Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.526/R/2009

Ședința publică din 3 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Popovici Corina

JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela

Judecător: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în lui,-, județul B, împotriva deciziei penale nr.142/A din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care a fost menținută în totul sentința penală nr.239 din 10.10.2008 pronunțată de Judecătoria Marghita, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.40 Cod penal, art.26 raportat la art.288 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.40 Cod penal și art.291 Cod penal cu aplicarea art.40 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de către apărătorul său ales, av., în baza împuternicirii avocațiale nr.459 din 09.10.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Apărătorul ales al inculpatului recurent solicită instanței admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii recurate în sensul de a se dispune achitarea inculpatului potrivit dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.e Cod procedură penală, iar în subsidiar solicită achitarea inculpatului potrivit dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. /1 Cod procedură penală și art.18 /1 Cod procedură penală. În cu totul subsidiar solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Învederează instanței că inculpatul nu reprezintă pericol public, este întreținătorul bunicii sale, a înțeles care sunt normele în Ungaria, nu a vrut să-și cumpere permis de conducere, iar raportat la fapta reținută în sarcina lui pedeapsa aplicată este prea gravă. Totodată solicită înlăturarea acelui spor de 2 luni aplicat, având în vedere că nu este o infracțiune gravă.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului formulat de către inculpat ca fiind nefondat și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate, arătând că solicitările inculpatului sunt neîntemeiate, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea celor trei infracțuni reținute în sarcina lui.

Inculpatul achiesează la cele arătate de către apărătorul său ales.

CURTEA DE APEL

DELIEBERÂND

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 239/10.10.2008 pronunțată de Judecătoria Marghita în baza art 86 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art 40 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 22.10.1978 în lui, în loc. lui, Str -, - 14, Jud B, cetățean român, cu studii 11 clase, având CNP -, necăsătorit, cu antecedente penale, la o pedeapsă de un an închisoare

În baza art 26 raportat la art 288 alin 1 cod penal cu aplicarea art 40 cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare

În baza art 291 Cod penal cu aplicarea art 40 Cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

În baza art 33 lit a și a art 34 lit b cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului stabilind în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, pe care o sporește la un an și 2 luni închisoare, astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de un an și 2 luni închisoare în detenție.

S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 alin 1 lit a teza a doua și lit b Cod penal pe durata prevăzută de art 71 alin 2 Cod penal.

În baza art 83 alin 1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr 693/2006 a Judecătoriei Marghita și dispune executarea pedepsei prin privarea de libertate alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

În baza art 118 alin 1 lit b Cod penal a confiscat de la inculpat permisul de conducere, categoria B, cu seria -, eliberat de autoritățile e la data de 16.10.2000.

În baza art 191 Cod de procedură penală l-a obligat pe inculpat la 350 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

La data de 24.02.2008, în jurul orelor 18,05 inculpatul, conducea autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare -, prin localitatea lui. Fiind oprit de un echipaj al Poliției Rutiere, inculpatul a prezentat un permis de conducere categoria B seria - eliberat de autoritățile e la data de 16.10.2000. Ulterior s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, și nici nu a urmat vre-un curs de legislație rutieră.

Verificându-se permisul de conducere s-a constatat că acel permis de conducere a fost eliberat la data de 9.11.1998 pe numele unui cetățean, ulterior fiind clasat, scos din uz, iar inculpatul a cumpărat în cursul anului 2004 permisul de la un alt cetățean, cunoscând că permisul era falsificat.

Fapta inculpatului, de a conduce autoturismul pe drumurile publice fără a deține un permis de conducere valabil așa cum a fost descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată prevăzută și pedepsită de art.86 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 40 cod penal, și a fost dovedită cu proces verbal de efectuare a actelor premergătoare, proces verbal de constatare, declarațiile martorilor, norbert, Adresa Direcției Poliției de frontieră O, Punctul de frontieră nr - din 27.02.2008. Adresa Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nr 46 029 din 04.03.2008, Adresa primăriei Orașului lui nr 849/29.02.2008proces verbal de verificare, declarațiile inculpatului.

Pentru săvârșirea acestei fapte instanța l- condamnat pe inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a cumpăra un permis fals de la un cetățean, așa cum s-a reținut în descrierea faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 al. 1 cod penal cu aplicarea art. 40 cod penal, și a fost dovedită cu proces verbal de efectuare a actelor premergătoare, proces verbal de constatare, declarațiile martorilor, Adresa Direcției Poliției de Frontieră O, Punctul de frontieră nr - din 27.02.2008, proces verbal de verificare, declarațiile inculpatului.

