerii penale cu care instanța este investită trebuie avută în vedere deopotrivă garantarea principiului constituțional al liberului acces la justiție înscris în art.21 din legea fundamentală a statului, dar și garantarea dreptului părții civile la un recurs efectiv în sensul art. 13 din CEDO și la un proces echitabil conform art.6 din CEDO.
Tribunalul a apreciat că lipsa cercetării pe fond a plângerii penale formulată de partea vătămată conduce la încălcarea acestor principii și cunoscând principiul preeminenței Convenției Europene a Drepturilor Omului față de dreptul intern - drept care în cazul de față o lipsește pe partea civilă de posibilitatea de a-și demonstra nevinovăția față de acuzațiile aduse prin plângerea considerată calomnioasă, constatând că singurul remediu în cauză este analizarea ca și chestiune prealabilă conform art.44 Cod procedură penală a caracterului mincinos sau nu al învinuirii aduse părții civile, urmând ca soluția asupra acestor cercetări să rămână definitivă cu ocazia soluționării recursului în prezenta cauză, nefiind astfel înfrânte principiile înscrise în art. 66 alin. 1 și 5/2 Cpp, cum greșit a apreciat prima instanță.
Aceasta pentru că partea vătămată din prezenta cauză s-a adresat unui organ judiciar pentru constatarea nevinovăției relativ la învinuirile aduse de inculpată prin plângerea penală formulată împotriva sa la 19 august 2005, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție în fața căreia a solicitat continuarea cercetărilor și stabilirea nevinovăției relativ la învinuirile de viol, învinuiri față de care dată fiind poziția adoptată de partea vătămată din acel dosar, inculpata din speță, de retragere a plângerii prealabile - s-a apreciat că efectuarea de cercetări după retragerea plângerii prealabile contravine dispozițiilor art. 13 al.1 Cod procedură penală.
În continuarea acestui demers partea vătămată a înțeles să formuleze plângere penală pentru denunț calomnios constând în învinuirea că în datele de 29.07.2005 și 15.08.2005 ar fi violat-o și hărțuit-o sexual. S-a creat astfel cadrul procesual în care această parte care s-a adresat unui organ judiciar nu și-a putut dovedi nevinovăția, fiind prejudiciat prin dispozițiile art. 13 Cod procedură penală care permit continuarea procesului penal numai învinuitului sau inculpatului, nu și persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni (făptuitor) față de care nu s-a început încă urmărirea penală, dar față de care exista un dosar în lucru, cu audieri în etapa actelor premergătoare.
Se poate susține că din punct de vedere civil persoana vătămată are deschisă calea acțiunii în răspundere civilă delictuală, însă importanța și valoarea ocrotită prin învinuirea săvârșirii infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 Cp (faptă pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și potrivit art. 131 alin. 2 retragerea Cod Penal plângerii penale înlătură răspunderea penală) reclamă o examinare penală care în raport de principiile CEDO enunțate anterior trebuie făcută în actualul cadru procesual.
In acest sens sunt și explicațiile teoretice ale Codului penal român ( a), lucrare în care se precizează că învinuirea mincinoasă trebuie să privească o infracțiune care în momentul denunțului putea face obiectul punerii în mișcare a acțiunii penale. Așadar, s-a stabilit că atunci când plângerea sau denunțul privește o infracțiune pentru care a intervenit o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale (art.11 Cod procedură penală) cerința esențială nu va fi îndeplinită. Cauzele de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale intervenite însă ulterior învinuirii mincinoase nu înlătură existența cerinței esențiale, așa încât învinuirea mincinoasă făcută înainte de intervenirea acestor cauze - cazul în speță - constituie infracțiune.
Cercetând temeinicia învinuirilor aduse părții civile în raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reținut că:
Potrivit art.259 al.1 Cod Penal constituie denunțare calomnioasă învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană.
Învinuirea mincinoasă este o acuzație făcută cu rea credință, acuzație care nu are corespondent în realitatea obiectivă, respectiv persoanei învinuite i se pune în sarcină săvârșirea unei fapte penale pe care nu a comis-
Infracțiunea se consumă în momentul depunerii plângerii neadevărate la organul de stat cu consecința punerii în mișcare în mod inutil a aparatului de justiție, în scopul cercetării unui fenomen infracțional care fie că nu există, fie că nu a fost săvârșit de persoana acuzată căreia i se primejduiește libertatea și demnitatea.
