Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 376/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIE Nr. 376

Ședința publică de la 05 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florin Burghelea vicepreședinte instanță

JUDECĂTORI: Florin Burghelea, Valerica Niculina Grosu Ioana

- - - președinte secție

GREFIER-

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - a fost legal reprezentat de - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de împotriva deciziei penale nr. 70/A din data de 7.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta și av., pentru recurentul-inculpat, în prezent decedat.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Recurenta, apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, având cuvântul, solicită a se dispune încetarea procesului penal întrucât a intervenit decesul inculpatului. Nu solicită plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu.

Recurenta solicită încetarea procesului penal.

Reprezentantul parchetului solicită încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct.2 lit.b raportat la art. 10 lit.g Cod pr.penală.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2440/21.11.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar penal nr- s-a dispus:

În temeiul art. 87 al. 5 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal, condamnarea inculpatului, fiul lui C-tin și, născut la data de 11.11.1951 în com., jud. B, cu domiciliul în mun. B,--A-13 la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 luni.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor.

În temeiul art. 82 Cod penal s-a stabilit termenul de încercare pe o durată de 2 ani și 5 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 al. 5 Cod penal.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală s-a dispus plata din fondurile sumei de 100 lei pentru avocat.

În temeiul art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, nr. 5759/P/2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 11.11.1951 în com., jud. B, domiciliat în B,-/A/13, CNP -, cetățean român, studii 11 clase, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fapta prevăzută de art. 79 al. 4 din OUG 195/2002.

În motivarea actului de sesizare se afirmă că inculpatul la data de 02.10.2006 fiind depistat de organele de poliție după ce a pierdut controlul autoturismului marca cu nr. de înmatriculare -, intrând cu acesta în șanțul DJ 252, a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost propuse spre administrare următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare (fl.4), proces verbal de recoltare a probelor biologice și buletin de examinare clinică ( fl. 12,13), declarații inculpat ( fl. 5,6), declarații martori ( fl. 10,11).

Prin coroborarea probelor administrate, instanța reține că inculpatul la data de 02.10.2006 fiind depistat de organele de poliție după ce a pierdut controlul autoturismului marca cu nr. de înmatriculare -, intrând cu acesta în șanțul DJ 252, a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La reținerea situației de fapt instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare ( fl. 4), proces verbal de recoltare a probelor biologice și buletin de examinare clinică ( fl. 12,13), declarații inculpat ( fl. 5,6), declarații martori ( fl. 10,11).

În drept, fapta inculpatului întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 87 al. 5 din OUG 195/2002.

În temeiul art. 345 Cod procedură penală având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, s-a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează răspunderea penală.

Instanța constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare, a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia, va stabili termenul de încercare pe durata prev. de art. 82 Cod penal și a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

Instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. teza II și b Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 al. 5 Cod penal.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală instanța a dispus plata din fondurile a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.

În temeiul art. 191 al. 1 Cod procedură penală instanța constatând culpa procesuală a inculpatului, a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei soluții a declarat apel în termen legal inculpatul. Apelul nu a fost motivat în scris. Deși legal citat inculpatul apelant nu s-a prezentat în instanță să-și susțină apelul declarat.

Prin decizia penală nr.70 din 7.02.2008 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosar nr-, s-a respins ca nefundat apelul declarat de apelantul inculpat.

Pentru a pronunța această decizie, s-au avut în vedere următoarele:

Instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare și a statuat în mod corect că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Întreg probatoriul administrat în cauză îl plasează în câmpul infracțional să îl indice fără echivoc ca autor al infracțiunii reținute în sarcina sa.

Cât privește pedeapsa aplicată, tribunalul apreciază că instanța de fond a dat eficiență maximă criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal și a avut în vedere întreg complexul de circumstanțe personale și reale care au pledat în favoarea inculpatului și a modului în care a fost comisă fapta

De asemenea pedeapsa aplicată corespunde și dispozițiilor art. 52 Cod penal care reglementează scopul și funcțiile pedepsei iar în modul în care instanța de fond ales ca inculpatul să execute pedeapsa, respectiv suspendarea executării pedepsei dovedește faptul că în primul rând s-a dorit reeducarea inculpatului și nu pedeapsa sa în raport de infracțiunea săvârșită așa încât tribunalul a apreciat că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică motiv pentru care în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondat apelul formulat.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs pentru inculpatul decedat moștenitorul acestuia.

Recursul este fondat.

Prin certificatul de deces ( fila 5 dosar recurs) se atestă că inculpatul a decedat în cursul procesului penal, la 05.02.2008.

Potrivit art. 10 lit. g Cod procedură penală, decesul făptuitorului fiind o cauză în care acțiunea penală nu mai poate fi exercitată, instanța trebuie să dispună încetarea urmăririi penale, potrivit textului legal al art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală.

Față de această împrejurare, Curtea de Apel, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. d Cod procedură penală va admite recursul potrivit dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală admite recursul declarat de recurenta, împotriva deciziei penale nr. 70 din 7.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-.

Casează decizia penală recurată și în rejudecarea cauzei:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b cu art.10 lit. g Cod procedură penală, încetează procesul penal, pornit împotriva inculpatului, cu date de stare civilă cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 al. 5 din OUG195/2002, ca urmare a decesului inculpatului.

- act că apărătorul din oficiu nu a solicitat cheltuieli pentru apărare.

În temeiul art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Florin Burghelea, Valerica Niculina Grosu Ioana

GREFIER,

Red.

Red..- M/.

Red. -

Tehnored. - 4 ex

10/16.06.2008

Președinte:Florin Burghelea
Judecători:Florin Burghelea, Valerica Niculina Grosu Ioana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 376/2008. Curtea de Apel Bacau