Pentru săvârșirea acestei fapte instanța l- condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

Fapta inculpatului de a se folosi permis de conducere fals, așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 cod penal cu aplicarea art. 40 cod penal și a fost dovedită cu aceleași probe.

Pentru săvârșirea acestei fapte instanța la condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

Faptele descrise mai sus se află în concurs real, motiv pentru care în speță s-a făcut aplicarea regulilor prevăzute de art 36 Cod penal contopind pedepsele.

În urma contopirii a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, care va fi sporită la un an și 2 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare cu privare de libertate.

Cu titlu de pedeapsă accesorie a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a -c Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptelor, modul și împrejurările în care au fost comise, persoana inculpatului, persistența acestuia în activitate infracțională.

Inculpatul a mai fost condamnata la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin Sentința penală nr 693/2006 a Judecătoriei Marghita.

Faptele descrise mai sus au fost comise în interiorul termenului de încercare de de 2 ani și 6 luni stabilit prin hotărârea judecătorească sus citată.

În aceste condiții instanța s-a făcut aplicarea dispozițiilor art 83 alin 1 Cod penal revocând beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr 693/2006 a Judecătoriei Marghita și a dispus executarea acestei pedepse prin privarea de libertate, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

În privința permisului de conducere fals de care inculpatul s-a folosit la comiterea infracțiunilor, instanța va aplica măsura de siguranță a confiscării prevăzută de art 118 alin 1 lit b Cod penal.

Potrivit art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel, inculpatul, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate, iar în rejudecarea cauzei achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. e C.P.P.- existând o cauză care înlătură caracterul penal al cauzei, respectiv eroarea. Arată că, inculpatul nu a știut în momentul cumpărării acelui carnet de conducere că este fals și că ar trebui să dea un examen pentru obținerea carnetului. Solicită reducerea pedepsei și înlăturarea sporului de 2 luni, considerând că prin revocarea pedepsei anterioare inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă mult prea aspră.

In subsidiar a solicitat clemență din partea instanței, depune la dosar un contract de întreținere, arătând că aplicarea unei pedepse privative de libertate i-ar pune în pericol dezvoltarea ulterioară.

Prin decizia penală nr.142/A din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct. l lit. C.P.P. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 239 din 10.10.2008, pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o menține în totul, obligând pe apelant să plătească suma de 100 RON cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt. Probele administrate în cauză demonstrează, cu certitudine că, îndată de 24.02.2008, în jurul orelor 18,05 inculpatul, a condus autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare -, prin localitatea lui;că fiind oprit de un echipaj al Poliției Rutiere, inculpatul a prezentat un permis de conducere categoria B seria - eliberat de autoritățile e la data de 16.10.2000; s-a constatat cum că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, și nici nu a urmat vre-un curs de legislație rutieră;că verificându-se permisul de conducere s-a constatat că acel permis de conducere a fost eliberat la data de 9.11.1998 pe numele unui cetățean, ulterior fiind clasat, scos din uz; că inculpatul a cumpărat în cursul anului 2004 permisul de la un alt cetățean, cunoscând că permisul era falsificat.

Probele administrate în cauză constau în proces verbal de constatare a infracțiunii, depozițiile martorilor și, audiați în faza de urmărire penală cât și în fața instanței ce atestă împrejurările în care inculpatul s-a legitimat cu permisul fals, înscrisuri ce atestă că permisul folosit de inculpat a fost eliberat de autoritățile și că la data folosirii sale de către inculpat acesta era scos din uz, declarațiile inculpatului care a recunoscut ca a obținut permisul de la un cetățean in schimbul unei sume de bani dar motivează ca nu a avut cunoștința despre faptul ca erau necesare absolvirea unor cursuri corespunzătoare si promovarea unui examen in acest sens.