Astfel, relativ la acuzația de viol care ar fi avut loc la data de 29 iulie 2005, pe timp de zi s-a reținut că această faptă este descrisă foarte sumar de partea vătămată autoare a plângerii penale.
În realitate este vorba despre data de 30 iulie 2005, o zi de sâmbătă, astfel cum de altfel precizează în momentul în care este audiată în etapa actelor premergătoare în calitate de parte vătămată la 09.09.2005, arătând că este vorba despre dimineața acelei zile, în care soția lui se afla în bucătărie cu musafirii. In acea zi însă, s-a aflat la locul de muncă până în jurul orelor 1400, la locuința sa până la această oră aflându-se doar soția acestuia și martora. Martorii audiați, au menționat că au sosit la locuința familiei în jurul orelor 14,00 unde au stat până seara sărbătorind ziua prietenului lor comun numitul, interval orar în care s-a aflat în familie la acest eveniment.
La data de 09.09.2005, ulterior audierii și luând act de prevederile art. 259 care Cod Penal sancționează infracțiunea de denunțare calomnioasă astfel cum se menționează în cuprinsul rezoluției din 15 septembrie 2005 a Parchetului ICCJ (fila 23 dosar ), și-a retras plângerea penală formulată împotriva lui în ansamblul său.
In acest context, examinând pozițiile exprimate de părțile în litigiu, declarațiile martorilor și care si-au menținut întru totul declarațiile furnizate organului de cercetare penală și au confirmat instanței de judecată poziția exprimată de partea vătămată, susținerile inconsecvente ale inculpatei relativ la această infracțiune de viol față de care a menționat că nu a țipat pentru că nu avea sens deși la momentul consumării acelei fapte ar fi putut să fie auzită de copii și oameni maturi din curte, faptă pe care nu a reclamat-o decât peste o perioadă considerabilă de timp și pe care nu a destăinuit-o nimănui, tribunalul a apreciat că învinuirea săvârșirii acestei infracțiuni nu se probează, o asemenea faptă neexistând în materialitatea sa.
Referitor la învinuirea săvârșirii de către a infracțiunii de viol la data de 15 august 2005, inculpata a precizat în plângerea penală din data de 15 august 2005, că a telefonat la domiciliul mamei sale pentru a-i transmite să ajungă acasă neapărat în acea seară pentru că vine un electrician să repare rețeaua electrică. Nu rezultă însă din plângere că s-ar fi opus în vreun mod pătrunderii lui în locuința sa, conducerii acesteia în brațe către locuința familiei unde s-a consumat violul și nici vreo opunere la acțiunea de viol. Nu rezultă însă din plângere că ar fi suferit vreo vătămare sau că ar fi fost lovită într-o anumită zonă a corpului. Se mai arată în aceeași plângere că pe la ora 21, inculpata a ajuns la domiciliul său și la scurt timp, a bătut la ușa locuinței sale, a prins-o în brațe, a dus-o în camera copiilor lui, a violat-o în patul acestora.
Audiată de procuror la data de 9.09.2005, a precizat că acest viol a fost cel mai brutal. Pentru această faptă l-a indicat ca martor pe, a depus în probațiune certificat medico-legal și a menționat că a doua zi i-a povestit mamei sale ce s-a întâmplat, solicitând organului de cercetare penală a se verifica susținerile sale, respectiv Romtelecom să comunice convorbirile făcute în ziua respectivă de la numărul lui.
Din coroborarea declarațiilor părții vătămate cu cele ale martorului a rezultat că în ziua de 15 august 2005 la puțin timp după ora 21, partea vătămată și inculpatul nu aveau cum să se întâlnească deoarece martorul confirmă că partea vătămată s-a aflat în acea zi la ziua martorului, la domiciliul acestuia unde a rămas până la aproximativ ora 22.
