Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 593/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 593

Ședința publică de la 09 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Căliman Carmen vicepreședinte

JUDECĂTORI: Căliman Carmen, Ene Ecaterina Pocovnicu Dumitru

- -

-- grefier

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.59/A/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat asistat de avocat oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Avocat pentru recurentul inculpat a depus la dosar delegație pentru apărător ales, transformând oficiul precum și: o caracterizare din partea colegilor de serviciu și sentințele penale nr.26/16.01.2007 și 572/28.11.2007 pronunțate de Judecătoria Roman.

Apărătorul ales al recurentului inculpat și procurorul au învederat instanței că nu au cereri de formulat.

Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Motivele de recurs vizează nelegala citare a martorului la instanța de fond care a fost citat la o adresă greșită, mandatul de aducere nu a fost adus la îndeplinire tot din același motiv deși se cunoștea adresa exactă. Era importantă audierea acestui martor deoarece el a fost prezent când inculpatul a fost testat cu alcooltestul. Rezultatul testului a fost modificat cu pixul iar pe spatele acestui rezultat se menționează că martorul a fost prezent. Audierea martorului reprezenta singura probă care ar fi condus la efectuarea unei expertize medico legale privind rezultatul alcoolemiei având în vedere și faptul că, inculpatul consumase medicamente care ar fi putut influența valoarea testului.

În măsura în care se va trece peste această apărare, a depus cele două sentințe pentru a se observa că s-ar fi reținut această faptă în termenul de încercare și că sentința penală a fost anulată constatându-se că faptele sunt concurente. Condamnarea din sentința penală nr.584 este pentru fapte concurente cu cele din sentința penală nr.572 și instanța de fond trebuia să dispună anularea sentinței penale nr.572, să dispună descontopirea pedepsei din nr.572 și apoi contopirea cu pedeapsa din nr.584. În această situație nu se mai pot aplica dispozițiile art.81 Cod penal, cea mai bună soluție fiind aplicarea dispozițiilor art.861Cod penal. Luarea acestei măsuri întrunește condițiile cerute de lege și este cea mai bună pentru reeducarea inculpatului. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca nefondat.

La solicitarea instanței dacă la datele de 24.03 și 15.02., avea cunoștință despre faptul că avea suspendat dreptul de a conduce, recurentul inculpat a arătat că nu-și mai amintește deoarece face un tratament pentru afecțiuni ale inimii.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a învederat instanței că are familie și regretă fapta. Își însușește concluziile puse de apărătorul său.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.584 din data de 03.12.2007, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.11.1964 în municipiul R, județul N, CNP -, domiciliat în municipiul R,-, jud. N, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor:

a) conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art.86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002, la pedeapsa de 6 ( șase ) luni închisoare;

b) conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste o,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.

În baza art.33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea celor două pedepse în pedeapsa cea mai grea, cea de 1(un) an închisoare.

Conform art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6(șase) luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 26 din data de 16.01.2007 a Judecătoriei Roman, definitivă prin neapelare și nerecurare, dispunându-se ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză, pedeapsa totală de executat fiind de1 (un) an și 6 ( șase) luni închisoare.

Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul a consumat alcool în seara de 15.02.2007, în jurul orelor 22-23.

În jurul orei 24 s-a deplasat pe strada - - din R la volanul autoturismului proprietate personală.

În fața Cimitirului "Eternitatea" a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție care i-a solicitat actele. Cu acest prilej s-a constatat că inculpatul nu avea dreptul de a conduce deoarece permisul de conducere îi fusese reținut de poliție într-un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Municipal R, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, rezultând o alcoolemie de 1,40 %o la prima recoltare și de 1,25 %o la a doua recoltare.

Inculpatul a recunoscut că nu avea dreptul de a conduce din data de 24.03.2006, precum și faptul că în seara zilei de 15.02.2007 a consumat un litru de bere, după care a fost depistat conducând autoturismul pe strada - - din

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul, care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei și a modalității de executare, motivat de faptul că pedeapsa este excesivă în condițiile în care nu a avut intenția de a conduce sub influența alcoolului și a fost un eveniment neprevăzut, fiind nevoit să urce la volan doar pentru a porni mașina.

În cursul judecării apelului, inculpatul s-a prezentat în instanță, a dat declarație arătând că recunoaște fapta în prezenta cauză, însă pentru fapta care a făcut obiectul condamnării anterioare totul a fost pus la cale de persoane rău-intenționate.

Prin decizia penală nr.59/AP din data de 21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în baza art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a fost respis ca nefondat apelul declarat de inculpat.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

Situația de fapt reținută de prima instanță este corectă și rezultă fără echivoc din probele administrate. De altfel inculpatul, prin motivele de apel nu contestă faptele astfel cum au fost reținute, el fiind surprins în trafic în timp ce conducea autoturismul fiind sub influența alcoolului.