S-a menționat aici ca s-a invocat in apărare eroarea de fapt in care s-ar fi aflat inculpatul si s-a solicitat achitarea acestuia ca urmare a constatării unei cauze care înlătura caracterul penal al faptei. S-a susținut ca inculpatul aflat pe teritoriul Ungariei pentru cumpărături și citind ziarul a văzut un anunț despre posibilitatea de a obține permisul de conducere;a luat legătura cu persoana respectivă lângă localitatea iar acesta i-a promis tot ajutorul său, inculpatul i-a dat bani, respectiv 140.000 forinți și o poză; efectuat ore de condus pe câmpul din lui. Aceasta apărare este lipsita de orice seriozitate fiind la nivelul unei cunoașteri limitate a realității împrejurarea ca un permis de conducere se obține doar prin urmarea unor cursuri si promovarea unui examen. Este dovedit in cauza ca inculpatul cunoștea aceste date,întrucât susține ca a efectuat ore de condus pe un câmp. Cu alte cuvinte inculpatul cunoștea faptul ca pentru a putea conduce un autoturism era necesara o pregătire prealabila situație in care este de neacceptat apărarea sa ca nu ar fi cunoscut si împrejurarea ca ulterior acestor cursuri este necesara promovarea unui examen.

Față de această stare de fapt, este legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpatului pentru infracțiunile de care este trimis in judecată, iar în ceea ce privește pedeapsa închisorii aplicate și cuantumul acesteia, apreciem că au fost valorificate corect criteriile prev. de art. 72.Cod Penal Se reflectă astfel in acest regim sancționator atât circumstanțele reale ale comiterii faptelor,cât și circumstanțele personale ale inculpatului. In concret faptele au un pericolul social concret, modul și împrejurările în care au fost comise demonstrează o sfidare a legii penale si a unor norme ce tind la protecția in trafic a persoanelor, deloc neglijabile in contextul in care este de notorietate cota crescuta de densitate a acestuia, persoana inculpatului ce denota persistența acestuia în activitate infracțională. Inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin Sentința penală nr 693/2006 a Judecătoriei Marghita iar faptele din prezenta cauza sunt comise in termenul de încercare.

Deși s-ar putea susține ca sunt prezente si elemente pozitive, referindu-ne în mod deosebit la poziția de sinceritate,relevata de apărare, de cooperare a inculpatului apreciem ca nefondată cererea acestuia de reducere a pedepsei și înlăturare a sporului de 2 luni, în condițiile în care cele declarate de către inculpat sunt elemente ce tind la exonerarea sa, iar pe de alta parte susținerile sale sunt lipsite de credibilitate. Raportat la această poziție a inculpatului instanța a apreciat că nu se impune aplicarea unui regim sancționator mai blând, faptele acestuia având în mod evident un pericol social concret in plus chiar prin raportare la elemente ce țin de persoana acestuia, persoana cu antecedente penale nu se impune modificarea pedepsei aplicate.

Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul solicitând instanței admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii recurate în sensul de a se dispune achitarea inculpatului potrivit dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.e Cod procedură penală, iar în subsidiar solicită achitarea inculpatului potrivit dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. /1 Cod procedură penală și art.18 /1 Cod procedură penală. În cu totul subsidiar solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Învederează instanței că inculpatul nu reprezintă pericol public, este întreținătorul bunicii sale, a înțeles care sunt normele în Ungaria, nu a vrut să-și cumpere permis de conducere, iar raportat la fapta reținută în sarcina lui pedeapsa aplicată este prea gravă. Totodată solicită înlăturarea acelui spor de 2 luni aplicat, având în vedere că nu este o infracțiune gravă.

Curtea, examinând hotărârile atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală combinate cu art.385/6 alin.1 și art.385/7 alin.1 din Codul d e procedură penală, constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit nevinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prev. de art.72 Cod penal.

Astfel, inculpatul era la data săvârșirii faptei fără ocupație, încadrat în muncă, cu antecedente penale, iar instanța de fond a evaluat în mod judicios atât aceste aspecte cât și faptele și mai ales gradul de pericol social ridicat a unor asemenea fapte.

Infracțiunile prev. de art.86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.40 Cod penal și cea prev. de art.26 raportat la art.288 al.1 Cod penal și 291 Cod penal sunt pe deplin dovedite și vinovăția lui rezultă în mod indubitabil din ansamblul probelor administrate astfel că, din acest punct de vedere critica inculpatului este nefondată. Împrejurarea că și-ar fi cumpărat un permis din Ungaria alături de alte aspecte invocate sunt simple alegații lipsite de orice suport legal și pe cale de consecință vor fi respinse ca atare.

Pentru aceste motive, Curtea constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art.72 și art.52 Cod penal și creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele menționate, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat.

În baza art.192 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr.142/A din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 03 decembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

red.dec.- /16.12.2009

jud.apel,

jud.fond C

tehnored.2ex./16.12.2009

Președinte:Munteanu Traian
Judecători:Munteanu Traian, Popovici Corina, Condrovici Adela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Oradea