Declarația din instanță a martorei (mama inculpatei) are valoarea unei depoziții indirecte care trebuie apreciată cu prudență și numai în contextul ansamblului probatoriu.
Trebuie observat că susținerea inculpatei privind apelul telefonic pe care mama inculpatei l-ar fi primit de la partea vătămată în seara de 15 august deși este confirmată de martora se află în contradicție cu înscrisul de la fila 69 dosar urmărire penală din care rezultă că în 15.08.2005 a fost client apelat la ora 20,38 de la telefonul mamei inculpatei, de la postul telefonic al familiei neformându-se nici un apel telefonic către postul telefonic al mamei inculpatei.
Martorul audiat fiind atât la urmărirea penală cât și în apel a confirmat că a lucrat la părțile din proces pe timpul verii anului 2005, cunoaște că a existat o stare conflictuală între familiile părților, dar nu a văzut niciodată părțile nici măcar în apropiere una de cealaltă.
Certificatul medico-legal depus în dovedirea acestui viol susține împrejurarea că la data de 17.08.2005 a fost examinată de medicul legist, declarând în fața acestuia că în seara de 15.08.2005 a fost victima unui viol și cu toate că cunoștea identitatea presupusului autor aceasta nu a declarat medicului că a fost violată de o persoană cunoscută și foarte important de menționat în contextul examinării infracțiunii de denunțare calomnioasă este și împrejurarea că la momentul în care s-a prezentat la medicul legist pentru examinare aceasta își făcuse toaleta genitală, inclusiv vaginală, astfel că nu i s-au putut recolta probe biologice. De asemenea, prezintă relevanță consemnarea din certificatul medico - legal potrivit cu care leziunile din regiunea vaginală s-au putut produce prin introducerea forțată a unui corp dur alungit, nefiind exclusă însă modalitatea producerii prin raport sexual.
Așa fiind, nu se probează nici temeinicia săvârșirii acestei infracțiuni, tribunalul constatând că fapta de viol din 15.08.2005 pentru care a fost învinuit nu a fost săvârșită de acesta.
În aceste condiții, acuzațiile de viol, sunt lipsite de temeinicie, neavând corespondent în realitatea obiectivă și susțin latura obiectivă a infracțiunii de denunțare calomnioasă în forma tip reglementată de art.259 al.1 Cod Penal.
Sub aspect subiectiv s-a reținut în primul rând poziția exprimată de inculpată în cursul acestui proces penal, respectiv faptul că relativ la infracțiunea de hărțuire sexuală a precizat că nu cunoștea ce presupune această infracțiune din punct de vedere juridic, aflând ulterior că ceea ce ea credea că întrunește elementele acestei infracțiuni era de fapt altceva, iar faptele descrise în plângerea sa sunt întrutotul reale însă după un timp gândindu-se că este mai bine să păstreze relații de bună vecinătate cu partea vătămată și-a retras plângerea.
S-a reținut că, dacă în ceea ce privește infracțiunea de hărțuire sexuală de care a fost acuzat, în declarația dată în fața procurorului la 9.09.2005, inculpata care a luat act de conținutul prevederilor art.2031Cod Penal, a afirmat că nu a fost constrânsă sau amenințată de în scopul obținerii de satisfacții sexuale, nu același lucru l-a precizat și cu privire la infracțiunile de viol reclamate, pretinzând existența acestor fapte penale pentru care a înțeles să își retragă plângerea prealabilă în virtutea unor principii de viață creștine.
Nu lipsită de importanță în contextul examinării laturii subiective a infracțiunii este atitudinea adoptată de inculpată, care - potrivit declarației martorei (fila 124 apel) a insistat față de soția părții vătămate (pe care a căutat-o la locul de muncă) să își retragă prezenta plângere penală pentru denunțare calomnioasă.
De asemenea trebuie menționat că din actele dosarului rezultă că între părți au existat numeroase plângeri penale, iar atitudinea inculpatei de retragere a plângerii prealabile din prezenta speță nu a fost singulară, la dosar existând încă două soluții pronunțate urmare a aceleiași manifestări de voință.
