Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 422/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

R O MA NIA

CURTEA DE APEL BACAU

SECTIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.422/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu JUDECĂTOR 2: Carmen Căliman

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

*********************

Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU

-reprezentat legal prin procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.101/A din 21.02.2008, pronunțată de pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Recurentul-inculpat prin avocat depune la dosar o scrisoare medicală.

Avocat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond reținerea și aplicarea art.86 Cod penal, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile textelor de lege în vederea aplicării unei pedepse sub supraveghere. Solicită a se avea în vedere că recurentul inculpat nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar încercarea nu ar ajuta societatea, mai mult decât atât are diabet zaharat și face insulină de 5 ori pe zi.

De asemeni, solicită a fi obligat la plata onorariului avocat oficiu din fondul

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică, având în vedere că deși a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, recurentul inculpat este recidivist fiind condamnat de Judecătoria Moinești la o pedeapsă de 8 luni închisoare, ceea ce dovedește o perseverență infracțională.

Recurentul inculpat având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.627 din data de 07.11.2007 pronunțată de Judecătoria Moinești, județul B, în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui, născut la 2.09.1970 în orașul M, cu același domiciliu, str.-.- și fără forme legale în comuna,-, CNP -, studii 8 clase, stagiu militar satisfăcut, căsătorit, are 3 copii minori, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificata, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, art.74 alin.1 lit.c, art. 76 alin.1 lit.c Cod penal și cu referire la art.80 pct.1 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, aplicata prin sentința penală nr. 729 din data de 02.06.2006 a Judecătoriei Moinești, județul B, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.74 alin. lit.a, art.76 alin.1 lit.d Cod penal, care a fost adăugată la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.

S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit.a Teza II și b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 alin.1 Cod penal.

În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 130 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, pentru care s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției - pentru av..

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 19.01.2007 organele de poliție l-au depistat pe inculpat conducând pe un drum public autoturismul marca "TV", cu numărul - pe raza comunei, județul B, pe drum comunal 142.

Inculpatul, audiat, recunoaște și regretă fapta săvârșită, aspect care se coroborează cu declarația martorului, audiat de către instanță și a martorului, de a cărui declarație dată în fața organelor de poliție, instanța a ținut cont.

Fapta se probează, se reține de instanța de fond ca fiind săvârșită de către inculpat raportat la probatoriul cauzei.

S-a reținut că inculpatul este recidivist raportat la sentința penală nr.729 din data de 02.06.2006 a Judecătoriei Moinești, prin care a fost condamnat la 8 (opt) luni închisoare, cu aplicarea art.81 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.78 alin.l din nr.OUG 195/2002.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel inculpatul, solicitând aplicarea dispozițiilor art.86/1 Cod penal, respectiv pedeapsă să fie

executată fără privare de libertate, întrucât este bolnav de diabet și are doi copii

minori în întreținere.

Prin decizia penală nr.101 din data de 21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefundat apelul declarat de apelantul-inculpat.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu, avocat.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul la plata a sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

Analizând hotărârea apelată, sub toate aspectele, în fapt, în drept, și din perspectiva motivelor de apel invocate, constată că apelul este nefondat și urmează a fi respins, având în vedere că este recidivist, anterior comițând o altă infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, fiindu-i aplicată atunci o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru infracțiunea prevăzută de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, ceea ce dovedește o perseverență infracțională (729/02.06.2006 a Judecătoriei Moinești ).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, inculpatul, care a criticat hotărârile pronunțate, susținând că aceste sunt netemeinice, pentru motivele prezentate în preambulul hotărârii.

Analizând hotărârile pronunțate în cauză, în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de casare prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele de mai jos.

Prima instanță a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârșite de recurentul-inculpat o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de înțelegere prin aplicarea pentru infracțiunea dedusă judecății unei pedepse de doar 6 (șase) luni închisoare.

În mod judicios instanța de fond a reținut că recurentul-inculpat a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie, deoarece prin sentința penală nr.729 din data de 02.06.2006 a Judecătoriei Moinești, județul B, rămasă definitivă la data de 20.06.2006, a fost condamnat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, tot pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță fiind săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii anterioare de condamnare.

În conformitate cu prevederile art.83 Cod penal,"Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune."

În conformitate cu cest text, în condițiile în care cel condamnat a săvârșit în cadrul termenului de încercare o nouă infracțiune, instanțaare obligațiasă dispună revocării suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare și dispunereaexecutării în întregime a acestei,desigur în regim de detenție, pedeapsă care nu se contopește cu pedeapsa care i se aplică pentru noua infracțiune comisă.

Prin revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare, această pedeapsă devine executabilă, instanța putând dispune suspendarea executării și a pedepsei de executat doar în condițiile prevăzute de art.83 alin.3 Cod penal, adică atunci când infracțiunea ulterioară a fost săvârșită din culpă, când se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, ceea ce nu este în cauza dedusă judecății, astfel încât, de altfel, având în vedere și perseverența infracțională a recurentului-inculpat în săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, în cauză nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei spre supraveghere, așa cum s-a solicitat de apărătorul ales al inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății, așa cum se arăta, instanța de fond a dat dovadă de înțelegere prin aplicarea unei pedepse de doar 6 (șase) luni închisoare, prima instanță având în vedere și actele medicale din care rezultă afecțiunile de care suferă recurentul-inculpat, neimpunându-se reducerea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat.

În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu.

În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.101/A din data de 21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariului avocat oficiu în sumă de 40 RON - avocat .

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 90 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.06.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Carmen Căliman, Ecaterina Ene

Ptr.jud.

aflată în CO

Președinte complet,

GREFIER,

Red. sentința

Pronunțat dec.apel -

Red.dec.recurs

27.06/27.06.2008

Președinte:Dumitru Pocovnicu
Judecători:Dumitru Pocovnicu, Carmen Căliman, Ecaterina Ene

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 422/2008. Curtea de Apel Bacau