În mod legal fapta a fost încadrată ca infracțiune de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita de 0,8 gr./, prevăzută de art.87 alin.1 din OUG195/2002.

Tot cu ocazia verificării în trafic s-a constatat că inculpatului îi fusese suspendat dreptul de a conduce, astfel că încadrarea juridică poartă și asupra acestei infracțiuni conform art.86 alin.2 din același act normativ.

Corect a reținut prima instanță că faptele sunt grave prin prisma concursului și a pericolului la care au fost expuși ceilalți participanți la trafic.

Atitudinea inculpatului, care cu ușurință a săvârșit două fapte concurente, ambele vizând același obiect juridic special, se motivează de instanța de apel, denotă că prevenția specială care a fost urmărită prin aplicarea condamnării anterioare prin sentința penală nr.26 din data de 16.01.2007 a Judecătoriei Roman, în condițiile art.81 Cod penal, nu și-a atins scopul. În astfel de situații legiuitorul a impus obligativitatea revocării beneficiului suspendării, aceasta nefiind o facultate a instanței.

Așadar, prin concursul împrejurărilor, inculpatul nu poate beneficia de o altă modalitate de executare a pedepsei față de incidența art.83 Cod penal.

Sub aspectul întinderii, pedepsele sunt corect cuantificate cu observarea atentă a dispozițiilor art.72 Cod penal.

Cât privește apărările inculpatului, orice discuție asupra condamnării anterioare este lipsită de eficiență, sentința fiind definitivă.

Susținerea inculpatului că nu a condus decât 100 metri pentru a porni mașina, chiar reală de ar fi, nu îl absolvă de vinovăție, știut fiind că sub influența alcoolului reflexele necesare activității de conducere sunt cu mult atenuate, de aici și starea de pericol potențial sancționată de legiuitor. Nu poate fi trecută cu vederea nici lipsa de responsabilitate a inculpatului care, deși știa că are suspendat dreptul de a conduce și trebuia să-și asume această sancțiune în mod conștient, a tratat superficial efectele condamnării anterioare și a condus autovehiculul.

Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.

Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorul, au fost criticate hotărârile pronunțate în cauză, pentru motivele arătate în preambulul prezentei decizii.

Analizând hotărârile pronunțate în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și in oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, dar pentru considerentele care vor fi prezentate mai jos.

Instanțele au reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză în ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, dat faptei săvârșite de recurentul-inculpat o corectă încadrare juridică și făcut o judicioasă individualizare a pedepsei principale aplicate pentru săvârșirea acestei infracțiuni, însă au greșit reținând săvârșirea de recurentul-inculpat a infracțiunii prevăzute de art.86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002.

În conformitate cu acest text, "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Sub aspectul laturii obiective, săvârșește această infracțiune persoana care:

a) conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având permisul de conducere necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv;

b)conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai în condițiile în care permisul i-a fost retras;

c) conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai în condițiile în care permisul i-a fost anulat;

d)conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai în condițiile în care exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau;

e) conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai în condițiile în care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

Din examinarea actului de sesizare al instanței, rezultă că recurentul-inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.86 alin.2 din nr.OUG195/2005, fapta constând în aceea că în noapte de 16.02.2007, a condus pe drumurile publice un autovehicul, în condițiileîn care exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

Pentru săvârșirea aceleași infracțiuni a fost condamnat de prima instanță, dar în considerentele hotărârii primei instanțe, se reține în prima parte a considerentelor că fapta acestuia constă în aceea căpermisul de conducere i-a fost reținut, iar ulterior pentru i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

Ori, în primul rând trebuie observat că nu mai constituie infracțiune, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în condițiile în care permisul de conducere i-a fost reținut în vederea anulării, așa cum se regăsea ca infracțiune prin art.36 din Decretul nr.328/1966"Cu aceeași pedeapsă se sancționează persoana care conduce pe drumurile publice un autovehicul după ce permisul de conducere i-a fost retras, anulat sau reținut în vederea anulării, ori ca urmare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehiculele."

Condițiile de suspendare a exercițiului dreptului de a conduce și, respectiv, de anulare a permisului de conducere și procedura suspendării și anulare sunt prevăzute de art.96 și art.103 din nr.OUG195/2002, art.209 din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, respectiv, art.97 și art.114 din nr.OUG195/2002 și art.203 din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, atât suspendarea cât și anularea dispunându-se de eful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta.

Apoi, dispoziția eful poliției rutiere de suspendare a exercițiului dreptului de a conduce și, respectiv, de anulare a permisul de conducere, potrivit textelor mai sus menționate, trebuia comunicată recurentului-inculpat în termen de 5 zile lucrătoare, iar acesta avea posibilitatea de a ataca în contencios administrativ dispoziția șefului poliției.