În aceste condiții se desprinde concluzia că plângerea pentru cele două violuri (obiect al prezentelor cercetări potrivit plângerii părții vătămate pentru denunțare calomnioasă) a fost redactată de inculpată cu rea credință, așa cum cu rea credință aceasta a solicitat tragerea părții vătămate la răspundere penală cunoscând că lucrurile nu s-au întâmplat astfel cum le-a descris în denunțul calomnios.
Cât privește plângerea formulată pentru infracțiunea de hărțuire sexuală, se apreciază că aceasta nu are din punct de vedere al laturii subiective natura unei învinuiri cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în sensul cerut de dispozițiile art. 259 alin. 1.
Cod PenalPentru aceste considerente și având în vedere și dreptul fundamental al petiționării consacrat de Constituție pentru toți cetățenii, dar și principiul constituțional potrivit cu care nimănui nu îi este îngăduit să abuzeze de acest drept, să încalce legalitatea prin învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, aflat în strânsă corelație cu scopul procesului penal înscris în art.1 C.P.P. tribunalul a apreciat că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă (relativ la cele două învinuiri de viol aduse părții civile), infracțiune reglementată de art. 259 alin. 1 și Cod Penal nu alin.2 Cod Penal așa cum a solicitat partea civilă a se constata în apel.
Aceasta deoarece certificatul medico-legal depus de inculpată în susținerea infracțiunii de viol localizată în timp la data de 15 august 2005 - nu reprezintă probă produsă sau ticluită în mod mincinos în sine, fiind un înscris care nu emană de la inculpată, ci provine de la un serviciu de medicină legală și care face dovada existenței unor leziuni ce i-au fost constatate inculpatei de medicul legist.
Pentru aceste motive a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă.
Fiind stabilită vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, instanța a procedat la tragerea la răspundere penală a inculpatei în raport de criteriile stabilite de art.72 Cod Penal.
Astfel, s-au avut în vedere circumstanțele reale ale faptei comisă pe fondul unei situații conflictuale dovedită în dosar, norma juridică complexă încălcată, prin fapta penală săvârșită fiind deopotrivă încălcate relațiile sociale specifice înfăptuirii justiției și cele privitoare la demnitatea părții civile căreia i s-a pus în sarcină pe nedrept săvârșirea unor infracțiuni de viol de o deosebită gravitate dar și circumstanțele personale ale inculpatei - în vârstă de 40 de ani, fără antecedente penale, cu studii superioare și loc de muncă, poziția sa socială și profilul moral evidențiat de raportul de constatare medico-legală psihiatrică, inculpata având o personalitate accentuată cu trăsături interpretative și cu discernământ păstrat al faptelor și acțiunilor sale.
In raport de aceste elemente reale și personale instanța a conchis că pedeapsa închisorii orientată la minimul legal răspunde criteriilor art.52 Cod Penal.
Constatând că sunt îndeplinite cerințele art.81 Cod Penal în raport de profilul socio-moral al inculpatei mai sus descris, tribunalul a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate acesteia pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit conform art.82 Cod Penal.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod Penal privitoare la revocarea acestui beneficiu al suspendării condiționate în căzui săvârșirii în decursul acestui termen de încercare a unei noi infracțiuni și în cazul neexecutării obligațiilor civile.
Întrucât la data de 12.08.2006, conform Legii nr.278/2006 a intrat în vigoare actualul Cod penal, iar în baza art.71 al.2 astfel cum este în prezent reglementat, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a-c Cod Penal, pedeapsă accesorie a cărei executare se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei potrivit dispozițiilor art.71 al.5 Cod Penal, instanța de apel a făcut aplicarea acestui text.
Întrucât numai pentru faptele săvârșite după intrarea în vigoare a noului Cod penal în actuala reglementare este obligatorie aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a-c Cod Penal și în cazul în care executarea pedepsei închisorii este suspendată condiționat, iar pentru faptele penale comise înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod penal, sunt incidente prevederile art. 13 Cod Penal, tribunalul raportându-se la data comiterii faptei penale analizate (19.08.2005) a reținut incidența legii penale vechi, mai favorabile inculpatei, relativ la neaplicarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, sens în care a făcut aplicarea art. 13 Cp.
Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, s-a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpatei cu suma de 20.000 lei reprezentând daune materiale și morale.
Relativ la acțiunea civilă alăturată celei penale, în procesul penal operează dispozițiile art. 1169 Cod civil în raport de care cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În cauză, răspunderea civilă delictuală a inculpatei urmează să fie atrasă deoarece s-a făcut dovada săvârșirii, cu vinovăție, de către aceasta a unei fapte ilicite conform art. 998 și urm. Cod civil.
O condiție esențială pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală este și aceea a certitudinii prejudiciului cauzat atât sub aspectul existenței sale, cât și al întinderii sale.
În speța dedusă judecății s-a constatat că partea civilă nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu material în sensul textelor legale anterior arătate, astfel că nu pot fi primite pretențiile formulate de partea civilă cu acest titlu.
Cât privește prejudiciul moral reclamat de partea civilă, s-a constatat că martorii audiați sub acest aspect -, și au făcut dovada incontestabilă a efectelor negative care i-au afectat: în primul rând viața de familie, redresată datorită sentimentelor de iubire ce caracterizează căsătoria dintre soții, dar și atitudinii soției care, cu toate că despre plângerea în discuție s-a aflat și în mediul său profesional, a manifestat înțelegere și încredere deplină în soțul său pe care l-a caracterizat ca fiind un soț și un tată exemplar; în al doilea rând relațiile de prietenie, martorii arătând că partea civilă a suportat diverse stări de la amuzamentul prietenilor prin caracterizări de genul violator în serie până la compasiune și nu în ultimul rând mediul profesional în care a lucrat partea civilă, ofițer la Martora audiată de instanța de apel a confirmat că partea civilă a manifestat o comportare ireproșabilă la locul de muncă, dar problema sa legată de învinuirea adusă de o vecină cu privire la un abuz sexual a fost cunoscută în acest mediu. Nu se poate reține însă că evaluarea sa profesională pentru anul 2005 a luat în calcul mai mult decât performanțele profesionale aceste chestiuni de ordin penal dat fiind răspunsul oficial dat instanței de apel d e (fila 123 dosar apel) în care se menționează că, la aprecierea legată de serviciu a părții civile pentru acel an cadrele unității care au întocmit aprecierea sa nu au cunoscut incidentele între acesta și numita.
Date fiind aceste constatări evidențiate de probatoriul anterior menționat, având în vedere natura infracțiunii analizate, dar și faptul că scopul procesului penal înscris în art. 1 a C.P.P. fost atins prin pronunțarea acestei decizii de condamnare a inculpatei - decizie care reprezintă o reparare a prejudiciului moral adus părții civile atât prin sancționarea persoanei vinovate de crearea acestui prejudiciu, cât și prin forța de exemplaritate pe care o astfel de decizie o poate avea pentru prevenirea unor situații similare, tribunalul a reținut că se impune repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă prin acordarea de daune morale în cuantum de 1000 lei, cuantum apreciat și în raport de caracterul reparatoriu pe care îl au daunele morale, de faptul că reabilitarea legală a părții civile s-a realizat. Restul pretențiilor formulate au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpata pe care nu l-a motivat în termenul prevăzut de lege, respectiv art.38510alin.2 pr.pen. depunând motivele la data de 08.07.2009.
Prin aceste motive a solicitat menținerea hotărârii instanței de fond prin care s-a dispus achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr.pen. și s-a respins acțiunea civilă promovată de către.
Analizând cauza prin prisma motivelor care pot fi luate în considerare din oficiu conform art.3859alin.3 pr.pen. Curtea constată că recursul este fondat fiind dat cazul de casare prev. de art.3859pct.18 pr.pen.
Astfel, prin rezoluția din 15.09.2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunea de hărțuire sexuală prev. de art.2031Cod penal și viol prev. de art.197 alin.1 Cod penal, în temeiul art.228 alin.4 rap. la art.10 lit.d și h pr.pen. cu referire la art.131 alin.2 Cod penal.
Prin rezoluția din 04.01.2006 a Procurorului ierarhic superior din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis parțial plângerea formulată de petentul și s-a schimbat temeiul juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale pentru fapta prev. de art.2031Cod penal, din art.10 lit.d în art.10 lit.a pr.pen.