Inspectoratul de Polițe al Județului N, cu adresa nr.- din data de 27.02.2007, a comunicat că recurentul-inculpat figurează doarcu permisul reținut.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că dreptul de a conduce al recurentului-inculpat a fost suspendat și nici că i-a fost anulat permisul de conducere anterior săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, astfel, încât, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, cu art.10 lit.b Cod procedură penală, se va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.86 alin.2 din nr.OUG195/2002.

Hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și sub aspectul pedepsei accesorii aplicate recurentului-inculpat.

În cauză s-a interzis recurentului-inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.

Restrângerea exercițiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-

consecințelor juridice cu situația care le-a creat este o noțiune generală regăsită atât în Constituția României (art.53 alin.2 - restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o), cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ingerința statelor prin restrângerea exercițiului anumitor drepturi trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit), dar și în dreptul penal român.

Printre principiile fundamentale ale dreptului penal este și principiul individualizării sancțiunilor de drept penal.

Conformându-se principiului constituțional mai sus prezentat în ceea ce privește pedepsele principale, legiuitorul asigură echilibrul între dreptul care face obiectul limitării prin sancțiunea penală aplicată inculpatului - libertatea persoanei și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea - în cazul nostru dreptul de proprietate.

Individualizarea trebuie să conducă la stabilirea unei sancțiuni care să reflectein abstractogravitatea atingerii valorii sociale ocrotite.

Criteriile de individualizarea au în vedere stabilirea și aplicarea pedepselor, indiferent dacă este vorba despre pedepse principale, complementare sau accesorii.

Anterior modificării, Codul penal prevedea că interzicerea exercițiului tuturor drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal, intervenea de drept, fără nici o distincție între diversele categorii de drepturi atunci când pedeapsa principală este privativă de libertate.

Ca urmare a modificării intervenite prin Legea nr.278/2006, desigur și având în vedere și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul și împotriva României și a necesității armonizării legislației românești cu cea europeană, interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.d și e Cod penal, se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

În ceea ce privește interzicerea dreptului de a alege trebuie dezvoltate câteva aspecte.

Așa cum este cunoscut, pentru a se asigura respectarea drepturilor omului, statele au obligația de a nu face nimic de natură a aduce atingere drepturilor recunoscute, dar și obligației de a face, de a lua toate măsurile care se impun pe plan intern, legale, administrative sau judiciare, spre a se asigura respectarea acelorași drepturi.

Modificarea legislativă corespunde cerinței prevăzute de art.20 din Constituția României care reclamă o atenție sporită în observarea corelației dintre actele internaționale și dreptul românesc, cu obligația pentru legiuitor de a verifica dacă proiectele de legi se corelează cu tratatele internaționale ratificate de România, ceea ce legiuitorul a făcut în privința dreptului la viața privată și viața de familie, garantat de art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se impunea să se aibă în vedere și corelarea dispozițiilor legii penale cu art.3 din Protocolul 1 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( vezi cauza Hirst împotriva Marii Britanii, ca urmare a interzicerii de legislația britanicăopes legisa dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii).

În Marea Britanie norma impunea, ca de altfel și în dreptul penal românesc, interdicția dreptului de a alege condamnaților la sancțiunea penală privativă de libertate, indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei.

Interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii a fost considerată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în afara marjei de apreciere a statelor și, în consecință, incompatibil cu art.3 din Protocolul 1.

Comisia de la a stabilit, de asemenea, că exercițiul dreptului de a alege poate fi interzis doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) prevederea legii;

b);

c) restrângerea exercițiului dreptului de a alege să fie urmarea interdicției decurgând condamnarea pentru infracțiuni grave;

d) restrângerea exercițiului drepturilor să fie dispusă prin hotărâre judecătorească.

În consecință, atunci când se apreciază de instanță asupra interzicerii unor drepturi, inclusiv a restrângerii exercițiului dreptului de a alege, trebuie să fie luate în considerare: interzicerea acestui drept să fie prevăzută de alege, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite și a pedepsei principale aplicate și consecințele juridice produse prin infracțiunea săvârșită să fie proporționale cu scopul urmărit prin interzicerea exercițiului unor drepturi.

Ori, având în vedere aceste aspecte și infracțiunile săvârșite de recurentul-inculpat, Curtea constată că în mod nelegal prima instanță a interzis acestuia exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I, respectiv dreptul de a alege, soluție menținută și de instanța de apel, fiind contrară art.3 din Protocolul nr.1.

Apărătorul recurentului-inculpat a solicitat a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță deoarece nu a fost legal citat martorul -, întrucât rezultantul testului alcooltest a fost modificat și singurul martor prezent fost acesta și poate da detalii cu privire la starea în care se afla inculpatul.

Cazurile de casare cu trimitere spre rejudecare sunt expres prevăzute de art.385/15 pct. 2 lit.c Cod procedură penală, "dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute înart. 385^9alin. 1 pct. 3 - 5, pct. 6 teza a doua, pct. 7 - 10 și pct. 21, și rejudecarea de către instanța competentă, în cazul prevăzut înart. 385^9alin. 1 pct. 1",ori motivul invocat nu se regăsește printre cele prevăzute de lege.

De asemenea, nu se impune nici casarea și reținerea cauzei spre rejudecare pentru audierea acestui martor, deoarece ulterior testării cu alcooltestul, recurentul-inculpat a fost condus la Spitalul municipal R, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.340 din data de 25.02.2007, al Serviciului Medico-Legal al Județului -fl.12 dosar urmărire penală, rezultă că recurentul-inculpat a avut o alcoolemie de 1,40 %o la prima probă și 1,25 % la a doua probă.

De altfel, recurentul-inculpat a recunoscut săvârșirea infracțiunii de conducere p drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică care depășește limita legală, prevăzută de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002, atât cu ocazia surprinderii în trafic de organele de poliție-fl.5-6 dosar urmărire penală, cât și cu ocazia audierii atât de organele de urmărire penală-fl.16 și 18-20, cât și la prima instanță-fl.7 și la instanța de apel-fl.11 și în ultimul cuvânt acordat cu ocazia dezbaterii în fond a prezentului recurs.

Apărătorul angajat al recurentului-inculpat a mai susținut că, având în vedere faptul că recurentul-inculpat a mai suferit o condamnare tot pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației prin sentința penală nr.572 din data de 28.11.2007 a Judecătoriei Roman și că prin această sentință s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.26/2007 a Judecătoriei Roman, nu se justifică revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.26/2007, ci repunerea în individualitatea ei a pedepsei rezultante aplicate prin sentința penală nr.572/2007 și contopirea tuturor pedepselor aplicate prin această sentință și cele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății în pedeapsa cea mai grea și suspendarea condiționată, sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

În conformitate cu prevederile art.83 Cod penal,"Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.".

Ori, din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că sentința penală nr.26/2007, pronunțată de Judecătoria Romana rămas definitivă la data de 28.01.2007, iar infracțiunea dedusă judecății a fost comisă la data de 16.02.2007, deci după rămânerea definitivă a susmenționatei sentințe penale, condiții în care sunt aplicabile dispozițiile art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.26/2007 și adăugarea la pedeapsa aplicabilă în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002.

Deoarece ne aflăm doar în recursul recurentului-inculpat nu se poate dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante aplicate prin sentința penală nr.572/2007, deoarece s-ar agrava situația acestuia în propria cale de atac, nesocotindu-seprincipiul non reformatio in pejus.

Urmează ca, Judecătoria Roman, din oficiu, sau la sesizarea procurorului, să facă aplicarea dispozițiilor art.447 Cod procedură penală, privind anularea sau revocarea suspendării executării pedepsei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată în totalitate decizia penală recurată și desființată în parte și sentința penală nr.584 din data de 03.12.2007, pronunțată de Judecătoria Roman, județul N, numai cu privire la greșita condamnare a recurentului-inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.86 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002, a reținerii dispozițiilor prevăzute de art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal și a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, va fi reținută cauza spre rejudecare și în fond se va proceda în sensul celor anterior arătate.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate de prima instanță.

În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariului avocat oficiu în sumă de 100 lei la instanța de apel.

Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistată de apărător ales la instanța de recurs.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi lăsate în sarcina statului.

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentu-inculpat împotriva deciziei penale nr.59/A din data de 21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

Casează în totalitate decizia penală recurată și desființează în parte și sentința penală nr.584 din data de 03.12.2007, pronunțată de Judecătoria Roman, județul N, cu privire la greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.86 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002, a reținerii dispozițiilor prevăzute de art.33 lit.a și art. 34 lit.b Cod penal, a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, reține cauza spre rejudecare și în fond;

În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, cu art.10 lit.b Cod procedură penală, achită inculpatul, cu date de stare civilă cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.86 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002.

Înlătură din sentința penală menționată mai sus aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, privind concursul real de infracțiuni.

Înlătură din aceeași sentință dispozițiile privind interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate de prima instanță.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariului avocat oficiu în sumă de 100 lei la instanța de apel.

Constată că recurenta-inculpată a fost asistată de apărător ales la instanța de recurs.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Căliman Carmen, Ene Ecaterina Pocovnicu Dumitru

GREFIER,

Red.sent.

Pronunțat dec.apel -

Red.dec.

4 ex.

25.10/27.10.20008


Președinte:Căliman Carmen
Judecători:Căliman Carmen, Ene Ecaterina Pocovnicu Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 593/2008. Curtea de Apel Bacau