Totodată, s-a respins cererea petentului prin care a solicitat schimbarea temeiului juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale pentru fapta prev. de art.197 alin.1 Cod penal pe considerentul că acesta nu a avut calitatea procesuală de învinuit sau inculpat ce îl îndrituia să solicite continuarea procesului penal.
Ulterior, numitul a formulat plângere împotriva inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.259 Cod penal.
Prin rechizitoriul din 18.10.2007 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașovs -a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.259 Cod penal, constând în aceea că la data de 19.08.2005 a formulat o plângere penală înregistrată sub nr.99/P/2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva numitului, învinuindu-l în mod mincinos de săvârșirea a trei infracțiuni de viol și de hărțuire sexuală comise la datele de 30.07.2005, 15.08.2005 și într-una din zilele sfârșitului de lună iunie 2005, plângere ce a fost formulată cu rea-credință cunoscând împrejurarea că aceste fapte nu s-au întâmplat în realitate.
Curtea reține că infracțiunea de denunțare calomnioasă are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.
În speță, față de numitul nu s-a început urmărirea penală întrucât partea vătămată (inculpata din cauză) și-a retras plângerea.
Prin urmare, prin săvârșirea faptei de către inculpată nu s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiției, iar infracțiunea de denunțare calomnioasă nu poate fi reținută.
Fapta inculpatei ar fi putut constitui o infracțiune de insultă, însă această infracțiune în prezent nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice.
În mod greșit instanța de apel a apreciat că singurul remediu în cauză este analizarea, ca și chestiune prealabilă, conform art.44 pr.pen. a caracterului mincinos sau nu al învinuirii.
Aceasta întrucât elementul material al infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal constă în învinuirea mincinoasă făcută prin plângere sau denunț. În ceea ce privește caracterul mincinos al învinuirii, acesta nu poate fi considerat ca atare decât în cazul când fapta care constituie obiectul învinuirii a fost cercetată în fond. Prin urmare, instanța de judecată nu poate socoti ca dovedit caracterul mincinos al învinuirii dacă fapta denunțată nu a fost cercetată în fond.
În cauză nu avem de a face cu o retractare a învinuirii adusă numitului sau cu o recunoaștere a caracterului mincinos al învinuirii care a avut ca și consecință împiedicarea punerii în mișcare a acțiunii penale, ci cu o retragere a plângerii prealabile făcută de partea vătămată în condiții legale.
În această situație nu putem considera că există cel puțin indiciile săvârșirii unei infracțiuni de viol sau hărțuire sexuală.
În consecință, instanța de fond a apreciat corect că față de disp. art.317 pr.pen. cercetarea judecătorească nu poate avea ca obiect infracțiunea ce a făcut obiectul învinuirii, în speță infracțiunea de viol, întrucât caracterul mincinos al plângerii constituie elementul material al infracțiunii de denunțare calomnioasă și trebuie stabilit în prealabil, înainte de sesizarea instanței prin rechizitoriu.
În ce privește infracțiunea de hărțuire sexuală prev. de art.2031Cod penal, Curtea reține din plângerea făcută de inculpată împotriva numitului că acesta îi fixa întâlniri verbal sau scris și îi făcea complimente.
Din prezentarea faptelor, deși au fost calificate de inculpată ca hărțuiri sexuale, nu rezultă săvârșirea vreunei infracțiuni, iar organul de urmărire penală era ținut de încadrarea juridică dată de inculpată.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul art.38515pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite recursul declarat de inculpată, va casa în totalitate decizia atacată și va menține sentința penală nr.637/06.05.2008 a Judecătoriei Brașov.
Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata.
Casează în totalitate decizia penală nr.245/A din 11.11.2008 a Tribunalului Brașov și în rejudecare:
Menține sentința penală nr.637/06.05.2008 a Judecătoriei Brașov.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, care se va avansa din fondurile către BA
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. președintele completului aflat în Pt. jud. AD aflat în Co semnează
semnează președintele instanței președintele instanței
Red.
Dact.
3 ex.
16.07.2009
Jud. -
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Frunză Sanda, Androhovici Daniela
